Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
”Ziua de mămăligă”

Dacă stăm să ne gândim bine, atunci când vine vorba despre mămăligă, ”pâinea cea de toate zilele” a țăranului român, multe obiceiuri ale oamenilor sunt asociate cu consistența acestui fel de mâncare delicios, sățios, arătos printre bucatele care capătă altă bogăție gustativă atunci când sunt servite. Dacă amintim numai sarmalele în foi de varză, ”fotografia” gustului asociază instantaneu mămăliga. Dar vorbeam de ”calitățile” unora despre care se spune că sunt moi ca mămăliga. Unuia fricos din fire i se spune: ”Ce naiba, ești de mămăligă?!”. Altuia, mai leneș i se atrage atenția că e ”moale ca o mămăligă”. Uneori, când cineva greșește, ca o constatare aproape comică, i se spune pe ton moale: ”Ai pus-o de mămăligă!”. Iată, doamnelor și domnilor, că năzdrăvana mămăligă a devenit în timp și etichetă a slăbiciunilor omenești, asta fiindcă nelipsita mămăligă a ajuns un reper în viața oamenilor. Acum mulți ”s-au mai coconit”, cum spunea bunica, și înlocuiesc bunătatea de mămăligă cu pâinea, dar sarmalele n-au niciun ”chichirez” fără auria mămăligă. Poate unora nu le place, dar nu la ei mă refer, ci la ceilalți care mor de poftă și nu recunosc. Glumesc și eu, na, că pe căldurile astea e greu să te apropii de aragaz și să mesteci delicioasa mămăligă.

Dar să trecem și la lucruri serioase, la istoria acestui aliment extraordinar care a hrănit un popor pe timp de pace sau război.

În anul 1908 apărea la Atelierele Grafice Socec & Co, Societate Anonimă, volumul ”Din trecutul nostru” de Alexandru Vlahuţă, grafică semnată de Stoica. Vă întrebaţi de ce oare am început cu prezentarea unei cărţi de istorie, când tema este istoria mămăligii. Ei, bine, în cartea lui Vlahuţă am găsit informaţia conform căreia ”de la Şerban Cantacuzino a început să se cultive porumbul în ţară la noi.”

Tot din cartea mai sus amintită aflăm că femeile erau cele care se ocupau de gospodărie, iar bărbaţii de muncile câmpului, evident, pe timp de pace:

”Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț, și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă.”
Ediția a III-a, Cartea Românească, 1928

Înainte de aducerea porumbului din America, în ținuturile României de astăzi ”mămăligă” era denumirea unei fierturi de boabe de mei. Mămăliga, considerată mâncarea ţăranilor, era folosită în loc de pâine sau ca fel de mâncare în perioadele de vară, când munca grea de la câmp nu mai permitea prepararea pâinii de casă. Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor. Vă mai aduceţi aminte de celebra sintagmă ”mămăliga nu va exploda niciodată”? Nu ştiu dacă am reţinut exact, au trecut trei decenii de atunci, dar se făcea referire la faptul că România nu se va revolta împotriva comunismului. Este vorba de un articol apărut în ”Le Figaro”, în vara anului 1989, articol semnat de Alexandra Arbore. Iată că lumea occidentală ne caracteriza după felul, să zicem, principal de mâncare, tradiţionala mămăligă. Dar nu numai românii mănâncă mămăligă, ci şi alte popoare au acest preparat, astăzi la ”mare modă” prin marile restaurante ale lumii.

Mămăliga este mai bine cunoscută în restul lumii după denumirea italiană (polenta), dar se întâlnște și în multe alte țări ca Ungaria (puliszka), Elveția, Austria, Croația (palenta, žganci, pura), Slovenia (polenta, žganci), Serbia (palenta), Bulgaria, Corsica (pulenta), Brazilia (polenta), Argentina, Ucraina (culeșa), Uruguay, Venezuela și Mexic sau la sașii din Transilvania (Palukes, Pĺlix). Ca să ne destindem, că de, e cam cald pe afară, chiar dacă ne place sau ne ne place mămăliga (mie-mi place!), să ne amintim de o poezie a lui Constantin Tănase, evident o critică la adresa celor puternici, supărat că guvernul a pus poporul în situaţia de a avea ”zi de mămăligă” aici, în patria pâinii:

”Lor ce le pasă cum e traiul

În ţara asta, ţara pâinii
Să aibă pâine chiar şi câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul şi tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până şi pâinea şi tutunul
Şi când înjuri pe şleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”

leviathan.ro




Pușa Roth    7/22/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian