Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cuvântul bine temperat : Cu sau fără umor?

Propun, ȋn așteptarea sărbătorilor de iarnă, un text care să ne descrețească frunțile.

"Cu cât este mai inteligent, cu atâta un umorist are mai puţină nevoie să deformeze realitatea ca să o facă mai semnificativă" scrie André Gide.

Nu trebuie, zic eu, să fii umorist ca să-ţi dai seama de importanţa umorului! Românii l-au utilizat adeseori ca mijloc de evadare din intunericul "anilor lumină". Cei care nu au simţul umorului, indiferent de locul lor pe planetă, sunt privaţi de potenţialul de a trece peste necazurile vieţii.

Ce am ȋnvăţat dupa venirea mea ȋn Canada? Că atunci când nu ai ceva, ȋntotdeauna există o companie care ȋţi vinde fie produsul, fie serviciul respectiv. Eşti scutit de orice efort, nu mai inventezi nimica, totul se găseşte de cumpărat. Acelaşi lucru se ȋntâmplă şi ȋn cazul umorului. Nu eşti născut cu el? Nu-i nimica, se aranjează! Şi, cum studiile au aratat că râsul este benefic sănătăţii trupeşti, dar şi mentale, s-a inventat provocarea râsului chiar şi în absenţa umorului, drept care la Toronto s-au ȋnfiinţat nişte centre care dau cursuri în care oamenii sunt învăţaţi să râdă. Evident, cursuri plătite, cum altfel?

Am văzut la TV cum arată o lecţie la un asemenea centru pentru învăţarea râsului terapeutic. Având ȋn vedere că studiile arată că organismul uman nu face deosebirea între râsul natural şi cel artificial, omul, chiar dacă nu are motiv de distracţie, trebuie să înveţe să râdă zilnic câteva minute, exerciţiu util nu numai pentru oxigenarea sângelui, dar şi pentru ridicarea moralului. Într-o clasă de tineret era o profesoară care râdea ȋn faţa lor (fără motiv), iar elevii, prin mimetism, râdeau si ei, tot fără motiv. (M-am gândit că s-ar putea înfiinţa şi clase de căscat, pentru că s-a demosntrat că are şi el efecte binefăcătoare şi e de asemenea contagios).

O reporteriţă i-a pus câteva ȋntrebări profesoarei. Prima întrebare era referitoare la tehnica râsului. Profesoara a explicat serios că tehnica râsului, ca orice altă tehnică, se poate învăţa. A adăugat că oamenii, la lucru, ar trebui să-şi ia din când în când câte o mică pauză ca să râdă în hohote, chiar fără motiv, doar ca exerciţiu. Am înţeles din acel interviu că profesoara, o tipă care râdea tehnic perfect (eu am detectat totuşi îngheţul din râsul ei), era o persoană de o seriozitate absolută şi imperturbabilă.

Reporteriţa a continuat cu alte întrebări. Din ȋntreaga discuţie, ca şi din sfaturile profesoarei, care avea titlul de qualified trainer, a fost totalmente exclusă posibilitatea râsului spontan, apărut ca urmare a unei lecturi umoristice sau a vizionării unei comedii. Râsul provocat de altceva decât de o tehnică aplicată voluntar şi judicios era, pentru profesoară, cu totul inoportun. Oare excluziunea să se fi datorat conflictului de interes care ar fi dus la pierderea clientelei? Nu ştiu. Tot ce ştiu este că elevii aveau fiecare în faţă câte un computer. Pe ecrane nu rulau filme cu Charlie Chaplin sau gaguri cu Stan şi Bran, cum biata de mine, cu mentalitate retrogradă, m-am gândit, ci erau afişate instrucţiuni tehnice detaliate pentru provocarea râsului artificial.

Profesoara părea temeinic pregătită şi de fapt m-am şi întrebat ce instituţie de învăţământ a absolvit şi ce cursuri a urmat pentru a se califica în această specialitate. Nu cred că a urmat cursuri de actorie, nu avea nimic de artistă sau de cântăreaţă în ea, nici cursuri de respiraţie în cadrul educaţiei fizice, căci nu părea a fi amatoare de sport. Nu râdea din plăcere sau amuzament, ci, când hohotea artificial, arăta ca şi cum ar fi făcut un efort de ridicare de haltere. M-am mai întrebat şi ce fel de exemene a trebuit să dea pentru a primi diploma. Dacă a avut examene scrise, ce subiecte a tratat? Iar dacă exemenul a fost oral, din cine era format juriul de profesori? Alţi specialişti? De unde atâţia specialişti în râsul artificial? O altă nedumerire am avut-o şi ȋn ceea ce priveşte diploma ei, înrămată şi expusă la vedere pe peretele din birou. Care era titlul ei oficial? Profesionnal trainer for therapeutic laughing? Sau un altul?

În sfârşit, gândindu-mă la cât efort se depune pentru a se stimula râsul artificial, m-am întrebat dacă n-ar fi mai uşor a se încerca şi râsul natural. Oricum, imaginea minunată a salariaţilor care se ridică simultan de pe scaune la fiecare două ore pentru practicarea râsului terapeutic ar provoca hohote de râs natural unui observator neavizat. E drept, n-ar fi acelaşi râs ca cel învăţat la şcoala de hilaro-terapie, dar efectul lui ar fi cu siguranţă la fel de binefăcător!

Colaboratorilor și cititorilor ziarului nostru, urarea de La Mulți Ani și Sărbători Fericite!









Veronica Pavel Lerner    12/21/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian