Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2020
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Panopticum - Miscare anticomunistă ( II )

Persoanele oficiale prezente în seara de 30 octombrie 1956 la ședința U.T.M. din sala cantinei de la Facultatea de Mecanică timișoareană au realizat curând că nu pot controla situația, dar i-au încurajat perfid pe cei prezenți să vorbească liber, ministrul Drăgulescu personal promițându-le imunitatea. Apoi politicienii s-au retras.
Cineva dintre studenți a propus întocmirea unui memoriu adresat Comitetului Central P.M.R. și Ministerului Invățământului. Între timp ședința a fost supravegheată continuu de la sediul Comitetului Regional P.M.R. de către un “comandament” condus de Martin Isac, prim-secretarul comitetului regional.
Comandamentul, format din ofițeri superiori din armată și securitate și din membrii ai conducerii superioare și locale de partid, a decis împresurarea cu cordoane de soldați echipați pentru luptă a clădirii unde avea loc ședința. Cândva, după ora 20, ostașii au primit ordinul să ocupe sala cantinei și să aresteze pe toți cei prezenți, unii dintre studenți fiind imediat încarcerați în beciurile securității din oraș, iar alții transportați în camioane militare la cazărmile de la Becicherecu Mic, localitate aflată la 18 km de Timișoara. Totodată s-au organizat razii și percheziții sistematice, în majoritatea clădirilor universității și pe străzile orașului, în scopul arestării studenților. Incepând cu 31 octombrie 1956 toate cursurile în instituțiile de învățământ superior din Timișoara s-au suspendat sine die.

Ignorând evenimentele dramatice descrise și terminând proiectul după miezul nopții, mi-am pregătit cele necesare pentru ziua următoare și m-am culcat. În dimineața de 31 octombrie la ora 7:30 am plecat ca de obicei la facultate și pe drum m-am întâlnit cu colegul Mircea Fildan, care locuia într-o casă învecinată. Cât a durat drumul până la institut am discutat proiectul ce urma să prezentăm în cursul zilei și spre surprinderea amândurora, la intrarea în clădirea facultății, am fost întâmpinați de decan, profesorul Toma Dordea și asistentul Tiberiu Mureșan, care ne-au anunțat suspendarea cursurilor, îndemnându-ne să ne întoarcem grabnic la domiciliile noastre. Fără să ne răspundă întrebărilor, ei ne-au împins afară prin poarta abia întredeschisă.

Oarecum descumpăniți am pornit spre casă, pe lângă clădirea facultății (fostul liceu al călugărilor Piariști) și prin fața bisericii catolice cu hramul Inălțarea Sfintei Cruci, mergând în direcția splendidei catedrale ortodoxe pictată de Anastase Demian. Chiar înainte de colțul cu bulevardul poreclit de către localnici Corso, lipit prin calcan de bufetul Expres, era un cămin cu 4 etaje pentru studente. Fetele vociferau la ferestre și am înțeles că erau sechestrate în căminul în fața căruia se agita o lume pestriță. Erau foarte puțini studenți adevărați, unii conversând cu fetele de la ferestre, dar în vacarmul general comunicarea era dificilă. Fără să știu, printre fetele acelea era și cea care avea să devină mai târziu soția mea. Acolo Fildan și cu mine ne-am pierdut unul de altul în mulțime.. Făcându-mi loc cu greu prin gloata eterogenă am găsit pe colegii mei Potlog Dorin și Dimitrie Manolescu, angajați într-o discuție încinsă cu doi indivizi mătăhăloși cu înfățișări dubioase, care proferau insulte la adresa studentelor. Erau evident agenți provocatori și când unul dintre ei l-a apucat de gât pe Manolescu, am intervenit și mai împingându-i, mai cu o glumă învățată printre șoferi, am temperat pe cei doi bătăuși.
Tocmai atunci au apărut niște soldați cu baionete la arme, care împreună cu un grup de civili au năvălit în cămin. Fetele au început să strige și să arunce cu tot felul de obiecte în soldații care se înghesuiau la intrarea în clădire.

Mulțimea a început să huiduiască și am observat sosirea altor camioane cu soldați venind dinspre gară. Soldații au debarcat grabnic și au procedat imediat la învăluirea noastră, folosind trotuarul dinspre parc. Am atras atenția celor doi colegi, că era momentul să plecăm. Ne-am fofilat împreună prin mulțime, spre catedrală, în timp ce militarii începeau arestarea celor prezenți. Când am ajuns în dreptul bufetului, încercuirea era pe cale să se termine.
Colegii mei au reușit să fugă spre restaurantul Lloyd, eu însă am întârziat cateva clipe, uitându-mă parcă mesmerizat cum arestații erau aruncați în camioane și când m-am hotărât să plec m-am trezit față în față cu un soldat transpirat, care cu pușca într-o mână, încerca să mă rețină cu mâna liberă. M-am eschivat, sărind într-o parte. Depășindu-l am scăpat, dar el a fandat cu arma și m-a agațat cu baioneta. Eram îmbrăcat cu un trenci ușor care fâlfâia și baioneta lui mi-a făcut o gaură într-o pulpană fără să-mi atingă corpul.
—“Ce faci, mă? Ești nebun?” i-am strigat. “Nu ești și tu român?”
Soldatul a avut o ezitare, permițându-mi să mă degajez, apoi s-a întors să înhațe o altă victimă. Am iuțit pasul și m-am amestecat în învălmășeala de pe bulevard. Constatând că nu mă urmărea nimeni m-am oprit ca să-mi trag sufletul și apoi am mers în pas normal, fără nici o grabă. Mi-am regăsit colegii în dreptul Operei.
Din fața Comitetului Regional P.M.R., învecinat cu teatrul, ne observau un grup compact de civili înarmați cu automate. Noi nu mai aveam ce face așa că am căzut de acord să ne despărțim. Eu am sărit în primul tramvai și în câteva minute am ajuns acasă, fără alte peripeții. Am schimbat fulgarinul cu o scurtă îmblănită și am revenit în centru.
În afară de două patrule de soldați din securitate și un mic automobil blindat sovietic nu am văzut nimic deosebit.
Scurta mea era de culoare kaki, și-mi dădea o oarecare alură militară, așa că nimeni nu mi-a acordat nici o importanță.

(Va urma).

...........................................
British Columbia/ Febuarie 2020








Gabriel Watermiller    2/19/2020


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian