Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Remember Timisoara : Piata centrală

Recâstigarea străzii, curajul de a ridica privirea din pământ, de a-l privi pe celălalt în ochi, bucuria de a fi împreună fără teamă si suspiciune sunt fără îndoială „libertăti” obtinute după decembrie 89, si pare greu de crezut astăzi, după 28 de ani, că n-a fost mereu asa. Orasul a fost un trist bun comunist, fără a fi un bun comun, devenind încet un decor tot mai cenusiu, lipsit de personalitate si de viată, asa că nu e de mirare că explozia revoltei anticomuniste a umplut străzile si pietele lui. Nu e de mirare că o bună parte din istoria imediat post-comunistă se petrece în spatiul deschis al orasului, în acest „afară” promitător si pur.

Astfel cred, există în amintirea noastră, a fiecăruia, un loc (comun) în care ne-am „consumat” experientele comunitare, în care ne-am împărtăsit (public) valorile noastre individuale, în care ne-am asumat angajamente civice, în care deveneam un glas, o prezentă din/într o multime solidară unui crez.

Există pentru fiecare dintre noi o Piata (a Operei, a Universitătii, a Sfatului, a Catedralei, a Unirii, a Libertătii, a Victoriei s.a.) în care adunati laolaltă ne-am exprimat aderentele, protestele sociale, politice, în care ne-am bucurat sau/si am suferit împreună.

Construită după modele străvechi ca inimă a cetătii, Piata Centrală este reprezentarea însăsi (originară) a democratiei, este scena „teatrului” public, este simbolul, pre- si con-textul implicării în viata obstei a fiecăruia dintre noi.
Unii au plătit cu viata această implicare însângerând dalele aceleiasi Piete. Si nici o ploaie, nici o zăpadă, nici o lacrimă nu pot sterge aceste urme din istoria ei nescrisă. Asa cum nu pot sterge nici sângeriul drapelelelor „muncitoresti” bulucite cu forta la mascarada tragi-comică a adunărilor comuniste si nici mai noile sângerări (a )morale de la unele din mitingurile post-revolutionare.
Dar toate acestea sunt parte a destinului locului. Asemeni oamenilor, locurile au momentele lor de glorie si de cădere, de importantă si uitare. Împletite cu destinele neamurilor dăinuiesc în vreme mărturisind sau doar în amintiri re-imaginând.

Pare de necrezut că s-au scurs deja atâtia ani de când o mână de enoriasi reformati se aduna în jurul bisericii si al pastorului ei în Piata Maria din Timisoara fără să bănuiască măcar unde va duce micul lor act de curaj, de solidaritate, de credintă. Ce a urmat a fost urias, grandios, dincolo de imaginabil pentru oricine din acea vreme. Un oras întreg incendiar, de o incredibilă fortă si vitalitate, trezit nu se stie cum la constiinta propriei puteri, radiind-o unei tări întregi.
Si cum nu de putine ori detaliile ascunse împlinesc frumusetea si măretia unui loc, tot asa gloria unui neam stă si în micile istorii anonime ale oamenilor ei.

Nu se va vorbi despre femeile credincioase, trecute de vremea elanurilor eroice, care lăsând treburile casei s-au adunat în jurul pastorului lor, despre tânăra salvată în ultimul moment de prietena ei din fata tancului, despre stupoarea si groaza atâtora care au simtit gloatele trecând printre ei, despre tânărul împuscat salvat în ultimul moment de iubita lui care l-a somat cu toată disperarea pe doctorul de la spital să intervină, de îngrijorarea sfâsietoare a fetei ce îsi avea logodnicul în armată, de spaima si lacrimile mamei care îsi stia băiatul închis după ce nu cu multă vreme în urmă îsi pierduse bărbatul si câte altele. Nu stiu cât se va vorbi chiar despre cei care au murit sau câtă vreme se vor mai aprinde lumânări în locurile sfintite de sângele lor. Cred însă cu toată tăria că nici o jertfă nu e în zadar, că nici o suferintă nu rămâne nerăsplătită, nici o durere nemângâiată.

Nu stiu cât se va tine minte nici căldura nefirească si seninul acelui mijloc de decembrie, linistea încremenită de duminică dimineata în oras când multime de lume parcă păsea pe vârfuri si doar murmura, dezlăntuitul vuiet de seară al aceleiasi multimi, huruitul tancurilor, suierul gloantelor. Chipul soldatilor stingheri însirati pe străzi, înlemniti în mantouri lungi si inconfortabile, strângându-si ostentativ pustile în mâini. Determinarea de pe chipurile oamenilor, bucuria de a-si recunoaste cunoscutii printre ei, groaza celor împrăstiati de tunuri de apă si gloante, lăsându-i în urmă pe cei căzuti de lângă ei, dârzenia de a reveni a unora, frica altora chiar în propriile case, deruta, îndoiala, speranta...

Par toate fragmente dintr-un scenariu obisnuit al revoltei, al revolutiei, al unui curs fără întoarcere. Iar pretul unei asemenea rupturi este întotdeauna foarte mare. Nimic si nimeni nu rămâne neafectat într-un fel sau altul. Inevitabil parcă si de această dată, excese si erori, decizii contestabile si oportunisme au impurificat actul oricât de brav al schimbării. Rămâne însă ceva unic, greu de prins în cuvinte al acelui moment de gratie al Timisorii care nu poate fi ruinat, distorsionat de nici o speculatie a mintii de nici o interpretare politică sau de altă natură, momentul acela în care familii întregi au inundat străzile, pietele într-un mars solidar împotriva unui rău visceral ce nu mai putea fi pur si simplu tolerat. E acel moment în care un loc si oamenii lui intră în legendă.

Si sper ca pentru totdeauna oricare trecător sau pelerin oprit în Piata Operei, în fata troitei ce evocă această legendă, să întâlnească doar porumbei adunati în jurul statuii, a ceasului; copii alergând fericiti si zgomotosi în jurul fântânii; clopotele bisericii anuntând ora exactă sau chemând la Sfânta Liturghie; bătrâni zăbovind osteniti pe o bancă, tinere sporovăind în fata unui magazin; îndrăgostiti iesind de la cinematograf; rondouri cu flori; lumea adunată în jurul tonetelor de înghetată; zgomotul mărunt al pasilor; decoratiile, colindele si linistea de Crăciun...


Decembrie / Toronto










Lăcrămioara Varga Oprea     12/21/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian