Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Dialog cu Arthur Lewis

Un dialog imaginar mi-a adus în memorie personalitatea unuia dintre cei mai buni economiști, Lauriat al Premiului Nobel pentru lunga sa activitate în domeniul științei economice contemporane.
În imaginația mea am stat de vorbă cu acest economist și am vrut să aflu cât mai multe despre el ca persoană și despre activitatea lui.
Am început dialogul/interviu cu prima întrebare firească:

A.B.- Cine a fost Sir Arthur Lewis? (A.L.)
A.L. – În general, și chiar de tănâr, nu mi-a placut să vorbesc despre persoana mea, am preferat să-I las pe alții să vorbească despre mine.
De astă dată, o voi face cu plăcere.
M-am născut în Castries, British West Indies, în prezent se numește
St. Lucia, la 23 Ianuarie 1915.
Părinții mei au fost amândoi profesori și au lucrat aproximativ 10-12 ani în Antigua.
Nu știu dacă ești familiarizat și dacă ai o imagine și informații despre Antigua?

A.B.- Am unele cunoștiințe, dar m-ar bucura să aflu de la Dumneata mai multe informații și despre relația dumitale cu locul nașterii și al copilăriei .
A.L. – Ei bine,
Antigua, a fost și este cunoscută de către populația autohtonă și sub denumirea de Waladli sau Wadadli. Ea este o insulă din Indiile de Vest. Una dintre insulele Leeward din regiunea Caraibelor și insula principală a țării Antigua și Barbuda.
Antigua și Barbuda au devenit un stat independent în Commonwealth of Nations la 1 noiembrie 1981.
Antigua înseamnă în limba spaniolă „vechi”, nume care îi provine după o icoană din Catedrala din Sevilla, „Santa Maria de la Antigua” - Sf. Maria a Catedralei Vechi.
Numele de Waladli provine de la locuitorii indigenilor și înseamnă aproximativ „ai noștri”
Insula, ca atare, nu este o insulă mare; are o circomferință de circa 78 Km.p.
și nici nu e foarte înaltă (cel mai înalt vârf – Mount Obama – are doar 402 metri), dimpotrivă, e destul de plată, cu câteva dealuri ici și colo. În schimb, e o insulă cu niște plaje superbe.
Din punctul de vedere al religiei și al culturii care se manifesta pe această insulă pot spune că era diferită. Și după cum îmi povesteau părinții mei când am mai crescut, îmi spuneau că familia noastră avea unele caracteristici ușoare ale minorităților imigrante.
Dar ei s-au acomodat relative ușor iar pentru mine, fiind copil, a fost și mai ușor. M-au trimis la școală, la școală public, unde progresul meu a fost destul de accelerat. Când am avut șapte ani, a trebuit să stau acasă câteva săptămâni din cauza unei boli, pe care o contactasem cred din cauza sistemului meu imun care nu se adaptase la mediul ambiant în care trăiam.
Tatăl meu a decis să mă învețe, ca să nu rămân în urmă față de ceilalți copii din clasă. Cu experiența lui de professor și-a procurat cărțile de care aveam nevoie pentru clasa a 4-a în care eram și încă unele de la clasele următoare și prin dorința mea de a învăța, m-a ajutat și în trei luni, cât am stat acasă, acumulasem cunoștiințe cât se predau în școală în doi ani, așa că, după ce m-am vindecat și m-am întoars la școală, tatăl meu a stat de vorbă cu directorul școlii și i-a explicat tot progresul pe care îl făcusem și cunoștiințele pe care le aveam, așa că am fost mutat de la clasa a 4-a la clasa 6-a.
Așa fiind, restul vieții mele școlare și al vieții de muncă timpurie, până la vârsta de 18 ani, i-am petrecut cu colegii studenți sau muncitori cu doi sau trei ani mai mari decât mine.
Acest lucru îmi dăduse un sentiment teribil de inferioritate fizică și a înțelegerii diverselor problem din viața de zi cu zi.

A.B. - Ce efecte a avut asupra Dumneavoastră această ”inferioritate” de care ați amintit?

A.L.- Să fiu sincer, aceste simțăminte au rămas cu mine în tot restul vieții mele și mi-am dat seama mai târziu că notele ”înalte” nu sunt totul în viață..
Mă atașasem mult de tatăl meu, într-un mod cu totul deosebit. El îmi era modelul și eroul pe care mi-l doream să îl pot copia.
Din nefericire, l-am pierdut pe tata când aveam șapte ani.
Rămâseserăm fără capul familiei; mama și cei cinci copii care formau restul familiei noastrer, cu vârste între cinci și șaptesprezece ani, rămâseserăm singuri.
De foarte multe ori, în soecial când eram copil, i-am simțit mereu lipsa și de multe ori ănainte să adorm vorbeam cu el în gând.
Mă atașasem mult de tatăl meu, într-un mod cu totul deosebit. El îmi era modelul și eroul pe care mi-l doream să îl pot copia.
În toată această nenorocire a fost și un grâunte de noroc: mama noastră, care avea o disciplină deosebită, o introdusese și în obișnuința fiecăruia dintre noi.
Ea, era deosebit de harnică, era cea mai serioasă și cumpătată persoană pe care am cunoscut-o, iar aceasta, combinată cu dragostea și blândețea ei, i-au permis să obțină un succes în educația, morala și tenacitateal fiecăruia dintre copii.

A.B. – Îmi spuneați că ați fost avansat cu două clase pentru că aveați cunoștiințe echivalente cu cele ale copiilor din două clase superioare,
Cum s-a manifestat această trecere la cele două clase superioare?

A.L. - La început noii mei colegi se uitau destul de curios și nu înțelegeau cum eu un băiatl de 7 ani puteam să fiu în aceași clasă cu ei care aveau 9 ani.
Dar acomodarea mea cu ei s-a petrecut destul de repede. În pause ne jucam în curtea școlii împreună și treptat ei parcă uitaseră că eram mai mic ca vârstă decât ei. În clasă, eram permanent în alertă la întrebările profesorului și știam răspunsurile ce trebuia să le dau. Uneori, când un coleg nu știa răspunsul, ridicam mâna și profesorul mă punea să răspund. Nici odată însă nu îl priveam cu o notă de superioritate pe colegul care nu știuse răspunsul la întrbarea profesorului.
Am terminat școala la 14 ani. Următorul meu pas era să dau examenul pentru o bursă guvernamentală, la o universitate britanică.
Mama m-a încurajat în această intenție a mea și m-a ajutat să completez formele pentru obținerea acestei burse. După ce am trimis toate formalitățile cerute mi s-a comunicat că sânt prea tânăr pentru asta, așa că a trebuit să aștept până în 1932, cînd am împlinit 17 ani.
După ce am terminat programa școlară, și pentru că mi-am dat seama că în casă era nevoie de bani, iar numai din salariul mamei nu ne puteam asigura viața zilnică, am făcut o cerere de angajare ca să lucrez ca funcționar în serviciul public.
Activitatea ce o desfășuram pot spune că nu a fost o irosire de timp, deoarece am învățat să scriu, așa cum se cerea în diversele ocazii ale serviciului meu, să dactilografiez, să țin evidența tuturor dosarelor mele și ale celorlalți salariați publici și cel mai important lucru să fiu ordonat.
Toate acestea le-am considerat că au fost factori pozitivi, dar au existat și unii factori care au fost în detrimentul meu.Ne având timpul necesat ca să citesc suficientă istorie și literatură, mi-am dat seama că asta era o mare lipsă, pentru care am considerat că acești ani din viața unui tănâr sunt cei mai potriviți, pentru această activitate.

A.B. - Cum a evoluat viața lui Arthur Lewis, mai departe?

A.L. – Ca viața specifică a fiecăruia. Cu succese și căderi, dar nici odată nu m-am descurajat nici-un moment.Chiar și în momentele cele mai dificile am perseverat în ceeace am simțit că trebuie să fac și era important pentru mine și până la urmă am izbutit.
În 1932 am susținut examenul și am câștigat bursa.
În acel moment nu știam ce să fac cu viața mea.
Guvernul britanic impusese o barieră de culori în coloniile sale, astfel încât tinerii negri au intrat doar pentru studii de drept sau pentru a devenii medici sau farmaciști, considerându-se că astfel cu asemenea calificări își puteau asigura câștiguri fără a primii nici-un sprijin guvernamental.
Zile întregi mă tot gândeam la viitorul meu; îi scriam mamei mele și îi ceream opinia.
Nu voiam să fiu nici avocat și nici medic. Mi-ar fi plăcut să fiu inginer, dar acest lucru părea inutil, deoarece nici guvernul, nici firmele ”albe”, nu vroiau să angajeze un inginer negru.
Până la urmă am decis să studiez Administrația de afaceri, plănuind să mă întorc la Sfânta Lucia pentru un loc de muncă în serviciul municipal sau în comerțul particular. Mama îmi sugerase să studiez simultan și dreptul pentru a fi sigur că voi putea să-mi asigur un venit în ipoteza în care nu ar fi apărut nimic în domeniul administrativ.
Așa că m-am înscris la London School of Economics pentru a obține o diplomă în domeniul comerțului. Școla economic oferea cursuri de contabilitate, managementul afacerilor, drept comercial și ceva noțiuni de economie și statistică.
Această pregătire mi-a fost de mare ajutor în diversele activități administrative pe care le-am obținut.
Parcă simțeam că mă atrăgea domeniul științei economice, pentru o eventual carieră viitoare dar din păcate aceasta nu era de conceput fără a avea cunoștiințele necesare de matematică.

A.B. - Cum s-a desfășurat viața Dumneavoastră după terminarea universității?

A.L. - În 1933, nu aveam habar ce este economia, dar m-am descurcat destul de bine de la început în materie, iar când am absolvit universitatea în 1937, primisem onoruri de primă clasă.
Mai mult decât atâta, am primit o bursă pentru a face un doctorat. în economie industrială.
Apoi, în 1938, mi s-a acordat o numire de un an ca profesor, care a fost o acțiune senzațională unică pentru universitățile britanice.
Ulterior în 1939, această poziție academic a fost transformată într-un contractul obișnuit de patru ani pentru un post de asistent de lector .
Uneori, nu-mi venea să cred cum se desfășura ascensiunea mea. Este adevărat că o preocupare serioasă și perseverentă de studiu și de acumulare de noi cunoștiințe la care s-a adaugat și un element al ”șansei”, mi-a permis continuarea ascensiunii mele.
În 1948, la 33 de ani, am fost numit profesor complet la Universitatea din Manchester. Până la acea dată domeniul meu de studiu a fost economia industrială și am publicat o serie de articole pe această temă care au culminat cu o carte care s-a publicat în 1949.
Munca mea de cercetare s-a desfășurat în trei domenii: în economia industrială, la care am renunțat după 1948; în istoria economiei mondiale începând cu 1870, pe care am început-o în 1944 șipe care încă o urmăresc; și în economia dezvoltării, pe care nu am început-o în mod sistematic decât în jurul anului 1950.

A.B. – Cum a evoluat activitatea Dvs. în domeniul academic?

A.L. – Așa cum vă spusesem am început să mă preocup de diferitele aspect ale economiei mondiale la îndemnul economistului Frederick Hayek , care mi-a spus:
”… predă un curs despre ce s-a întâmplat între cele două războaie
mondiale. și cu referire special la ciclurile coemrciale”.
La sugestia lui Hayek, i-am răspuns :
”… nu știu ce s-a întâmplat între războaie…”
La care el mi-a replicat:
”… cel mai bun mod de a preda un curs este de a învăța ce trebuie
să predai!”
I-am ascultat opinia și am predat acest curs timp de câți va ani și chiar am scris o carte despre acest subiect pe care am predate-o spre tipar în 1949.
În perioada 1952-1957, am scris un ciclu de articole despre producția mondială, prețurile și activitatea comercială. Intenționam să scriu o carte pe aacest subiect deosebit de larg, dar nu am reușit să termin această carte
Decât mult mai târziu.
În 1957 cu toate că îmi propusesem să termin această lucrare, am fost nevoit să plec și să lucrez în domeniul Administrativ, unde am stat timp de șase ani.
Am revenit în 1963 la vechea mea profesie academică la Universitatea Princeton (din statul New Jersey –SUA).
Fiind la Princeton am aflat că în perioada în care lipsisem din mediul academic în locul celor 4-5 cercetătorti care se ocupau de un asemenea subiect, numărul cercetătorilor atrași de o asemenea problemă se înmulțise considerabil.
Am reluat studiul inițial pe care îl începusem în urmă cu câțiva ani și eram cât pe aici să termin de scris cartea, când am fost solicitat să plec în Barbados pentru un timp de patru ani, pentru a înființa Banca de Dezvoltare a Caraibelor.
A fost o activitate plină de eforturi și nenumărate mitinguri la diverse niveluri administrative, dar până la urmă am reușit.
După ce am văzut că activitatea bâncii se desfățura în bune condițiuni, am revenit la Princeton în 1974 și am finalizat de scris lucrarea pe care o tot amînasem.
În 1978 am publicat lucrarea despre fluctuațiile din economia mondială între 1870-1914

A.B. – Ce alte preocupări în domeniul economic v-au interest și cum le-ați găsit soluțiile cele mai adecvate?

A.L.- Trebuie să mă destâinui: Începând de la mijlocul anului 1930, pentru circa patru sau cinci decade mi-am petrecut majoritatea timpului în Biblioteca Oficiului Colonial studiind diverse rapoarte din teritoriile coloniale cu privire la problemele agricole, minerit, probleme valutare și altele, și comparând datele respective referitoare la diferite teritorii. Toate aceste informații m-au îndreptat spre aflarea unora dintre aspectele privind eficacitatea diferitelor politici economice.
Cealaltă jumătate din interesul meu s-a referit la factorii fundamentali care determină rata de creștere economică.
Întreaga mea documentare și corelațiia acestor factori mi-au permis să-mi stabilesc punctele unui subiect care au constituit cheia cărți mele clasice din 1955 și, de asemenea, baza originii modelului la care s-a referit și acordarea Premiului Nobel care mi s-a oferit.
O altă problem care m-a preocupat o perioadă lungă de timp a fost una cu character istoric. Aparent, în primii cincizeci de ani ai revoluției industriale, salariile reale din Marea Britanie au rămas mai mult sau mai puțin constante, în timp ce profiturile și economiile au crescut. Acest lucru nu ar putea fi similar cu ideia neoclasică, în care o creștere a in vestițiilor ar trebui să determine și creșterea salariilor și să reducă rata de rentabilitate a capitalului.
Într-o zi din august, 1952, mergând pe un drum din Bangkok, mi-a venit deodată o ideie că ambele probleme au aceeași soluțieși am început să mă gândesc și să analizez această problem din toate punctele de vedere.
O „ofertă nelimitată de forță de muncă” va menține neschimbate salariile, producând cafea ieftină în primul caz și profituri mari în al doilea caz. Rezultatul este o economie duală (națională sau mondială), în care o parte este un rezervor de forță de muncă ieftină iar pentru cealaltă o sursă imensă de profit. Oferta nelimitată de forță de muncă poate proveni în cele din urmă dintr-o presiune a populației, deci este o fază în ciclul demografic.
Am scris un articol pe această temă și mi-am susținut punctual de vedere cu multiple exemple.
Publicarea articolului meu despre acest subiect în 1954 a fost întâmpinată în egală măsură cu aplauze și cu strigăte de ultraj. În următorii 25 de ani, alți cercetători au scris cinci cărți și numeroase articole argumentând meritele tezei, evaluând datele contradictorii sau aplicând-o la rezolvarea altor probleme. Dezbaterea acestui punct de vedere continuă .și în prezent.
Din 1957, am lucrat aproape tot atâția ani în administrație ca și în activitatea academică. În primul rând, un grup de șase ani,între 1957 și1963 am fost, consilier economic al ONU al prim-ministrului Ghanei și director general adjunct al fondului special al ONU și vice- președinte al Universității din Indiile de Vest.
Apoi, din 1970 până în 1974, după cum am mai spus, am înființat Banca de Dezvoltare a Caraibelor. Aceste experiențe mi-au lărgit înțelegerea problemelor de dezvoltare, fără a face prea multe pentru a o aprofunda în sensul, să-i spunem: ”savant”.

A.B.- Domnule Profesor , ați vrea să-mi spuneți pe scurt unele dintre aspectele vieții personale

A.L.- Soția mea Gladys s-a născut în Grenada, care este o țară insulară în partea sud-estică a Mării Caraibelor și are capitala la Saint George's.
De fapt este a doua dintre cele mai mici țări din emisfera vestică (după Saint Kitts și Nevis). Se află la circa 200 km nord de Venezuela, între Trinidad-Tobago (la sud) și Saint Vincent și Grenadines (la nord).
Tatăl ei, care era un Antiguan, și părinții mei se cunoscuseră de o perioadă lungă de timp..
Tatăl lui Gladys, plecase în 1937 în Anglia și și-a luat o licență în educație tot ca profesor.
Noi ne-am căsătorit în 1947 și avem două fiice, Elizabeth și Barbara. Călătoriile mele au însemnat o perioadă destul de lungă de separare, dar dragostea reciprocă a sprijinit familia în toate eforturile sale.

Mulțumindu-I pentru amabilitatea de a-mi fi răspuns la toate întrebările mele imaginare, mi-am dat singur seama de acest dialog imaginar și mi-am reamintit că Sir Arthur Lewis murisein 1991, la vârsta de 76 ani.

Alex Berca / Ph.d. in economics

Notă: Prelucrare după textul biographic - Sir Arthur Lewis , autori: Paul Mosley și Barbara Ingham





Alex Berca    10/23/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian