Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvântul bine temperat - Schimbare de la o zi la alta

Eram în România, la două luni după ce-l născusem pe fiul meu. Aveam un frizer de familie, dl. Titi, care venea și ne tundea pe toți. În timp ce îmi tăia mie părul, a observat o umflătură pe gât. Cum mama avea o prietenă doctoriță, ea m-a trimis imediat la un endocrinolog, care a spus că e un nodul tiroidian, probabil benign, care trebuie operat imediat, înainte de a deveni malign.
La recomandarea chirurgului, am încetat alăptarea bebelușului și, după o lună m-au operat. Frica mea era să nu-mi pierd vocea, drept care, în timpul operației cu anestezie locală, am tot vorbit, ca să verific vocea. Pe chirurg l-a deranjat vorbitul meu și m-a adormit.
Când m-am trezit, n-am putut vorbi, îmi secționase un nerv, spunând că a fost obligat să-l taie, întrucât tumoarea - care s-a dovedit a fi fost benignă- incorpora și nervul în chestiune, deci n-avea cum să evite secționarea lui.
De la o zi la alta am pierdut vocea, nu i-am mai putut vorbi, nici canta bebelusului de trei luni. Din păcate, același nerv era responsabil și de capacitatea de a înghiți hrana, dar și de mușchiul care permitea respirația.
Mi s-a spus că vocea îmi va reveni și, într-adevăr, după opt luni de exerciții zilnice, creierul a compensat pareza și am reușit să vorbesc. Înghițitul s-a aranjat și el, dar cu respirația n-a fost la fel.
Într-o zi, când fiul meu avea peste un an și mergea deja, am fost cu el într-un părculeț de lângă casă, fără cărucior (era greu de cărat, iar liftul se stricase la cutremur). Și, jucându-se el într-un leagăn, a căzut și s-a lovit la buză. Se pare că buza are multe vinișioare și sângerează repede, așa că s-a umplut imediat de sânge. Evident, eu m-am panicat, l-am luat în brațe și am vrut să alerg spre casă. Și aici a fost momentul pe care nu-l pot uita: aveam un corp tânăr, capabil să alerge, dar o respirație blocată, care mă impiedica s-o fac. Într-o zi, cea a operației de tiroidă, trecusem de la statutul de persoană tânără, la cel cu o respirație de om în vârstă.
Mi-a fost teribil de greu să accept situația în care corpul mi-era în plină putere, dar respirația se opunea manifestărilor lui naturale. Mi-au trebuit mulți ani ca să-mi echilibrez reacțiile și să admit că puterea pe care o simțeam în corp nu corespundea cu vârsta respirației. Doctorii îmi spuneau că aveam, la 34 de ani, respirația unui om de peste 75 de ani.
Sigur, natura face în așa fel încât, cu anii, puterea fizică și respirația omului să diminueze în paralel. Ceea ce mi se întâmplase era nefiresc: respirația mi-a îmbătrânit brusc, în ziua operației, cu peste 40 de ani.
Situația pe care o trăim astăzi, datorită pandemiei, e similară cu cea trăită de mine în tinerețe, când vârsta mi s-a schimbat de la o zi la alta. În mod natural, cu fiecare an, oamenii își micșorează distanțele de deplasare, călătoriile devin mai rare, mai târziu chiar și deplasările cu mașina sau pe jos sunt mai mici. Dar, datorită faptului că totul vine gradat, oamenii au timp, în decursul anilor, să se obișnuiască și să accepte aceste schimbări. Acuma însă, de la o zi la alta, starea de urgență decretată în urma pandemiei a impus micșorarea forțată și bruscă a spațiului de mișcare. Cu alte cuvinte, s-a creat, în mod rapid, efectul pe care-l are, în mod natural, îmbătrânirea, iar oamenii acceptă cu dificultate restricțiile apărute peste noapte. Schimbarea de acum, provocată de pandemia mondială mi se pare foarte asemănătoare cu cea pe care am suferit-o eu cu ani în urmă. Am totuși convingerea că a accepta și mai ales a înțelege reacția noastră la o schimbare bruscă ne ușurează controlul asupre efectului produs în noi.

Închei cu un final optimist: spre deosebire de ceea ce mi s-a întâmplat mie, astăzi lumea poate spera. Starea de urgență nu e definitivă, vârsta reală a fiecăruia va reveni când virusul va fi eradicat! Ne trebuie însă puțintică răbdare!






Veronica Pavel Lerner    5/25/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian