Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
I raise this cup to love / Închin acest pahar iubirii

"Închin acest pahar iubirii” – se confesează scriitoarea Vavila Popovici în titlul acestei noi cărţi de poezie bilingve (română-engleză). Este, de fapt, o indirectă invitaţie lansată elegant către cititori, aceştia fiind părţi importante în rotundul iubirilor autoarei. Ea însăşi argumentându-şi această sublimă stare: „Dar am fost un biet poet / şi am vrut să amintesc oamenilor / că cel mai frumos dar lăsat / sunt gândurile celor ce în cuvinte / lumea o străbat”. Şi din poeziile cuprinse în această carte cititorul poate înţelege un lucru esenţial în definirea personalităţii unui creator. Nu doar apartenenţa prin naştere, ci şi cultura asimilată de-a lungul unei vieţi rodnice, dar mai ales comuniunea de gând şi de simţire – toate acestea întruchipând harul şi darul scriitorului, ofrandă generoasă către iubitorii de carte. (…) Pentru că nu vreau să fiu bănuit că urmăresc ducerea în ispită a cititorilor, lăudând această carte, care merită toate laudele, remarc doar faptul că poeziile dintre tartajele ei sunt suficientă ispită. Închei cu atenţionarea pe care o veţi putea găsi în una din aceste poezii: „Suferinţa se sprijină pe gardul iubirii / (...) n-o lăsa să treacă de gard, / să intre în ograda fiinţei tale”. Eu unul fac acest lucru de mai multă vreme. Şi, slavă Domnului!... (extrase din cronica semnată de scriitorul Vasile Filip)


Închin acest pahar iubirii!

Bucuriile iubirii – semne ale sănătății –
avute cândva,
nu le-am gravat „pe stânci”,
să dăinuie precum un trainic vers,
ci pe nisipuri aspre le-am desenat candid
și valuri de mare cu ușurință le-au șters.

Crengi dure, cu trecerea vremii
barbar chipurile au scrijilit,
gânduri negre trupurile au îmbolnăvit.
Bolnavă rămas-a lumea fără de iubire,
bolnav pământul, trist și abătut …

Un simțământ straniu ca de sfârșit de lume,
astăzi, sufletele-apasă …
Închin acest pahar iubirii și-o chem
să vină – „acasă”!

I raise this glass to love!

The joys of the heart – signs of the health
of the soul – sometime had,
I did not etch them "on the rocks",
to endure such a secret verse,
but I foolishly, candidly drew them on rough sand
and the high waves easily erased them.

Tough branches, with the passage of time,
scratched cruelly faces,
with dark thoughts sickened bodies.
The world remained ill remained without love,
The earth sick, sad and dejected ...

A strange feeling that the end of the world,
today, pressing on souls …
I raise this glass to love and call it
to come – "home”!

Unda de lumină

I-am spus florii din glastră:
Nu te mai mișca! Vântul nu bate!
Și… am închis fereastra.
Floarea m-a certat:

Lasă unda jucăușă de lumină
soarele în dar să-mi dea,
să mă pot hrăni și respira!

Rușinată,
am deschis din nou fereastra.

Tăcerea

Tăcerea curge nevăzută
murmurul ei lăsându-se auzit;
păsări călătoare cerul străbat,
cu aripi întinse văzduhul e sărutat.
Cât combustibilul adăpostit
în trupuri firave! – îmi zic.
Și-ncep a număra aiurea,
desigur greșit – aritmetică distractivă –
până când păsările
orizontul sărac al privirii l-au depășit.
Spre unde, păsări născute pentru zbor?
Voi, ce iubiți lumina albastrului infinit,
rotirea magică-a pământului
și-n noapte somnul așterneți pe ramuri …
Pe cerul minții cuvinte răsar,
prin ele pioasa tăcere curgând.

Speranța oferită…

Inima zgomotos bate,
gândurile odihnă cer,
vorbele – au tăcut demult.
Ochii refuză realitatea obositoare
strânsă-n ghemul zilei ce-abia a trecut.
Iertarea și uitarea sunt chemate
a ridica zidul înalt,
genele se unesc strângând și ascunzând
lacrimi cristaline căutătoare de libertate.
Pleoapele precum fluturii aripile-și strâng,
cuminți așteptând zâmbetul zorilor
când,
harfele copacilor se vor auzi cântând.
Îngerul dimineții va veni zâmbitor,
cu speranța pusă pe-o tavă de-argint,
oferită drept – ceașcă de cafea.

Curios, nu?

Curios!
Încă mă mai pierd sub privirile tale,
încă îmi tremură glasul
când vorbim de noi doi …
Încă mai tresar când mă atingi,
simțindu-te nepământean.
Semne că nu m-am maturizat,
că sufletul a rămas adolescentin,
ființa – cu fragilitatea ei de femeie …
Și tu-mi spui că este farmecul meu.
Curios, nu

Am iubit prea mult, Doamne?

Din preaplinul iubirii mereu se revărsau
lacrimi de fericire și durere.
Ele, treptat îmi furau
văzul, puterea, speranța …

Din eter, într-un dans nevăzut al tăcerii,
plăsmuiam chipuri, întâmplări fericite,
și din culorile verzi ale frunzelor,
primăvara renășteau puteri ale iubirii
metamorfozate-n poeme.

Am iubit prea mult, prea multe, Doamne?
Am rătăcit prea mult printre străini
pierzând mereu iubiri,
de se termină totul atât de pripit,
atât de stupid?
Prea mult în jocurile vieții m-am risipit?

Poezia, lebăda albă a mea

Cu brațele încolăcite în jurul
gâtului subțire al lebedei,
palmele alunecă,
simt penele-i moi, catifelate,
scăldate-n fără de mirosul pur al unei ape
și plâng asprimea vieții.
În tăcerea din jur
pasărea mi-ascultă vaietul sacadat,
lacrimile-mi șterge
cu lumina luminosului penaj.
Ridic ochii spre cer, cerului-i cer
dreptul de-a mai trăi alături de ea,
ca ultima floare pe un vrej uscat,
ca ultima frunză rămasă pe-o creangă
după furtuna
ce flori și frunze a scuturat …
Încolăcesc din nou brațele
în jurul gâtului subțire, delicat,
cerului-i cer norocul
de-ai simți căldura trăind alături de ea,
lebăda albă a mea!

Previziune

Însămânțat-a Dumnezeu în suflete
cea mai puternică sămânță – Iubirea.
A încolțit, a prins rădăcini adânci;
a răsărit, a rodit,
copac puternic a devenit.
Au încercat unii să-i taie crengile,
copacul a început a plânge …
Rădăcinile nimeni nu i le-a putut smulge,
semn că iubirea din nou va răsări,
căci fără acest puternic copac,
viața,
viață nu se poate numi.


Nord California / Nov 2018



Volumul pe Amazon: I raise this cup to love / Închin acest pahar iubirii
Mai multe poezii și profilul autoarei aici: Vavila Popovici
Citește aici mai multe poezii: Vavila Popovici – Poezii de dragoste
Website: Vavila Popovici – Poezie, Proză, Însemnări





Vavila Popovici     11/28/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian