Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Utopo-distopia

Ne uităm în vecinătatea nostra proximă, cea până la graniţele ţării, şi mai departe, până la marginile lumii, şi nu se poate să nu ne punem întrebarea dacă trăim într-o societate bună, cea mai bună, fericită…Unii vor spune că da, alţii că nu

Adesea întâlnim expresia “ societate paradisiacă”, ceea ce este o contradicţie în termeni.

În dicţionare, societatea este definită , în general, ca “ totalitatea oamenilor care trăiesc laolaltă, fiind legați între ei prin anumite raporturi…” economice, politice,militare, sociale, culturale, religioase etc. ( vezi https://dexonline.ro/definiţie/societate\ )

Paradisul este definit ca “ Lăcașul lui Dumnezeu, loc de supremă fericire, imaginat ca o grădină aflată în cer, unde au trăit Adam și Eva până la săvârșirea păcatului originar și în care ajung, după moarte, sufletele oamenilor fără păcate; rai, eden. (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă.” ( vezi https://dexonline.ro/definiţie/paradis )

În definiţie s-au strecurat nişte erori. Paradisul era pe pământ, nu în cer. Dumnezeu “… a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi a pus acolo pe omul pe care-l zidise.”( Facerea 2,8) Lăcaşul lui Dumnezeu nu este acea grădină, ci Împărăţia Cerească sau Patria Cerească, loc plăcut, minunat, splendid, priveliște încântătoare care desfată sufletul, fericire supremă. Acesta-i proiectul de “societate” pe care Dumnezeu îl oferă omului.

Dumnezeu nu mai sădeşte grădini, în Eden. Ca o amintire vagă, ca un reflex al acelei stări lipsite de griji din grădina Edenului, de când lumea, oamenii visează, proiectează şi construiesc societăţi cu pretenţia de a-i mulţumi pe toţi, în funcţie de statut şi rol

Iată cum ar arăta o atare societate ideală la nivel imaginativ, poetic:

“Toţi s-ar simţii egali… şi-ar recunoaşte originea comună, unică şi în acelaşi timp ar fi separaţi în corpuri diferite, personalităţi diferite. Ar rezona cu toţii fiind la acelaşi nivel evolutiv, fiecare individ în parte ar avea locul său , asumat deplin, în această societate. Fiecare ar trăi în bucurie şi căldură în armonie cu oamenii, animalele, insectele plantele, norii. Fiecare ar fi liber în acelaşi timp să creeze propriul univers ţinând cont de dorinţa universului… S-ar bucura de clipa de faţă simţindu-se conectat la tot şi toate şi în acelaşi timp având propriile bucurii individuale diferite de ale celorlalţi. Ok… şi suferinţa unde şi-ar avea locul în acest peisaj paradisiac? Ea nu ar exista oare? Adică… dacă toţi sunt conectaţi la ei… înseamnă că toate acţiunile lor sunt “bune” ? Omul societăţii paradisiace ar acţiona prin prisma inocenţei sale… adică… acţiunile sale nu ar avea în spatele lor vreo dorinţă pătată de gândul rănirii cuiva… dar asta nu înseamnă că… acţiunile acestui individ nu pot produce răni în cineva… şi atunci mă întreb… cum se poate cineva simţi rănit? Adică ce îl face pe un individ să se simtă rănit? Rana apare în momentul în care… diferenţa între aşteptare şi ceea ce se întâmplă există o discrepanţă majoră. Ok… dacă apare în aceste condiţii… putem presupune că … în societatea paradisiacă… omul nou… nu are aşteptări…sau mai bine spus nu are ataşamente faţă de aşteptările sale… adică el se bucură de clipa trăită… îşi face planuri pentru clipa următoare însă…nu trăieşte prin prisma acestor planuri… nu consideră că doar îndeplinirea acestora este ceea ce îi poate aduce fericirea. Drept urmare… fiecare individ, plin de iubirea divină, pură, conştient de originea sa, simţindu-şi originea sa… acţionează în conformitate cu dorinţele sale inocente.” (https://simturiasternutepehartie.wordpress.com/2012/03/06/o-bucata-din-societatea-paradisiaca/ )

Apropiată de această viziune este, probabil, comunitatea celor peste 100.000 de oameni, musulmani şi buddhisti lamaişti, din Ladakh, un ţinut aflat în văile dintre lanţurile muntoase Himalaya şi Karakoram. (https://cas.uab.edu/peacefulsocieties/societies/ladakhi/ şi http://www.ourworldtowander.ro/ai-auzit-vreodata-de-ladakh/ ). Mai mult sau mai puţin, ca şi în “Utopia” lui Thomas Morus ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Morus ) şi “Civitas solis” ( Cetatea Soarelui) a lui Tommaso Campanella (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tommaso_Campanella ), în societatea din Ladakh, toate sunt în comun: bărbaţii, femeile, copiii, averea. Şi sunt fericiţi! Inconştient de fericiţi! Deci utopiile (ou topos gr. = fără loc, niciunde) chiar există!

Fără imaginaţie, fără poezie, la nivel de societate avansată, evoluată, desprinsă de patriarhat şi matriarhat, un corespondent mai pragmatic, constată că, în ciuda unor imperfecţiuni şi a unor cârcotaşi, noi chiar trăim într-o astfel de societate, cum n-a mai fost niciodată ( şi cine ştie dacă va mai fi?):

“ Apropo de minunata lume nouă căreia nu mai încetezi să-i găseşti metehne şi rele alcătuiri , dincolo de faptul că viziunea ta sumbră , chiar apocaliptică faţă de starea ei actuală pare , în anumite privinţe , justificată , te-aş întreba dacă cunoşti în istoria omenirii o perioadă comparativ mai bună , care ar fi aceasta şi în ce ar consta diferenţele calitative faţă de prezentul pe care îl trăim . În ceea ce mă priveşte , cred că ţi-am mai spus că nu cunosc o perioadă istorică mai bună dacă luăm în calcul standardul de viaţă ( care , chiar pentru cineva care , teoretic şi ipocrit , dispreţuieşte bunurile lumeşti , nu poate fi ignorat ) , gradul de libertate personală şi socială ( atât de propriu omului ca fiinţă superioară ) ,accesul la servicii sociale şi medicale de calitate , cel puţin prin comparaţie cu alte perioade istorice , creşterea , ca rezultat direct al acestora , al speranţei de viaţă într-un ritm nemaiîntâlnit până acum , intervalul cel mai lung de pace de care am beneficiat în spaţiul la care ne raportăm , îmbunătăţirea calităţii vieţii însăşi cu ajutorul gadget-rile tehnologice de toate felurile , etc . Toate lucrurile astea sunt valabile , desigur , şi pentru România care , în plus faţă de cele de mai sus , beneficiază şi de un grad de securitate cum nu am mai avut în istorie.” (MP)

Poate că Singapore, oraşul stat, (http://www.rador.ro/2016/02/22/legile-draconice-care-au-transformat-singapore-in-cel-mai-curat-oras-al-planetei/ şi www.amaliasterescu.ro/singapore-tigrul-asiei-o-lectie-de-leadership/ ) este un model de astfel de societate. Legea este lege iar controlul este riguros, conform Panopticonul lui Jeremy Bentham (https://en.wikipedia.org/wiki/Panopticon ). Singaporezii nu au încotro: trebuie să fie fericiţi! Nu trăiesc încă distopia minunatei lumi noi a lui Aldous Huxley (http://revistaderecenzii.ro/aldous-huxley-minunata-lume-noua-recenzie-de-mirela-teodorescu/ ) dar sunt foarte avansaţi.

Internauţii din părţile acestea de lume civilizată euro-atlantică, de unde se dau toate tonurile şi ora cea mai exactă, cad pe spate de admiraţie pentru Ladakh şi Singapore, dar nimeni nu se înghesuie să se mute şi să trăiască acolo. Spaţiile sunt mici şi n-ar încăpea atâta lume. Şi apoi, noi nu căutăm nici utopii lakadhiene şi nici distopii singaporeze, ci ceva între, o utopo-distopie, un oxymoron, în care să fim liberi fără inhibiţii dar şi bine controlaţi ca să nu ne facă rău infractorii, teroriştii.

Fericirea distracţiei de Halloween a fost umbrită de teroristul de la New York si de alte asemenea fapte mai puţin mediatizate.

Aşa nu se mai poate! Să fim toţi cipizati ca să ştim cine sunt teroriştii. Restul suntem oameni bine intenţionaţi care vrem să fim fericiţi!








Nicușor Gliga    11/2/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian