Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Scrisoare pastorală

Dragii mei,

Asemănarea cu Dumnezeu.
În prima carte a Bibliei, Facerea, se vorbește despre creația lumii în general și a omului în special. Dumnezeu a vrut să-l creeze pe om ,,după chipul și asemănarea noastră”. În prima fază l-a creat însă ,,după chipul Său”, adică i-a dat suflet. Înainte de a-i da și ,,asemănarea”, l-a pus la încercare, la examenul ascultării, examen pe care omul nu l-a trecut. Drept urmare, nu i-a mai dat și ,,asemănarea”, ci aceasta a rămas ca o aspirație, ca un ideal pentru om. Despre aceasta aș vrea să vă vorbesc acum.
,,Chipul lui Dumnezeu” în om este sufletul. Omul este singura viețuitoare de pe pământ, care deține această comoară. Sufletul este spiritual și nemuritor. El nu intră sub percepția simțurilor noastre trupești, dar îi putem vedea formele sale de manifestare: rațiunea, voința și sentimentele. Datorită sufletului, omul este superior tuturor viețuitoarelor de pe pământ. Datorită sufletului, omul este capabil de creație și progres. Datorită sufletului, el este creatorul culturii și civilizației, stăpânește pământul, cunoaște o bună parte din tainele lumii înconjurătoare, vagabondează printre stele. Datorită sufletului, moartea nu mai are putere asupra omului în întregimea lui, ci devine o poartă de trecere dintr-o lume în altă lume. Datorită sufletului, omul este nemuritor.
,,Asemănarea” cu Dumnezeu a rămas, așa cum am spus, o aspirație, un ideal, un obiectiv pentru om în lumea aceasta. Ea înseamnă sfințenia, desăvârșirea, veșnicia. Ea este câștigată de om prin eforturi personale unite cu harul sau energia lui Dumnezeu. Este posibilă? Sigur că da! Este la îndemâna oricui? Da, dar nu oricine se învrednicește s-o câștige, s-o cucerească. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-i semene; nu obligă pe nimeni să intre în rai; nu oprește pe nimeni să intre în iad. Fiecare are dreptul și libertatea să aleagă unde se duce și ce să facă. Voia liberă a omului și Dumnezeu o respectă. Ca să înțelegem mai bine, putem să facem o paralelă: preotul îi învață pe credincioși cuvântul Evangheliei și preceptele moralei creștine. Nu obligă, însă, pe nimeni să vină la biserică; nu oprește pe nimeni să se ducă la cârciumă! Fiecare decide cu privire la viața și comportarea sa!
Dacă cineva vrea să atingă această performanță extraordinară a vieții creștine de a fi ,,asemenea” cu Dumnezeu, trebuie s-o pornească de la ,,alfabetul” vieții religios-morale. El trebuie să creadă numai în Dumnezeu, creatorul și conducătorul lumii, sfințitorul și dătătorul de viață, mântuitorul și judecătorul lumii. Banul, averea și plăcerea capătă valoare minoră pentru el, sunt mijloace de existență, ci nu ideal de viață. Omul acela nu se duce la vrăjitoare și fermecătoare, nu se ia după horoscoape, nu cochetează cu cei de alte religii, nu se duce la adunările sectarilor. Omul acela nu face din ban, din minge, din alcool, din tutun, din droguri, din vile, din mașini și alte bunuri lumești aspirația și bucuria vieții lui. El Îl are pe Dumnezeu în sufletul lui și-I este de ajuns. Omul acela nu înjură și nu drăcuie de cele sfinte: de Dumnezeu, de Hristos, de biserică, de cruce, de grijanie, de icoană și altele asemenea. Nu dăruiește celui rău nimic din cele din cer și cele de pe pământ. Întâi gândește și apoi vorbește. E conștient că pe unde-i iese cuvântul îi iese și sufletul și de aceea este foarte atent la ce vorbește. Trăncăneala, bârfa, glumele deșănțate, pârâciunile n-au ce căuta în gura lui. El socotește că dacă vorbește cu Dumnezeu îi este de ajuns. El rostește în gândul lui sau în șoaptă o rugăciune, fiind conștient că nimic nu-i este mai de preț decât vorbirea cu Dumnezeu. Pentru omul acela sărbătorile sunt zile sfinte, popasuri în care se poate apropia mai mult de Dumnezeu. Se pregătește cu grijă, sufletește și trupește, se duce la biserică, participă la slujbă, urmărește cu atenție rugăciunile și cântările rostite acolo, se spovedește, se împărtășește cât mai des.
Omul acela își iubește părinții și-i ajută. Niciodată nu se va auzi că i-a bătut, că i-a alungat din casă, că nu le-a dat să mănânce, că i-a ținut în frig, că nu-i iubește și nu-i respectă. Omul acela nu face rău nimănui: nu ucide, nu bate, nu înjură, nu invidiază, nu bârfește, nu pârăște, nu blestemă, nu se judecă prin tribunale. Dacă cineva îi face rău, el îi face bine. Dacă cineva îl înjură sau îl bate, el se roagă pentru acela. Răspunde la ură cu iubire, la încrâncenare cu iertare, răspunde la invidie cu dărnicie, la nedreptate cu răbdare. Știe că acolo, sus, este un Judecător Suprem, care le știe pe toate și le judecă după a Sa dreptate. Nu-și aruncă pruncii la tomberon, ci-i primește ca pe darurile ce Dumnezeu le-a făcut familiei sale. Se îngrijește de educația copiilor săi în spiritul învățăturii creștine. Nu-și distruge trupul cu tot felul de otrăvuri, precum alcoolul, tutunul, drogurile și altele asemenea. Omul acela e în stare să moară de foame decât să fure o bucată de pâine de la cineva. Se mulțumește cu strictul necesar, cu o căsuță modestă, merge cu autobuzul sau pe jos, se lipsește de multe plăceri ale lumii acesteia, dar este atent ca nu cumva să vatăme cu ceva pe semenul său, să-l lipsească de un bun sau un drept. Omul acela știe să se înfrâneze, să-și stăpânească pornirile de tot felul ale poftelor trupului. El își are familia sa și își vede de ea, nu sparge casa altuia. Nu jură niciodată pe strâmb împotriva semenului său prin instanțe, pe stradă și-n mahala, nu-l bârfește pe acesta, nu minte. Nu poftește bunurile altuia, ci-și vede de mult-puținul ce-l are.
Omul acela iubește pe Dumnezeu mai presus decât orice, Îl adoră, și pe semenii săi ca pe sine însuși. El are credință puternică în Dumnezeu și nădejde neclintită. El face dreptate de câte ori are prilejul, duce o viață cumpătată, fără excese. Postul este ceva obișnuit pentru el, ca și rugăciunea, ca și faptele bune. Își rânduiește viața cu înțelepciune, conștient fiind că este călător prin această lume. Are ca grijă centrală a vieții lui mântuirea sufletului său. El își mărturisește cu curaj credința și religia lui, chiar dacă este nevoie să sufere pentru aceasta, să meargă în temniță, să fie ucis. Pentru nimic în lume nu-și abandonează credința părinților, moșilor și strămoșilor săi, ba dimpotrivă: prin cuvânt, scris și faptă o propovăduiește tuturor, încearcă să atragă pe cât mai mulți la credința cea adevărată, creștină-ortodoxă; îi ajută și pe ei să pășească pe drumul mântuirii. Omul acela are inima curată de păcat, pentru că se spovedește și se împărtășește cât mai des, pentru că se ferește de păcat ca de foc. Este modest, smerit, nu se laudă, nu se mândrește, respectă pe toți și pe toate. El găsește întotdeauna puterea și resursele de a ajuta pe cel aflat în suferință și în nevoie. Se socotește pe sine ca ,,samarinean” din Evanghelie pentru fratele său omul. El are pace cu sine și cu cei din jur; el se străduiește să facă pace între alții. Se roagă pentru pacea lumii. E blând și bun, fața lui iradiază zâmbet, dragoste și bunătate. Găsește pentru fiecare câte un cuvânt de mângâiere, de încurajare, de îndrumare. Găsește timp să dea o mână de ajutor celor ce au nevoie și nu rămâne indiferent față de suferința și nevoia celor din jurul său.
Astfel de oameni nu sunt apariții stranii, singulare. Dimpotrivă, ei sunt foarte necesari în lumea aceasta. Ei pot să fie drojdia care dospește toată frământătura lumii acesteia atât de îndepărtate de Dumnezeu. Ei pot fi sămânța lumii de mâine, în care împărăția lui Dumnezeu să se instaureze aici pe pământ. Ei pot fi puntea de legătură dintre Dumnezeu și lumea de rând. Pentru copiii nevinovați, pentru rugăciunile și viața unor astfel de oameni mai ține Dumnezeu lumea. Ei pot fi asemenea celor zece drepți, care ar fi salvat cetățile Sodoma și Gomora de la pieire.
Când vezi un asemenea om, începi să crezi că ,,asemănarea” cu Dumnezeu este posibilă chiar aici pe pământ, în viața aceasta. Este la îndemâna oricui, fiindcă, fie vorba între noi, nici nu este greu să fii un asemenea om, mai ales că și Dumnezeu te ajută, dacă vede că te străduiești să fii ca El. Fiecare poate să încerce să fie astfel, dacă vrea. Important este să începi. E ca la sport. Unii fac gimnastică de înviorare, alții sport de performanță. Fiecare cât poate. Dumnezeu cântărește inima și dragostea fiecăruia. Chiar dacă nu poți tu muta muntele, important este să încerci să-l muți și să te stăruiești pentru aceasta din toate puterile tale. ,,Ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu” ne încuraja Mântuitorul.
*
Sfaturi părintești. Din cuvântările Sfântului Ioan Gură de Aur(347 – 407), patriarhul Constantinopolului mai spicuim câteva sfaturi înțelepte:
► ,,O femeie e mult mai dorită când o cunoaște (are relații intime) doar tânărul cu care s-a unit prin căsătorie, îndrăgostirea e mai caldă, apropierea dintre soți mai adevărată și iubirea mai autentică, când tinerii se căsătoresc cu o atât de mare prevedere.”
► ,,Nu crezi că va fi o căsnicie reușită, dacă soții și-au păstrat amândoi fecioria? În primul rând soția devine mult mai înțeleaptă, la fel și tânărul ei soț. Nu crezi că iubirea lor va fi, înainte de toate, curată? Cel mai important lucru, însă, este acesta: Dumnezeu va fi mult mai îndurător cu ei și va copleși căsnicia lor cu binecuvântări nenumărate, dat fiind că cei doi tineri s-au unit întocmai cum El a poruncit.”
► ,,Dacă tânărul va începe să se desfrâneze înainte de căsătorie și se va nărăvi la tot felul de obiceiuri destrăbălate, își va lăuda soția numai prima și a doua noapte și va aluneca apoi repede spre desfrâu, căutând la soția sa râsul neghiob și trivial, cuvintele pline de necuviințe, expresiile prefăcute și tot ce înseamnă nerușinare, despre care nu ne este permis a vorbi mai mult.”
► ,,Femeia stă pe lângă stăpânul casei. Are şi ea putere asemănătoare cu cea a bărbatului. Bărbatul, însă, are ceva mai mult, un lucru izbăvitor pentru familie. A primit rangul de a fi cap al trupului, aşa cum este Hristos cap al Bisericii, nu numai de a o iubi şi îngriji pe femeie, dar şi s-o călăuzească spre bine, „ca s-o înfăţişeze…”, zice, „sfântă şi fără de prihană” (Efes. V, 27). Şi dacă el se va îngriji ca femeia să dobândească sfinţenie şi neprihănire, toate celelalte vor veni de la sine. Dacă le cere pe cele dumnezeieşti, cele omeneşti vor urma foarte uşor, şi în casă vor domni ordinea, pacea, evlavia.”
► ,,Pe când mândria este moartea virtuților și viața păcatelor, smerenia este moartea păcatelor și viața virtuților."
*
Avea bunicul. O poezie plină de nostalgie și de adevăr scrisă de Doamna Aurelia Panait cu acest titlu am găsit pe internet. Iat-o:


,,Avea bunicul meu ceva,
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe;
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite...

Avea un pod în care stam,
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.
Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam adesea;
livezi cu pruni, butoaie adânci,
în care prunele s-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!
Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis,
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun;
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.
Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea!”

*
File de jurnal – 13 febr. 1982. ,,Luni de dimineață am lucrat acasă. Noaptea, la ora 24, am făcut sfințirea postului de miliție de la Malovăț. Am lăsat mașina în Coasta Glavanilor și m-am dus pe jos. Șeful de post mă aștepta la poartă(…).
Marți am fost la Severin, iar după-amiază am avut înmormântare la Malovăț(Cocoș Elisabeta, 91 ani). Cu acel prilej, Domnul Sabin Popescu mi-a povestit că, în tinerețe, S. G. din Malovăț a fost cu soția la o petrecere organizată de boierul Bumbaru din Negrești. Acesta avea o concubină. În toiul petrecerii, Bumbaru și-a trimis concubina să ia vin din beci. Domnul S. G. a plecat de la masă și s-a dus după ea. Bumbaru l-a urmărit discret. Când a văzut că vrea să se lege de concubină-sa a vrut să-l ia la bătaie. Domnul S. G. a încercat să fugă. Câinii lui Bumbaru, 40 la număr, atât au așteptat. L-au luat pe Domnul S. G. la goană și nu l-au slăbit până în Valea Boierească, rupându-i haina, nădragii și ceva din nărav. Pe soția lui S. G. a oprit-o Bumbaru la el peste noapte(…).
Ieri, joi, la ora 16, am avut întâlnire cu Prof. Mite Măneanu și cu Virgil Tătaru. Acesta este buricul publicațiilor din Mehedinți și reprezentantul cenzurii. Fără semnătura d-sale nu pleacă nimic spre tipar. Dl. Măneanu este arhivist la Arhivele Statului. A insistat ca să-l cunosc pe Tătaru și să-i fac o invitație, pentru că vrea să-mi publice în vol. IV din Mehedinți – Istorie și Cultură vreo 130 pagini și e necesar ca și Tătaru să închidă ochii. I-am adus la Bârda. Am petrecut până la 2.30 noaptea. A fost frumos. Au băut țuică rece, țuică fiartă și vin de Malovăț, pe lângă mâncărurile ce se străduise mama să le facă. Eu nu am gustat băutura, fiindcă așteptam să-i duc la Severin cu mașina. Domnul Măneanu se amețise binișor, dar Tătaru, deși a băut enorm, nici nu se cunoștea. A vorbit mult. Tătaru este un fel de geamăn al lui Petre David de la București. Aceeași fizionomie, chelie, inteligență, diplomație și nevoie astringentă de supraevaluare. Pariez că au aceeași grupă sanguină. În ochii lui Tătaru simțeam, totuși, o ușoară urmă de dușmănie, când îi arătam câte ceva din publicațiile mele. A vorbit, totuși, frumos despre Războiul de Independență, tratatele de pace de la Livada și San Ștefano, despre personalitatea lui Mihail Kogălniceanu și a lui I. Brătianu. Denigra maniera de înțelegere rusească a prieteniei și alianței. În acest sens aducea exemple cu privire la atitudinea rușilor față de noi la San Ștefano, la poziția pe care au luat-o în Primul Război Mondal, când frontul ajunsese în Moldova. Făcea largi referințe la memoriile doctorului La Fontaine. Aprecia în mod deosebit personalitatea lui I. I. Brătianu în luptele cu legionarii. ,,- Copii, jocul s-a sfârșit!” era expresia lui Brătianu adresată legionarilor. S-au făcut largi referiri la viața lui Mussolini și Hitler, sub aspect comparativ. Felul de achitare a datoriilor de război din Pactul de la Varșovia și Pactul Atlantic au ocupat un loc important în discuții.
Domnul Tătaru a vorbit mult despre felul cum îl asaltează ,,pilele”și ,,relațiile” diferitelor cadre didactice pentru ca să le publice diferite materiale pentru a-și putea lua gradele profesionale. Sunt invocate de către prietenii lui diferite grade de rudenie, prietenii și relații mai mult sau mai puțin cinstite. În orice caz, revista ,,Școala Mehedințiului” pare o revistă a ,,afaceriștilor”, ,,parveniților” și ,,incompetenților”. Asta reieșea din cele spuse de Dl. Tătaru”(Va urma).
*
*
Zâmbete. ☺Din toată suflarea omenească, medicii sunt cei mai fericiţi; lumea le trâmbiţează izbânzile, pământul le acoperă greşelile(Francis Quarles); ☺ Singura diferenţă dintre medici şi avocaţi este că avocaţii doar te jefuiesc, pe când medicii te jefuiesc şi te mai şi omoară(A. P. Cehov); ☺Când medicii din Los Angeles au intrat în grevă în 1976, rata mortalităţii din oraş a scăzut cu 18%.(Ross Bergman); ☺ Operaţia a fost un succes deplin, dar pacientul a murit din altă cauză(John Chiene); ☺Vai de medicul care nu poate prescrie un tratament costisitor unui pacient bogat(Sydney Tremayne); ☺ Cum se face că poţi să descifrezi întotdeauna nota de plată a medicului, dar niciodată reţeta?(Finley Peter Dunne); ☺Fiecare om care se simte bine e de fapt un bolnav care se neglijează(Jules Romains); ☺Caria e acel mic orificiu dintr-o măsea a copilului tău pentru a cărei umplere e nevoie de foarte mulţi dolari(Bill Dodds); ☺Natura vindecă, iar medicul încasează onorariul(Benjamin Franklin).
*

Sfintele Sărbători să le petreceți cu sănătate, pace și bucurii!
La mulți ani!






Pr. Al. Stănciulescu-Bârda     11/26/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian