Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Democrația la treizeci de ani

După treizeci de ani de la revoluția din decembrie 1989, democrația românească dă semne de maturizare, prezența semnificativă la vot și întâmpinarea cu entuziasm a mesajului papal pot marca începutul unei noi epoci, una de speranță, încredere și iertare.

Cred că Silviu Brucan a greșit în profeția lui din 1990, românilor le-au trebuit treizeci de ani pentru a deprinde democrația, și nu douăzeci de ani, așa cum el apreciase în mod optimist.
Schimbarea născută din tumultul revoluției sângeroase din 1989 ne-a urmărit în toți acești ani, și a condus la societatea dezbinată de astăzi, la exodul a patru-cinci milioane de români în timp de pace (aproape un sfert din populația țării), și la instaurarea unei semi-democrații bazate pe nepotism și nu a unei veritabile democrații bazate pe merit.

Democrația româna va atinge curând fatidica vârstă de treizeci de ani, vârsta maturității, vârsta la care este de presupus că a învățat din greșelile tinereții și se îndreaptă către viața matură. Democrația “originală” ajunge la maturitate, ultimele întâmplări sugerând că în sfârșit schimbarea se produce, românii luîndu-și în serios rolul de locuitor al cetății, și votând în număr mare la alegeri și referendum.

Ca și “Femeia la treizeci de ani” a lui Balzac, democrația încă relativ tânără poate produce greșeli și derapaje, poate chiar adultere, cu vreun june pus pe căpătuială sau doldora de idei totalitare. Ca și în romanul balzacian, Dumnezeu nu bate cu măciuca, ci doar ne atenționează cu degetul atunci când plecăm de la drumul nostru. Cutremurul din 1940 și războiul devastator ce a urmat, poate și întreaga epocă comunistă, nu pot fi separate din perspectiva simbolică, de aspirațiile , credințele, crimele și trădările anterioare. Nici întregirea României de după primul război mondial nu poate fi separată de jertfa de sânge de la Mărășești și Oituz, cum nici cei treizeci de ani scurși de la revoluția din decembrie, nu pot fi separați de eroii revoluției și de uciderea foștilor conducători în zi sfântă.

Să sperăm că Dumnezeu ne-a iertat și ne-a dat o nouă șansă “să mergem împreună”.
Mesajul papal poate marca începutul unei noi epoci de normalitate, speranță, iertare și încredere. Așa cum în mod miraculos Romania Mare s-a creat după ce aproape dispărusem ca țară, și acum o nouă Românie se poate naște, o societate bazată pe merit și nu pe hemoragia de diplome fără acoperire. Respectarea voinței populare , respectarea cuvântului dat, întoarcerea la valorile adevărate (familie, proprietate, muncă, credință, dreptate, adevăr, iubire, prietenie, respect) este singura cale de urmat.

Timpul (Chronos, Cronus) consumă toate lucrurile. Cronus devorându-și fiul, nu reprezintă decât proprietatea de netăgăduit a timpului de a-și distruge propriile creații când acestea “și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul”. Poate a venit timpul perfecționării Constituției, așezării legislației pe noi temelii, poate a venit timpul “Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranță, în jos cu înțelegere și în sus cu recunoștință” cum profetic spunea o bună prietenă pe la începutul anului. Acesta poate fi un nou început pentru societatea românească.

Ar trebui să despărțim politicul de educație și de cultură, să lăsăm omul să se dezvolte, să se exprime, să trăiască, să nu-l mai îngrădim în nici o cușcă, fie și educațională. Realismul socialist ca și corectitudinea politică mai recentă sunt exemple de tipare limitatoare a dreptului la liberă exprimare. Asta nu înseamnă că dacă îl introducem pe Radu Gyr – „Avem o țară” în cărțile de școală, de mâine trebuie să-l scoatem pe Sadoveanu.

Trebuie să reînvățăm a trăi liberi. Libertatea nu presupune doar a nu sta la coadă noaptea pentru a prinde un kilogram de lapte în zori (noi am trăit acele timpuri), presupune și a nu sta la coadă pentru a vota, a nu fi obligat a sta la coadă pentru a emigra, a nu fi înjurat sau scuipat în metrou, pe stradă sau pe internet.

Albert Einstein spunea “Există doar două căi de a-ți trăi viața. Una ca și cum nimic nu este un miracol și cealaltă ca și cum totul este un miracol”.
Eu cred că totul este un miracol, că miracolul suntem chiar noi, pentru că am supraviețuit comunismului, celor treizeci de ani de post-comunism sau emigrării, și mai putem spera, ca și poetul nostru național, că “Viitor de aur țara noastră are / Și prevăd prin secoli a ei înălțare”.


Toronto, Iunie, 2019.





Ioan Cojocariu    6/10/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian