Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Despre cartea de versuri “Scrisul este o rugăciune”. Autor, Cristian Gabriel Moraru

Apariţia celei de a şaptea cărţi de poezie, semnate de Cristian Gabriel Moraru, ne bucură, văzând că pe lângă multiplele preocupări (critică şi istorie literară, editarea unei reviste culturale, participarea la evenimente literare naţionale, exercitarea profesiei de dascăl de limba şi literatura română), poezia rămâne în topul preferinţelor sale.
Dacă titlurile volumelor anterioare de versuri sunt reprezentate de o sintagmă formată din două substantive, la care, uneori, se adaugă un adjectiv (Elogiul creativismului, Labirintul cunoaşterii, Oniria sau patria magică, Genunile întunericului, Ieşiri din timpul profan, Un popas în vremuri grele), de data aceasta, titlul este o propoziţie simplă, Scrisul este o rugăciune, o categorică afirmaţie care nu lasă loc niciunei îndoieli.
Cartea a apărut în 2019, la editura Aius din Craiova, în colecţia „Poesii”, însumând peste cincizeci de poeme, subintitulate „stanţe moderne” şi beneficiind de ilustraţii grafice aparţinând artistului plastic alexăndrean Costel Lupu. Coperta, inspirat lucrată, reproduce o celebră pictură a lui Salvador Dali, Christ of Saint John of the Cross.
Subtitlul cărții, Scrisul este o rugăciune, și anume „stanțe moderne”, amintește de Stanţe burgheze, volumul de versuri semnat de George Bacovia, care apărea în urmă cu mai bine de şapte decenii, în 1946, la Editura Casa Şcoalelor din Bucureşti.
Cuvântul „stanţă” desemnează o formă fixă de poezie, o strofă cu înţeles unitar, constituită din opt stihuri, ce respectă o anumită schemă, privind rima versurilor şi formând laolaltă o unitate ritmică sudată.
În poezia lui C. G. Moraru, vom întâlni acele elemente caracteristice unei „stanţe”, cel puţin din punct de vedere structural: notaţii eliptice, disparate, propoziţii fără predicat, versuri formate mai mult din substantive, unele sintagme ale oralităţii, notaţii fulgurante…, care creează impresia unei poezii a improvizaţiei, dar care, de fapt, ţin de modernismul scriiturii.
Prima „stanţă modernă”, care deschide volumul Scrisul este o rugăciune, se intitulează Aur, lucru care m-a dus cu gândul la poemul Plumb, din volumul omonim, cu care G. Bacovia debuta în 1916. Cristian Gabriel Moraru, printr-o alchimie numai de el cunoscută, încearcă să transforme plumbul în aur şi, pe alocuri, chiar reuşeşte: „Străluceau în soare palatele de aur,/ Şi flori de aur şi neasemuit strai —/ Stam amândoi în odaie… lipsiţi de grai…/ Şi se-auzeau tare trâmbiţele de aur.// Strălucea orbitor amorul meu de aur/ Pe flori de aur… şi-n el vream să mă scald./ Stam fermecat lâng-acesta… şi era cald…/ Şi ne creşteau fantast aripile de aur.”
Pretutindeni, se simte o atmosferă bacoviană, atât în târgul natal: „oraşul de pe Vedea”, cât şi în sufletul tânărului poet, dovadă numărul mare de poeme dedicate toamnei (Amurg de toamnă, Pastel de toamnă, Stanţă de toamnă, Cântecul toamnei, Note de toamnă, Ars autumnalis, Noapte de toamnă, Lumina toamnei, Nectarul toamnei…), dar şi celorlalte anotimpuri. Pe străzi, „frunzele cad perechi-perechi”, se aud acorduri line de vioară…
„Oraşul patriarhal” se prefigurează în Crepuscul de septembrie: „Oraşul tot e-n agonie…/ Frunze ruginii tot cad, sinistre.”, iar concertul fanfarei din „parcul solitar” este susţinut, de data aceasta, de o imagine olfactivă: „parfumul de begonie”. În Melancolie, târgul este melancolic, „Cu rubinii sclipiri de vis…”.
Nu lipsesc din poezia lui C. G. Moraru toamnele reci: „E toamnă… şi-i frig,/ Iar frunze se-aştern/ Ca giulgiu etern…” (Zi de toamnă); cerşetorii: „Oamenii rătăcesc pe străzi/ Cu chipurile palide,/ Colectând ale zilei prăzi —/ Pentru-acestea ar ucide!...” (Note de toamnă); oamenii de nimic care, prin lipsa lor de atitudine, devin complici la instalarea nedreptăţii: „Ce lume lipsită de idealuri!/ Doar interese mărunte, meschine/ Se întâlnesc la tot pasul, doar valuri/ Ce vor trece ca valurile, în fine!...” (Spleen). Vorba lui Eminescu: „Ce e val ca valul trece…” Nu?
Poezia naturii, cu extensie asupra anotimpurilor şi a momentelor zilei (Nocturnă, Matinală) este cel mai bine reprezentată şi ocupă un spaţiu mare în arhitectura cărţii.
Arta poetică este ilustrată în poemul Ars poetica, unde poetul este văzut ca depozitar al unor visuri măreţe pe care nu întotdeauna şi le poate vedea realizate, din motive care nu ţin de el, ci de ceilalţi, de societatea în sine. În ciuda acestor impedimente, totuşi, „Zgura zilei se disipează,-ncetul cu încetul,/ Şi-nmuguresc profetic copacii de lumină…”.
Poezia cu accente de revoltă socială ilustrează atitudinea poetului faţă de nedreptăţile la care este martor, într-o societate în care scara valorilor pare răsturnată: „Cu-nfrigurare scriu acum stanţa…/ E nevoie de oameni curajoşi/ Care să păstreze vie speranţa/ În epoca plină de ticăloşi.// Treziţi-vă, oameni, din hibernarea/ În care v-a împins, ah, teroarea/ Istoriei… şi priviţi din nou zarea/ Libertăţii de-a crea valoarea!” (Treziţi-vă!).
Conştiinţa curată a poetului-cetăţean este frământată de întrebări ale căror răspunsuri nu le va afla curând: „Oră târzie… şi mă bate-un gând:/ Câţi ani vor mai trece până când/ Ţara va reveni pe făgaşul ei?/ Când scăpa-vom, oare, de mişei?// M-am săturat de figurile lor!/ E ţara-n jaf şi prăduire,/ Lăsată pe mâinile lotrilor/ Şi lipsită de oblăduire…” (Mâhnire).
Nici tema dragostei nu este ocolită, aceasta străbătând ca un fir de aur întreaga operă poetică a autorului elaborată până în prezent. Întâlnim, astfel, dragostea „nepereche”, desprinsă parcă din basme: „Toamna-mi cântă duios, la ureche,/ Balada dragostei nepereche/ Dintre un Făt-Frumos și-o Ileană/ Cosânzeană…// Pășesc pe-un covor de frunze gălbii/ La fel ca părul frumoasei zglobii/ Din basmul întrezărit mai demult,/ Plin de tumult…” (Cântec vechi); dragostea fidelă „ca un cocor”: „În orașul de pe Vedea,/ Freamătă frunzișul iară;/ Pe cerul rodnic, doar o stea/ Crește-n amurg a sa pară,// Amintind de-un vechi amor,/ Ce surâde toamnei din nou/ Și e fidel ca un cocor./ Orchestra cântă un tangou…” (Para amurgului); dragostea senzuală, eul liric fiind ispitit de-o doamnă cu forme rubensiene: „Iată! Se-ntoarce-o nouă filă-n cartea anului,/ Iar dulcile reverii scapără-n amnarul toamnei./ Adierea rece-a vântului, suveranului,/ Îmi amintește de trupul durduliu al doamnei,// Care-a trecut ieri pe lângă mine… Ispită grea!/ Ciorchinii ei și fraga buzelor mă atrăgeau/ Ca pe un future la felinaru-n chip de stea./ Ah! Și pulpele-i!... Cât de mieros ele mă chemau…” (Pastel de toamnă); dragostea pură, posibilă doar în comuniunea cu Divinitatea: „În mirifica lor cântare,/ Dragostea pură o slăvesc mereu/ Și-n comuniune cu Dumnezeu/ Ei (poeții, n. n.) fac din viață sărbătoare…” (Cântarea poeților).
Poeziile cu accente religioase Scrisul ca rugăciune, Rugăciune, Icos Adâncos, Psalm şi multe versuri din alte poeme ne amintesc de faptul că autorul, C. G. Moraru, este un bun poet creştin: „Ca prin farmec… Mi-apar înainte semne/ Pe care numai eu a le-nţelege/ Pot şi cei cu conştiinţele demne,/ Care-ascultă de preasfânta lege…” (Introspecţie).
Viziunea nihilistă asupra lumii, surprinsă în prima parte a poemului Razele cuvintelor, este anulată de optimismul funciar al poetului, născut din credinţa de nezdruncinat în forţa tămăduitoare a cuvintelor: „În astă lume relativă,/ Cu ochi de piatră şi inimă de sticlă,/ Aşezată-ntr-a vremii raclă/ Ca o jertfă ilativă,// Doar razele cuvintelor/ Mai mângâie chipurile noastre,/ Sporind forţa visurilor/ Şi-a sentimentelor, prea sfintelor…”
Tiparul clasic al versului şi al strofei încearcă să structureze materialitatea lumii în degradare, şi, de aici, tristeţea metafizică a poetului, prezentă în multe poeme ale cărţii Scrisul este o rugăciune: „Toamna e o poezie de aramă/ Scrisă de un genial și întristat poet…” (Ars autumnalis), „Prin târgu-acesta melancholic,/ Cu rubinii sclipiri de vis,/ Mai trece câte-un înger diabolic,/ Venit din marele abis…” (Melancolie), sau „Sunt cel mai fericit din lumea asta/ Nefericită…” (Nectarul toamnei) etc.
În volumul Scrisul este o rugăciune, pe lângă meditații lirice, pasteluri, poezii sociale sau psalmi, întâlnim și câteva acrostihuri. Iată o superbă mostră, în care eul poetic se găsește în ipostaza de alchimist sau de mag, sfințind încontinuu altarul cuvintelor: „Altarul cuvintelor, sfințit încontinuu,/ Lumină străjuind în tenebrele reci,/ Credință înrădăcinată ubicuu,/ Haos cosmotic venerat de traci și greci,// Iubire sinceră, mișcând roata timpului,/ Minune pe care o retrăim mereu,/ Imnuri de glorie înălțate viului,/ Entelehii hrănind inima unui zeu.” (Alchimie).
De asemenea, Cristian Gabriel Moraru surprinde prin formulări memorabile, dovezi peremptorii ale talentului său poetic: „Ghepard feroce, Toamna ne atacă,/ Iar vântul dezmiardă copacii arămii” (Lumina toamnei), „Mi-e somn de tine, ochiule neînvins!/ Mi-e vis de tine, zare albăstrindă!” (Nectarul toamnei), „O șoaptă de lumină străbate/ Inima, să se cuminece” (Scrisul ca rugăciune), „Pasărea sorții îmi ciugulește din palmă/ Și-o cameră funerară juri că-i orașul…” (Nocturnă), sau „Și zeului trebuie să-i amintești/ Că e nemuritor, din când în când…” (Meditație).
Întâmplător sau premeditat, Cristian Gabriel Moraru se întoarce cu fiecare nou volum de versuri la specii literare mai vechi, încercând resuscitarea acestora, într-un timp când toate formele de modernism nu mai ţin cont de structura clasică a ceea ce înseamnă poezie. Nu m-ar surprinde să aflu că următorul volum de poezie semnat de C. G. Moraru va fi dedicat rondelului, sub patronajul lui Macedonski, sau sonetului, girat de nume celebre care au ridicat această specie literară cu formă fixă la rang de mare artă.







Domniţa Neaga    6/5/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian