Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvântul bine temperat - Un subiect la ordinea zilei

Îmi voi permite să atac un subiect "la ordinea zilei", fără să fac alte comentarii în afara celor legate de propria-mi experiență de om de știință în Canada anilor 80-90. Gândurile pe care le aștern au fost provocate de o femeie care pretindea că a fost agresată sexual in anii 90 de un cunoscut al ei în cabina de probă (pentru femei!) a unui mare magazin din Statele Unite. Ea a povestit unui jurnalist de televiziune că a ieșit de acolo râzând, iar la telefon, când a chemat-o pe o prietenă să-i spună ce a pățit, prietena s-a mirat că râde. Jurnalistul a întrebat-o, mirat și el, cum a putut să râdă după "agresiune", iar ea a răspuns filosofic: "în momentele de mare stres râzi, ca să-l poți combate, nu?" Pe jurnalist nu părea să-l fi convins. Nici pe mine.

Am lucrat într-un laborator de cercetări al unei mari companii. Toți colegii mei erau bărbați. N-am avut nicio experiență neplăcută de genul celei povestite de dama de la televizor. E drept că aveam un coleg mai în vârstă, extrem de cultivat și competent care, ancorat în cultura țării de origină, Spania, nu vorbea cu mine decât despre artă, deși eu muream să discut cu el proiecte științifice. L-am înțeles: nu putea să accepte ideea de femeie om de știință . Când însă mi-a reușit un dificil și laborios proiect, și-a schimbat percepția!

La un moment dat, șeful cel mare, căruia îi cerusem să mă trimită la un curs de specialitate, n-a găsit altceva - pentru femei- decât un curs în care ți se preda comportamentul ideal cu șeful. Nu-i cerusem un curs "pentru femei", dar el așa a interpretat. Era mentalitatea vremii. M-am dus deci la un curs de o zi, la un hotel din Montreal. Erau cam 60-70 de participante, toate secretare, eu fiind singura cu altă funcție. Conferențiara - tot o femeie- urma să ne prezinte, conform programului, felul în care trebuie o femeie să se comporte cu șeful ei.

Am crezut că se vor atinge și câteva probleme profesionale, dar m-am înșelat. Am învățat - și s-a insistat mult asupra acestor detalii - ce culoare de curea, neapărat lată, e recomandabil să poarte o femeie ca să se impună: violet. Am mai învățat că femeia nu trebuie să țină mâinile și nici picioarele împreunate, ci, ca să proiecteze autoritate, să încerce să ocupe cât mai mult spațiu: brațele larg deschise, picioarele decent poziționate, dar în niciun caz încrucișate.

N-am putut fi atentă la toate amănuntele prezentate, mi-am dat imediat seama că acest curs nu era pentru mine. În pauza de prânz am vorbit cu câteva cursante. Problema lor principală nu era nici lipsa de respect a șefilor, nici impolitețea, nici, ferească Dumnezeu, altceva, ci simplul fapt că nu li se marea leafa corespunzător cu munca depusă. Când eu le-am sfătuit să-și pună curea mov și, cu mâinile în șold, să ceară mărire de salariu, au râs toate și m-au pupat. Eu n-aveam asemenea probleme pentru simplul motiv că șefa mea era femeie, sau mai bine zis o "mademoisellă", bătrână și acră. În anii 80, nu contau studiile sau diploma, dacă erai venit din Franța în Quebec și aveai o relație, ți se dădea imediat un post important. Așa că șefa mea, fără studii și de o răutate rar intalnită, nu era cineva cu care să te poți purta nici conform sfaturilor cursului, nici în vreun alt fel. Cel care mă trimisese la curs era superiorul ei, un inginer în care am avut întodeauna un suport, în ciuda opoziției șefei mele directe.

Pot declara cu mâna pe inimă că, în mediul științific în care am lucrat trei decenii, fiind trimisă cu lucrul și în Statele Unite și în țări din Europa, asemenea abuzuri sexuale n-au existat. Toți oamenii de știință pe care i-am întâlnit - și n-au fost puțini- au avut purtări impecabile.

Să fie mediul artistic - cel din care făcea parte reclamanta- diferit de cel științific? Fără ȋndoaială! Dar, dacă o femeie râde în hohote după o "agresiune" de care se plânge, cum să mai crezi că a fost chiar "agresiune"?...







Veronica Pavel Lerner    7/25/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian