Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poezia ca rezervă de energie

În volumul Vieți de rezervă (Editura Sitech, Craiova, 2017), Any Drăgoianu continuă linia trasată de volumul anterior, Recuperarea sinelui, atât sub aspectul formei (poezii de largă întindere) cât și al conținutului (tema iubirii).
Se poate vorbi, astfel, de un stil propriu, cu riscul autoarei de a dilua forța poemelor prin lungimea lor ori prin folosirea la fiecare pas a repetiției (de pildă, repetarea de trei ori într-un poem a expresiei „am început să cresc”). Pe de altă parte, este de remarcat curajul autoarei de a merge neabătut pe drumul său.
Și aici Any Drăgoianu se lasă citită până în străfunduri, emoția fiind de-a dreptul palpabilă („am iubit ... doar eu / iată întregul / doar eu”).
Ceea ce este firesc, din moment ce în acest volum poezia se constituie ca un mod de viață de sine stătător, dar nicidecum paralel cu realitatea, ci cu care se întrepătrunde în cele mai neașteptate modalități („poezia asta n-are nici o rușine / mă dezbracă în stradă”).
Bunăoară, poezia este rezerva de energie a îndrăgostitului („poezia mea / vrea să respire aerul dulce al vorbelor tale”), iar îndrăgostitul rămâne un soldat ce luptă în războiul iubirii, unul fără învinși ori învingători, dar care e întreținut mereu de unul ori de ambii beligeranți („un soldat / în vreme de pace / e mort”).
Așadar, poezia este cea care devoalează sentimentele, emoțiile, dar și cea prin care se poate rezista în jocul sorții („bărbatul acesta va fi scris până la ultima suflare”; „bărbatul acesta va fi scris până la ultimul cuvânt / așa cum e scris în marea carte a lumii”).
Poezia e în concordanță cu stările sufletești ale poetului, nu trădează, deși poetul e cel mai bun amant ori poate tocmai de aceea („Poeții sunt cei mai grozavi amanți / te îmbracă în iluzii / te dezbracă la orice oră / îți învață pe de rost / carnea / sângele / strigătul”).
Însă atunci intervine riscul ca iluzia să pătrundă în realitate și vor apărea incertitudinile, se vor naște idealurile („bărbatul din mintea mea / e atât de frumos / încât dacă l-aș săruta / mi-ar înverzi / brațele / și-atunci n-ar mai fi / niciodată / toamnă”). O imagine extrem de sugestivă a iubirii ce renaște (primăvara) după orice bătălie pierdută (toamna).
Nimic nu e simplu, nu curge niciodată numai lapte și miere în iubire, omul fiind pus la tot felul de încercări, dar nu trebuie să cedeze, ci să reziste, fie și prin aparenta invenție („durerea chiar este o născocire imbecilă a poetului / claustrofob”; „ tu iubește-ți femeile la rând / vorbește-le / niciodată de mine / eu sunt o femeie inventată”).
Desigur, adevărata iubire nu este apanajul doar al uneia dintre părțile implicate într-o relație, deși dezamăgirile pot fi crunte, cu concluzii dureroase („femeile acelea au fost în trecere / eu nu”).
Dar există posibilitatea ca numai unul din doi să poată realiza printr-o dăruire deplină și necondiționată o adevărată (re)întregire a sentimentelor, dar și a credinței („Ne mutăm din mine în tine / ca dintr-o casă într-altă casă / din mântuire în mântuire”).
Totodată, iubirea nu înseamnă doar sentiment, ci și trup, iar când trupul și sentimentul merg ținându-se de mână satisfacția e nemăsurată („e anotimpul cărnii / trebuie doar să guști”).
Timpul este cel care le vindecă pe toate. Dincolo de amintiri („Trecutul trece leneș în privirea mea / ca o felină / (...) / netezește fiecare amintire”) și trăirea prezentului cu gândul la viitor („măsura unei iubiri / nu stă în banalul scurs”), timpul poate fi comparat el însuși cu un ... poet („timpul se va întoarce în bârlogul lui / (...) / ca un poet fără pâine și vin la o cină de taină”).
Iubirea este poezie, iar poezia este iubire, ceea ce le unește fiind cuvintele și nu tăcerile („cuvintele lor vindecă rănile adânci / ard până și ultimul gând sinucigaș”; „Între două cuvinte banale / e o poveste”), acțiunile și nu așteptările („și așteptarea e tot moarte / una în care ne îngropăm de vii”), păstrarea vie a amintirilor și nu uitarea („toate se spală / până și trecerea mea”).
Poezia este mereu vie, trăind prin celălalt, prin iubire („că numai din carnea ta / pot plămădi / alte lumi”).
Iar în urma inerentelor greșeli trebuie să intervină întotdeauna iertarea („m-ai iertat pentru toate / iar mâinile tale calde / vin să acopere rănile adânci”).
Any Drăgoianu izbutește să îl facă pe cititor să-și pună întrebări despre el însuși, despre ce se întâmplă în jurul său, dar și dacă este capabil de a iubi cu adevărat. Pentru că adevăratul scop al omului în viață ar trebui să fie iubirea, și nu ura.







Daniel Luca    12/19/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian