Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Intre două lumi - Vorbind despre talent

"Când aud pe câte cineva zicându-mi: “ai talent” sau "ai fost inspirată", mă duce gândul la acea parte a scrierilor pe care cititorul nu o vede. Uneori, până să dau naştere unei lucrări, simt că “inspirația” joacă tontoroiul pe masa mea de scris.
Mă aşez cu mare poftă să dau fiinţă unei idei care mă urmăreşte de câtva timp şi cu ea pâlpâind pe creier, mă străduiesc să o ţin bine în chingi ca pe un cal nărăvaş, s-o strunesc, s-o domolesc, şi lustruită s-o aşez frumos pe hârtie.

Dar “talentul”, “inspiraţia” nu îmi dă târcoale. Mă cuprinde spaima şi mă feresc cât pot de ea, ştiu că spaima blochează. Degeaba! Simt că mă dau la fund. Îmi sare ţandăra pe mine zicându-mi: “Nu sunt bună de nimic!” Ideea nu-mi dă pace şi ca un şarpe îmi sâsâie prin cap. Îmi prefir degetele prin păr şi respir adânc.
Îmi fixez privirile pe ecranul amintirilor, în locul unde trăiesc visele mânate de lumină, în străfundul gândurilor, întâmplărilor, impresiilor de viaţă ca să le leg cu noua idee care îmi zbârnie în creier. Aştept.
Nu se încheagă povestirea. Stau pierdută ca un obiect pe care nu-l caută nimeni sau ca un geamantan uitat in gară.
Mă concentrez mai adânc asupra celor ce vreau să spun şi asupra celor ce mi-au trecut pe dinaintea ochilor ca să le cern prin sita vremii şi să le leg într-un mănunchi frumos.

Timpul mi se pare că se derulează prea repede mânat de o rotiţă nevăzută şi îmi joacă feste puterii de a privi imagini devălmăşindu-le şi îndepărtându-le, înecându-le în uitare sau dându-le alt contur.
Îmi vine să strig: “unde eşti talentule, ca să îmi potriveşti mâna pentru a aştearne acea scriere care să întoarcă singură foaia cititorului şi să-i pună ochelarii pe nas? Unde eşti talentule, ca să mă faci să scriu o povestire ce ar semăna cu imaginea unei balerine surprinse la jumatatea mişcării şi cere să fie continuată în mintea privitorului?

De ce nu vii să îmi spui cum să scriu acea propoziţie terminată doar cu virgulă şi cititorul să o continue? De ce nu eşti prezent ca să-mi dai inspiraţia pentru o scriere cu o ţesătură bine bătută în iţele ei şi a cărei lectură să dea delicii în surdină lipsite de disonanţe, ca vraja unui descântec?”

Renunţ pentru un timp. Degeaba mă ocup de alte treburi prin casă, ideea parcă dă în clocot pe creier. Revin şi iarăşi rătăcesc prin zig-zagurile de imagini. Îmi ciulesc urechile, poate susură sau poate licăre vreo soluţie cum să îmi îmbrac gândul care mă-mboldeşte mereu. Când mi se pare că întrezăresc ceva, imaginile îmi vin parcă virusate. Treptat, simt cum se încheagă tonul fundamental al lucrării.
Pe canavaua unor întâmplări, încep să zbenguie şi să se închege nişte idei, iar mai apoi, chiar să prindă ceva culoare. Dar ideile sunt fluide, curg şi nu ştiu pe unde se ascund. Încerc iar să le găbuiesc. Dau să le prind şi-mi scapă printre degete. Mă pregătesc pentru o luptă ca pe ringul de box. Dau un pumn ca să dobor adversarul. Lovitura se duce în gol. Mă prinde năduful. Astept prezenţa “talentului”. Nu vine. Mi se pare că sunt o domnişoară bătrână care aşteaptă să apară logodnicul mult visat care nu mai vine niciodată.

Urmează un joc de umbre şi lumini, parcă un joc al ielelor într-un loc unde se întâlnesc ideile cu sentimentele. Din jocul lor încep apoi să mi se năzărescă vreo câteva mai luminate. Seamănă cu nişte petice cu forme şi culori diferite. Nu se brodesc marginile, uneori se interferează, alteori rămân locuri goale.
Încep să le mai potrivesc, să le mai ajustez ca să le pot însăila. Completez golurile cu o țesătură care să se potrivească cu celelate petice. Şi treptat imaginile încep să prindă contur şi să aibă sens.

Mi se rupe aţa sau peticul? Încerc iarăşi. Iarăşi măsor, cos, descos, privesc de aproape, de la distanţă... Încep să prind curaj şi curajul se cuplează cu imaginaţia. Mă bucur de legăturile bune, de noutăţile modelului, uneori surpriză chiar şi pentru mine. Contururile se modifică continuu şi treptat crâmpeiele mele de viaţă se încheagă, încep să murmure şi să foşnească în noua lor lume. “Ah, zic, asta căutam!” Treptat cobor în adâncimile mai limpezi ale gândurilor, mai spre esenţă.

Acum urmează etapa în care sunt absorbită cu totul şi mă rup de prezent. Recitesc şi descopăr idei înghiontite ori aşezate pe un teren lunecos, nedeterminat, ca acela aflat între nămol şi nisip. Dau trânta ca să îmi şlefuiesc ideile şi să nu obturez poteca spre lectura plăcută a cititorului. Îmi ascut mintea şi verific dacă e clar acel “ceva” ce am vrut să spun cititorului. Iau apoi oarecare distanţă, încercând să o privesc cu detaşare, cum ar citi-o altcineva. Încep apoi să o scurtez, ca şi când cineva m-ar goni din urmă. Şi iarăşi încerc alunecari mai în străfunduri, în structura ființelor, a lucrurilor, a lumii. Mă perpelesc măcar să-mi fie ideile clare, cât se poate de logic şi de riguros articulate, fiindcă este greu să fii întotdeauna scăpărător, inteligent şi cu subtilitate.

Las apoi materialul la “dospit” câteva zile, în timp ce creierul încă mai “rumegă” unele idei. Când revin, încep să privesc oarecum cu alţi ochi, şi iarăşi începe munca de limpezire a apelor, căci a scrie, înseamnă o activitate intensă în care se îmbină posibilităţile şi probabilităţile cu care te înfrunţi în viaţă.
Treptat, această lume nouă de gânduri, convingeri, sentimente şi idei care a prins viaţă din condeiul tău cu atâta năduf, fie că vrei sau nu, ea vorbeşte şi despre autorul ei şi îl reprezintă, dar nu îţi vorbeşte nimic despre truda cu care a luat naştere.
Şi când am pus punct lucrării, îmi zic în sine că tot “aia” este ce ziceam chiar din anii adolescenţei: “talentul este 1%


Pickering ON





Elena Buică/ Pickering    5/25/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian