Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
“Tablouri dintr-o expoziție” - Remus Moldovan din Toronto

O Galerie de artă este o ofertă traductibilă numai dacă ești dispus să asculți trimiterile acelea intuitiv-subtile, subliminale chiar din care este alcătuită și care te pot introduce într-o lume către care realitatea se poate uita doar pe furiș.
Cam astfel am înțeles eu suita simfonică a lui Modest Musorgski de care mi-am adus aminte imediat ce am pășit în universul lui Remus Moldovan, pictorul român aflat încă în spațiul obstrucțional al creației, cel în care pătrunde numai el, îl concepe, îl elaborează și-l rafistolează - cum zicea Nicăpetre - până la acel nivel de perfecțiune cerut de sine și care este greu de transcris recepției profane.

Ideea unei reciprocități creatoare pune tablourile vizionate de Musorgski în ritmicitatea disciplinată a muzicii așa cum replica imaginii devine aceea a recompunerii armonice prin culoare, linie, volum în pictura lui Remus.
Îl știu de câțiva ani buni - a venit în Canada în 1999 - eram la o expoziție colectivă a comunității românești din Toronto când un tablou de dimensiuni oarecare m-a țimtuit privindu-l și-l aud pe Nicăpetre: “Tea, ăsta-i geniu...” :un autoportret - aflu după ce văd cine-i artistul - de o nuanțare spirituală năucitoare, o structură asimetrică subliniată de compoziția nefirească a ochelarilor - cu o lentilă răsucită vertical - din perspectiva cărora ochii privesc nu dincolo ci prin tine către o lume numai de ei știută, o imagine în care firescul cochetează cu absurdul ne oferă o interpretare ondulat-distorsionată; o mișcare de val cu intenție: să estompeze sau chiar să șteargă ceea ce ar trebui să fie?
„Detaliile formează perfecțiunea, însă perfecțiunea nu este un detaliu.” zice Leonardo Da Vinci și ceea ce am văzut la Remus Moldovan după acea primă impresie mi se pare ecoul afirmației lui Leonardo.

Galeria imensă care este casa familiei Moldovan mi-a “deschis ochii” asupra unei lumi artistice (intuită dealtfel de Nicăpetre) alcătuită cu migala creatorului mănat de acea trăire interioară pe care o numim talent, deseori cu ușurința unei afirmațîi nefondate, dar care cred că este o mult mai complexă, mult mai adâncă înfiorare a capacității ideatice și spitrituale fără de care expresia artistică n-ar putea trece puntea mediocrității.
Cred că știu exact ce spun? Sigur că nu cred. Încerc totuși o transcriere a unui dialog inevitabil cu pictura lui Remus.
Impactul vizual este copleșitor, cantitativ desigur, fiecare colț din casă este un moment artistic, dar mai ales calitativ, forța imagistică pe care o oferă și în fața căreia întrebările te aglomereză abia îți dau voie să respiri.
Remus e un clasic, zic, coloristica densă venită din renascentismul umanist -“Caravaggio este pictorul meu preferat” zice Remus - și -(probabil) preluând preocuparea specifică acestuia pentru modelul uman, viguros, atletic chiar - modelează cu obiectivismul detaliului trăsăturile umane surprinse de cele mai multe ori în ipostaze dramatice, siluete proporționat trasate, oameni pe care credem că îi întâlnim dar de fapt simbolice linii ale unui personaj unic: Remus Modovan. Ca Rafael, ca Leonardo, ca Michelangelo și mulți alții fața umană este varianta propriei surprize emoționale.
Dar... Remus nu-i un clasic, pictorul trăiește acum, contorsionările vieții, dramatismul ori euforia ei îl conduc și noutatea fie absurdă fie reală se mișcă sub pensula care lucrează în straturi nu atât de culoare cât de gândire. Tablourile lui, uneori concepute în clar-obscurul bătăliei dintre lumină și umbră, alteori răspândind o aură celestă; un camp albastru ca de cer coborât până la picioarele unei siluete evident umane, o difuză alterare a atmosferei materializate în tente transparente oferă paleta complexă a cautărilor febrile, stiu eu, poate a ceea ce ar vrea să spună si ceea ce pensula execută.
Remus este Remus!

Am senzația pătrunderii într-un mecanism intim, într-o mașînărie cerebrală care intuește armonia și haosul existenței, o cercetare continuă a unor adevăruri esențiale despre care accentele biblice readuc în atenție ințelepciunea duratei, cea spirituală mai ales și atunci imaginile obținute sunt înregimentate într-un spațiu strict, demonstrat de ramele elegante, ca pornirea intenției, dar deviante ca rezultanta înțelegerii: un colț de tablou se pliază agresiv asupra siluetei deseori întoarsă de la privitor intenționând să plece ori poate doar să se îndrepte către ceva numai de ea dorită, ceremonie a frânării, a obstrucției care ne caracterizează de atâtea ori. Și încă ceva, chiar și atunci când totul pare rezolvat ori rezolvabil, când viața ne dă șansa reușitei și deci putem aprecia verticalitatea independenței, puterii, satisfacției culorile având chiar strălucirea seninului, o chemare, un semn, o neliniște se concretizează în gestica ciudată a panzei răsucite, șifonate, adunate dezordonat ca într-o crampă chinuitoare...ceva tulbură armoniile și omul suferă consecințele: un dialog, aș zice, o conversație numai de pictor știută intre tabloul în sine și rezolvarea ideatică a acestuia.

“Astigmatismul meu, probabil” zâmbește Remus când încerc să-l provoc să vorbească despre concepția aceasta atât de originală și mai ales atât de expresivă. O derogare a canoanelor - ca la El Greco, mă gândesc - dar știu că n-ajunge ca să mă scoată din euforia admirativă și intensitatea emoțională; nu-i deloc obișnuită întâlnirea cu arta adevărată aflată undeva la doi pași de tine.
Dar vorba lui Caravaggio: “Totdeauna învăț” și nu sunt sigură dacă este ceea ce eu cred ori Remus Moldovan crede.


Notă Observator ;
Remus Moldovan este laureat al premiului special pentru artă, oferit de cenaclul Nicăpete de pe langă Observatorul





Naria Cecilia Nicu    5/28/2019


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian