Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Axioma paralelelor : poetul român Mihai Eminescu si poetul canadian Emile Nelligan

Orice scolar învatŕ la primele ore de geometrie axioma paralelelor: „Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singurŕ dreaptŕ, una si numai una, paralelŕ la dreapta datŕ”.

Dacŕ l-am considera pe prea-marele nostru poet Mihai Eminescu ca pe o linie dreaptŕ, si poezia ca pe un punct exterior acestei drepte, atunci, una, si numai una, este paralela ce trece prin punctul dat, si ea se numeste Emile Nelligan.
Prin viata zbuciumatŕ, prin dorinta de a face versuri celebre cu orice pret, chiar cu pretul sŕnŕtŕtii mintale si a vietii; dar, mai ales, prin destinul tragic si o moarte în urma bolii nevrozice, cei doi poeti pot fi considerati ca doi frati întru-suferintŕ: „Virtutea ? e-o nerozie ; Geniul ? o nefericire” spune Eminescu ; iar Nelligan împarte aceeasi soartŕ si aceeasi idee : „Simt în mine pŕsŕrile geniului . . . Iar inima mea zdrobitŕ îsi strigŕ agonia”.

Personificarea imaginilor, muzicalitatea rimelor, înfrumusetarea limbii, trŕirile interioare ridicate la cel mai nalt nivel, neglijenta si indiferenta în fatŕ mortii, sunt numai câteva exemple dintre multe alte asemŕnŕri ale celor douŕ incontestabile talente literare.
În tara fiecŕruia, într-un fel s-a scris, s-a vorbit, si s-a fŕcut poezie înaintea lor; si întru cu totul altfel s-a scris, s-a vorbit, si s-a fŕcut poezie dupŕ trecerea si mostenirea lŕsatŕ de ei.

Desi dotati cu o inteligentŕ superioarŕ, cele douŕ genii, în primii ani de scoalŕ nu dau dovada unor rezultate scolare extraordinare.
Cu toate eforturile si insistentele depuse de pŕrinti, care, asemenea oricŕrui pŕrinte, ar fi dorit sŕ-si vadŕ feciorul ajuns „om mare”, cu o profesie bunŕ, bŕnoasŕ, si cu un viitor „asigurat”, dar, cu toate acestea, cei doi adolescenti simt din interior chemarea cŕtre poezie, sacrificiul pentru artŕ, vocatia lucrurilor mult mai sfinte decât banalitatea unei meseri bine plŕtitŕ.

Astfel, si unul si altul, debuteazŕ la vârsta de 16 ani, urmând dupŕ debutul poetic o adevŕratŕ viatŕ de boem dedicatŕ în întregime, cu tot trupul si cu tot sufletul, cu toatŕ motivarea tineretii si a energiei creatoare, artei de a scrie versuri: poeziei. Decizie luatŕ sub influenta dragostei de frumos, dar care va avea consecinte grave în anii urmŕtori. „Ori de nu – cui ce-i aduce ? – Poezie – sŕrŕcie !” avea sŕ-si plângŕ poetul nostru destinul, iar poetul canadienilor francezi spunea: „Que reste-t-il de lui dans la tempęte brčve? / Qu’est devenu mon coeur, navire déserté? / Hélas! Il a sombré dans l’abîme du Ręve!... plângându-si si prevŕzându-si tragicul destin.

Proveniti din bune familii crestine, cu o solidŕ educatie bisericeascŕ, si trŕind într-o epocŕ unde Dreapta Bisericŕ ocupa un loc important în societate, în operele celor doi compozitori de rime întâlnim destul de des peronajele evanghelice, chipurile sfinte. Domnul nostru Iisus Christos si Sfânta Fecioarŕ Maria sunt mereu chemati si evocati în cântŕri si rugŕciuni: „Cŕ multumind Lui Christos, / Te sŕrut, Doamnŕ, frumos”, sau „De dragul Mariei, / S-a Mântuitorului / Luceste pe ceruri / O stea cŕlŕtorului.” La fel si piosul poet catolic va dialoga cu Mântuitorul: „De quel regret ton âme, ô Christ, fut-elle pleine? / Était-ce de laisser Marie et Madeleine / Et les autres, au roc oů la Croix se planta?” Si exemplele ar putea continua...

Dintr-o modestie absolutŕ, sau, poate, dintr-o întrerupere precoce, asemeni altor mari genii din literatura universalŕ; coincidenta face cŕ niciunul dintre ei doi nu s-a apucat sŕ-si strângŕ toate poeziile si sŕ le publice într-un volum. Aceastŕ muncŕ titanicŕ a revenit altora în urma lor. Un Titu Maiorescu, prieten fidel si-un prim adevŕrat îndrŕgostit de versul eminescian, ar echivala cu un Louis Dantin, care, cunoscându-l de aproape si iubindu-l pe Nelligan, dupŕ ce i s-a declarat boala nevrozicŕ la 19 ani, s-a ocupat de publicarea întregii creatii nelliganiene într-un singur volum. Fŕrŕ un George Cŕlinescu la Bucuresti, si un Paul Wyczynski la Montréal, dupŕ zeci si zeci de ani de la disparitie, ar fi mult mai grea cŕutarea si gŕsirea celor douŕ peronalitŕti de bazŕ în cultura celor douŕ popoare: român si francez-canadian. Datoritŕ eforturilor, muncii profesionale si a anilor de cercetŕri investiti de cei doi profesori universitari, astŕzi, profesorii, studentii, elevii, oricine poate afla cu o mult mai mare usurintŕ viata si opera autorului celor „Cinci Scrisori” si a „Luceafŕrului”; sau viata si opera autoruli poeziilor „Le Vaisseau d’Or” si „La Romance du Vin”.

În timpul vietii, si-n timpul anilor de glorie, la „Junimea” de la Iasi ori ŕ „L’École littéraire de Montréal”, tinerii autori veneau la început cu mare plŕcere si îsi prezentau creatiile în fata „prietenilor”. Dupŕ ce rŕutatea celor din jur, si critica nejustificatŕ, a început sŕ-si arate coltii, cu desgust vor pŕrŕsi cercurile literare: „Critice voi, cu flori desarte, / Care roade n-ati adus - / E usor a scrie versuri / Când nimic nu ai de spus”; „Cest le rčgne du rire amer et de la rage / De se savoir počte et l’objet du mépris, / De se savoir un coeur et de n’ętre compris / Que par le clair de lune et les grands soirs d’orage!” Iar revolta împotriva strâmbei societŕti se întâlneste si la unul si la altul: „Multe flori sunt dar putine / Rod în lume or sŕ poarte, / Toate bat la poarta vietii, / Dar se scutur multe moarte”, sau: „hommes aux fronts moroses / Qui dédaignez ma vie et repoussez ma main !”.

Specificŕ multor poeti, dragostea de mamŕ, iubirea pentru fiinta dragŕ si scumpŕ care ne dŕ viatŕ, o vom întâlni si în rândurile celor doi lucrŕtori ai cuvântului, „cuvântul care spune adevŕrul”: „O, mamŕ, dulce mamŕ, din negurŕ de vremi / Pe freamŕtul de frunze la tine tu mŕ chemi”, îsi asterne pe hârtie gândurile „fiul” Ralucŕi Eminovici; iar „le fils” d’Émilie Amanda Hudon îsi alintŕ mama spunându-i: „O toue poésie, ô toute extase, ô Mčre !”.

Tinând cont cŕ întreaga creatie a lui Émile Nelligan se rezumŕ la numai trei ani, de la 16 la 19 ani, poate cŕ n-ar fi potrivit sŕ amintim „marile diferente” dintre cei doi mari poeti. Pasiunea „nebuneascŕ” a lui Eminescu de a iubi fiinta frumoasŕ, „femeia”, a fost declansatŕ cu vehementŕ dupŕ pregul celor douŕzeci de primŕveri.
Fiind prea ocupat de a crea, în timpul luciditŕtii Nelligan „nu mai avea timp” sŕ se îndrŕgosteascŕ.
Totusi, lovit de patimi iubirii pentru cea „frumoasŕ si nobilŕ aliurŕ”, va fi fermecat de o femeie cu 17 ani mai în vârstŕ decât el, de „sora prietenŕ”, Madame Robertine Barry. Cunoscutŕ sub pseudonimul de Françoise, cea care va da foc inimii poetului, îi va vorbi despre tara noastrŕ, România, si despre Doamna Carmen Sylva, Regina Elizabeta a României, sotia lui Carul de Hohenzollern, cu care ea coresponda. Astfel se si explicŕ poemul pe care Nelligan l-a scris gândindu-se la tara noastrŕ: „Stiu acolo o fecioarŕ rozŕ”.

Desi i-am putea numi doi luptŕtori ai valorilor nationale si culturale, în poezia lui Nelligan ne se vede un mare atasament fatŕ de patrie, de trecutul istoric, de voievozi si domnitori, asa cum întâlnim la marele nostru luptŕtor pentru dreptate: „Unde esti Tu Tepes Doamne !?” sau „Stefane Mŕria Ta”, ori „ Tu esti Mircea ?”.

Cu toate acestea, operele lor vor rŕmâne vii timp de secole.
In fiecare tarŕ, în România si în Canada, generatii întregi îsi vor bate capul sŕ înteleagŕ cât mai bine testamentele poetice lŕsate de cei doi poeti nationali. Poeziile lor au fost, sunt, si vor rŕmâne mereu surse de creatii.
Fie cŕ este vorba de de cântece, de romante, de teatru, de operete, de picturi, de sclupturi, de poezie chiar; multi creatori de artŕ s-au aplecat, se apleacŕ, si se vor apleca pe cŕrtile scrise de ei.
Si pânŕ acum, si de acum încolo se va vŕrsa multŕ cernealŕ pentru a pomeni si a aminti despre adevŕratele mândrii nationale.










Marian Costache     11/27/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian