Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poeme

Dumnezeu nu călătorește noaptea

Îmi acopăr ochii cu palmele și mă rog, nu știu ce mi-a venit
să-mi acopăr ochii cu palmele, vagonul
mă leagănă,
de ce nu vă acoperiți cu sacoul dacă vreți s-ațipiți, și simt
că femeia a văzut multe la viața ei făcând economie
de bec, îmi place să mă iau la palme când mă culc în lipsa
îngerului care întârzie,
și ea zâmbește larg, îi văd dinții de porțelan, râde,
ca să adorm împăcat, doamnă, și ea râde, de ce împăcat,
pentru că păcătuiește nevrednicul din mine,
doamnă,
nu e zi să nu se întâmple cu voie și fără voie,
după care îmi acopăr ochii cu sacoul agățat în cuierul
din colț al vagonului și mă rog să ajung
la ora indicată în mers, altminteri pierd legătura,
când vocea caldă a femeii se intersectează cu întrebarea
rostogolită a conductorului, pentru a treia oară,
cine s-a mai urcat, vă rog,
efectul sacoului tras peste față ca o pătură cu mâneci
se lasă așteptat, mă descopăr, becul din plafon
se stinge și se aprinde în funcție de o cauză pe care
nu o cunosc și n-am de gând s-o cunosc, dar până unde
călătoriți, întreabă femeia oarecum intim,
până unde se întâlnesc liniile, doamnă, și ea zâmbește
larg,
i se văd dinții de porțelan, liniile astea nu se întâlnesc
nicăieri, domnule, la infinit, știți asta,
iar Dumnezeu nu călătorește noaptea, n-are cum zări capătul,
doamnă, despre liniile mele din palme ziceam,
chit că Dumnezeu nu călătorește noaptea, dar, la raze,
așa cum sunt ele, se văd și din cosmos,
îmi acopăr ochii cu palmele și mă rog, instant îi văd dinții
de porțelan și gura ei zâmbind larg,
de ce nu vă acoperiți cu sacoul dacă vreți s-ațipiți,
și vagonul mă leagănă.

Poem decuplat

S-a decuplat și cel din urmă poem care stătea drept în calea
puhoaielor, de care puhoaiele se izbeau ca de fruntea
unui taur ori ca de plânsul unui copil
și o luau peste câmpuri tropotind asemenea unor armate
barbare pentru a cânta mai la vale din frunză,
cel din urmă cuvânt s-a lăsat îndelung așteptat ca o
primăvară în țara zăpezilor fără capăt
pe unde nălucile își dau întâlnire, pe unde ne-am
aruncat în treacăt priviri,
monedele de aur încercate în dinți poartă amprente
de fălci hămesite, până la festin și la gust,
soare a fost și lună a fost între noi ca între două corăbii
eșuate în larg, peste care s-a așternut pacea de
o sută de ani
fără nicio reparație capitală/ regională/ locală,
meteorologia silabelor are un aer al ei imprevizibil,
calci pe terenuri minate ca și pe întinse parcele de flori,
pe roci colțuroase ca și pe bureți de mare,
ca și pe gânduri,
poemul meu decuplat se laudă cu circuitele arse,
cum înghițitorul de flăcări își laudă numerele de circ,
s-a deformat și cel din urmă cuvânt care stătea
drept în calea puhoaielor,
de care puhoaiele se izbeau ca de frunea unui taur
ori ca de plânsul unui copil.

Cel fără nume și chip

Până să coboare la prima, cel fără nume și chip s-a lăsat
pipăit
mai mult în voie decât împins între scaune,
putea să le dea peste mâini, să-i trimită la draci,
să alerteze șoferul, să telefoneze la 112 și să ceară protecție,
însă are un fel de a fi, silențios și discret, ca
al unei virgine,
de când se preumblă și se laudă sfinților că n-a adus
atingere nimănui, n-a găsit de cuviință,
n-a ciomăgit niciun spărgător de ulcele, de carduri,
de garduri,
dimpotrivă, s-a lăsat încercuit cu ambele mâini
pline de bătătură, de bătături, iar dacă
l-ar fi luat cineva și în pleaznă,
s-ar fi întors cu fața pleoștită a rugă, mai dă de ți-e
voia, ba nu, las eu cât poftești,
astea îmi sunt acareturile și nici nevestei
nu i-au ruginit cuiele, mușcă în somn,
tu încasează fără chitanță, fără teama zilei de mâine,
noaptea minții e a celui ce visează trăsnăi, cât o
noapte polară,
a-nserare ticăie ceasul ca inima unui iepure
speriat, așadar, până să coboare la prima,
cel fără nume și chip s-a lăsat pipăit până la piele,
drojdia borfașilor de cartier, unghii
intrate adânc, el juisând ca atunci când dobora
urși carpatini și misteți, trofee cu numele
lui,
după care se-nchină: ”…și-al sfântului duh!”





de Virgil Dumitrescu    5/2/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian