Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Volumul " Poezii " de Augustin Jianu

Poet al ritmurilor solare
Are prenume cu vibrații auguste, de împărat roman cu obârșii în tărâmurile de baștină ale precursorului celui tot de-un neam cu noi: Constantin cel Mare, strălucitul Galerius, a cărui amintire neștearsă răzbate diafan, în colinde, prin invocația-leitmotiv celest: Lerui-Ler...

Ca nume de familie, pare descins, în trap voievodal, de pe plaiurile Romanațiului, din stirpea vestitului haiduc Iancu Jianu, de neam boieresc. Dar respiră, mai ales, spiritul pandur al lui Tudor Vladimirescu.
De la aceștia - și de la alți buni-străbuni – a moștenit și duce mai departe cutezanța și neînfricarea, inspirația (care de la Dumnezeu vine!) și bucuria de a-și trăi cu intensitate destinul de om și creator, nu oriunde, ci pe vatra milenarei Pelendava, a Basarabilor și boierilor Craiovești, întemeietori ai statului evmezic numit Țara Românească, aici, unde cel supranumit Restitutor Daciae, Bravul Mihai Viteazul zămisli, la anul 1600, visul primei uniri politice, într-un singur stat românesc, pornind triumfal din inima ecourilor învârtoșate ale Primului stat dac centralizat condus de regele Burebista, acum 2.089 de ani, stat-imperiu, suveran și independent, ce reunea cele 222 de triburi ale geto-daco-tracilor, din arealul imens ce fu leagăn al Europei Vechi.

Din straturile cele mai profunde ale poemelor lui Augustin Jianu răzbat atitudini, gesturi și ecouri senioriale, de Cavaler Danubian, însă și truver sau trubadur dedulcit la ispitele lumești, la poza mucalit-isteață de cuceritor din casta lui Don Juan ori Casanova, temperat de ocheadele râului cu duh transilvan al locurilor sale natale, Jiul, și de respirația zamolxiană a Munților Parâng, ce-i veghează pe gorjeni și-i inițiază în aerul nepereche al peșterilor ce unesc ținuturile Olteniei cu acelea ale Ardealului, pe sub Carpații Meridionali.
Intitulat frust și cu un soi de smerenie: Poezii (ca pe vremea lui Eminescu), volumul lui Augustin Jianu impune, chiar înainte de a-l răsfoi, prin aerul de eleganță de sorginte nobilă, generată de fondul alb-imaculat al copertei, de tăietura limpede a literelor cu care sunt culese numele autorului și titlul cărții, ambele de o suplețe și vibrație specifice floretiștilor de certă clasă.
Lumina și temperatura dogoritoare a primei coperte sunt potențate, până la piscuri serenisime, de fereastra – deschisă spre universul liric al volumului – printr-o pictură măiastră, creată de Camille Pissarro din perioada trecerii sale de la impresionism la pointilism (neoimpresionism), în care tehnica punctului cromatic eclatant atinge culmile paroxismului, cu vagi atingeri anticipative ale vălurilor mișcărilor psihedelice sau onirice.

Totuși, credem că titlul acestui tablou, precizat pe spatele paginii de gardă: Primăvară la Eragny (1890) este eronat, deoarece peisajul – în jerbe de galben și erupții de portocaliu – cuprinde, evident, o secvență de „plain air” autumnal, dacă nu chiar de apogeu al acestui anotimp, când frunzele copacilor și pomilor sunt pe punctul de a țâșni într-un zbor iminent, pe urmele păsărilor călătoare, ce iau start lansat spre zări mai calde.
Intrat pe piață în martie 2018, grație sponsorizării firmei Artego din Târgu-Jiu (manager general: Viorel David), volumul Poezii de Augustin Jianu îl are ca editor pe neobositul, freneticul universitar Florea Firan, director la Scrisul Românesc (Fundația-Editura) din Craiova.
Cartea este de-a dreptul dolofană, având proporții de antologie (268 de pagini, format A5), deși ea nu reunește decât o parte dintre creațiile la care s-a dedat autorul din anul 2013 (când a revenit la masa de scris, după „o fractură de 40 de ani”) până a doua zi de Crăciun 2017.

Pline de miez sunt cele trei pagini ale Prefeței semnate de Camelia Radulian, poetă rasată, autoare de proze expresive și incisive, comentatoare avizată a fenomenului literar contemporan, trăitoare pe mai multe continente.
Exactitatea diagnosticului hermeneutic pe care domnia sa îl pune omului și creatorului Augustin Jianu (căruia îi creionează un portret demn de reținut) se conjugă, discret, dar în tușe sigure, cu inspirata reliefare a liniilor de forță ale continentului liric căruia îi dă viață autorul.
Operația minuțioasă, pe care o întreprinde gingașa și năzdrăvana olteancă, rafinata Camelia Radulian, are ceva din critica judecătorească, exersată de titanul Titu Maiorescu, îmbrăcând, totodată, virtuțile vivisevcției, ale (re)însuflețirii poemelor interpretate de domnia sa.
Prefața este grațioasă ca un galop angelic de libelulă smălțuită în înfiorări cromatice demne de albastrul de Voroneț, de romantismul cosmic al picturilor lui Sabin Bălașa, complinit de albastrul electric, imperial, al spiritului de finețe mandarină al doamnei Camelia Radulian, în care se zbat, înfloresc și explodează complementar personalitățile plurivalente ale unor Alice Voinescu și Hortensia Papadat-Bengescu, ale Martei Bibescu, Cellei Delavrancea, Elvirei Popescu și, desigur, a inconfundabilei Regine Maria, veritabil bărbat de stat cu decisiv rol în făurirea României Mari.
Norocul meu a fost acela că am respectat regula inoxidabilă – pe care am moștenit-o de la Magistrul Al. Piru -, aceea de a nu citi prefețele, postfețele, recenziile, cronicile altora decât după ce am parcurs cu atenție volumul și după ce am scris propria-mi analiză.
Secvențele despre prefața doamnei Radulian, la care ne-am referit pe larg mai sus, le-am adăugat după ce procesasem acest eseu. Altfel, riscam să mă opresc din lectură, intempestiv, obsedat de întrebarea: mai are rost să lecturez cartea DUPĂ o prefață atât de consistentă?...

…Născut în Craiova, la 30 august 1955, Augustin Jianu afişează un spirit subţire, cu propensiuni spre tărâmul ludic, dar şi spre ţărmurii unor înfiorări cu tente dramatice, specifice presimţirii anotimpului hibernal. La cinci ani după ce a debutat în cenaclul Columna din Târgu Jiu (1972), domnia sa a înregistrat ,,prima apariţie publicistică”: un aforism, în revista Urzica, moment memorabil produs în primăvara anului 1977, prevestit de seismul teluric din seara de 4 martie (a aceluiaşi an). Asta da performanţă, demnă de Cartea Recordurilor: să provoci, printr-un singur aforism, zgâlţâirea plăcilor tectonice ale Terrei!
Sclipiri lirice genuine, demne de semnalat, întâlnim în aproape fiecare dintre poemele prezente în volum. Iată câteva, posibile, mostre: ,,Mă ceartă Dumnezeu câteodată”; ,,Am să mă mut între coperte” (primul vers din poema Decadenţă, cu filon pamfletar evident: ,,Am să mă mut între coperte,/ Ce silă-mi e de impostură,/ De flenduroşi şi de abjecţi,/ Să vă pupaţi singuri pe gură!// (…) Bieţi cusurgii analfabeţi,/ În găştile de-adunătură,/ Duşmanii marilor poeţi/ Pretind că fac literatură.”. Acest poem are valențe autoreferenţiale.
Altă mostră, din Adagiu nocturn, cu frenezii gen George Topârceanu: ,,Rămâi iubirea mea finală./ Să-ţi fie bine unde pleci,/ Ultimul fulg de vremuială/ Ce-aduce anotimpuri reci.”.
Bacovian sună poemul Iarnă (,,Ninge prin mine/ C-un gând monocrom/ Şi iarna devine/ Teribil sindrom.// (…) Frigul ca osândă,/ Nici un şemineu,/ Gânduri ce abundă/ Fulguiesc mereu.”.
Şi tot în ramă bacoviană putem încadra poema Ploi răzleţe. Dincolo de sintagma ,,Bieţi cusurgii” (citată mai sus) – care ne duce cu gândul la ,,Bieţi lampagii”, cu care lui Adrian Păunescu îi plăcea să încheie, de cele mai multe ori, superbele spectacole de duh românesc ale instituţiei de cultură naţională botezată Cenaclul ,,Flacăra” -, spiritul Semizeului din Bârca transpare şi din ultima strofă a poeziei Astenice vremuri: ,,Şi nu pot să tac, răzvrătit mi-e versul,/ Prin talaş de oase trase la rindea,/ Strigătu-mi sălbatic frânge Universul,/ Unde-i viaţa mea…, ce-aţi făcut cu ea?!”.
Grupajul poemelor alese de Augustin Jianu include multe versuri memorabile, dintre care cităm, acum, încă unul: ,,Alt Prometeu în veşnicul nesomn.”.
Prin cele 215 poeme reunite în volumul Poezii (ISBN 978-606-674-182-8), autorul probează faptul că este un bun cunoscător al Limbii Române – ceea ce se întâlnește, parcă, din ce în ce mai rar, în saivanul autorilor români din ultimele două decenii.
Și această realitate l-a obligat pe ministrul Agriculturii din țara noastră, Petre Daea, să lanseze Proiectul Național de ocrotire și perpetuare a Oii, docila noastră prietenă, salvatoare a omenirii, fără de care neamul pelasgilor, al proto-dacilor, geto-tracilor, ilirilor, al tuturor verilor, nepoților marii familii panromânești și celor ce s-au născut din această grandioasă familie nu ar mai exista -, pentru că aici, în munții noștri, s-au retras semințiile lumii la vremea Potopului, aici au supraviețuit cu lapte, unt, caș și brânză de oaie, plecând târziu, târziu, spre zările din care roiseră, după ce apele se retrăseseră și mlaștinile se uscaseră.
Se anticipează că tot așa se va întâmpla și în timpurile viitorului Potop, când se vor fi rotunjit cei 29.650 de ani ai acestei civilizații terestre, a șaptea sau a opta de la crearea omului pe Pământ…
Așa se și explică de ce sanscrita include în lexicul său de bază peste opt sute de cuvinte identice cu suratele lor din română, altele 2.300 fiind foarte asemănătoare.
Așa se explică de ce doar în română și sanscrită ființa din vârful lanțului trofic se rostește, absolut identic, OM – silaba sacră în care vibrează fiecare celulă, fiecare moleculă și atom, fiecare particulă unduitoare de lumină-energie din care am fost creați: biofotonii.
Iar muzica de sfere, tot ce ființează în univers are aceleași vibrații, ale silabei sacre OM, cu care încep și se încheie cvasi-totalitatea versetelor fundamentale din Upanișade: OM, pace, pace, pace !...¬, create în zona Carpaților noștri, apoi duse în Indii, după cum recunoștea până și celebrul prim-ministru din continentul inzilor: Nehru.
Și tot așa se explică de ce numărul cel mai mare de vorbitori – peste 80 de milioane – ai unei limbi foarte asemănătoare cu materna noastră: Româna este în Orientul Îndepărtat, tocmai la 10.000 km, în India.
Primul poet al lumii care a tradus (pe filieră germană) Gramatica Sanscrită: EMINESCU știa el ce știa…, încât, peste timp, prin 1929, l-a determinat pe Rabindranath Tagore să poposească în București (la drumul de întoarcere în India, după ce primise Premiul Nobel pentru Literatură), pentru a verifica de ce poetul național al românilor acordase o imensă atenție limbii sanscrite, religiei și culturii hinduse, cum aveau să o facă, mai apoi, mulți orientaliști români, de la Mircea Eliade, până la Sergiu Al-George și cei ce le-au preluat stafeta…

Augustin Jianu a asimilat și pune în valoare – cu talent, sensibilitate și inteligență artistică – spiritul din adâncuri al Limbii Române, prima și cea mai însemnată creație a geniului neamului stră-românesc.
Stilul versurilor sale este marcat – ca de un sigiliu vibrant, din ceară fierbinte, roșie, regală – de limpiditatea ideatică și cristalină precum apa rece de izvor hrănind seva din trunchiul celestin, viguros, de stejar secular, înălțat cu semeție fie din alternarea, fie din îngemănarea unei triade specifice trăirilor de maximă efervescență, dar, paradoxal, și de rigoare tandră: expresivitate, virtuozitate, acuratețe leonină pentru orice detalii din structura fiecărui vers, pentru construcția in integrum a fiecărui poem, dar și a volumului ca atare, în ansamblul său, de tărâm sacru și Casă a Luminii.
Școlit la focul tainic al eresurilor și poeziei noastre populare, al vorbelor de duh, cimiliturilor, ghicitorilor și rugăciunilor, al doinelor și baladelor înfocate, dar și la furnalul marilor noștri clasici, niciodată stins -, Augustin Jianu scrie cu siguranță și maturitate de necontestat.

Dodoloața carte – precum România, făurită la 1 Decembrie 1918 – cuprinde multe poeme pe care am fi tentați să le cităm.
Apropiindu-ne de finalul comentariului nostru, ne rezumăm în a preciza că volumul Poezii de Augustin Jianu se deschide cu o caligrafie lirică ostentativ-provocatoare purtând titlul Omul cu hârtii, ce ne duce cu gândul la autoportretul (fără o ureche) al lui van Gogh și la explozia toridă a lanurilor sale de grâu, incendiate de vipia amiezii, dar și la o anume poză de tip urmuzian.
Reproducem primele două strofe pentru tonul frust și șuierul de bici, înainte de plesnetul său fulgerător: „Eu sunt omul care plimbă hârtii,/ Nu-s erudit, nu-s nici profesor,/ Căutător febril de simetrii/ Și cu pretenții de confesor.// Le car într-o servietă cu mâner,/ Gen diplomat de modă veche,/ Produsul inutil și menajer,/ Al unui bard într-o ureche.”.
În aceeași notă cu frisoane iconoclaste se înscriu poezii precum cele titrate Va cerne!, Eu vă salut!, Slăbește-mă!, Diseminare, Critici de mucava, Poete!, Fatala defilare, Mișcări browniene, Răbdare, Poesis, Versuri pe bandă rulantă, Taifas derizoriu, Singura mea carte…
O impresie aparte ne-au lăsat poemele în versuri scurte, deseori în ritm sincopat, cu efecte expresive deosebite. Una dintre poezii se cheamă chiar Sincope ludice. Altele, din aceeași familie, sunt:
Doină de dor (Iar prin lacrimi ce curg,/ Doina ta sună aspru,/ Răscolind în amurg/ Psalmul meu de sihastru.),
Derviș rotitor (Ilai-lai și ilai-lai,/ Coasa, furca și-un vătrai,/ Să cosesc lucerna toată,/ Din Oltenia uitată.// (…)// Ilai-lai și ilai-lai,/ Palma dreaptă-n cer spre rai,/ Palma stângă tot în jos,/ Timpul să întorc pe dos),
Prin mohor (Te gonesc,/ Ca pe morb,/ Ce grotesc,/ Când te sorb.// Te-nfiori,/ De candori,/ Te prelingi,/ Apă-n chingi.),
Iarnă (Ninge prin mine/ C-un gând monocrom/ Și iarna devine/ Teribil sindrom.// (…)// Și ninge curat/ Cu fulgul ușor,/ Ferm și apăsat,/ Și albesc mereu.),
Rustică (Cântă versul meu/ Spre nimeni mereu,/ Urletul târziu/ De lup în pustiu.// Și-i așijderea/ La urechea mea/ Ritmul sacadat/ De tren ce-a plecat.// Spre ultima gară,/ Unde-n fapt de seară,/ Coborâm cu toți,/ Ruginiți roboți.),
Monolog (Mă duc acum/ Să caut drum/ Și mă las dus/ Tot spre apus.// Cu-al meu destin/ Și al meu chin/ Fără iubire/ Și miluire.// Și nu mai știu/ De-s mort sau viu,/ Al meu cuvânt -/ O frunză-n vânt.).
Sonuri testamentare îmbracă poema Singura mea carte, de la pag.91-92, care ar fi meritat să fie plasată la finalul întregului album liric.
Cităm primele două strofe (dintr-un total de patru): Am adunat tot într-o carte,/ Cu sufletul lipit de vers./ Atunci când voi pleca în moarte,/ Să las o urmă de neșters.// A fost și caznă și plăcere,/ În tropul meu cel sacadat,/ În lumea-mi plină de himere/ Mărșăluind neîncetat.
Din anumite puncte de vedere, universul liric al lui Augustin Jianu poate intra în rezonanță cu hermeneutica universitarului transilvan Mircea Braga, care – pornind de la Basarab Nicolescu și Harold Bloom – glosează inspirat, lucid și riguros pe marginea fenomenului literar actual.
Preluăm, fără comentarii, o secvență din eseul domniei sale Noul val – depoziția din refugiu. De la post-modern la post-uman (publicat în revista Contemporanul Ideea europeană, martie 2018, pag 27):
„…e dificil a consemna marca de precaritate a condiției umane când progresul tehnologic iminent progresului cunoașterii este înțeles ca mecanism cu efect a rebours: contactul devastator pentru om cu inteligența artificială, cu tehnologizarea actului creativ, cu luciditatea hi-tech, cu artificialitatea hiperconștientă etc ține de marasmul unei utopii a întronării și a autarhiei instrumentalului, a creării unei „lumi” populate, eventual, cu entități clonate de tip „robotul Sophia”, prezentat spectaculos, recent, la Târgul de Electronice din Las Vegas și căruia i s-a acordat cetățenie „umană” în Arabia Saudită. Dar, poate, greșim noi - afirmă, mai departe Mircea Braga -, din moment ce nu puține studii privesc globalizarea ca însoțită de masificare, de uniformizare, de robotizare în ultimă instanță. Oricum, în acest fel se face loc și intrării omenirii sub zodia post-umanului, din nou printr-o atomizare și deviere a relației cultură-realitate, având ca prim pas „hiperconștientizarea” actului de creație, nu altceva decât programare rațională, chiar hi-tech a practicii literare și eliberarea acesteia de starea de expresie a fluxului sensibilității și al ființării.”.
Din fericire, prin tot ce are mai valoros volumul Poezii de Augustin Jianu, temerarul condeier craiovean (cu obârșii gorjene) ilustrează, cât se poate de convingător, că domnia sa trăiește, gândește și scrie din interiorul stării de expresie a fluxului sensibilității și al ființării, nu eliberat, nu detașat de acesta.
Modernă și postmodernă, poezia lui Augustin Jianu se ține departe de era post-umană!
El se dovedește (prin volumul pe care i l-a girat profesorul Florea Firan) poet autentic și adevărat, chiar dacă – așa cum e și firesc – unele ecouri din poeții emblematici ai românilor răsar, cu inocență, precum clopoțelul gingaș al ghioceilor ce se încumetă a sparge coaja sidefie a zăpezii.

Citiți versurile lui Augustin Jianu și nu veți regreta.
Dimpotrivă, inimile dumneavoastră își vor lua zborul spre noi și noi zări de lumină, spre cerurile suprapuse ale trăirilor profunde, ce pot friza chiar feeria.






Dan Lupescu    3/16/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian