Liniste
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.
În piept mi s-a trezit un glas străin şi-un cântec cânta-n mine-un dor ce nu-i al meu.
Se spune că strămoşii cari au murit fără de vreme, cu sânge tânăr înca-n vine, cu patimi mari în sânge, cu soare viu în patimi, vin, vin sa-şi trăiasca mai departe în noi viaţa netrăita.
Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud cum se izbesc de geamuri razele de lună.
O, cine ştie - suflete,-n ce piept îţi vei cânta şi tu odată peste veacuri pe coarde dulci de linişte, pe harfă de-ntuneric - dorul sugrumat şi frânta bucurie de viaţă? Cine ştie? Cine ştie?
Vei plânge mult ori vei zâmbi?
Eu nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi- dar mă gândesc la tine. Cu gheare de lumină o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul, că sufletul mi-aşa curat, cum gândul tău il vrea, cum inima iubirii tale-l crede. Vei plânge mult atunci ori vei ierta? Vei plânge mult ori vei zâmbi de razele acelei dimineţi, în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"
|
Lucian Blaga ( 9 mai 1895 - 6 mai 1961 ) 5/5/2019 |
Contact: |
|