Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poveste de la ferma americană

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată un om care trăia la o fermă Americană și care avea o fată tânără și frumoasă ca razele de soare ce scăldau ferma in diminețile de primăvară. Acum era toamnă târzie dar cu zile la fel de frumoase ca în toate toamnele ce treceau peste acest ținut minunat.

Și cum în această dimineață nu se vedea pic de nor pe cer, iar soarele ieșise deasupra orizontului cu raze ce te invita la plimbare, tatăl fetei o strigă să meargă cu el în pădure după lemne, căci e frumos afară. Dar niciodată nu ști când te scoli dimineața și nu mai vezi iarbă, flori, ci totul este doar alb de zici că o vrăjitoare le-a pictat pe toate cu spuma de mare.
-Hai draga tatii să mergem după lemne în pădure că acuși vine iarna și crăciunul cu frig și ști tu din anii trecuți când venea Moș Crăciun cu sania trasă de reni ce frig era și ce bine-i făcea moșului căldura din casa noastră? Mai ști? Până descărca darurile ce bine se încălzea? Mai ști când am băgat renii în adăpostul căluților noștri, cum erau plini de promoroacă și le-am dat cel mai bun fân pregătit din timp, să mănânce și cât ai clipi din ochi. l-au mâncat pe tot?
- Dar ce le-o fi dat moșul de mâncare de au putut într-o noapte să înconjoare tot pământul, să dea moșul daruri la toți copiii? întrebă copila plină de mirare.
- Hai să mergem că am prins boii la car!
- Vin tăticule acum, dar ce zici că le dădea Moș Crăciun la reni de mâncare?
- Ei... cred că jăratec , la fel ca la caii năzdrăvani, fiul de împărat când se pregătea să plece la luptă.
Și uite așa din poveste în poveste, ajunseră in mijlocul unei păduri frumoase cu poieni pline de flori de toamnă ce încă mai erau vizitate de albine harnice și frumos bâzâitoare.
După ce a tăiat o sarcină bună de lemne, tatăl fetei s-a așezat pe un buștean să-și tragă sufletul și văzând că nu mai are apă, a trimis copila, să aducă apă din vâlceaua unde adăpase boii.
Fata săritoare, a luat ulciorul și fuguța pe cărărușa dintre fagi, a coborât în vale, a urcat un deal și tot de-a coasta până la vâlcea. Dar vâlceaua nu mai era fiindcă o furase o vrăjitoare și o duse la ea în grădină.
Fata, să nu vină fără apă, a căutat altă vâlcea, căci tăticul ei era așa de bun și nu se cădea să nu îl servească, mai ales că așa se obosise și îi era tare sete. Tot căutând pe mai multe vâlcele, se făcu sară și se ridicase și un nor negru de ploaie iar tunetele nu mai conteneau, fetița se cuibări de frică în scorbura unui copac și cu lacrimi în ochi, a adormit strigându-l pe tăticul ei.
Tatăl ei, văzând că nu mai vine, tare se îngrijoră, mai ales că stropi de ploaie începuse să umezească pământul, iar noaptea nu ști niciodată ce necaz poți păți, iar ea era singura lui copilă și o iubea ca pe ochii din cap.
Hotărât, prinse boii de car, luă cățelușul, care nu putuse merge cu ea, căci avea sarcină de la stăpânul ce-l hrănea, să păzească boii ce erau la păscut într-o poiană mai la deal.
Se înnoptase de-a binelea și se vedeau stelele cum se urcau tot mai sus, printre nori, ca să lumineze cât mai bine cărările căutătorilor. Tatăl striga si plângea, cățelușul lătra, doar, doar l-o auzi tovarășa lui de joacă. Dar deodată cățelușul se opri, adulmecă mirosind pământul, parcă simțea ceva în aerul curat de pădure. Se duse în sus, se duse în jos, mirosind mereu și deodată a ghicit, era mirosul mingii de cauciuc cu care se juca deseori. Asta era, că o avusese de atâtea ori în gură, când fata i-o arunca până departe iar el trebuia să i-o aducă înapoi.
Aici e, dorea cățelul să-i spună stăpânului, dând din coadă voios, dar tatăl fetei, cu capul plecat în pământ o striga mereu și bătea cu coada toporului în tulpinile copacilor. Nu putea merge fără odorul ei de fată acasă și au început iar și iar să caute si să o strige.

Stelele au coborât pe crengile stejarilor, dar parcă si norii au dispărut ca prin farmec, iar luna a venit deasupra pădurii. Au venit si căprioarele cu puii lor și iepurașii care sau trezit din somn de plânsul tatei sau lătratul cățelușului și au căutat cu toții prin toate vâlcelele dar nimic și nimic. Au scos și vulpile din vizuini și urșii din bârloguri să vadă nu cumva s-a strecurat prin culcușurile lor, sau mai ști năzdrăvanii, dacă au furat-o, câți bani ar fi luat pe ea la târgul de crăciun , pe o fată așa frumoasă și câte bunătăți nu și-ar fi cumpărat pentru iarnă dar, nu-i și nu-i...
Aici e!...sări în sus cățelul cu un lătrat de bucurie, apucând-o de vârful pantofului încercând să o tragă din scorbură afară.
Aici e!... Aici e!... și toți săriră întra-colo, felicitându-l pe cățeluș, care nu se mai oprea din tumbe.
Cu lacrimi în ochi s-a bucurat tata, sa bucurat odată cu cățelul și iepurașii, căprioarele cu puii lor și vulpea cea șireată și ursul cel morocănos, dar parcă și pădurea foșnea toată de bucurie. Toți s-au bucurat numai fata nu se bucura căci dormea sau căzuse într-un greu leșin.
O luă tatăl în brațe, iar iepurașii săriră cu toții în sus să-i facă vânt cu urechile lor mari dar nici ursul nu stătu ci rupse fuga crengi de brad si le așeză în car să-i fie așternut.

Tatăl prinse boii la car, își făcu semnul crucii, zise Doamne ajută și cea Iambor, hoidea Renghea cu carul încărcat de lemne si fata așezată pe patul făcut de urs porni devale spre fermă.
Toți o petrecură până la marginea pădurii și fata se legăna odată cu carul iar stelele se uitau din înaltul cerului la ea și-i descântară de deochi sau mușcătură rea dar fata nu se trezea. Și luna în ochii ei s-ar fi oglindit de s-ar fi trezit, dar ea avea ochii închiși si abia mai răsufla.
Nu se trezi, dar visă un vis, un vis frumos ce-i păru adevărat. Se făcea că era o zi caldă de vară și tatăl ei o găsise și cu toții se bucurau și iepurașii și cățelușul și căprioarele cu puișorii ei, dar și ursul cât era de mare făcea tumbe, iar ea era deasupra fermei lor, aproape de cer, de unde se uita la toate.
Vedea casa și șura, curtea cu florile ei frumoase și purcelușii care se jucau prin iarba grădinii. Grădina ei era plină de pomi înfloriți prin care mii de albine, ce străluceau ca stelele, zburau voioase, încărcate cu nectar pe piciorușe.
Fata visa înainte ferma lor, cu caii ce nechezau în grajduri, cu porumbeii ce fâlfâiau din aripi, făcând cercuri mari deasupra casei. În visul ei se arătă și gâștele sălbatice ce și-au luat zborul din lacul din grădină și sau urcat pe casa ei cu ferești spre pădure, cu mansarda deasupra tuturor fagilor, stejarilor și arțarilor, unde-i plăcea în fiecare dimineață să asculte ciripitul păsărelelor.

Timpul trecea iar visul ei nu se mai termina. Din înaltul cerului privea mereu dar în mintea ei ceva se schimbă căci de acum tata plângea , mama plângea și-i făcea semn mereu cu mâna să coboare iar ea tot mai sus se urca. De acolo de sus vedea toată grădina și ferma cum se învârteau cu florile ei care se vestejiseră că doar ea le uda în fiecare zi după ce scăpa soarele că așa o învățase bunica, când ea încă mai trăia și le îngrijea împreună. Și visa... și visa...pătulul de porumb și casa argaților care parcă se duse dincolo de tabăra de vară, unde erau și căluții și măgărușul ce-i plăcea să-l călărească. Grădina ei plină de crizanteme, se învârtea mereu de zburau petalele până peste șura bunicului, ce o făcuse cu tata din lemn de brad adus de departe pe apă.
Mama și tatăl ei o păzeau mereu, iar pisica-i torcea la picioare doar.. doar... s-o trezi din cântecul ei. Venise și doctorul de-i controla inimioara să vadă dacă mai bate sau nu, ia dat și un medicament care abia la putut înghiți.
Aproape se făcuse seară iar florile din grădină râdeau sub razele de soare ce zburau printre frunzele de flori până pe obrăjorul copilei, dar ele, în mintea ei, zburau peste casă și grădină până dincolo de lacul cel mare.
Cuprinsă de frică să nu le piardă întinse mânuța ei firavă și cu o putere în glas strigă – Florile mele!...Florile mele!... Toți se ridicaseră în picioare speriați și nu știau ce să facă, dar fata de frică să nu-i plece florile se ridică în șezut și cu mâinile întinse strigă .- Tată... Mamă... florile mele... le ia vântul....
Amețită cum era, căzu pe pat, dar ochii îi străluceau de bucurie căci prin pleoapele ei obosite văzu florile, prin geamul casei, ce îi zâmbeau voioase în razele de soare ale dimineții. Dormise de două zile și îi era o foame...și o sete...și era așa de obosită.
Se ridică cu greu din pat, bău o cană de apă de izvor și mâncă un coșuleț de mure adus de tata din pădure, după care ieși afară să vadă soarele dacă este el sau e altul și toate din fermă dacă mai sânt sau visul a fost adevărat.
Se duse până la florile ei, la animăluțele ei, să vadă șura, grajdul, fântâna, lacul cu rațele și gâștele sălbatice, precum și toate păsărelele din pădure, toți porumbeii și vrăbiuțele.. toate...toate.
Se întoarse apoi în casă, luă pe mama și pe tata în brațe, îi sărută cu drag pe obraz, la care amândoi lăcrimară, dădu mâna cu cățelușul ei și ieșiră cu toții pe prispa casei.

Au povestit de toate dar mai ales despre timpul mult așteptat când vor veni primii fulgi de zăpadă și despre pregătirile ce vor face de crăciun, când va veni moșul cu multe daruri, din drumul lui lung pe la toți copiii lumii. Acum aveau lemne destule, fata era sănătoasă iar chipurile la toți radiau de bucurie.
Se făcuse de acum aproape sară, mai trecuse o zi și ei fericiți , înainte de culcare ,ieșiră in grădină, pe malul lacului, să vadă asfințitul soarelui la ferma lor AMERICANĂ din TORONTO.

Poveste scrisă ca urmare a frumoasei impresii trăită la ferma din Toronto, pentru toți copiii care sărbătoresc NAȘTEREA DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS și nu numai.
Cu deosebită considerație pentru TOȚI COPIII LUMII


Toronto





Achim Bucutea    12/22/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian