Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Romānii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestinć
Note de carierć
Condeie din diasporć
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouć
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastrć
Traditii
Limba noastrć
Lumea īn care trćim
Pagini despre stiintć si tehnicć
Gānduri pentru Romānia
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivć 2018
Articole Arhivć 2017
Articole Arhivć 2016
Articole Arhivć 2015
Articole Arhivć 2014
Articole Arhivć 2013
Articole Arhivć 2012
Articole Arhivć 2011
Articole Arhivć 2010
Articole Arhivć 2009
Articole Arhivć 2008
Articole Arhivć 2007
Articole Arhivć 2006
Articole Arhivć 2005
Articole Arhivć 2004
Articole Arhivć 2003
Articole Arhivć 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Toamna celor 555

Acesta e numărul oficial de romane franceze şi străine (356, respectiv 198) lansate īn cursa pentru cele mai importante premii literare atribuite de Hexagon īn toamna abia īncepută. Comentariile pornesc deja de la cifra menţionată, īnainte de a cerceta conţinutul ofertei, căci īn ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o supraproducţie, din raţiuni contabile, mondene sau oportuniste, ce a atins paroxismul īn 2007, cu 727 romane publicate! Sīnt cu aproape 100 mai puţine decīt anul trecut (646) şi oricum, de mai bine de 12 ani nu s-a mai coborīt sub bara lui 600. Amatorii de statistici şi sociologii literaturii se vor delecta cu felurite analize şi fineţuri interpretative, fapt este că ceva pare să se fi īntīmplat, devreme ce, īntre jumătatea lui august şi sfīrşitul lui octombrie, cīnd apar majoritatea romanelor ce-şi dispută supremaţia pieţei, va trebui să ne mulţumim cu această cifră relativ modestă. Īn schimb, dacă pe ansamblu se publică mai puţin, cifra romanelor de debut se află īntr-o progresie semnificativă : 86 anul acesta, faţă de 69 anul trecut, dintre care 4 numai la Gallimard. E perioada īn care editorii şi librarii lansează noi talente (vīrsta nefiind un factor determinant, debutanţii avīnd īntre 25 şi 70 de ani), miza fiind extrem de importantă, avīnd īn vedere că juriile marilor premii literare nu se tem defel să īncoroneze debutanţi, de n-ar fi să-i amintim decīt pe Jonathan Littell (2006) sau Alexis Jenni (2011), laureaţii celei mai prestigioase recompense literare, premiul Goncourt. Cīt priveşte tematica, nou veniţii abordează cu predilecţie subiecte sociale contemporane : criza, excluziunea, consumerismul etc., arta fabulatorie pură fiind lăsată mai degrabă īn seama „veteranilor”. De altfel, īn buna tradiţie pariziană, cititorii au fost pregătiţi īn acest sens de-a lungul verii de cronicari şi jurnalişti experimentaţi, īntre care, probabil, cel mai pertinent şi lucid rămīne Pierre Assouline (pe France Culture şi pe foarte activul său blog personal).

Īn orice caz, vorba cīrcotaşilor din domeniu, de douăzeci şi unu de ani există o singură certitudine absolută a toamnei literare franceze, anume apariţia, cu regularitate de metronom belgian, a unui mic roman al celebrei Amélie Nothomb, la Albin Michel. Cel mai proaspăt se numeşte La Nostalgie heureuse (Nostalgia fericită) şi pare a fi unul din cele mai bune, păstrīndu-se pe linia autobiografică binecunoscută şi reīnnodīnd firul experienţei japoneze ce a marcat viaţa autoarei. Un alt ocnaş al literelor, coleg de editură şi de ţară adoptivă cu cea de mai sus, Eric-Emmanuel Schmitt, propune o ficţiune impozantă, demnă de o antologie a prozei erotice, Les Perroquets de la place d Arezzo (Papagalii din piaţa Arezzo). Cu mare emoţie şi plăcere a fost aşteptat ultimul (sperăm că nu şi cel din urmă) roman al academicianului Jean d’Ormesson, scriitor vīrstnic şi īmpuţinat fizic, dar la fel de savuros şi incisiv ca īntotdeauna, Un jour je m’en irai sans en avoir tout dit (Īntr-o zi voi pleca fără să fi spus totul)…

O altă valoare sigură pīndită cu maxim interes a fost şi cea a scriitoarei bilingve, franco-canadiana Nancy Huston, care revine īn atenţia publicului cu Danse noire (Dans negru), un roman-film despre iubire şi renunţare, despre limbi, traiectorii vitale şi identităţi fracturate, aşa cum ne-a obişnuit autoarea de-a lungul timpului. Plebiscitată deja de primii cititori, anunţīndu-se deci ca favorită a recoltei de toamnă, Chantal Thomas dezvăluie, īn L’Echange des princesses (Schimbul de prinţese), povestea incredibilă a negoţului franco-spaniol, din 1722, de căsătorii aranjate de juna Montpensier şi de Infantă, ceea ce prinde foarte bine īntr-o perioadă fascinată de Suleyman Magnificul şi alte aventuri de exotice de alcov. Sigur, vedetele literare sīnt numeroase – Jean Rolin, Marie Darrieussecq, Christophe Ono-dit-Biot sau Dany Laferriere, īntre mulţi alţii –, vom reveni asupra lor īndată ce vor īncepe să curgă premiile, deocamdată să mai semnalăm şi revenirea discretă şi delicată, dar puternică, stranie şi tulburătoare ca īntotdeauna a unei alte figuri marcante de la Albin Michel, Sylvie Germain, cu Petites scčnes capitales (Mici scene capitale).

Īn materie de posibile surprize, observatorii fenomenului literar īi menţionează ca potenţiali pretendenţi la premii pe Pierre Lemaītre, al cărui roman Au revoir lŕ-haut(La revedere, acolo sus) se bucură de o foarte bună primire, sau pe Hélčne Grémillon, cu primul său roman (La Garēonničre/ Garsoniera) care a beneficiat de o zvonistică binevoitoare şi s-a vīndut ca pīinea caldă, sau pe misteriosul Raphaėl Jérusalmy (La Confrérie des chasseurs de livres/ Confreria vīnătorilor de cărţi) şi, desigur, mulţi alţi autori talentaţi care pot oricīnd ţīşni īn faţa consacraţilor. Printre numeroasele trăsături ce individualizează piaţa franceză de carte, dincolo de febrilitatea şi tensiunile ce īnsoţesc decernările de premii, se află şi o mare flexibilitate, o curiozitate eclectică şi o deschidere spre necunoscut, ba chiar o foame de neprevăzut, prin urmare, debutanţii sau cvasi-necunoscuţii au o şansă reală să pătrundă īn curtea „celor mari”, chiar dacă nu au făcut obiectul unor campanii de promovare abil şi scump orchestrate de marile edituri, reviste sau posturi de televiziune.

M-aş opri īnsă puţin asupra unui volum care, probabil, nu va figura pe vreo listă de finalişti pe mesele juraţilor, dar care agită lumea literară şi mediatică īncă din primăvară, fără ca ecourile acestui nou scandal pseudo-literar să se fi stins. E vorba de scriitorul Pierre Mérot, al cărui roman, Toute la noirceur du monde (Toată răutatea lumii), a fost refuzat de noul director al editurii Stock, după ce fusese programat să apară īn această toamnă. Miroase uşor a Céline, Drieu la Rochelle, sau Houellebecq, căci textul face auzită vocea unui profesor de liceu ce basculează spre un rasism extrem. Dar poate mai interesantă decīt naraţiunea īn sine se conturează aura aventuroasă, de persecuţie modernă, de victimă a conformismelor politic corecte a cărţii īn discuţie. Romanul a fost mai īntīi acceptat la Gallimard, ba chiar cu sprijinul celebrului Philippe Sollers, iar autorul a şi īncasat un aconto. Dar suferind īncă de pe urma „afacerii Millet”, din vara trecută, venerabila doamnă a renunţat īn cele din urmă la publicarea lui Mérot. Amintim, pe scurt, ca Richard Millet, editor de succes īn echipa Gallimard, dar şi scriitor, a tipărit īn 2012, la editura mică şi selectă a lui Pierre-Guillaume de Roux, un scurt eseu intitulat Elogiu literar al lui Anders Breivik (titlu nefericit sau voit provocator?), psihopatul norvegian care a ucis 69 de tineri pe insula Utoya īn iulie 2011. De fapt, departe de a fi un panegiric al criminalului, eseul repune īn discuţie, din perspectiva unui creştin, dificila problemă a transformării recente a Europei īn urma valurilor succesive de imigranţi. Cert e că, īn general fără a fi citit textul, sufletele pioase sau doar temătoare s-au revoltat şi au protestat vehement īmpotriva lui Millet, īnsuşi statutul său la editura Gallimard fiind periclitat, deşi patronul Antoine Gallimard susţine dreptul fiecăruia la libera expresie, fără a adera īnsă la tezele angajatului său. Bref, īn faţa unui nou pericol de aceeaşi factură, marea editură a preferat să se retragă pentru a evita o altă īncrucişare de săbii cu opinia publică. Ulterior, Jean-Marc Roberts şi-a dat acordul pentru publicarea volumului la Stock, dar a decedat la scurt timp după aceea, iar noul director, Manuel Carcassonne, venit de la editura Grasset, unde deja respinsese textul, şi-a menţinut avizul negativ.

Inevitabil, s-a trezit corul santinelelor diversităţii, care au īnceput să denunţe vehement cabala urzită de capetele pătrate ale corectitudinii politice, vizīnd interzicerea unei cărţi deranjante, dacă nu chiar „blestemate”, tapaj care, evident, nu a făcut decīt să trezească atenţia cititorilor şi să-i facă o publicitate gratuită şi īn bună măsură nemeritată lui Pierre Mérot. Romanul īnsă nu e insignifiant, dimpotrivă. Construit pe monologul interior al unui scriitor ratat, profesor de liceu tehnologic aflat īn concediu medical, care dezvoltă o īntreagă psihoză, un dezgust tenace faţă de mizeria intelectuală a semenilor săi, a elevilor, a fostei amante, a lui īnsuşi. O retorică a urii, pe fond de muzică de Bach, o conştiinţă bolnavă care alunecă spre dezavuare generală şi crimă, cultivīndu-şi resentimentele la adresa ticăloşilor de editori care īi resping, rīnd pe rīnd, manuscrisele ! De parcă Mérot şi-ar fi īnscenat romanesc propriul destin editorial… Dezvăluirea dedesubturilor pestilenţiale ale unei gīndiri dezaxate, chiar dacă atinge convingător multe din tarele societăţii contemporane, se constituie totuşi īntr-o operă de ficţiune, bine scrisă, deşi caricaturală pe alocuri, nici īntr-un caz asimilabilă unui manifest insidios de incitare la ură rasială şi violenţă. E ceea ce a īnţeles pīnă la urmă editura Flammarion, la care a ajuns īn cele din urmă textul buclucaş, şi care a decis publicarea lui. Cīt a fost cenzură ideologică, cīt a fost opinie personală perfect īndreptăţită a unui director de editură, e greu de spus. Şi irelevant pīnă la urmă. Rămīne urma de foc a traiectoriei aparte a unei cărţi.


convorbiri literare




Simona Modreanu    9/21/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian