Îndemn
Să uităm de vorbe netrăite-n fapte,
Să ne umplem viaţa cu miere şi cu lapte,
Să ne umplem trupul cu ramură de stea,
Să ardem în iubire pe puf de catifea.
Să-nfrăţim făptura cu marea şi cu munţii,
Să dăltuim gândirea în creţurile frunţii,
Să ne avem oricând iubiţi ca-n poezie
Pe aripă de vis cu zbor în veşnicie.
Să fim urmaşii Evei dar şi ai lui Adam,
Să nu cârnim în vânturi vela nici un dram,
Să mergem înainte cu frunţile în soare,
Să uităm ranchiuna chiar de ranchiuna doare.
Să fim cinstiţi cu gândul, cu fapta orişicând,
Să umblăm atenţi cu cei ce-s în mormânt,
Să fim pioşi când sună în lume-al ţării imn,
Tricolorul sfânt prin fapte să-l sfinţim.
Să fim aşa cum spune vorba din străbuni,
Acasă şi în lume vitejii, demni, români,
Să uităm de vorbe, să trăim în fapte,
Să ne umplem viaţa cu miere şi cu lapte.
De dragul tău
Au rămas mujicii în opinci,
Sapa de lemn o duc în spate,
Eu de dragul tău scriu poezii,
Te iubesc lumină de departe.
Am rămas acelaşi de-o vecie,
Bogaţii toţi parvin din sărăcie,
Săracii duc mereu ţara în spate,
Pentru ei scriu veşnic poezie.
Lumea toata mişcă precum valul
În marea fără margini, fără zare,
Tu eşti lumina mea îndepărtată,
Te iubesc petala mea de soare.
Viaţa de rămâne-aşa cum este,
Cu greutăţi, puţine bucurii,
Eu te sărut pe-aripi imaginare,
De dragul tău scriu mii de poezii.
Inima ascunsă-n zgură
Sub o cruce mă botează
Îngerul cu idealuri,
Cerul se zbate în mine
Pe partea care visează.
Timpul curge, dulce miere,
Prin furtunile de fluturi,
Dragoste cu tâlc îmi scuturi
Partea părţii unde-s viu.
În contextu-n care cresc
Dinţişorii de căldură,
Timpul trece-n cerul crud
Inima ascunsă-n zgură!
Tablou pictat
Caii popii-n ape vii
Săgetează printre maluri
În tabloul ce-i pictat
În retina ta, cu valuri.
Pescuiesc sirena nopţii
Şi-o dosesc în curcubeu
Unde stele cuibăresc
Merele şi dorul meu.
Şi la cumpăna fântânii
Luna lăcrimează mută,
Caii popii zboară-n jur
Speriind un pui de ciută
El în salt, revarsă-n ochi
Doar iubirea mult visată,
Eu am vrut să sângerezi,
Tu mi-ai spus râzând: odată!
Un sărut, un strâns la piept,
Contopirea pe vecie,
E-un tablou pictat în ochi,
Ochi superbi de poezie!
Eşarfa de lumină
Muza mea-şi trăieşte clipa,
Mă cuprinde-n vraja ei,
E sensibilă, nu-i sfântă,
Azi sunt hulubaşul ei.
O urmez în joc o noapte,
Dulce iubire reală,
Intră grăbită în pat,
Şi adoarme-n visuri goală.
Prin sărut i-aduc viaţă,
Se-nroşeşte de emoţii
Cum e mărul plin de roade
Pe care l-ar fura hoţii.
Îmi termin cu dânsa visul,
Cu frumoasa mea vecină,
Apoi, ca să sar pârleazul,
Pun eşarfa de lumină!
Dragoste-nfocată
Printre umbrele vieţii te strecori uşor , uşor,
Intri-n visul meu de veghe, mă frămânţi cu un fior,
Nu dispari până la ziuă, visul nu se mai termină,
Te transformi în foi de floare şi-n petale de lumină.
Eu rămân să-mi petrec veacul la cafeaua aburindă,
Printre umbrele vieţii gândul vrea să te cuprindă,
Dar amarul negru vine când te văd trecând pe stradă
Fericită, parfumată, vrei ca lumea să te vadă.
Iţi fac semn pe ocolite, jumătatea mea e-acasă,
Cum să împărţim cafeaua stând tustrei la pusa masă.
Tu pricepi, intri pe poartă, te îndrepţi cu paşi sublimi,
O saluţi, eu te invit să te-admir făr` heruvimi.
Aburul fierbinte urcă înspre noi cu-arome dulci,
Mă calci c-un picior sub masă, doar odată şi te duci,
Înţeleg, caut motivul de-a pleca la vânătoare,
Mă aştepţi în miezul zilei ca o floare vorbitoare.
Visul meu se-ndeplineşte rostind şoaptă după şoaptă,
Nu răspundem. Jumătatea bate cu pumnii în poartă,
S-a gândit să îmi ia urma pe uliţa-ntortocheată,
Bănuieşte că-ntre noi dragostea este-nfocată?
Descântec
Te descânt de mine-n mine
Şi la rău dar şi la bine
Pe cinci pietre de rubine,
Pe cinci vieţi dulci şi senine.
Te descânt pe tine-n mine,
Inimile să se-aline,
Şi smerite să se-nchine
La un fagure de-albine.
Te descântă vârcolacul
Ce îl cântă pitpalacul,
Umplu cu iubire veacul,
În el se ascunde leacul.
Iubire desenată
Boabe de rouă-au spart veşnicia,
Spatule de petale s-au aşezat
Pe rănile de vis a-nmiresmării,
Durerea mântuirii clipa a secat.
Ninge pentru noi, peste lumină,
Priveghiul înserării lăcrimează,
Apusul fără pene străbate elipsa
Unde îngerii iubirea desenează.
Ispita mea
Sunt supusul ei clipă de clipă,
E dulce în cuvinte şi în fapte,
Zâmbeşte des şi fără de risipă,
Buzele-i de poezie-s apte.
Mă torturează îndrăzneala ei,
Se vrea rotită-n ceruri prin sărut,
Vrea să zboare-n stol de porumbei,
De sus să vadă câtu-s de cărunt.
Pre limbă lăcrimez cu-nverşunare
Iubirea ce i-o port, deşi-i ispită,
O văd timid în clipe dulci-amare,
Se vrea la pieptul meu doar fericită.
Mă-nalţ cu ea în piscuri cu nămeţi,
O pierd prin marele troiene,
O fură, pentr-o clipă, îngeri zvelţi,
Îi desenează fluturi peste gene.
Merge cu fruntea sus întru onoare,
Flacără de dor şi simţăminte,
Ispita mea este frumoasă floare,
O cred fără de spini şi când mă minte!
Sacralitate
În scorbura vieţii unde, câlţos, universul
Se vede ca o rază profundă de speranţă
Trăiesc în fructul ce-nveseleşte versul,
Sămânţă omenească născută pentru viaţă.
E-o cosmică mişcare în visul meu de om,
Tu-n capătul luminii ţeşi flăcări de iubire,
Sacralitatea dulce în scorbură de pom,
Unde ascund în rouă robia-mi de-mplinire.
În partea cea opusă m-aşteaptă vama grea,
O învelesc în frunze şi-i dau un anotimp
Care s-o preschimbe într-un vârtej de stea
Pe care s-o ating la-ngenuncheri de timp.
Duminica
Duminica miroase a somn şi-a odihnă,
A plimbare frumoasă prin spaţii deschise,
A purificare de sânge prin lectură şi sport,
A iubire prelinsă din miere şi vise.
Duminica miroase a Dumnezeu şi a om,
A gângurit la sânii cu viaţă şi lapte,
Miroase a lumânări şi a tămâie sfinţită
Când stelele se cuibăresc la intrarea în noapte.
Duminica miroase a chei de veşnicie
Pentru aripi de dor trecute-n zbor de munţi
Către alte tărâmuri ce ne dau speranţa
Că ne-om transforma pentru sfinţi în punţi.
|
Marin Moscu 11/1/2019 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.