Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Omagiu postum unui prieten canadian

Istoria unicei mele prietenii cu David Sergeant îsi are sorgintea într-o mirifică jumătate de an petrecută cândva în Grecia. După ce împreună cu sotia, doi copii si cătelusa Fleur am primit azil politic în acea tară răsfătată de Dumnezeu, am fost găzduiti – în asteptarea vizelor de imigrare în Canada – într-un lagăr de refugiati fără pereche în lume. În acele vremuri apuse vinul si mâncarea erau bune si se găseau din belsug în Elada, iar peisajele si vestigiile clasice erau numeroase si atât de impresionante încât uneori emotia ne tăia respiratia. Dar mai cu seamă eram liberi.

O singură umbră întuneca fericirea noastră: eram singuri în occident.
Nu aveam rude ori prieteni si nici bani în bănci cu care să ni-i cumpărăm. Nu aveam nici măcar diplomele cu care să ne revendicăm statutul profesional. Fosti emigranti greci ne-au asigurat că în Canada – chiar dacă nu curge lapte si miere – guvernul întretine si pe lenesi. Iar dacă cineva tine mortis să muncească este de lucru pentru toti. La aterizare, afirmau ei, roiuri de agenti se înghesuie să te angajeze si numai după aceea te întreabă la ce te pricepi. Erau palicari pasămi-te îmbogătiti în acea Canadă onirică, reveniti la Patrida ca să digereze în tihnă. Nu i-am crezut si viitorul ne-a dat dreptate. In scop preventiv, sfătuiti de specialistii organizatiei gazdă, ne-am străduit să stabilim contacte personale pe mapamond.

Atunci mi-am amintit de un elvetian jovial întâlnit cu cincisprezece ani înainte la o conferintă în Bucuresti. Un obisnuit al congreselor internationale amicul cunostea nenumărate personalităti cu care, m-a asigurat, era prieten intim. La scrisoarea mea de tatonaj mi-a răspuns felicitându-mă pentru pasul făcut, regretând însă că nu putea să mă ajute la găsirea unui loc de muncă.
În schimb mi-a trimis adresele a numeroase somităti canadiene cărora m-a sfătuit să mă adresez în numele său. Mi-au răspuns numai doi. Unul dintre acestia, a contribuit indirect la angajarea mea ulterioară la o universitate din Vancouver.
Cel de-al doilea, răspunsul cărui mi-a parvenit chiar înainte de-a părăsi Grecia, a fost David Sergeant. Era o invitatie laconică să-l vizităm după sosirea în Canada.

La Ottawa ne-au întâmpinat blizzard-uri ce alternau cu temperaturi de - 28°C si au trecut luni pâna ce vremea ne-a permis să-i onorăm invitatia. Norocul făcuse ca familia Sergeant să locuiască nu departe, la Hudson. Cum noi nu aveam automobil si trăiam împrumutând de la guvern, gazda a suportat cu generozitate si cheltuelile noastre de transport.

David Sergeant era fiul unui medic misionar. Născut în 1927 la Hangzhou în China si educat în Anglia, el si-a obtinut doctoratul în zoologie la Corpus Christy College din Cambridge. Apoi a făcut carieră strălucită în cercetare, studiind mamiferele marine specifice coastei de est a Canadei. Sotia sa, Johanne, de origine norvegiană îsi părăsise ilegal tara împreună cu părintii când avea cinci ani. Fugind de germani au traversat Atlanticul iarna cu o mică navă de pescuit. Sotii Sergeant aveau un fiu, Christopher, care tocmai absolvise universitatea si doua fice mai tinere: Claire si Katherine.
De-a lungul zilelor si noptilor petrecute în compania framiliei Sergeant la Hudson ne-am povestit si noi si ei vietile, constatând cu bucurie că de la nevoia de libertate până la dragostea pentru Delta Dunării si de la setea de literatură bună până la respectul religios pentru natură aveam multe în comun. Ne-am despărtit prieteni ca si când ne-am fi cunoscut din totdeauna. Curând însă ne-am mutat în British Columbia păstrând legătura prin scris.

Noi eram angajati în lupta pentru recunoastere si drumul era spinos ceea ce se reflecta fireste si în corespondenta noastră. Sotii Sergeant călătoreau lumea în lung si lat ca să observe păsări si mamifere marine, atunci când nu participau la manifestări stiintifice internationale, dar găseau întotdeauna răgaz pentru un sfat sau să scrie o vorbă de încurajare. Dar, vai!
În 1994 soarta le-a jucat o festă teribilă. Pe când vizitau Norvegia, un tânăr beat venind din sens opus a lovit masina cu care călătoreau, iar Johanne împreună cu trei rudenii au murit pe loc. Singur David a supravietuit, dar cu numeroase traumatisme. A fost o zi neagră când am aflat vestea, iar pentru el viata n-a mai fost niciodată la fel.

Doi ani mai târziu – eram deja inginer de cercetare – rezultate originale obtinute de mine au trezit interes aiurea, atrăgându-mi invitatia la o conferintă ce urma să aibă loc toamna la Milano. Dar salariul meu lunar n-ar fi acoperit nici taxa de înregistrare, darămite cheltuielile de călătorie. Vicepresedintele cu cercetarea căruia i-am solicitat ajutorul universitătii m-a refuzat categoric. Universitătile sunt institutii oligarhice si ca personal tehnic eu eram un metec.
Auzind întâmplarea David mi-a trimis prompt un cec cu 2000 de dollari din asigurarea de deces a Johannei. “Ia sotia si duceti-vă la Milano. Te rog consideră acesta un cadou din partea Johannei care vă iubea,” mi-a scris el. Într-o lume dominată de concurentă unde banul este deificat doar un adevărat om de stiintă, dublat de un altruist putea fi capabil de asa ceva. Gestul acela neasteptat m-a miscat profund, iar amintirea lui mă răscoleste chiar si acum când scriu.

L-am revăzut pe David numai o dată, când ne-a vizitat în Okanagan. Îmbătrânise si se simtea singur. Inima lui mare si nobilă suferise prea mult ca să-l mai slujească eficient. Sfârsitul i-a venit pe un pat de spital în Montreal – mult mai repede decât ne asteptam. Si s-a dus tot atât de modest cum a si trăit. Requiescat in pace.




Gabriel Watermiller    6/27/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian