Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002









 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cu pasi sfiosi pe urmele poetului

Pe urmele poetului, cu sfiala cuvenită, încerc să trec de câte ori îmi oferă viaţa un prilej.
Cu puţin timp înainte de anul 2000, când trebuia să plec spre casă de la Iaşi, unde avusesem un examem, am hotărât să nu părăsesc Moldova fără să trec pe la Ipoteşti. Pe atunci călătoriile mele erau mai rare, erau legate de ceva concret şi mai puţin de obiectivele turistice la care nu reuşeam să ajung, nu atât din motive financiare cât, mai ales, din motive legate de timp. Aveam o uşoară nostalgie a anilor de liceu şi de facultate, în care participam la toate excursiile şi taberele care se organizau. Mă fascinau locurile cu rezonanţă istorică şi culturală. Le preferam, le admiram, mă întâlneam cu ele de fiecare dată cu o emoţie aparte, greu de reprodus. Asta se întâmpla datorită imaginaţiei ce mă purta către evenimentul care marca fiecare loc în care mă aflam, îmi derula scene din el, cuprinzându-mă cu un spectacol lăuntric unic ce împletea ce găsisem prin cărţi, cu ceea ce-mi oferea clipa întâlnirii cu el.
Aceste reprezentări mi-au lăsat multe tablouri de neuitat în minte şi suflet. Albumul lor îl răsfoiesc de câte ori mi-e dor de trecut. Din el, o filă dragă inimii mele se numeşte, simplu: Iaşi. Iaşiul, orașul de care se leagă 12 ani din viaţa , mi-a schimbat sistemul de referinţă. De la primii paşi făcuţi pe străzile lui, raportez totul la o altă origine a timpului: la Eminescu. În vremea studiilor de la Iaşi, când coboram pe aleea dinspre universitate spre Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” (ale cărei cărţi, le-a îngrijit poetul, o vreme) eram mişcată de tot ce se afla în jurul meu... Locuri fascinante, pline de istorie, de legendă, de poezie…
Nu puteam să cred că pe acolo au trecut paşii genialului poet Eminescu. Citeam toate inscripţiile istorice, priveam fiecare construcţie din jur, fiecare pom, şi-mi făceam în gând unele calcule. Eram curioasă să aflu cât este, de exemplu, circumferinţa pomului sub care mă aflu, cât s-ar obţine prin calcul matematic raza lui, câte inele de viaţă de pom se înscriu în ea, câţi ani are pomul şi…până la urmă, ajungeam la acelaşi rezultat : a existat el, pe vremea lui Eminescu?
Mă chemau locurile prin care a trecut Eminescu, pe care le iubeam ca mai toţi studenţii ieşeni. Întâlnirea mea cu Copoul are şi acum acelaşi ritual. Simt nevoia să văd tot, să vad şi să aflu: ce a apărut între timp, ce nu mai este, starea în care sunt statuile şi Muzeul Eminescu, să recit, ca un copil, versurile care însoţesc chipurile împietrite ale frumoşilor poeţi rămaşi în eternitate prin creaţiile lor şi prin iubire.
În faţa Teiului lui Eminescu, aflat în mijlocul Grădinii Copou, la bustul de bronz al poetului, păstrez momentul de reculegere. Acum, întâlnirea cu Iaşiul este, ca de fiecare dată, plină de emoţie, de căldură sufletească şi de lumină. Mi-e dor permanent de Iaşi şi de valorile ce dăinuiesc în el.

Mi-e dor de Iaşi!

Mi-e dor de Iaşiul cu coline,
Mi-e dor de-aleea din Copou,
Mi-e dor de părţile din mine
Ce au rămas sub teiul său.

Mi-e dor de străzile umbrite,
De numele lor, şi de case,
Mi-e dor de oamenii cu minte,
Mi-e dor de visele frumoase.

Mi-e dor de geniul Moldovei,
De harul revărsat de zei,
De templul păcii şi al slovei,
De oamenii plecaţi la ei.

Mi-e dor de ziua-ncoronării,
De Golia, de mânăstiri,
Mi-e dor de toţi poeţii ţării,
De Creangă şi de amintiri.

Mi-e dor de dulcea Veronică,
De paşii legănaţi de ea,
De Bolta Rece şi de Nică,
De-o întâlnire la şosea.

Când gându-mi se prelinge-n zbor
Spre Iaşi, spre ale lui iubiri,
Îmi plânge inima, de dor,
Şi-adorm în puf de amintiri.

De dragul lui, m-am pierdut cu gândul prin oraşul colinelor, dar nu am uitat că plecasem spre Ipoteşti. Trebuie, însă, să-mi cer iertare pentru ocolul produs şi pentru că datorită lui voi lăsa pe altă dată ce aveam să mai spun despre: statuia poetului aflată lângă biblioteca ce-i portă numele, despre bustul din curtea Bisericii Trei Ierarhi, despre Junimea, despre Bojdeuca din Ţicău, despre Bolta Rece (pe care, nu de puţine ori, au vizitat-o cei doi prieteni) şi despre alte lucruri cu parfum de epocă. Poate că, vom găsi un timp pentru toate.
Drumul de la Iaşi la Ipoteşti se apropia de sfârşit spre apusul soarelui şi-mi proiecta pe retină fel de fel de versuri din vasta operă eminesciană.
La un moment dat mi-a apărut şi poezia lui Adrian Păunescu numită ,,Naşterea lui Eminescu”, şi i-am recitat cu vocea sufletului prima strofă:

„Ciudată noapte simt că o să fie
Şi-o să trăznească în dicţionar,
La noapte, în Moldova mijlocie,
Se naşte Eminescul nostru iar".

La Ipoteşti, cu paşi sfioşi, am păşit prin curtea căminarului Gheorghe Eminovici şi a Ralucăi Iuraşcu/ Eminovici şi în faţa mormintelor din curtea casei, unde îşi trăiesc viaţa veşnică, alături de doi dintre fiii lor, m-am plecat cu pioşenie, le-am cerut iertare pentru că le stric liniştea cu o candelă, un buchet de flori cu tricolor şi o rugăciune îndreptată către cer pentru tot neamul lor cel adormit. Privindu-i chipul, mi-am imaginat-o pe Raluca Iuraşcu tânără, sosită după cununie în casa soţului său cu bogata-i zestre de la părinţi din care în credinţă şi dragoste de Dumnezeu a cumpărat cu 250 de galbeni bisericuţa din faţa mea, la care priveam cu luare aminte.
Ce suflet nobil! Ce sensibilitate aparte putea să fi fost frumoasa Raluca Iuraşcu, mama poetului! Ca omul cu credinţă, care a înţeles că totul se răsplateşte în viaţă, în această lume şi-n cea de apoi, mă gândeam că, poate, şi în numele acestei fapte Domnul Sfânt i-a sădit în pântece, la momentul ales, o nestemată.
Recitam în gând, cu inima vibrândă, versurile pe care i le-a dedicat preţiosul ei luceafăr în poezia „O, mamă…”. Peisajul poetic se regăsea, întocmai. Priveam, cu luare aminte, spre neiutare! Înţelegeam totul aşa cum a fost, înţelegeam bine că acolo, prin locul acela, prin curtea aceea a cărei iarbă o călcam şi eu, cu gândul că nu am făcut nimic să merit această onoare, alergaseră paşii unui copil-Mihai, că de acolo, se pierdeau adeseori prin pădurea aflată în împrejurimi sau pe malul lacului „încărcat cu flori de nufăr”.
Ceea ce refuza mintea mea să creadă, atunci şi acolo, era că acel copil era Luceafărul poeziei româneşti, era Mihai Eminescu. Distanţa astronomică dintre Ipoteştiul din faţa mea şi poezia universală şi filosofică nu putea fi cuprinsă de realitate, apărea ca-ntr-un mit. Oare, aici priviseră prima dată Cerul, cei doi ochi negri, proverbial de frumoşi, şi văzuseră steaua care-a răsărit? Aici şi-a imaginat ce cale lungă e până la ea, aşternând mai târziu, pe hârtie versurile nemuritoare ale poeziei filosofice „La steaua”!? Aici a constatat că ,,Mii de ani i-au trebuit /Luminii să ne-ajungă”?
Citisem despre etapele prin care au trecut casa şi biserica familiei, ştiam ce este original şi ce este reprodus, ce lucruri din actuala casă au fost ale familiei şi care erau din zonă, de pe vremea în care a trăit familia poetului. Ştiam că unele dintre ele sunt aduse și păstrate în odăile muzeului și că au fost alese ţinându-se seama de rangul familiei Eminovici.
Ştiam, dar doream, parcă, să mă îmbăt cu visul că toate au fost ale lui Eminescu, pe urmele căruia plecasem din îndepărtata Alexandrie a Teleormanului, să-l caut, acasă.
Doream să plec încărcată de frumosul locurilor, de spiritul lui, să adaug în caseta de valori a inimii mele o perlă în plus în colierul Eminescu şi….aşa a fost.












Virginia Vini Popescu    1/14/2018


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian