Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cărti si autori ;" Profesor in Maroc" de Grig Gociu

Autor al unei incitante trilogii memorialistice, publicate între 2013 şi 2016 la Editura Singur, din Târgovişte (este vorba de cartea „Căminul Racoviţă”, subintitulată „Devenirea prin suferinţă”), Grig Gociu vine, de data aceasta, în faţa cititorilor, cu o carte fascinantă despre lumea arabă pe care a cunoscut-o direct, printr-o experienţă personală, la începutul ultimului sfert al veacului trecut, mai exact în anii 1974, 1975, 1976.
Romanul „Profesor în Maroc”, apărut la aceeaşi prestigioasă editură târgovişteană, în vara acestui an (2018), ne poartă cu gândul şi cu sufletul, alături de autorul lui, pe drumurile spre şi prin Maroc, exotica ţară arabă, situată în partea de nord-vest a Africii, despărţită, dar şi legată, în acelaşi timp, de Europa, prin Strâmtoarea Gibraltar.
Ţară francofonă, Marocul trăieşte în inima a milioane de oameni prin celebra Casablanca, locul unei frumoase poveşti de iubire, dintr-un film american la fel de celebru („Casablanca”), regizat în 1942 de Michael Curtiz, avându-i ca protagonişti pe Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart...
Trecuseră aproape cincisprezece ani, de când Grig Gociu, fostul student, personaj principal în romanul „Căminul Racoviţă”, devenise profesor apreciat, îşi întemeiase o familie şi avea un copil. În plină dictatură comunistă, înconjuraţi de atâtea constrângeri, oamenii cu har şi-au făcut datoria ...
Pe plan internaţional, România avea relaţii de colaborare multilaterală cu ţările din lagărul socialist, dar şi cu state îndepărtate ale lumii, aşa numitele „ţări din lumea a treia”, cum erau cunoscute cele africane, unele cu regim militar, dictatorial, altele chiar regate, cum era cazul Marocului. România traversa o perioadă de deschidere internaţională, care avea să se îngusteze spre mijlocul anilor ‘80, dominaţi de virulenţa unei ideologii agresive, cu repercusiuni grave asupra vieţii de fiecare zi a românilor... (Traumele existenţei ne sunt provocate de societate şi de istorie. Ele îl asasinează pe omul natural, copil etern inocent... ).
Profesor de ştiinţele naturale, director de şcoală, deplin stăpân pe vastele şi solidele sale cunoştinţe, dornic să cunoască, „live”, locuri pe care le văzuse doar cu ochii minţii pe hartă, în vremea studiilor, Grig Gociu participă la un concurs pentru a ocupa un post de profesor în Maroc. Trece cu bine toate probele, inclusiv pe cele lingvistice, iar în 12 septembrie, 1974, porneşte, împreună cu alţi profesori români, spre destinaţia africană, avându-i alături pe soţie şi fiu.
Mulţi dintre dascăli se aflau la prima ieşire din România (scriitorul avusese ocazia să vadă Italia, în câteva rânduri), aşa că îşi luaseră de acasă tot felul de obiecte absolut inutile, situaţie care îi provoacă autorului un sentiment de compasiune, făcându-l să cugete: „ Bietul intelectual român, profesor sau medic, neumblat prin lume, stângaci în comportament, în atitudine, în limbaj, profund legat de spaţiul mioritic, de o lume mărginită de restricţiile regimului politic de după 1948...!”
Un Boeing 737 îi va purta peste Europa vestică, pe o vreme extrem de frumoasă, iar după câteva ore vor ateriza pe aeroportul din Rabat...
Şi, de aici, începe „aventura marocană”, cum autorul însuşi avea să o numească printr-un termen generic, povestind cu talent şi sensibilitate întâmplări cu valoare iniţiatică, ce vor forma substanţa cărţii; scriitorul, în generozitatea şi altruismul care îl definesc, adevărată amprentă identitară, împarte cu noi, cititorii, averea spiritului său ardent, avuţie dobândită într-un spaţiu al interferenţelor culturale, pe pământ african, într-o perioadă scurtă de timp, dar extrem de densă în trăiri şi evenimente.
Oraşul El Jadida (unde profesorul Grig Gociu va preda ştiinţele naturale la liceul Ibn Kaldoun ), port la oceanul Atlantic, aflat la aproape 100 de km., la sud de Casablanca, este prezentat de autor cu lux de amănunte, nelăsând să-i scape nimic din ceea ce consideră Domnia Sa că l-ar interesa pe cititor. „ Îmi propusesem să fiu vigilent şi să ţin ochii larg deschişi, la tot ce ne dezvăluia această ţară magrebiană: condiţiile geografice, natura, populaţia, obiceiurile şi tradiţiile, cultura, civilizaţia islamică, aspectele coloniale şi postcoloniale”.
Ni se perindă, prin faţa ochilor, locuitorii amabili, în veşmintele lor tradiţionale, vedem hotelurile din oraş, unde se cazează mai mult turiştii europeni, cafenelele, magazinele cu produse artizanale, auzim parcă pe negustorii guralivi care îşi fac reclamă la propriile produse, vedem vestita Cetate Portugheză (semn că multe civilizaţii s-au succedat, în timp, pe aceste tărâmuri), dealurile, parcurile, plaja, vedem nesfârşita forfotă caracteristică unei lumi care trăieşte din comerţ şi turism... Prăvăliile cu bijuterii din aur îl fac pe autor să mediteze la condiţia tânărului român, care, pentru a face rost de verghetele de aur pentru căsătorie, trebuia, la vremea aceea, să bată la multe uşi. În România, „la însurătoare, procurarea unei verghete de aur de două-trei grame era o foarte complicată problemă”, iar aici, iată, aurul era peste tot.
Sunt multe întrebările pe care şi le pune scriitorul şi cărora le găseşte un răspuns, tocmai fiindcă este conştient de diferenţele dintre cele două ţări cu regimuri diferite: capitalismul marocan şi socialismul românesc. În aceste condiţii, era de aşteptat ca profesorii francezi să-i privească pe români cu superioritate, să-i marginalizeze, până îşi vor da seama că tocmai fiul unui profesor român, prin rezultatele de excepţie la matematică, avea să le umilească propriile progenituri. Mai rău este însă că unii români, odată ajunşi aici, încep să se duşmănească între ei, să aibă comportamente inadecvate poziţiei pe care o ocupau: „ ... chiar la mii de kilometri distanţă de ţară, se comportă ca oameni de doi bani. Sunt bârfitori, egoişti, prost crescuţi, oameni pe care nu poţi conta în nicio circumstanţă”.
Oricâte comparaţii ar face, cu rezultate evidente în defavoarea propriei ţări, oricât de convenabilă îi era situaţia, având familia cu sine, alături, profesorul Gociu nu se gândeşte nici măcar o clipă la varianta emigrării în Canada sau în alte ţări capitaliste, deşi întotdeauna se găsesc oameni cu intenţii sănătoase, dar şi unii care să te provoace, ca după aceea să te poată turna.
Lumea arabă este fascinantă pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru cine vine dintr-o ţară socialistă din Blocul Est-european.
În casa uneia dintre elevele sale, Aicha, unde familia Gociu a fost invitată, profesorul român are prilejul să asiste la un ceremonial privind mai întâi primirea musafirilor, salutul caracteristic, spălatul mâinilor, apoi servitul mesei, tipic arab, conform tradiţiei islamice. Preparatele culinare, pregătite în casă, sunt aduse pe rând sau se pregătesc direct, în faţa invitaţilor: ceai, cuş-cuş, tajin, dulciuri şi fructe din grădină, iar la final, cafeaua.
Oameni bogaţi şi cultivaţi, instruiţi la universităţi europene, tatăl şi unchiul Aichei îi vor vorbi profesorului român despre tot ceea ce îl interesează pe acesta: trecutul storic, religia şi cultura islamică, învăţămintele Coranului, civilizaţia, arta, ştiinţele, dezvoltarea şi declinul lumii islamice, fanatismul religios, conflagraţii mondiale, adevărate lecţii ce nu trebuie uitate, şi, nu în ultimul rând, gastronomia africană. Cu multe dintre aceste realităţi, profesorul se va întâlni pe parcursul şederii sale în Maroc.
Vizita făcută acestei familii oferă autorului prilejul de a afla lucruri neştiute până atunci, sau neconsolidate. Tot aici, este pusă în discuţie condiţia femeii arabe, obligate să poarte burka. Deşi Coranul proclamă egalitatea bărbatului cu femeia, tot în Coran este proclamată superioritatea bărbatului. Femeia este, ca peste tot în lume, descendenta Evei...
Fanatismul religios este extrem de des întâlnit la unii arabi. Un portar de la un liceu îi mărturiseşte profesorului român: „... eu, pentru islam, sunt în stare să fac orice! Dacă mi s-ar cere să-mi tai o mână, aş face-o imediat, fără ezitare!”. Într-un compartiment, al unui tren de noapte, scriitorul întâlneşte două băştinaşe cu care intră în discuţie. Un bărbat, fanatic sufist, le obrăzniceşte, le face cum îi vine la gură, pentru că discută cu un străin. Luându-le apărarea, în faţa atacurilor verbale, punctate cu citate din Coran, autorul se trezeşte ameninţat că va fi dat pe mâna poliţiei, „să-i bage minţile în cap”...
Scriitorul realizează superbe descrieri de natură, extaziat în faţa spectacolului pe care natura îl dă în fiecare moment al zilei, unde oceanul este alături cu tot ceea ce uimeşte: mareea cu fluxul şi refluxul, vânturile oceanice, schimbarea culorii apei. Natura devine un personaj spectaculos alături de personajele umane care populează cartea.
Personajele reale, profesori români, francezi, marocani, localnici, elevi, copii întâlniţi întâmplător pe stradă sau copiii colegilor, beneficiază de portrete autentice făcut de scriitor, care se dovedeşte a fi şi un fin cunoscător al psihologiei umane. Unele portrete sunt luminoase, pline de candoare şi prospeţime, altele sunt învăluite în culori întunecate, sumbre, ca şi sufletele persoanelor bântuite de cine ştie ce stihii necunoscute. Reţin atenţia portretele câtorva colegi români, portretul directorului liceului, al portarului, al lui Kamili, laborantul care îi pregătea profesorului Gociu lucrările de laborator, înverşunat simpatizant al ruşilor... Un portret aparte aparţine lui Adi, fiul scriitorului, un portret care se construieşte treptat, pe măsură ce înaintăm în acţiunea romanului. Avem aici imaginea copilăriei veşnic inocente, frumoase, libere, fără griji; avem modelul copilului român inteligent care, oriunde se află, eclipsează pe ceilalţi, de alte etnii; imaginea vârstei, pe care greutăţile, cu care se confruntă cei maturi, nu o ating niciodată.
Lumea arabă este surprinsă de scriitorul Grig Gociu în lumini şi umbre. Frumuseţea sufletului african, candoarea tinereţii, inocenţa vârstei preadolescentine şi adolescentine, dorinţa de depăşire a condiţiei prin învăţătură, constituie partea luminoasă a cărţii. Sunt însă şi aspecte care îţi lasă un gust amar: prezenţa escrocilor, a învârtiţilor, a traficanţilor de carne vie, exploatarea copiilor, sărăcia cruntă a unor categorii sociale. (Mergând să vadă un atelier de covoare lucrate manual, din Rabat, profesorul Gociu rămâne stupefiat când vede că „ţesătoarele” erau nişte fetiţe de nici zece ani. Undeva, în Marakech, văzuse un băieţel cum se lupta cu şerpii încolăciţi de braţele sale firave, ca să-i distreze pe trecători şi să primească ceva bani de la aceştia...). Discriminarea femeii este încă o pată întunecată pe chipul lumii africane.
Sunt multe lucruri interesante în carte. După lectură, te simţi îmbogăţit cu încă o LUME.
Terminând de citit cartea, am avut un sentiment de tristeţe, că fascinanta poveste s-a terminat, dar şi de bucurie, când am citit cu ochii măriţi: „Sfârşitul Părţii I”, ceea ce înseamnă că „aventura marocană” va continua...
,





Domniţa Neaga    10/21/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian