Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Panopticum ; Politica, mecanica clasică si democratia

De peste 2500 de ani minţi luminate au încercat să facă din politică o ştiinţă. Astfel Socrate, Platon şi Aristotel ca şi mulţi alţii după ei au studiat în mod remarcabil subiectul lăsându-ne opere nepieritoare.
Numai cât, aşa cum foarte nimerit le-au caracterizat hâtru românii sub jugul marxist-leninist, “teoriile sunt frumoase, dar practica ne omoară!” Într-adevăr Socrate, un gânditor disident avant la lettre, a fost condamnat la moarte şi executat în urma unui proces politic măsluit. Platon, elevul său, invitat de tiranul Dionisiu la Siracuza ca să-l ajute la reforma legilor şi conducerea cetăţii abia a scăpat de condamnarea la moarte; vândut în târgul de sclavi din Egina unde, spre norocul lui, a fost recunocut şi răscumpărat de filozoful Anniceris din Cirene.
Lista este însă lungă şi continuarea nu-i veselă.
De fapt istoria omenirii arată cum conducătorii politici nu s-au evidenţiat decât extrem de rar prin învăţătură sau inteligenţă. Alte calităţi (ori lipsa acestora) i-au făcut populari şi i-au ridicat la poziţii de conducere. Alexandru cel Mare a fost un caz aparte. Inteligent din fire a fost şi elevul preferat al lui Aristotel.
Cu toate acestea educaţia nu i-a asigurat lui Alexandru longevitatea.

În mod paradoxal, nebunia şi lipsa de duh a pretendenţilor la conducere s-au dovedit repetat a fi suportul lor pe cele mai înalte poziţii politice. Caligula, Nero, Hitler, Lenin, Amin Dada, Pol Pot şi Ceauşescu sunt doar câteva exemple dintr-o multitudine. Este de-a dreptul uimitor cum popoarele înrobite tolerează zeci de ani tiranii dintre cele mai demente. De exemplu domnia regelui Portugaliei Pedro I, fiul lui Afonso IV. Tânărul prinţ căsătorit şi având deja un moştenitor s-a îndrăgostit de Ines de Castro, o domnişoară din anturajul soţiei sale, făcându-i la repezeală trei copii. Regele a mazilit adultera la o mănăstire şi ca să evite un scandal, fiindcă legătura nelegitimă continua, a dispus decapitarea ei. Devenit rege după decesul tatălui său, Pedro a exhumat, în 1357, osemintele nefericitei Ignes şi le-a îmbrăcat în cele mai scumpe stofe, împodobite cu bijuterii nepreţuite. După ce a dansat cu ea pe străzile capitalei, a încoronat-o şi aşezând-o alături de el a silit nobilii regatului să prezinte omagii cadavrului sărutându-i mâna. Ulterior Pedro a legitimat copiii procreaţi cu Ines şi a murit domnind, în 1367.

Pe vremuri nu existau partide cu platforme ideologice. Partizanii politici erau loiali unui şef de la care primeau favoruri şi în schimb îl susţineau moral, financiar sau fizic aşa cum cerea momentul. Era partidelor organizate în jurul unor idei, de cele mai multe ori simple lozinci, inventate de revoluţia franceză încă mai durează. Dar dacă în majoritatea ţărilor moderne denumirile partidelor s-au păstrat neschimbate, etichetele iniţiale nu mai corespund orientării lor politice actuale. In realitate, cu excepţia unor coterii insignifiante, astăzi nu mai există în lume nici măcar partide de centru democrat necum unele de dreapta.
Doar Islamul ar putea fi singurul candidat, dacă nu ar fi o mişcare teocratică teroristă, afişând în loc de ideologie politică o pseudo religie.

Urmarea este că împărţirea grupărilor politice în partide de stânga şi de dreapta a devenit superfluă, în afara campaniilor electorale când demagogi de variate nuanţe stângiste se acuză unii pe alţii că aparţin “dreptei conservatoare” de mult decedată. În marasmul începutului de mileniu, când neo-marxiştii s-au rebotezat noi democraţi, socialiştii de stânga îşi zic liberali, comuniştii se prezintă ca social-democraţi, iar socialiştii moderaţi drept conservatori, electoratul este fireşte deconcertat. De aceea vă propun, pentru orientarea în peisajul politic contemporan un model simplificator, bazat pe principiile mecanicii clasice.
Asemănarea între fenomene nu este desigur perfectă; sper totuşi că modelul uşurează înţelegerea problemelor esenţiale. Imaginaţi-vă că întreaga structură politico-socială, inclusiv executivul şi administraţia unei naţiuni sunt reprezentate de un cerc construit dintr-o ţeavă cu diametrul interior D, suspendată vertical în aer. La partea superioară (apex) şi la partea inferioară (nadir), cercul prezintă câte o deschizătură ovală, rezultată după îndepărtarea unei porţiuni de ţeavă prin secţionare orizontală. Orificiul superior astfel creat, reprezintă democraţia, iar opusul său dictatura absolută.

Să postulăm că toate drepturile şi libertăţile naţiunii (votul universal, libertatea presei, libertatea cuvântului, libertatea de mişcare, libertatea religioasă, dreptul de asociere, etc.) sunt cuprinse într-o bilă cu diametrul d mai mic decât D.
Dacă bila este în echilibru la apex, în ţară domneşte democraţia.
Dar poziţia ei este foarte instabilă şi cel mai neînsemnat impuls o poate face să se rostogolească spre stânga sau dreapta într-o mişcare accelerată prin una din ramurile cercului, sfârşind în dictatura absolută, unde cade afară şi naţiunea rămâne fără drepturi şi libertăţi. Trebuie multă vigilenţă şi efort ca democraţia să propăşească.

După nenumărate secole, presiunea exercitată de bilă ar putea produce la apex o uşoară amprentă (echivalentă cu o stare de spirit pro-democratică permanentă în conştiinţa şi structurile societăţii), asigurând democraţiei mai multă stabilitate. Însă istoria Greciei din ultimul secol, bântuită de dictaturi, război civil, junte militare şi rebeliuni arată că grecii însăşi, care au inventat-o acum 2500 de ani, sunt încă departe de a fi un popor democratic.

Ca orişice în lumea noastră imperfectă, democraţia are limite, putând foarte uşor degenera în dictatură, ori în excesiv libertarianism. Alexis de Tocqueville, constatând ca oamenii au o nevoie înnăscută de libertate şi credinţă, ne-a avertizat, în Despre Democraţia din America (1835), că religia este antidotul psihologic ce salvgardează democraţia.
“În vreme ce opreliştile politice dispar, cum poate o societate să nu piară dacă legăturile morale nu se întăresc?” a scris el.

Vancouver / BC




Gabriel Watermiller    9/24/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian