Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poezii

amuțește tăcerea

ce se întâmplă acum
mă face să mă exprim tăcut
ca o pasăre cu aripile plângând
cândva totul din mine era verde
nu înțelegeam cântecul de lebădă
singurătatea mea folosea tuturor
și niciodată nu credeam că vom fi vânați
eram gălăgioșii din curtea școlii
care tresăreau la sunetul clopoțelului
nu știam că vom fi sub clopote
prea tineri să ne fie teamă de noapte
naivi să credem în mințile ascunse
care frângeau cerul cu îngerii păzitori
și dureros cerul cădea pe noi
ce se întâmplă acum
amuțește tăcerea gata să explodeze


oprirea timpului

timpul are accidente de metrou
suntem prinși cu povestirile noastre în tunel
unde lumina răgușită striga printre pietre
viața începătorilor era sechestrată
cu cei care erau diagnosticați
în umbră omul din pușcărie
prins din nou în lumi diferite
iar noi care divorțam
jucam puzlee cu minunea de copil
închis în el
până acum treceam pe lângă oameni
fără să știu nimic din ce cărau cu ei
în afară de zâmbete
lacrimi sau durere fizică
accidentele au spovedania unui popă
care ascunde sutana
și se exprimă necanonic
cine mai are credință
într-o lume unde ne mișcăm ca zombi
cum se amestecă trăirile noastre
când timpul se oprește o clipă
apoi ne întoarcem la orbirea generală
ca mintea unui calculator
și nu știm dacă am trăit sau nu
timpul are accidente pentru fiecare
depinde unde te găsește singur
sau într-o tragică uitare!


Alo ,este cineva acolo?!

tu poți să spui orice
niciodată nu cad pietre
peste sufletul meu încremenit
respirația unui porumbel
care desenează pe cer albastrul
fără anotimpuri
fără furtunile din viață
care știe reîntoarcerea
lacrimi albastre pe o retină moartă
care zâmbește
într-o vitrină cu fecioare mirese
nu mai sunt respirație demult
și nu mai pot spune alo
la capăt este doar ecoul
care strigă disperat
până cerul este înecat
de umbre
alo
mai este cineva acolo?!


Magazia sufletului meu

aici am dreptul să plantez
un copac sau o statuie
să mă multiplic în poezie
în viață
în urmele nașterii
nemuritoare
lucrurile inutile zac în
magazia cu amintiri
tablouri deformate
sau șterse de timp
pantofi nefolositori
peruca cu nasul colorat în roșu
lumea asta ascunsă de viață
trăiește numai noaptea
când se deschid lacătele lumilor
și trezesc cortinele luminoase
un spectacol pentru noi
ăștia depășiți de timp
pe pământ am dreptul
la un film alb-negru
din colecția din mine
până ce magazia sufletului meu
va fi la tine în veșnicie


PĂRĂSIRI ÎN OCHI DE CIUTĂ

Ai plecat atunci, odată cu marea la ceas de seară,
am rămas singur pe țărmul îndepărtat,
mai văd și azi în locul nostru,
văd năluca în alb, care aleargă sub clar de lună,
viața noastră o hărțuire din iubire,
cu certuri și reveniri pătimașe...

Cum să mă înec în ochii aceia de ciută,
cum să ating trupul tău dansând în soare,
sau cuibărită lângă mine,
ca un copil dornic de iubire.

Interminabilele discuții despre artă,
lumea ta era diferită de a mea,
tu fugeai de ei, eu de ai mei.
Eram refugiații legați de o eșarfă de mătase,
suspendați deasupra lumii,
deasupra vieții,
voiam altceva, diferit de obișnuit,
voiam să facem pace
după disperatele tale alergări ratate.

Așteptările mele plictisite,
ascunse-n lacrimi de culori, aruncate pe o pânză
asemeni confortului unui burghez
ce își ascunde spaimele în tăcerile țigărilor de foi.
Aștept chiar dacă timpul se uită fix spre mine
de parcă i-au obosit dimensiunile.
Aștept anotimpul ciutelor căzute de pe stânci
din curiozitatea împerecherii.

Alteori îți privesc ochii în minte,
te văd înlăcrimată ca mine.
Ai plecat când anotimpurile ne desfrunzeau
amintirile ascunse în pădure.


SFĂTUITORUL DIN UMBRĂ

Mi-am amintit de tine,
cel neplecat din mine…
Vegheai în umbrele
care mă urmăreau
ca un sfătuitor supus,
iar eu zâmbeam
când cineva voia
să mă arunce
pe un tărâm ascuns
și mă salvai de mine
departe de apus…


Mă gândesc la tine...

Azi mă gândesc la vremea când eram doi,
La paharele din nopţile cu nori, uitate,
Cum acoperiţi de noaptea mirosind a zori,
Aşteptam lumina prin ferestrele deschise-n noi.
Eu mă ascund de timp, singurătatea doare,
Clopotul anunţă o zi de sărbătoare,
Spălaţi de ură păşim pe-un covor de flori
Şi privim în urmă, la ce-a rămas din noi.
Azi mă gândesc la tine, ecouri umblă prin noi
Şi apusul lasă semne paşii din noroi.
Ce poate timpul să mai uite? Mirosul de fum, alcool,
Cărţile de poker măsluite, şi poate destinul gol.
Pierdut sunt şi înlăcrimat de soare,
Las singurătatea să mă arunce veşnic la hotare.
De câte ori vrei, întoarce-te la cel de dinainte,
La cel uitat ca o pasăre mută printre cuvinte!
Azi mă gândesc la flori, la ce speranţe mai am,
Să urc drumul către întunecatul tău geam!


Amor bețiv

Nu plâng, doamnă, nici nu râd
că am fost un om nătâng
să mă bag în pat cu tine,
portofelul stă în vine,
conţinutul nu-ţi convine,
mă alungi,
afară, plouă,
eu, desculţ pe caldarâm,
şi pilit, şi om nebun,
fredonez romanţe triste,
şi trezesc cocote triste,
ce aruncă după mine
ofuri pline de regrete,
tinereţile vor pierde -
şi aşa le trece timpul
cu un zurbagiu ca mine,
lefter şi cu pantaloni în vine
cât lui Cronos îi convine!

Îmbarcarea

nu știam că lucrurile rămân nemișcate
și câteva urme în camera goală
scările de bloc au evenimente
cu ușile care se deschid
în ambele sensuri
gustul plantelor fără miros
așezate pe lemnul crud
puțin pământ reavăn
povestiri despre liniște
la căsuța poștală
au sosit rezervele de timp
programările
nu știam că lucrurile
și viața vor fi uitate într-o candelă
aprinsă câteva secunde
acolo unde timpul așteptă îmbarcarea
apoi altă respirație în suflete crude
care se plimbă printre cei
pe care nimeni nu-i aude


PLACENTA

Lacrimile le am de la Dumnezeu,
un prim exercițiu de vorbire,
în astă lume!
Cu ele pot șterge geamurile mate
care mă împresoară.
Pot vorbi orice în afara placentei,
despre naștere,despre iubire,despre tristețe.
Dorm încolăcit să nu mă atingă decât,
mama,care împarte cu mine, totul!


PARTEA DIN MINE ...

Pisicul meu trăiește viața prin mine
privește pe geam cum cad clipele
ca un om la maturitate
el știe mai bine ca mine
locul unde timpul doare
se așează ca un doctor
pe respirația mea
de parcă știe că pleacă primul
un simbiot care vrea să mai salveze
ceva din noi
noaptea se uită la mine cum dorm
știe când se va deschide poarta
prin care eu voi respira mai puțin
cafeaua va păstra biscuitele
iar eu voi plânge peste cuvinte
fără fularul -doctor care va pleca
nu știu când,numai el știe
atunci voi privi pe geam
partea din mine care nu mai vine


tăcerea șarpelui

suntem tăcuți cu ochii înecați
de părăsirile ascunse dintre noi
și ne imaginăm pe altcineva
când coapsele încep să doară
suntem în fiecare noapte trei suflete
luate câte trei - a câta oară
și fiecare gemet nu vrea să moară
când șarpele încolăcit în noi
se furișează în lumina de afară
iar clopoțeii se transformă în toiag
în fiecare seară


genunchiul nemuritorului

știam că statuile sunt nemuritoare
fiecare lacrimă din mine din voi
devine piatră șlefuită de sufletele noastre
noaptea trecută am adormit sub statuia mamei
ploaia mă ocolea
avea o mantie asemeni placentei
care mă ferea de spaime
sigur statuile au lacrimi
acoperite de timp
uneori țâșnesc din genunchiul Lui,
o arteziană care ne face nemuritori





Nicolae Nistor    9/12/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian