Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu

Între simbol și joacă
La începutul anului 2018 am avut deosebita bucurie să lecturez un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu, apărut la finalul anului 2017 la Editura InfoRapArt, Galați, 2017.

Volumul cuprinde douăzeci și șase de piese de teatru. Unele piese de teatru pornesc de la jocurile copilăriei ca de exemplu „Unde să mă ascund?“, de la jocul ascunsa, pe urmă ajunge să surprindă complexele unor personaje, traumele lor, copii fiind și încercarea lor de a le depășii.
Grasu, complexat datorită aspectului său fizic, dar și pentru faptul că rămâne mereu ultimul la joc, se ascude în spatele unei sobe pentru a nu fi găsit.
În spatele sobei adoarme și este căutat de personaje precum „Dragostea“, „Timpul“ și chiar „Death“, moartea, de care se ascunde, le evită, până ce „Death“ îi șoptește că a murit și el se trezește din vis datorită colegilor ce-l găsesc în spatele sobei. Visul acesta îl va ajuta să se schimbe.

Alte piese de teatru au ca punct de plecare unele povești ale copilăriei ca de exemplu „Fata babei se mărită“, respectând tradițiile și obiceiurile populare de nuntă, dar totodată încercând să vindece personajul anunțat încă din titlu de lăcomie. Sunt și piese de teatru ce prezintă momente din viața unor sfinți ca de exemplu „Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți“, secvențe din Sfânta Scriptură „Cândva, în noaptea sfântă“, „Magii“, „De Paște“, „Înfricoșata judecată“, încărcate de învățături.

Frumusețea limbii române este elogiată în piese de teatru precum „Să iubim limba strămoșească“, piesă în care un personaj se lovește la tot pasul de englezisme sau în „Balul verbelor“ sau chiar „Fazan“, piesă de teatru ce pornește de la un joc al copilăriei și ajunge să arate frumusețea, melodicitatea cuvintelor limbii române.
Se poate observa că piesele de teatru, cu toate că sunt destinate copiilor și tinerilor, sunt încărcate de simboluri.

În piesa de teatru „Călător printre umbre“, simbolul central este o imagine cromatică, verdele. Femeia cu ochii verzi este cea care urmărește un personaj toată viața.
După moartea acetei femei, personajul principal al piesei se călugărește, însă nu scapă de această obsesie a verdelui.
Când bătrânețea îl încearcă întâlnește o altă femeie cu ochii verzi ce îl tulbură, dar care se dovedește a fi fiica lui de care nu a știut nimic, fiica lui cu prima femeie ce i-a atins sufletul, cea cu ochii verzi, dar pe care a pierdut-o când a adus pe lume om. Apar și alte simboluri în această piesă, târâtoarele ce reprezină temerile personajului principal.

La final personajul scapă de umbrele ce l-au urmărit mereu, de întuneric și găsește verdeața, speranța aceea de liniște, regăsindu-se pe el, identitatea, familia pierdută și se apropie și mai mult de Dumnezeu, de dragostea absolută.
„Alternanță“ este o piesă de teatru ce pune în opoziție virtuțiile și viciile.
Înțeleptul este personajul care de la masa lui încărcată de cărți aduce în scenă o mulțime de personaje cu scopul de a critica defecte și a le afla leacul.

Aduce în scenă Bețivul, Omul lacom, Mincinosul, Invidiosul dar și Adevărul, Cumpătarea sau chiar Moartea.
Prezintă secvențe din Sfânta Scriptură precum cea a bogatului ce i-a rodit țarina spre a le raporta unor vicii în cazul de față, lăcomiei, sau secvențe din poveștiile copilărie ca de exemplu Pinocchio spre a ajunge la un alt personaj, Mincinosul.
Încărcată de simbolism este și monodrama „Orbul“, dar și piesele de teatru „Paradigme“, „În colivie“, „Sinusoide“ și „Reuniune“ ce reunește după cum spune chiar titlul volumului cele patru titluri ale volumelor de teatru publicate de Ana-Cristina Popescu „Paradigme“ în 2014, „În colivie“ în 2016, „Sinusoide“ în 2016 și „Reuniune“ în 2017.

Chiar dacă au ca punct de plecare ceva specific copilăriei, un cadou primit de un copil, de exemplu, o colivie cu doi porumbei, piesa de teatru „În colivie“, ajunge să omagieze frumusețea libertății.

Ana-Cristina Popescu în volumul „Reuniune“ a reușit să trateze între simbol și joacă frământările omului, încercările lui, încă din fragedă copilărie.





Radu Botis    2/12/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian