Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ceeace datorăm strămosilor

Toate popoarele care au lăsat în urmă lor un nume au crezut în nemurire.Iar credința în nemurire,în chip necesar,obligă respect pentru înaintași,respect pentru strămoși și constiinta că cei vii și cei morți alcătuiesc un trup.
Stramosii sunt aceia care au lăsat o cultură cu tot ce cuprinde ea:limba,credință,identitate,pe care urmașii au datoria să o contiune și să o dezvolte.Respectul pentru moștenirea strămoșească reprezintă o porunca esențială și care trebuie urmată de către orice popor sau comunitate care au respect de sine.Pe mormintele strămoșilor s-au zidit toate civilizațiile demne de acest nume și cel mai solemn jurământ pe care îl pot face oamenii este de a nu uita niciodată ceeace datorează strămoșilor.În același timp,vorbind despre strămoși și despre ceeace le datorăm,nu este lucru ușor.Întâmpinăm aici greutatea de a exprima ceeace simțim autentic și efortul de a nu repeta ceeace ar trebui sau nu ar trebui să simțimdupa moda momentului

Este vorba de exprimarea onestității față de existență în forma ei cea mai autentică,acolo unde nu se poate nici minți și nu pot fi nici mimate sentimente. Căci cel mai ridicol lucru este entuziasmul afectat.
Atunci când ne uităm spre moștenirea strămoșească nu trebuie să o facem cu sentimentul că vom afla sau contempla o relicvă,o piesă de muzeu.Nu contemplăm ceeace a fost,contemplăm ceeace există.Ne gândim nu la oameni care au fost,ci la oameni care nu mai sunt vazuti.Care sunt absenți fizic și prezenți în duh.În urma strămoșilor nu rămân "realizările",ziduri condamnate ruieni și dispariției,rămâne modelul unor existențe care au fost consecvent morale și rămân jertfele"inutile",biruintele gândului.În urma lor au rămas lucrurile "inutile",singurele care dăinuie,singurele jertfe autetntice.

Strămoșii sunt cetatea întărită în care ne putem întoarce și din care nu ne va alunga nimeni.,niciodată.Iar aici trebuie subliniat că datoria și respectul față de strămoși nu are nimic de a face cu "cultul morților" sau al "morții".Cei care suntem în această lume și cei plecați alcătuim un trup și acest trup este viu:"Dumnezeu,deci nu este al morților,ci al viilor,căci toți trăiesc în El"(Luca 20,37)
În cazul Neamului Românesc respectul pentru moștenirea strămoșească există și acest respect este singura garanție pe care o avem că vom dăinui ca Popor în istorie.

Foarte tristă este împrejurarea că destui dintre contemporani aleg să își renege sau ignore originea și moștenirea strămoșească.Amăgiți de standardele unei lumi aflată în adâncă și jalnică amăgire,există indivizi care își tagaduiesc identitatea.Sunt figuri sinistre care insulta trivial tot ce este romanesc:de la Fat Frumos la Ileana Cosanzeana si de la Eminescu la Caragiale.Cei care fac asemenea fapte sunt in esenta rebuturi umane.
Această sunt cazuri triste și care pot produce doar pleavă.Cei care se leapădă de Neamul lor și de moștenirea strămoșească în realitate nici nu sunt vrednici de ele.Dacă nu îți ști strămoșii,vei uita ceeace ești.Cel care se "rușinează" de propriul Neam ,se rușinează de proprii strămoși.

Nu există "oameni în principiu",fiecare existență,individuală sau colectivă,este și rezultatul moștenirii existențelor anterioare.Nu suntem singuri,suntem parte dintr-un șir care este fără început și care,cu voia lui Dumnezeu,va merge înainte.În aceste condiții trebuie să respectăm moștenirea strămoșească și să o ducem mai departe.Iar pentru Români nimic nu este mai de preț ca moștenire ca Limba și Ortodoxia, Dreapta Credință.
A fi născut Ortodox,după părerea mea,este cel mai mare privilegiu.Dar a trăi Ortodox și a muri Ortodox înseamnă luptă “până la sânge” zi de zi și clipă de clipă.Este bine știut că celor care îl caută cu stăruință Dumnezeu le dă suficientă lumină,dar pentru cei care nu îl caută,pe aceia Dumnezeu îi poate lăsă în teribil întuneric.Dar mai departe se cuvine să privim lucrurile mai din aproape și în amănunt.
Este un fapt istoric că Românii,până bine în veacul XX, au fost Ortodocși în zdrobitoare majoritate și au aparținut culturii Ortodoxe aproape în totalitate.
“Uniatia” din Ardeal a cuprins o minoritate românească și chiar și aceea a fost adusă să primească învățăturile Episcopiei Romei,așa zisa “Biserică” Romano Catolică,cu sila,cu tunurile.În plus de aceasta “învățăturile” Episcopiei Romei rămâneau îmbrăcate în tradiție și obicei Ortodox și în exprimare Ortodoxă.Pentru zdrobitoarea majoritate a celor care au stat sub “uniatie” diferența de Ortodoxie nu era pricepută.Din punct de vedere cultural “uniatia” a rămas parte a spațiului Ortodox.Că așa a fost ne este dovedit de o încercare ciudată,circumstanțială dar ilustrativă.
Atunci când clerici “uniati” au început să militeze activ pentru o deplină încadrare a “uniatiei” în structurile Episcopiei Romei ei și-au dat seama că acest lucru nu poate fi făcut folosind limba română,limba “poporului”.În aceste condiții au căutat ei să “latinizeze” limba română.Acei cărturari,poate de bună credință dar rătăciți,își dădeau seama că ‘papismul” nu poate fi lăudat în “limba vechilor Cazanii,care-o plâng și care-o cânta,lângă vatra lor țăranii”.Încercarea a eșuat în ridicol dar ea subliniază,încă odată,apartenența totală a Românilor la spațiul cultural Ortodox.Legat de cele spuse un alt aspect, care nu a fost explicat în toate detaliile, este cel care privește un fenomen românesc uluitor,unitatea și aceasta este tot moștenire strămoșească.
Unitatea românească era de Neam,Lege și Limbă.

Ortodoxia era “legea” tuturor Românilor de la Nord de Dunăre ,așa cum era și a locuitorilor,Slavi,Greci,Vlahi,de la Sud de Dunăre.În fapt cu toții se socoteau supuși ai Imperiului Român,care era Bizanțul, și de aceea se și numeau ‘Romei”.Unitatea de limbă însă trebuie privită cu mai mare atenție.
Din punct de vedere istoric “administrativ”,Românii erau împărțiți în numeroase “țări” care în fapt erau grupări de sate,”cnezate de vale”, cuprinzând cam cincisprezece sate.Aceste “țări” românești se aflau răspândite pe tot spațial românesc,din “țara” Maramureșului și până în “țara” Almajului.Locuitorii acestor “țări” erau izolați și ei se deplasau pe un radius de cel mult zece sau douăzeci de kilometrii.În aceste condițîi normal ar fi fost ca diferențele de limbă să fie mari sau,și mai exact, foarte mari.Dar în locul acestor diferențe suntem confruntați cu absolut uluitoarea unitate lingvistică românească.Fără îndoială că există particularități de rostire și vocabular dar acestea sunt la nivelul sub-graiurilor,simple particularități care nu afectează în nimic corpul principal al limbii.Mai răspicat,un Român din Maramureș se va putea înțelege fără nici o dificultate cu un Român din Almaj,și am numit ținuturile românești cu cea mai puternică personalitate lingvistică.Prin comparație un “Italian” din Calabria nu va putea comunica ușor cu un “Italian” din Toscana,sau un “German” din Styria nu îl va înțelege pe un “German” din Schleswig.Această unitate lingvistică a Românilor are o explicație istorică și această este unitatea de “lege”,adică Ortodoxia.Credința comună,trăirea ei și exprimarea acestei trăiri în aceiași limba,căci limba slavonă era strict a Liturghiei,restul cetaniilor și predicile erau în limba română, a generat unitatea de limba a Românilor..Trăirea Ortodoxă în aceiași limba a fost cea care a generat și asigurat unitatea lingvistică românescă,o unitate,repet, absolut uluitoare și unică.Dar folosirea unitară a aceleiași limbi are o semnificație încă mai profundă.Această semnificație a fost notată de lingviști de seamă,și mă gândesc aici la Sextil Pușcariu, dar,cu toate acestea , importanța colosală a acestui fapt, nu a fost suficient arătată.Iată cum exprimă Sextil Pușcariu acest adevăr:

“Limba nu este doar un subordonat al gândirii,ci este și un stăpân al ei.Este foarte adevărat că omul vorbește după cum gândește,dar la fel de adevărat este că omul cugetă după cum s-au deprins să vorbească strămoșîi săi.Pentru a ne exprimă gândurile căutăm expresiile cele mai potrivite,dar limba este o moștenire,cu anume tipare,asociații și modele de exprimare constante și prin urmare îndreaptă gândurile noastre pe căile pe care s-au mișcat și cugetele strămoșilor noștri.În acest fel limba stabilește o legătură de nezdruncinat între fii aceluiași neam,generează o formă mentală națională.”Această concluzie are o importantă absolut colosală.
Nu vorbim și nu gândim la întâmplare.Folosind limba strămoșilor în mod necesar va trebui să ne exprimăm în modele așezate din “veci”.Iar aceste modele de exprimare au fost și sunt Ortodoxe,căci Ortodoxia a așezat și determinat unitatea de limba românească.În această inteleger se poate spune că acela care va vorbi bine și frumos românește va trebui să fie Ortodox.Acestea sunt “adâncurile” istoriei Românilor,”genunea care pe genune cheamă”.

Sunt fenomene care s-au dezvoltat în lungul a mii de ani și pe întreg spațiul istoric românesc.Sunt fenomene care stau deasupra “clipei” și sunt fenomene pe care nu le putem evita,suntem condiționați și suntem parte din ele,fie că vrem sau fie că nu vrem.Aceste stări străvechi nu pot fi schimbate,”la voia orișicui și orișicând”.
Din tot ce a fost arătat rezultă însă limpede că factorul decisiv în alcătuirea fintei românești a fost credința comună Ortodoxă.Așa cum nu putem să ne alegem rudele,cu atâta mai puțin ne putem alege "strămoșii".Să cultivăm moștenirea strămoșească este o cerință existențială.Niciodată să nu uităm că nu există legământ omenesc mai solemn decât de a nu uita niciodată ceeace datorăm strămoșilor.


Alexandru Nemoianu
Istoric
Michigan/ USA






Alexandru Nemoianu    10/18/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian