Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Biserica și Marea Unire(I).
Biserica Ortodoxă Română este cea mai veche instituţie organizată, cu continuitate neîntreruptă, a poporului român. Doar instituţia familiei o depăşeşte ca longevitate. De aproape două mii de ani pe pământul românesc s-a adus slavă lui Dumnezeu prin nenumăratele slujbe ce s-au oficiat; de aproape două mii de ani speranţele românilor s-au îndreptat către Dumnezeu; de aproape două mii de ani românii s-au adunat la vremuri de restrişte în jurul Bisericii, precum puii în jurul cloştii. De aproape două mii de ani în altare şi la strane a răsunat aceeaşi limbă românească pe tot teritoriul unde au locuit români, unde s-a vorbit limbă românească. Hotarele vremelnice care au împărţit pe români în diferite formaţiuni politice nu au putut să împiedice circulaţia ideilor, credinţelor, convingerilor, mentalităţilor.
Printre intelectualii de frunte ai neamului românesc, care au ostenit la temeluirea conştiinţei de neam şi de unitate românească, s-au numărat şi reprezentanţi străluciţi ai clerului ortodox român, fie că au fost ei ierarhi, fie preoţi, fie călugări. Nu va putea fi scrisă istoria adevărată a neamului românesc în general şi a culturii româneşti în special, fără să se vorbească şi de diaconul Coresi, şi de călugării Macarie, Azarie şi Eftimie, şi de mitropoliţii Varlaam, Antim Ivireanul, Dosoftei, Petru Movilă şi mulţi alţii. Nu se va putea vorbi de istoria limbii române, fără a se menţiona nenumăratele cărţi de cult ale Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seamă de traducerile textului biblic, care a culminat cu Biblia de la 1688. Prin predici şi discuţii libere, prin manuscrise şi cărţi, ei au contribuit la formarea, cristalizarea şi îmbogăţirea limbii române unitare pe tot pământul românesc. Pe drept cuvânt au fost numiţi ctitori ai culturii române şi ai ideii de unitate a tuturor românilor.
Pe poteci de munte numai de ei ştiute, românii treceau noaptea munţii cu sacii în spinare plini cu manuscrise, iar mai târziu cu cărţi în limba românească şi le răspândeau în toată Transilvania, până în Ţara de Sus a Bucovinei, ori treceau Prutul şi le duceau în satele şi cetăţile basarabene. Aproape două mii de ani, Biserica Ortodoxă Română a lucrat pe-ncetul la temelia marelui act istoric de la 1918.
Unitatea neamului românesc nu a fost un act artificial, construit ca urmare a unei porunci, unei ambiţii personale a cuiva, a unei victorii armate accidentale. Ea a fost împlinirea unei aspiraţii de veacuri a neamului românesc de pretutindeni, a tuturor celor ce au grăit româneşte, celor ce s-au închinat la altarele Bisericii-mame, a celor ce-au purtat aceleaşi straie, au cântat aceleaşi doine, au jucat aceleaşi hore, au ţinut cu sfinţenie aceleaşi datini străbune.
Unirea de la 1918 a fost împlinirea unei aspiraţii multimilenare de refacere a unităţii dacice, de realizare a Marii Dacii. Pentru această realizare au luptat marii bărbaţi ai neamului, voievozi şi domnitori, boieri şi târgoveţi, ostaşi, lucrători ai pământului, ciobani şi nenumăraţi, ştiuţi şi neştiuţi eroi. Ideea de refacere a vechii Dacii sfârtecate prin vreme a fost firul roşu care a călăuzit prin veacuri lupta şi truda, visarea şi speranţa tuturor românilor. Unii au pecetluit chiar cu viaţa lor această luptă, înscriindu-şi numele în panteonul eroilor neamului. Este destul să amintim pe Mihai Viteazul, pe Constantin Brâncoveanu, pe Horea, Cloşca şi Crişan, pe Tudor Vladimirescu, pe Avram Iancu şi mulţi, mulţi alţii, ştiuţi sau neştiuţi. Avea dreptate Nicolae Bălcescu când rostea că ,, Unitatea naţională a fost visarea iubită a voievozilor noştri cei viteji, a tuturor bărbaţilor noştri cei mari”.
Însăşi Marea Adunare populară de la Blaj din 1848 nu era altceva decât expresia conştiinţei unităţii de neam, de limbă şi de religie a românilor din toate provinciile româneşti. Unirea de la 1859 a fost o nouă etapă în înfăptuirea marelui act al Unirii de la 1918. Ea a arătat însă, atât neamului românesc, cât şi lumii întregi, că unirea românilor nu este un calcul diplomatic, un artificiu strategic al unor politicieni, ci este o realitate şi o necesitate, care trebuie recunoscută. Naţiunea română se impunea în concertul popoarelor europene cu o identitate inconfundabilă, cu nişte realităţi politico-sociale specifice, cu o voinţă de neînfrânt, cu nişte idealuri mature şi juste. Unirea de la 1859 dovedea fraţilor din Transilvania, din Basarabia şi din Bucovina, că unitatea este voită de toţi, că este posibilă, în ciuda tuturor vicistitudinilor. Unirea de la 1859 le întărea tuturor speranţele în realizarea apropiată a României Mari. Mai era un pas, un pas mic în politica europeană; un pas uriaş în politica românească. Pentru înfăptuirea lui au militat toate forţele politice, sociale, culturale şi bisericeşti. Toţi ca unul, fiecare cu specificul său, au adus o parte de contribuţie la realizarea speratului act de la 1918.
Biserica Ortodoxă Română a luptat pentru consolidarea unirii de la 1859, realizând ea însăşi unitatea bisericească. Prin Legea organică a Bisericii Ortodoxe Române din 1872 se consfinţeşte rolul celui mai reprezentativ cult de pe pământ românesc în consolidarea şi desăvârşirea unităţii statale. O conducere politică unitară, alături de o conducere bisericească unitară asigura legăturile osmotice între Ţara Românească şi Moldova consfinţite prin actul Unirii. Revista ,,Biserica Ortodoxă Română”, care începe să apară de la 1874 se răspândeşte în toate satele şi oraşele României. Ca organ al Sfântului Sinod, ea îşi are un rol incontestabil în unificarea conştiinţelor clerului şi credincioşilor. Dincolo de munţi, ,,Telegraful Român” milita, atât cât îi permitea cenzura austro-ungară, pentru realipirea Transilvaniei la Patria-mamă, pentru realizarea Daciei ,,aşa cum a fost”(mai 1881)(Va urma).
*
Sfaturi părintești. Redăm mai jos cuvintele pline de înțelepciune ale unui teolog grec, contemporan al nostru, Arhim. Simeon Kraiopoulos, privitoare la smerenie, virtute atât de rar întâlnită astăzi:
,,Trebuie să te smereşti, omule, să-ţi zdrobeşti inima, să simţi înlăuntrul tău prăbuşindu-se zidirea deasupra căreia te înalţi egoist! Să te arunci la pământ, să devii nimic, să-ţi rămână nădejdea doar în milostivul Dumnezeu! Numai astfel, Domnul te va primi, te va asculta, se va milostivi, te va milui şi-ţi va da binecuvântarea Sa, harul Său. Numai astfel vei deveni un om fericit. Cum va fi convins omul de astăzi să-şi plece puţin capul, să-şi tempereze cutezanţa şi îndreptăţirea de sine, să nu aibă despre el părerea că este deştept, că ştie, că poate. Cum oare? Aceasta înfumurare demonică nu apare doar în cazurile maladive. Într-o formă mai uşoară sau mai gravă, ea apare la toţi. Acesta este duhul epocii. Sunt socotite drept sănătoase obrăznicia, insolenţa, demonicul. Să mergem la Biserică, dar să mergem cu cuviinţă. Nu doar să ne mărturisim, ci să o facem aşa cum trebuie. Nu doar să devenim amabili şi atenţi, ci să dăm importanţă la ceea ce se întâmplă în sufletul nostru. Să păşim smeriţi cu sentimentul păcătoşeniei. Demonul doar prin smerenie fuge de la om. Nu pleacă prin meşteşug, nici prin fapte. Demonul simte doar văpaia smereniei. Demonul se demonizează, dacă putem să spunem aşa, când întâlneşte smerenia. Acest lucru îl observăm, adeseori, şi la oameni. Unul pare, la suprafaţă, omul cel mai duhovnicesc, lasă această impresie, dar când întâlneşte un om cu adevărat smerit, nu-l suportă. Se va repezi asupra lui ca să-l sfâşie. Desigur, omul smerit nu păţeşte nimic. […] Cei mai mulţi vom alerga să ne spovedim. Să avem şi aceste lucruri în vedere. Să nu facem o mărturisire formală, ci o mărturisire corectă.
Să nu facem doar un lucru bun, să-l facem şi bine. Să ne apropiem de Dumnezeu aşa cum se cuvine şi să cerem mila Lui. Şi Dumnezeu ne-o va da. Acesta nu Şi-a întors şi nu-Şi va întoarce, niciodată, fața Sa de la noi. Nu ne va lipsi de mila Sa.
Dacă, într-adevăr, credem în Hristos, dacă socotim că prin Taina Sfintei Împărtășanii Îl primim pe Hristos și ne unim cu El și El cu noi, viața noastră trebuie să se schimbe, nu poate să rămână aceeași. Problema nu este că întârzie să se schimbe sau că se schimbă puțin sau deloc, problema este dacă ne dorim, într-adevăr, să se schimbe!?
Ești păcătos foarte și vii la Hristos pentru că ai auzit că îi primește pe păcătoși. Vii la Hristos, ca să-L primești înlăuntrul tău. Când faci aceasta, tu cel păcătos, să o faci cu urmă¬toarea rugă: „Hristoase al meu, sunt tot numai păcat, simt acest lucru, dar vin la Tine să mă izbăvești, să faci și cu mine ce ai făcut cu Maria Egipteanca și cu ceilalți sfinți!“.
Nu este posibil să ai pocăința adevărată, să te mărturisești cum se cuvine, să-ți vindeci sufletul, dacă în sinea ta nu vrei să te schimbi. Să o faci așa cum vrea Hristos, ci nu cum crezi tu! Nu știu cum ascultați aceste învățăminte și cum le înțelegeți, dar nu știu cât greșesc dacă spun că foarte rar întâlnesc un creștin care să spună: „Hristoase, fă-mi ceea ce Tu dorești!“. Chiar și cel care se luptă se străduiește să se schimbe pe sine, după măsura lui, după părerea lui, după judecata lui, după aprecierea și după dorința lui.
Curățirea sufletului urmează după pocăință adevărată, după mărturisirea adevărată și după iertarea adevărată. Dacă hotărăști să rânduiești tu pentru tine drumul este greșit, te afli în amăgire. Dacă faci lucrurile după judecata ta, după dorința ta, ești propriul tău idol, nu ești creștin. Câți dintre „creștinii buni” ar vrea să Îl primească Hristos și să spună ușurat: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine!?” (Gal., II, 20). Omul face orice ca să se salveze pe sine. Pocăința nu înseamnă să-și salveze propriul eu, ci să moară odată cu omul cel vechi și Hristos să viețuiască înlăuntrul lui.”
*
Rugăciune pentru pace. Am găsit pe internet o frumoasă rugăciune, care se potrivește foarte bine cu starea atât de tensionată a lumii de astăzi. Puterea rugăciunii celor mulți poate să fie mai cu efect decât armele cele mai periculoase. E bine să rostim astfel de rugăciuni cât mai des și, cu siguranță, Dumnezeu nu va rămâne indiferent la ele. Iat-o:
„Pentru pace în toată lumea şi pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, să ne rugăm. Să fie pace și liniște-n ceruri, să fie pace în adâncuri și pe pământ, să fie pace și dragoste între noi, oamenii! Doamne, Dumnezeul nostru, în fiecare zi ne tulbură crime şi războaie. Suntem martorii unor acte violente de neimaginat și a cruzimii duse la extrem. Sufletele noastre sângerează și ne abat de la calea cea dreaptă. Avem nevoie de pace și de liniște ca să Te putem urma. Dar ochii noştri se îndreaptă spre Tine și sufletele noastre te caută în întunericul nopții. Îndrăznim să sperăm acolo unde nu e nici o speranță, căci suntem ai Tăi și știm că dragostea Ta e mai tare decât moartea. Doamne, dăruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi! Învrednicește-mă să mă dau întru totul Ție, povățuiește-mă și în toate mă sprijină! Oricare vor fi veștile pe care le voi primi, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și întărit în credința că peste toate este Sfântă voia Ta! În toate faptele și cuvintele mele Tu călăuzește-mi gândurile și simțirile! Doamne, dă-mi putere să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei și ajută-mă să găsesc și să dăruiesc pace în jurul meu! La Tine venim, Doamne, și Ție ne rugăm să aduci mângâiere unei lumi în ruine, să vindeci rănile trupurilor frânte și să alini suferința sufletelor zdrobite. Șterge lacrimile de durere şi adu lacrimile iertării în ochii prea seci ca să plângă. Dă putere celor persecutați să-i ierte pe cei care-i persecută și arătă-le acestora din urmă calea iubirii, în care nu e nici teamă, nici judecată, nici teroare. Arată-ne câtă pace sălășluiește în Tine și ajută-ne să oglindim iubirea Ta în toate gândurile, cuvintele şi faptele noastre. Dă-ne putere să nu răsplătim răul cu rău, nici ura cu ură, ci să-i iubim pe duşmanii noştri şi să căutăm frumuseţea ascunsă în orice fiinţă umană. Ajută-ne să depășim barierele ce ne despart și să înțelegem că suntem toți copiii Tăi. Fă să ne iubim unul pe altul în credinţă şi adevăr cu o iubire trainică și răscumpărătoare. Dă-ne nouă pace și lumină! Amin.”
*
Sfaturi de la mama. Redăm mai jos o poezie a lui Virgil Carianopol cu acest titlu, plină de miez. Iat-o:


,,Mâna celei care ţi-a dat viaţă,
Te-a crescut frumos, te-a făcut trunchi,
Mâna ce te-a legănat, copile,
N-o uita, sărut-o în genunchi.

Mâna bună care-ţi pune masa,
Ce te spală, aşteaptă s-o cinsteşti,
Să-ţi ajuţi măicuţa la nevoie,
Este mâna sfântă, s-o iubeşti.

Mâinii care ţi se-ntinde caldă,
Mâinii de prieten sau de frate,
Să-i răspunzi la fel cum ţi se-ntinde,
Merită această bunătate.

Mâna care ţi-a făcut un bine
S-o păstrezi în minte-n orice zi,
Este mâna dragostei de oameni
Ţi s-a-ntins de rău a te feri.

Mâinii însă care se fereşte
Firul tău de gând să nu-l ascunzi,
Eşti destul de mare, ştii din viaţă
Cum este mai bine să-i răspunzi…

*
File de istorie locală(II). În satele mehedințene existau mari proprietari, moșneni, adică țărani care posedau o anumită suprafață de pământ, din care puteau să-și asigure existența cu familiile lor și pălmași sau clăcași, adică cei lipsiți de pământ, care munceau pe moșia boierească sau mânăstirească și de acolo își câștigau existența.
În anii 1865-1868, conform statisticii lui Ion Ionescu de la Brad, în comuna noastră situația moșnenilor se prezenta astfel: în Bobaița erau 200 de moșneni, care stăpâneau 510 ha; în Colibași 174 moșneni cu 400 ha; în Negrești 60 moșneni cu 300 ha; în Pitulași(Bârda) erau 79 moșneni cu 237 ha; în Valea Boierească 30 moșneni cu 151 ha; în Laz 50 moșneni cu 333 ha. Malovățul nu figurează.
În ce privește învoielile agricole, situația se prezintă astfel în 1906: în Bobaița nu se fac învoieli. Când se fac, totuși, dijma se dă din trei părți una. Au fost înregistrate 15 familii fruntașe, 160 mijlocașe și 51 codașe; în Colibași erau 10 familii fruntașe, 100 mijlocașe și 50 codașe. Nu se practicau învoielile scrise. Locuitorii erau moșneni; în Malovăț erau 30 familii fruntașe, 150 mijlocașe și 80 codașe. Se învoiesc cu arendașul satului pentru pământ de muncă și pășunat, pentru care dau dijmă din trei părți una, fac două zile de lucru la pogon, ară un pogon de fiecare pereche de boi, seceră o jumătate de pogon de grâu, transportă 10 hectolitri la Tr. Severin și dau doi pui și 10 ouă. Pășunatul vitelor se face cu trei zile lucrate pentru o vită mare și o zi pentru două vite mici. Lipsește izlazul și numărul vitelor scade. Lipsesc celelalte sate ale comunei.
*
File de jurnal – 4 apr. 1982(III). ,,Miercuri dimineață mă aflam în Botoșani. Am văzut târgul și câteva străzi, care m-au dus spre Casa Memorială ,,N. Iorga”. Acolo am cunoscut pe Domnișoara Prof. Violeta Budăi, directoarea, o fată foarte cultă și îndrăgostită de marele istoric. Mi-a vorbit mult despre viața și personalitatea lui N. Iorga, despre problemele cu care se confruntă pe plan local pentru a salva de la desființare casa memorială. Colaborează strâns cu Doamna Liliana Pippidi, fiica lui Nicolae Iorga(…). Mi-a pus la dispoziție materialele de care aveam nevoie pentru lucrarea mea despre Nicolae Iorga.
Joi, 1 aprilie, statul și-a păcălit toți cetățenii. Un nou val de scumpiri s-au abătut peste țară. Taxele poștale s-au mărit cu un procent fără precedent(300-400%), serviciile de coletărie, benzina(7,50-9 lei/l), petrolul lampant.
Seara, la 23.45 am plecat din Botoșani. Dimineața mă aflam în Iași. Doream să-l întâlnesc pe Domnul Virgil Cuțitaru, directorul Editurii ,,Junimea”. N-am putut. Se afla la înmormântarea unui colaborator, după cum mi-a relatat secretara. Am vizitat câte ceva din Iași, printre care mitropolia și biserica ,,Trei Ierarhi”. Iașul e ceva extraordinar. O adevărată bijuterie a culturii, istoriei, arhitecturii și spiritualității românești. Gradul de urbanizare e foarte ridicat. Ieșencile au o frumusețe care se impune. Stacojiul și culoarea vișinei putrede, culoarea imperială, este culoarea care predomină, reprezentând orașul și oamenii lui. M-am despărțit de Iași cu părerea de rău că n-am avut timp să-l vizitez cu mai multă atenție. Sper să mai pot reveni acolo!
Am reușit să fiu sâmbătă dimineață acasă. Între timp, de la poșta din Severin dăduseră de veste la Consiliul Popular din Malovăț și la Ferma de la Bârda, că mi-au venit banii, drepturile de autor pentru Coloana Infinitului. Tot satul, ba și în Malovăț s-a știut că ,,popa a primit zece mii de lei pentru o carte!”
De la Părintele Valeriu Anania și de la Domnul Gheorghe Marin de la Casa Scânteii am aflat că Mircea Eliade a fost trecut la index. Toate lucrările sale în curs de reeditare sau publicare au fost sistate. Toate lucrările în care se vorbește despre el și opera lui au fost ,,operate”. Părintele Valeriu Anania a trebuit să dea telefon și să intervină până la Vasile Nicolescu , pentru a-i aproba o carte, în care se afla și un citat din Mircea Eliade!”
*

Zâmbete. ☺ Papa era foarte bolnav. Medicii nu-i mai dădeau multe ceasuri de trăit. Totuși era perfect conștient. A cerut să-i fie aduși doi mari bancheri ai Italiei. Aceștia au venit imediat. S-au așezat pe scaune lângă patul papei, unul de-o parte, altul de cealaltă parte și au așteptat. Papa ședea nemișcat, cu ochii închiși. După vreo jumătate de oră de așteptare, unul dintre bancheri a rupt tăcerea și a zis: ,,- Sanctitatea voastră, putem să știm cărui motiv datorăm prezența noastră aici?” Papa a răspuns: ,,- L-am urmat toată viața pe Domnul Hristos. Vreau acum să mor ca El, între doi tâlhari!” ☺ Un copil: ,,- Când e timpul cel mai potrivit pentru culegerea merelor?” Radio Erevan: ,,- Când doarme paznicul!” ☺Un tânăr logodnic: ,,- Care poate fi cea mai mare decepţie a unui logodnic?” Radio Erevan: ,,- Să ceară mâna fetei şi să primească piciorul tatălui!” ☺ ,,- De ce trebuie să strângem cureaua în vremuri de tranziţie?” Radio Erevan: ,,- De gât!” ☺ Un copil: ,,- Nene, ce face găina după ce a ouat?” Radio Erevan: ,,- Publicitate!”
*
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!





Pr. Al. Stănciulescu-Bârda    5/19/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian