Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Asteptând noaptea dintre ani

Nu stiu ce se intâmplă în noaptea dintre ani, dar gândul mă duce exact acolo unde nu-s, si retrăiesc crâmpeie de viată care s-au dus, la vrema copilăriei ce cu fiecare an mi se pare tot mai îndepartată, diluată de ceata lăptoasă a timpului care a început să se aseze pe tâmple si la picioare.
Timpul celorlalte nopti nu-mi apartine, asa cum îndrăznesc să mă am la ceas de cumpănă astrală, să mi se tragă de la dorinta de mă împăca oarecum cu situatia actuală sau de la visele încercuite pe care nu le-am putut trezi la realitate¬? Câte putin din fiecare, să-mi ajungă doar să iau aer în piept, să fumez un chistoc de timp si s-o iau pe brazda trasă de destin. Se spune că, pentru a ajunge unde vrei, nu trebuie să mergi pe drum, să-ti faci cărare singur, cu o conditie, să lasi dâră în urma ta.

Stau si mă întreb, asa ca prostul satului sorescian, oare mai stiu ce inseamnă „drum” după atâta colind prin mărăcinisuri puse de-a curmezisul vietii, am oare în minte imaginea reală a unei poteci, măcar, cu care să pot face comparatia intre ceea ce sunt si ce as fi putut să fiu?
Greu de răspuns la aceste cimilituri ale vietii, dacă în timpul unui an întreg nu m-am regăsit suficient de mult pentru a găsi răspuns, acum, să scormonesc si să întorc timpul de urechi, ca pe un ceas, pentru a curge si în favoarea mea. Nu sunt egoist, să vreau totul pentru mine, sunt doar un pic mai realist decât în urmă cu sapte ani, când am decis să fac lungul pelerinaj la Portile Europei. Dacă Sorescu jinduia să vadă Craiova din car, eu nu mă pot socoti atât de norocos, el a văzut-o, eu încă mai orbecăi în ceata asezată pe ochi de către neaverile poveri. În urma cu un an aduceam vorba despre strugurii jertfiti în ultimele 12 secunde ale anului ce se grăbeste spre... apusul nostru.
Mă întreb, cât de mare trebuie să fie procentul de zahăr din ele pentru a acoperi amăreala asezată pe limba crăpată de atâtea înghitituri în sec?

Dacă în tot cursul anului am strâns în palmă si sub tâmple toată sarea pământului, ultimele 12 secunde nu pot să fie decât sărate! Nu am reusit decât să mă învârt ca un cătel în jurul cozii, lingându-mi din când în când rănile ruginite de tăcere, de sperante răpuse de indiferenta celorlalti.
Si uite asa, ca în vremea copilăriei, mă întreb ce minune se petrece la cumpăna dintre ani, ce rotită învârte destinul fiecăruia si lasă locul Sperantei, ce duh pluteste în aer care dezleagă chingile celor 365 de zile, si tot atâtea nopti aruncate pe umeri, pe frunte si pe tâmple. Nu am găsit răspunsul, dar am descoperit o dâră care să mă facă să înteleg abia acum, spre asfintit, că suntem datori să trăim.
Îmi aduc aminte de obiceiurile noastre, obiceiuri care ne umpleau existenta. În noaptea de Anul Nou, în inima Olteniei, prin anii deceniului al saptelea, se adunau fetele cărora abia le crescuseră merele din piepti, cătelandrii care descoperiseră că viata ar putea fi altfel lângă ele, si se puneau pe ghicit. Gazda, care mai tot timpul era o femeie care avea o fată de măritat si se ocupa de toată treaba, avea grijă să nu fie mai multi de 9, patru fete si cinci băieti, tot ea se ocupa de ascunsul lucrurilor care trebuiau ghicite. Se adunau toate căciulile din casă, nu înainte de a ne goni pe prispă, nu cumva să tragem cu ochiul si să „nimerim” ce ne convine, altfel se rupea vraja si nu mai însemna nimic toată povestea. Miscarea asta ne plăcea, mai mult nouă, băietilor, astfel aveam o posibilitate nesperată în a mai fura un pupat, fără să chirăie vreuna, de teama „masterii” din casă. Tăceau mâlc... si atât. Norocul ti-l „tragi” cu mâna ta, zicea femeia, fără să stii, cum îl tragi, asa îl ai. Ne cam înfricosam noi, dar aveam o viată înainte pentru a descifra taina acestor cuvinte

Abia după miezul noptii aveam voie să ridicăm fiecare câte o singură căciulă, fără îngrămădeală ca nu cumva să punem doi mâna pe aceeasi căciulă. Dacă se întâmpla si lucrul acesta, tot anul cei doi se sfădeau din te miri ce.
După ce toate căciulile erau ridicate, iar noi cu obiectele în mână, femeia se punea pe „tradus” fiecare lucru. Bani, lână, oglindă, pieptene, boabe de grâu, carte, cutit, căcăreze de capră si... boabe de struguri.
Fiindcă femeia cu pricina se duse de mult pe partea cealaltă a lumii, încerc să „traduc” însemnătatea lucrurilor de sub căciulă, în ordine enumerării, pentru a vă scuti de... repetitie: noroc, alesul sau aleasa aveau să fie mai bătrâni, curvari, fără dinti, bogati, destepti, curajosi, fără niciun Dumnezeu.
Cel care trăgea de sub căciulă boabele de struguri, gazda schimba vorba si-i zicea că la anul poate va trage altceva.

„Norocul” meu a fost să trag vreo câtiva ani la rând lacrimile soarelui, ale pământului si ale omului nădusit sub arsita vietii si nimic nu părea că ar fi însemnat ceva, până când... Uitasem de lucrurile astea pe acoperite de peste 40 si ceva de ani, când, în noaptea de Anul Nou, mă aflam într-un loc care-mi permitea să stau de vorbă cu mine însumi, cineva de la celălalt capăt al „firului” mă întreba dacă am luat cu mine si cele douăsprezece boabe de struguri, tot atâtea dorinte pentru anul viitor.
Nu mă mai gândeam că, după o viată de om, sau mă rog, o bună parte din ea, sunt pus din nou în situatia de a-mi lega destinul de câteva boabe de struguri. I-am răspuns că, în loc de boabe, voi rostogoli în barbă tot atâtea picături de rouă, mari si sărate, dulci si amare, pentru tot ce nu am putut face în anul trecut, în anii trecuti, pentru neputinta de a fi în locul si la timpul potrivit să împiedic răul făcut...
Haideti să ne strecurăm la masa celor fără „de acasă”, plecati în lume pentru ceva mai bun, să facem palmele căus ocrotitor pentru toate lacrimile picurate de dorul de toate.

Aici, pentru noi, boabele de struguri nu sunt altceva decât roua ochilor cu care spălăm neputinta de a fi altfel. Suntem biete statui miscătoare , albite pe alocuri de sclipirea banului trudit din greu, goale definitiv de mirosul tărânii de acasă. Asta este, să le vărsăm pe toate, până în secunde 12 ale anului trecut, iar pentru urmăoarele secunde, tot 12 la număr, să ne gândim la via care coace alte boabe pentru anul viitor, poate în ele vom regasi ceva care ne lipseste de mult...pe noi însine











Marin Trască     12/27/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian