Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
2017 - 2018 : ce mai astept de la viată ....

Lucruri absolut esențiale sunt lăsate la oparte, în creația poetică, azi pare să primeze orgoliul celui care produce versificație. Simplul fapt că scrie poezie a devenit singurul criteriu al valorii, nu mai contează tradiția imensă a poeziei, tehnicile sale nu mai sunt respectate, de parcă astăzi am deprinde scrisul și cititul.

Personalitățile care se afirmă acum sunt în cea mai mare parte niște aerieni. Conținutul, ideatica, mesajul par să fie niște anacronice obligații. Poetul contemporan nu mai are obligații. Poate singura este aceea a ignoranței în privința tehnicii redactării gândirii sale, care ar putea fi chiar artistică. Dar punerea în pagină a devenit parcă o practică dedicată doar a celor ce fac fotoculegere, a tehnoredactorilor. Pare-se că nu prea mai interesează o anumită arhitectură a textului, așa cum are deobicei și muzica, începutul ca punct de atac, pentru captarea atenției, momentul culminant și tehnica finalurilor, adeseori aducătoare de poantă, de concluzie, care trebuie să fie surprinzătoare, șocantă.

E considerată depășită era versificației în metru fix, așa-zisă clasică, toată lumea agreează verslibrismul, acea invenție whitmaniană, dar fără să cunoască tehnicile speciale ale versului liber, care ar trebui să fie o serie de violente inovații, muzicalitate internă, succesiune de frazări frumos sonorizate, cantabilitate sau stridențe cu intenție și câte altele. Unii verslibriști dovedesc o incapacitate de a simți melodicitatea curgerii, potențialul viril al verbului. Ei lasă propozițiile să atârne, să curgă cujet întrerupt aleator. Prozaismul curtează tot mai des versul liber, care pășește eliberat de canoanele rimelor inteligente, adică acelea în care nu este admis să aduci substantiv cu substantiv, verb cu verb, sau facila întrebuințare a gerunziului. Frugalitatea liricii care-și zice în tot felul, de la post-expresionistă la post-modernistă se încarcă adesea cu expresii vulgare, autorii crezând că-și exprimă astfel un fel de protest, de cele mai multe ori fără adresă și malnutrit.

După debutul meu ca poet, am crezut că proza e mai eficace, mai căutată. Apoi, cam până acum un an sau doi am căzut în mrejele documentare ale memorialisticii sau în cele eclectice ale eseului sau însemnărilor de călătorie.
Marile impresii ale contactului cu continentul american m-au făcut să apar cu travel-eseul „Hotel California”, manuscris acceptat spre publicare gratuit de către o fostă colegă de redacție, patroană de editură. Întors din permanenta navetă pe care o fac în California, la fiul și nepotul meu, am considerat că apariția în țară a acestei cărți e un elogiu pe care-l datorăm Americii, acest tărâm unde se va continua perpetuarea familiei mele, dar și acea patrie care a eliberat Europa de agresivele imperii și a co-fondat România Mare. Nu am ezitat să postez pagini cu iz de senzațional, cum ar fi făcut și Columb la descoperirea unei lumi noi.

Și totuși cartea mea americană, poate și victimă a unui management defectuos a avut o vânzare mediocră. Frecventând ceva mai des ambianța editurii colegei mele am fost solicitat să devin lector ocazional și am descoperit tone de poezie proastă. A fost pentru mine momentul în care am simțit nevoia să mă reîntorc la poezie. Am elaborat și publicat la aceeași editură volumul de versuri „Armura demnității”, constituit integral aproape din piese în metrică fixă, ca o replică dată verslibrismului de proastă calitate. E un volum cu maximă zgârcenie de text, concentrat, cu idei gata mereu de explozie, în stil expresionist, cu o cultivare excentrică a expresivității limbii române. Rapiditatea elaborării cărții m-a surprins și pe mine. Anul viitor voi continua acest demers, direct la tastatura unui laptop.

În acest secol numai utilizez pixul sau mașina de scris. Datorez această rapidă adaptare la noua tehnică a redactării, fiului meu, care m-a introdus în domeniul său IT, încă dinaintea emigrării sale în Canada.
L-am urmat, călătorind de la Toronto, unde și-a luat cetățenia canadiană, apoi mai la Sud, unde-l chema ca o atracție magnetică epicentrul computerelor, Silicon Valley. În San Francisco Bay Area s-a născut și nepotul meu, căruia i-am dedicat cartea mea californiană. Descoperisem că Thomas Mann, prozatorul meu preferat, se plimba, având exact vârsta mea, cu nepotul său pe colinele din San Francisco și lucra la opera sa capitală, „Doctor Faustus”. Paralelismul se oprește aici, Faustul meu fiind doar o cărțulie cu impresii din Nord-America. Ceea ce Thomas Mann nu a avut este ceea ce aș numi miracolul nașterii băieților. Eu, fiul meu și nepotul meu ne-am născut duminică...Voi dedica, anul viitor, o carte de versuri acestui miracol, transformând tema într-o suită de metafore revelatorii.

Între evenimentele acestui fost an se înscrie și decesul colegei mele și a editurii ei. Văd în asta un semn rău și totodată a fost pentru mine semnalul ridicării din hârtie. O idee a fiului meu – postarea cărților pe internet. Manuscrisele mele pot fi răsfoite pe calculator, deocamdată. Și cum fiul meu s-a mutat cu familia în Los Angeles Largest Area, anul viitor va însemna o decolare, împreună cu soția mea, spre LAX. Suport mulțumitor zonele subtropicale, le-am cunoscut prima oară în Asia Centrală, în deșertul Karakum. De acolo și până la coasta Pacificului e o distanță considerabilă.






Erwin Lucian Bureriu    12/4/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian