Din volumul „Popas în universul... medical – Tablete şi schiţe antistres”
Punctul de vedere al falsului medic estetician
( Eu am venit în întâmpinarea cererii...)
Gene şi sprâncene false, păr fals, unghii false, sâni falşi, buze false...
De ce n-aş fi apărut şi eu, când era aşa de mare discrepanţa dintre cerere şi ofertă?! Practic, nu am făcut decât să răspund acestei cereri, lucru normal într-o economie de piaţă. Am câştigat astfel un ban muncit ca toată lumea. Şi să nu credeţi că mi-a fost uşor să deprind această meserie, nu...
Adevărat, nu ştiam lucruri mărunte, precum ar fi spălatul pe mâini, de care sunt acuzat, dar cunoşteam esenţialul. Clientele erau încântate, eram şi eu mulţumit căştigând cinstit. Au mai apărut şi rateuri, e drept, dar câţi oameni nu mor în spitale din incompetenţa unor medici şi nu se află sau, mai grav, se muşamalizează?!
Sunteţi nişte meschini acuzându-mă, asta sunteţi! Eu am vrut să muncesc. Atât.*
*Fragment din depoziţia, imaginară desigur, a unui medic
estetician, prins recent cu mâţa-n sac.
***
Nenorocirea este însă alta. După descoperirea lui s-a deschis o veritabilă cutie a Pandorei. Zilnic apar noi medici falşi, ba şi ingineri. Cât de curând parcă văd că vor apărea noi şi noi categorii sociale încriminate, pentru că absolvenţii facultăţilor ce eliberează diplome contra-cost trebuie să se regăsească undeva, nu?! (sic!). Ilegal, e adevărat, dar mai contează?! Au ei patalama? Au. Până să fie deconspiraţi mai va. Aşa că, până una alta, ne taie un chirurg fals, ne ridică blocul un inginer asemenea, ne anchetează un procuror fals... Brrr!
Doar economia duduie şi avem PIB-ul cel mai mare din Europa. ((2017, anul în care era gata cartea, dar, vedeţi dvs, n-a apărut, pentru că încă nu fusese descoperit medicul fals, inginerul aşijderea etc....)
În ce lume trăim, Doamne?
2019... În sfârşit, ne-au majorat salariile.
Crapă bolnavul de la 8? Să crape. Nu stric eu bunătate de Kent pe suta lui. Un mizerabil. Credea că mă cumpără cu atât. Dar eu sunt valoros...
*
Vă surprinde această atitudine? Ei bine, aflaţi că deşi ne aşteptam cu toţii la o îmbunătăţire a actului medical după mult trâmbiţata mărire de salariu a acestei onorabie categorii, situaţia se prezintă taman pe dos. Medicii plătiţi astăzi foarte bine pentru a li se opri exodul masiv cu care ne-am confruntat în ultimii ani, tratează bolnavii cu o indiferenţă crasă. Dacă înainte îşi mai dădeau interesul cât de cât, aşteptând să le pice vestita şpagă - devenită sport naţional -, acum nu le mai pasă, pentru că, oricum, au salarii ce le acoperă nevoile, ba încă dau pe dinafară.
Aşadar, cum ai da-o, tot un drac... La ce folos avem medici dacă nu-şi fac meseria?!
E drept, mai sunt şi excepţii, nu sunt chiar toţi o apă şi-un pământ, dar totuşi, ne aşteptam la mai multă solicitudine, responsabilitate, empatie. Doar au depus un jurământ...
Se răsuceşte Hypocrate în mormânt.
Punctul de vedere al infirmierei
(Negreşit, trebuie să fac inventaru’...)
Altu’ care făcu pe el. Cu ce-am greşit, Doamne, să muncesc în cloaca asta? Noroc cu pempărşii. Da’ pute-al dracului. Pe unde-o umbla nevastă-sa? Iar i-am confundat. A ăstuia e-n Spania... Plecaţi, mă, toţi! Duceţi-vă, s-aveţi bani să vă-mbuibaţi şi să umpleţi spitalele!
Ăsta ce-o mai vrea? I se termină perfuzia. Nu ţi s-ar mai termina! O să sun să vină asistenta. Dacă e în cabinet, vine. Dacă nu, noroc bun! Vine când îşi aduce aminte. Aoleu şi vai de vai! Şi poftim, numai cinci lei, ca la ceşetori. Doar atâta merit? Şi mă mai trimite şi după cafea? Dracu’ i-o mai aduce! Asta e bătaie de joc. Nu-şi mai ţin căcaţii şi pişaţii, dar se dreg cu tutun şi cafele.
Ăsta e spital? Du-te, neică, la cafenea! Acolo te mai dregi şi cu o tărie, o berică.
Aci e spital, da? Mănâncă tot ce nu trebuie că, de, au rude grijulii, care le-aduc de-acasă slănină, cârnaţi. Mare minune de nu au şi băutură...
Chiar, ia’ să fac eu curăţenie prin sertare, că bine mi-ar prinde o ţuică fiartă pe geru’ ăsta înainte de masă, nu mult, o gură sau două.
Oricum, bitter nu îmi mai dă mâna să cumpăr. Negreşit, trebuie să fac inventaru’, ba o să-i caut şi pe sub saltele când pleacă la masă.
Ce vă miraţi? Credeţi că numai o dată oi fi găsit sticlele cu trăscău sub saltea?
Să fiţi sănătoşi! Nu ştiţi nimic din năcăfalele ăstei meserii ingrate.
Auzi, infirmieră? Unde mi-o fo’ capu’ de n-am învăţat carte? Îmi fugea mintea la alţi draci.
De mică am fost dată dracului. Da, păi când a murit unul, barosan, e drept, acu’ mai bine de-o lună, am găsit sticla de whisky jumate goală sub pernă. Şi se mirau doctorii, nu ştiau ce să-i mai facă, văzând că-i merge spre cur. Dormea continuu aproape. Medicamente asociate cu alcool, mană cerească!
De fapt, omul ştia că n-o mai duce mult şi ce şi-a zis? Măcar acuma, pe ultima sută, să mai tragă, că pe lumea ailaltă or bea viii pentru el.
*
Aoleu! Altă poznă! Nu! Bărbaţii sunt nişte porci! Nici cu muierile nu mi-e ruşine, da’ ăştia chiar întrec măsura.
Ce nesimţit! Cu plosca la socoteală şi ţine morţiş să meargă la toaletă... Plecă cu ea târâş.
Cum e de slăbit, dacă se împiedică şi cade, pas’ de-l mai ridică. Sodom, nu alta. Bagă-n ei până crapă şi pe urmă vin aci ca să-i facă doctorii ca scoşi din cutie. Şi mulţi chiar ajung în cutie, bănuiţi, desigur, în care.
Nu, aşa nu se mai poate! Omul e un sinucigaş.
Ce v-aş trage la rapangele, de să vă meargă peticele!
*
Ăsta ce-o mai vrea? Dar când ajunse la uşă, frate? Şi singur pe deasupra? Nevastă-sa umblă craina prin saloane, ba chiar şi prin oraş, chipurile după medicamente, iar omul e dus cu pluta.
Nu, trebuie să mă ţin după el să văd ce vrea. Că e un încăpăţânat. Îl cunosc de-acuma. Dacă încerc să-l opresc, n-o să m-asculte. Nu am decât să-l urmez îndeaproape să nu cadă cumva în baie. Acuma se dezbracă. Vrea să se spele. Ce-o fi în capul ăstora, Doamne?
Cu chiu, cu vai, reuşesc să-l conving că nu are prosop, săpun, nu are nici pijamale de schimb. Mi-a scos sufletul. Aproape că-i dau dreptate nevestii că o doare-n cot de el. Nu, dacă o ţin tot aşa, ajung eu pe năsălie!
*
Ia uite şi bezmetica asta. Da’ parcă o externaseră! Cum de-o fi avut curajul să plece cu tuburile de dializă după ea, Doamne apără şi păzeşte singură la baie? Hopa! Şi-a scos o ţigară...
Chelului, tichia de mărgăritar! Hait, că ţi-o bag eu pe nas! O chem pe şefa să vadă ce îi face pacienta favorită, că numa-n braţe n-o ţine. A mânjit-o bine, bag’samă. Las’pe mine! Să vadă de-acu-nainte cu cine trebuie să se pună bine. N-ar trebui să m-amestec, nu aparţine de raionu’ meu, dar dacă, Doamne fere’, păţeşte ceva, e bai.
Ai fost în zonă, trebuie să raportezi. Sunt Stan Păţitul. Mi-e silă de mizeria asta, încât abia de mai pot mânca.
Am slăbit ca un ţâr. Abia aştept să ies la pensie să mă odihnesc. Hei-rup, o viaţă de om şi acasă şi aici.
*
Altă pilă... Toţi mă calcă în picioare. Eu cu munca, alţii cu lunca. Eu la săpat, alţii la cules.
Nu, asta e strigător la cer. Aşa nu mai merge. Auz’ la el, s-a programat la şefa. Las’ că-i dau eu şefă.
Îl pun în rezerva de lângă biroul ei, unde se mai află încă un pat, dar e ocupat de un alt pacient, aşa, ca să stea-n pat de-o persoană cu nevasta şi să vadă cine e şeful aici. Că aşa a fost mereu.
Stau aci pe masă şi cazare gratis. Unde se trezesc? La pensiune? Las’ că mi-i cunosc eu! Dau doctorilor plicul gras, iar mie îmi aruncă mărunţişul: cafea, ciocolată. Pe criza asta, de ciocolată ne arde nouă!
Omul nu se poate, vorba aia, de foame, dar o dă pe fineţuri. Odată mi-a adus şi mie unul nişte cârnaţi afumaţi. Bag mâna-n foc că şefilor le-a dat carne, muşchi.
Crezi că nu ştiu? Îmi aruncă şi mie firimiturile ca la milogi. Sunt câte unii în stare să-şi mănânce de sub unghie, nu alta. Da’ las’ pe mine, de nu mi ţi l-oi juca ursu’, să vadă cine e adevăratul şef.
O s-o avertizez şi pe colega de schimb să nu-i dea atenţie, să-l ţinem în şah câteva zile, până lărgeşte băierile pungii. Nu, de-acuma-nainte aşa o să fac cu toţi internaţii care sunt pe marginea gropii şi se dau mari că sunt cunoştinţele şefei, iar pe mine nu mă bagă-n seamă. Oricum, tot la mâna mea ajung, că eu nu stau în birou, ci alerg toată ziua. Şi să mă trateze ca pe-o glugă de coceni? Nu, nu se cade.
O să mi ţi-i potcovesc, de să mă ţină minte, să mi se ducă buhu’ că sunt a dracu’ şi că nu-mi intri în graţii cu una cu două. Le fac zile fripte, şi atunci o să se-ntoarcă roata. Păi! Că de-aci, oricum, nu am unde mă mai muta. Abia găsesc tinerii de lucru, darămite eu.
Trebuie să fiu, totuşi, cu băgare de samă să nu se prindă şefii, pentru că, se pare, bate iar vântul schimbării. Se aude că se fac restructurări şi madam Fârlifus, de nu-i convine la chirurgie, vine cam des pe la şefa. De unde ştii că nu—mi poartă sâmbetele? Ia uite şi zănatica...
Termină ţigara. Ce neghiobă, în loc să meargă pe lângă perete, merge de-a oabla, n-o vedea şi ea că eu spăl pe jos?! Ţigara o vede.
*
Abia aştept să mă pensionez şi să merg la ţară, la grădină, la aer curat. Aici simt că mă sufoc, mă otrăvesc. Zi de zi, în mediul ăsta infect, sănătos tun să fii şi te îmbolnăveşti.
(Din volumul „Popas în universul... medical – Tablete şi schiţe antistres”, Editura Mircea Cel Bătrân, Olăneşti, 2019)
|
Elena Agiu - Neacsu 10/25/2019 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.