Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Ion Dobrescu - Tortă in viforul vremurilor

Luminos ca un rug aprins, hrănit de un foc lăuntric venit din străvechime, cu valente spirituale eclatante -, Ion Dobrescu (pseudonim literar: Irimia Gotu) este un Fiu inconfundabil al Olteniei, al capitalei acestei provincii istorice românesti de magnitudine maximă: Craiova si, desigur, al vetrei obârsiilor sale: Breasta, la doi pasi de Bănie, comuna celebrului, în veac, bărbat de stat Constantin Argetoianu, din stirpea Brătienilor, ca fler politic si rol de jolly-jocker pe arena României.

Născut în zodia Capricornului, în sfânta zi de 15 ianuarie, când, în 1850, era consemnată, în acte, venirea pe lume a Poetului nostru National: Mihai Eminescu, dar la distantă de 87 de ani -, Ion Dobrescu era, în ultimul deceniu al secolului XX, stâlp de pridvor si cariatidă, fronton, grindă si contrafort al cotidianului regional independent Cuvântul Libertătii.
Personalitate complexă si carismatică, înainte de toate publicist comentator (rangul cel mai înalt, dar fără obligatii de ordin administrativ, dintr-o redactie de presă scrisă), jurnalist cu larg orizont si arie de abordare, prozator scolit sub piramidele operelor cu aură clasică create de Alexandru Odobescu, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu, dar si de Alexandru Vlahută, Al. Brătescu-Voinesti, Gala Galaction ori chiar sub verbul fie subtil si rafinat, fie energic, meridional si nervos al lui Mateiu Caragiale, Alexandru Macedonski, Tudor Arghezi si Dumitru Radu Popescu -, Ion Dobrescu (Irimia Gotu) este acum cu noi, există prin adierea duhului său strălucitor, ne învăluie în lumina iubirii si iertării sale ocrotitoare, în bonomia, altruismul si generozitatea sa.

Întărim afirmatia de mai sus, tinând să subliniem, cu tărie, câteva fapte devenite istorie: în anii de crepuscul ai evului de chihlimbar, de foc si de cucută, Nicolae Ceausescu, adică atunci când România fusese pusă la zid, izolată, ostracizată, diabolizată de marea finantă mondială (care ne obligase să plătim, în avans, datoria externă, dar acum sustine cu totul alte aberatii), când, după seismul din 4 martie 1977 si după căderea inexplicabilă a sistemului energetic national (printr-un semnal satanist venit de pe un satelit militar), desi zecile de termocentrale si hidrocentrale functionau la parametri optimi, în acei ani când surubul economisirilor se strânsese până la plesnire, până la implozie -, Ion Dobrescu izbutea, prin taine numai de el stiute (si, probabil, de primarii de atunci si de ing. Radu Mironovici), să asigure, lunar, sute de mii de tone de cărbune, astfel încât reteaua de termoficare a Cetătii Băniei să nu cunoască sincope, să nu-i lase pe craioveni în frig.
O altă faptă memorabilă: la începutul anilor 90, când campionul national si balcanic Petre Deca, devenit antrenor de box, era pe punctul iminent de a-si pierde viata, dacă nu i se făcea urgent o anumită operatie chirurgicală, pentru care specialisti nu erau decât la Târgu Mures -, Igor Dobrescu (care mai era alintat si cu apelativele Nonel, Micutul, desi el era din neamul uriesilor, al titanilor, al atlantilor!) a pus imediat mâna pe telefon, chit că nu cunostea pe nimeni la acea clinică transilvană, izbutind performanta de a programa, peste rând, operarea grabnică a lui Petre Deca, maestru al sportului.
Marele campion avea să mai trăiască ani multi după acel moment decisiv, trecând, în fiecare an, mai ales primăvara si vara, prin redactia cotidianului Cuvântul Libertătii, pentru a-i multumi salvatorului său.
Jurnalist de investigatie de certă vocatie si reporter de talent irefragabil, Ion Dobrescu a atacat, cu consecventă, problemele spinoase ce puteau izbucni ori chiar apăreau, instantaneu, în orizontul vietii sociale a craiovenilor, a doljenilor, în genere, a tuturor trăitorilor din spatiul magic al Olteniei.
O dovedesc sutele de asemenea articole scrise – cu sigurantă si echilibru, cu frenezie si dragoste pentru comunitătile din această parte de tară – despre temele vitale ale acestor ani învolburati.

…Mai tânăr cu patru ani decât Eugen Simion si Nichita Stănescu, cu doi – fată de acad. Răzvan Theodorescu si Tudor Octavian, cu unul fată de Marin Sorescu -, protagonistul acestei prefete, Ion Dobrescu, este leat cu actorii Dorel Visan, Marin Moraru, Constantin Diplan, Jane Fonda, Dustin Hoffman, dar si cu mari regizori precum Claude Lelouch si Alexandru Tatos.
La nivel global, în anul nasterii sale, 1937, nori negri, nori grei si amenintători îsi arătau coltii deasupra omenirii. Militaristii japonezi invadau China. Peste un an, Germania anexează Austria, după care ocupă Cehoslovacia si dezlăntuie cel de-al doilea război mondial (1939).
Cu toate acestea, scriitorii veritabili îsi continuă marsul creator. Dramaturgul Eugene O Neill primise, în 1936, Premiul Nobel pentru Literatură, iar, în Argentina, Borges publică Istoria universală a infamiei. Steinbeck scrie, în 1937, Oameni si soareci, respectiv, Călutul roib, iar în România, Lucian Blaga încredintează tiparului studiul său fundamental Geneza metaforei.
Copăcel-copăcel se duce si războiul, Ion Dobrescu urmează cursurile primare si gimnaziale la Scoala Obedeanu (desfiintată acum, în zorii mileniului al treilea, desi era de două ori centenară, fiind institutia de învătământ cea mai veche din Bănie), iar pe cele liceale la Colegiul National Nicolae Bălcescu/ Carol I din Craiova.

La vârsta de 18 ani, în 1955, încă licean, Ion Dobrescu îsi ia inima în dinti si debutează cu proza scurtă Prietenii în cotidianul regional al Olteniei: Înainte, înfiintat la 9 septembrie 1944, cu aparitie neîntreruptă până la 25 decembrie 1989.
Izbuteste, apoi, performanta de a intra la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică I.L. Caragiale / I.A.T.C. din Bucuresti, fiind doi ani (1956-1958) student la clasa de actorie a celebrissimei Dina Cocea, una dintre fiicele virulentului pamfletar N.D. Cocea.
Renuntă la ispitele artei de la luminile rampei si o ia de la capăt, la Universitatea din Bucuresti, în cadrul Facultătii de Limba si Literatura Română, care îi acordă licenta de profesor în 1963.

Îsi începe cariera didactică la Scoala Românească din Reghin, devine – prin empatie si rezonantă astrală cu codrii de brazi albi din Carpati - ucenic al renumitilor lutieri/ făurari de viori de aici, încercând apoi, zeci de ani, să implementeze în paginile sale de proză taina sunetelor nepereche ale instrumentului incandescent din care unduirile Baladei lui Ciprian Porumbescu, bine temperate de Ion Voicu, aveau să-l bulverseze întreaga viată, amintindu-i, mereu si mereu, că este român, neam de Basarabi, de Craiovesti, de Brâncoveni si de Brâncusi, pentru care apărarea identitătii spirituale si culturale a neamului său merge, umăr la umăr, cu credinta în vechile mituri ale pelasgilor si dacilor.
Cucerit definitiv de duhul lui Tudor Vladimirescu si de strigătul de luptă al acestuia: Patria este norodul, iar nu tagma jefuitorilor, si-a închinat viata cuvântului – arma cu bătaia cea mai lungă -, asumându-si cearcănul temerilor si durerilor semenilor săi, pe care se străduia, din răsputeri, să le domolească, să le curme.

Din inima cuibului de vulturi transilvani ai Reghinului, profesorul Ion Dobrescu face saltul spectaculos, peste Carpatii Meridionali si se întemeiază direct în Capitala patriei noastre, la faimosul Liceu Gheorghe Lazăr din Bucuresti. Numai că, dintr-un cuib de vulturi cutezători, a plonjat, cu inocentă, direct într-o serpărie clocotitoare, de neimaginat.
Jocuri de culise draconice, dorul de casă, de Acasă, vocea tot mai tânguitoare, miscătoare a părintilor îl determină să-i spună Pa! Capitalei, cu toate minunile ei otrăvite, revenind în urbea copilăriei si adolescentei sale: Craiova, zămislită pe temeliile cetătii milenare Pelendava (capitala tribului getic al pelilor), mentionată pe harta, din antichitate, numită Tabula Peutingeriana, acum vreo 1.788 de ani.

Revine, asadar, în Oltenia celor 700 (sapte sute) de situri arheologice geto-dacice.
Se refugiază în imperiul în care Soarele nu apune niciodată: acela al cuvântului scris, fiind, gratie excelentei sale, colaborator de nădejde al cotidianului Înainte si al revistei de cultură Ramuri, cu atributii fundamentale si statut de salariat la departamentele de marketing si publicitate.

Se afirmă ca autor de scenarii radiofonice si de filme documentare (Made in Africa – 1966, Cornul bogătiei – 1979).
În colaborare cu Adrian Petringenaru (ex-coleg în redactia cotidianului regional Înainte, primul român cu doctorat în BRÂNCUSI, la Paris, cunoscut regizor artistic) scrie scenariul filmului de lung metraj, film de artă, Desprinderea de tărm.
Joacă în filme de top: Rug si flacără (după romanul omonim al clujeanului Eugen Uricaru) si Femeia din Ursa Mare (ambele regizate de Adrian Petringenaru, pe afisul primului, în distributie, apărând numele Ion Dobrescu, iar pe cel de-al doilea: Igor Dobrescu).

Ca scriitor, este lansat, la nivel national, în 1968, de revista Luceafărul, hebdomadar al Uniunii Scriitorilor din România, care-i publică proza scurtă Câmpiile verzi, titlu pe care îl va avea si volumul din 1984, gerat de Editura Eminescu din Bucuresti, volum semnat Irimia Gotu.
Cu nouă ani înainte, tot în Capitală, publicase volumul de reportaje Pământ oltenesc (1973). Este inclus în volumele antologice Zarea purpurie (Ed. Eminescu, 1974), respectiv, Cununi în piatră, cununi în lut (Ed. Scrisul Românesc, 1974).
Din primele luni ale anului 1990, Ion Dobrescu este încadrat la cotidianul regional Cuvântul Libertătii, ca publicist comentator.

În calitate de redactor sef al acestui ziar, împreună cu principalii mei colaboratori, Mircea Cantăr (redactor sef adjunct), Romulus Turbatu (secretar general de redactie), Silvestru Filimon (contabil sef), Iancu Nenoiu (sef departament transporturi, aprovizionare, desfacere), l-am antrenat pe colegul si prietenul Ion Dobrescu/ Irimia Gotu în rezolvarea celor mai stringente probleme curente (în afara sarcinilor redactionale), de la aprovizionarea cu hârtie (din Moldova, de la Letea Bacău), până la modernizarea retelei de distributie a presei (38 de chioscuri), cumpărarea, din Franta, a rotativei offset cu sase grupuri de imprimare, până la achizitionarea de automobile (inclusiv Espero, ARO, Dacia - două, OLTCIT - patru, microbuz Wolkschvagen), laborator foto digital (primul nou-nout adus în tara noastră, importat direct de la producătorul din Japonia), dar si în organizarea colocviilor nationale si a reuniunilor Comitetului Director al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România, găzduite periodic de Craiova.
Ion Dobrescu a fost unicul meu colaborator căruia orice obiectiv îi încredintam eram sigur că îl atinge, oricât de dificil ar fi fost acesta.

Prietenos din fire, comunicativ, sociabil -, radia lumină si bunătate, încredere si optimism, energie si vitalitate debordante.
Era un român sadea, oltean până-n plăsele, cum ar zice Nicolae Dan Fruntelată, un dac get-beget, profesionist de exceptie, sot ideal, tată onest, decent si binevoitor, cu suflet surâzător ca apa limpede de izvor, vesnic tânăr si întelegător, candid si cristalin precum clopotelul imaculat si delicat al ghiocelului abia răsărind de sub zăpezi, întelept precum vulturul din specia zăgan, săritor si grabnic ajutător aidoma Maicii Domnului.
Avea darul si harul de a cuceri, fără efort, oamenii, captându-le atentia, convingându-i – ca un manager de vocatie – că este în interesul lor absolut să rezolve cutare ori cutare problemă, chiar dacă aceea era rodul gândirii si vointei sale exclusive.
*
În primăvara aceluiasi an, 1998, Ion Dobrescu a fost motorul principal în antamarea si organizarea sărbătoririi, de 8 Martie, a colegelor si partenerelor noastre, în aer liber, în preajma Casei Vânătorului din pădurea Rojiste-Bratovoesti. Atmosfera a fost magnifică, reconfortantă.
Peste nici patru săptămâni, în noaptea de 4-5 aprilie 1998, inima prietenului si bravului canonier de cursă lungă – în domeniul mistuitor al cuvântului scris – a explodat, pur si simplu.
A apucat să-i ceară sotiei sale, Anca Dobrescu, să-i transmită fiului lor, Marius, că l-a iubit, că îi iubeste.
Apoi s-a născut în ceruri, brusc, într-o nouă dimensiune spirituală – de la a cărei înăltime ne ocroteste si acum, si întotdeauna, cu statura sau umană si intelectuală impresionantă, de atlant al spiritului solar al Olteniei – spiritul românesc la modul absolut, cum îl defineste Adrian Păunescu, măduva romanitătii noastre, conform istoricului Nicolae Iorga, epicentrul spiritului românesc, după acad. Dan Simonescu.
…Tortă în viforul vremurilor, Ion Dobrescu a lăsat, risipite prin sertare de birou ori pe rafturi de bibliotecă, scenariul de film Zodie bună, Marie, piesa de teatru Dulceată de gutui, fragmente din romanul Rătăcitorul.
La cinci ani după decesul său, Ion Dobrescu a primit titlul de Cetătean de Onoare al Craiovei (2003). Iar în cadrul solemnitătii de comemorare, din 2008, de la Muzeul de Artă din Craiova, prin grija familiei, a fost lansat volumul de proză Desprinderea de tărm.
*
Si o ultimă lămurire: între copertele acestui volum – structurat ca o posibilă hologramă a unui tunel al timpului, dinspre anul teluric ultim al lui Ion Dobrescu spre înapoi… - am adunat o parte infimă dintre sutele, multele sute de articole scrise de el, într-o paletă publicistică extrem de vastă si de complexă. Reunind, în fapt, TOATE genurile specifice presei scrise.
Le-am ales doar pe acestea din pricina faptului că, la Biblioteca Judeteană AMAN – Dolj, colectiile cu primul cotidian postdecembrist al Olteniei: Cuvântul Libertătii (format mare din 5 februarie 1991, răstimp de un deceniu si mai bine…), devorate de mii, de zeci de mii de cititori, se prezintă în conditii grele. Sordide.
Nu-i de vină nimeni, de la Bibliotecă, ci doar calitatea efemeră a hârtiei de ziar (care s-a măcinat, în timp), calitatea execrabilă a tiparului înalt (până ne-am cumpărat propria tipografie), litera puchinoasă cu care erau culese textele, pentru a încăpea multă, cât mai multă materie: maximum de informatie, în minimum de spatiu.

Volumul se constituie, sperăm, într-un semn de lumină – smerit omagiu, la comemorarea a 20 de ani de la trecerea în eternitate a jurnalistului universal Ion Dobrescu, una si aceeasi persoană cu scriitorul Irimia Gotu, cu marele iubitor, slujitor si comentator de teatru, de film, adevărat istoric al clipei din amurgul secolului XX.
*
După comemorarea de acum zece ani a lui Ion Dobrescu -, Virgil Dumitrescu conchidea, pe bună dreptate, într-un săptămânal craiovean: „Din articolele sale de presă făcuse un veritabil jurnal de front, etalându-si crezul si apărându-i pe oameni.”.
Am preferat titlul Proba de foc stiind, din interior, cât de dură este profesia de gazetar într-o redactie de cotidian, unde fiecare zi înseamnă un nou si necrutător război cu faptele, cu evenimentele, cu documentarea riguroasă si redactarea contracronometru, pentru a nu întârzia editia de mâine a ziarului.

Doamne, iartă-ne ! Doamne îti multumim !





Dan Lupescu    4/10/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian