Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Idei de weekend : Kortright Conservation Centre la nord de Toronto

Avem nevoie de destindere din cănd în cănd. De aceea au fost create aceste long weekends mai ales în timpul verii. Pentru cei care nu îsi permit să meargă în Caraibe sau în alta excursie peste hotare, mici excursii în Toronto sau nu departe de Toronto sunt accesibile.

La nordul orasului Toronto se află Kortright Conservation Centre unde în afară de faptul că poti să te plimbi in aer curat de pădure poti să ai un ghid care să îti explice flora si fauna de pădure. De asemeni în acest loc se află centrul de crestere al uliilor. In orasul Toronto s-au introdus cuiburi de uliii care sunt un mijloc natural de control al porumbeilor care invadează balcoanele blocurilor din Toronto. Aici poti vedea demonstratii de zbor cu ulii antrenati dar se si cresc ulii pentru a fii asezati pe clădirile înalte din Toronto unde în unele cazuri sunt instalate camere video pentru a urmări activitatea uliilor.

Mai nou o casa a viitorului a fost construită aici pentru educare populatiei in a folosi energiile neconventionale. Casa este si un laborator de studiu pentru studentii de la Ryerson University.

De fapt sunt două case A si B, care sunt asezate una langă alta pentru a putea fii comparate. Casa A foloseste tehnologii care sunt accesibile la ora actuală . Casa B este mai mult un laborator, unde dacă solutiile vor fii viabile se vor lansa pe piată.

Am avut noroc sa prindem un tur care se organizează numai daca sunt suficiente persone interesate. Ghidul a explicat toate tehnologiile din ambele case. Începănd cu exteriorul, grădina era splendidă si foarte eficientă, plantele sunt alese în asa fel ca să fie native provinciei Ontario si în acest fel adaptate, deci nu au nevoie de irigatie.
Într-o parte a casei se află cutii de lemn în care se introduce pămănt si în care sunt plantate vegetale care sunt la nivel ridicat ca să nu trebuie sa te apleci ca să ai grija de ele. Pentru acestea este nevoie de irigatie care este realizata cu apă de ploaie care este colectată în rezervoare subterane.

O singură masină este prevazută la fiecare casă. Si binenănteles este o masină electrică. De mentionat că o masina electrică ajunge sa fie încărcată si poate să fie condusă pe 50 de km. Deci este bună dacă lucrezi în oras.

La intrarea în fiecare casă este căte un panou solar pentru încălzirea apei calde. Acoperisul nu este cel care se foloseste frecvent ci este din metal. De mentionat că acest acoperis este de trei ori mai costisitor decăt cel traditional. Cu toate acestea tine 30 de ani fată de cel conventional care este din foi de asfalt si nu are nevoie de reparatii pentru 10 ani.

Intrăm în casă unde este foarte răcoare. Ceea ce ne atrage atentia este o sobă cum am vazut în Romania care merge cu lemne si un panou care este prevazut cu un geam si unde putem admira ultima găselnită din punct de vedere tehnologic. Acum fiecare casa poate să recupereze printr-un schimbător de căldură încolăcit pe conducta de canalizare parte din caldura care este evacuată prin canalizare după ce facem dus, spălăm vasele si rufele.

În bucătarie se află robinete care economisesc apa, aparatură care este certificată Energy Save si are consum mic de energie, cabinete de bucătărie sunt realizate din materiale certificate cu simbolul FSC – consiliul de folosire responsabilă a pădurilor si masa de bucatarie este din materiale reciclate.

La primul etaj se afla dormitoarele, masina de spălat si de uscat. În fata casei se află si un uscător de rufe natural unde poti să usuci rufele la soare asa cum făceam si noi în Romania unde nu existau uscătoare de rufe electrice. Aici în Ontario abia acum este legal să usuci rufele afară, înainte nu era posibil. Deci noi eram mai avansati ca ei.

Tot la primul etaj se află un mic acoperis verde, unde sunt plantate iarbă si vegetatie care rezista la clima din Ontario. Este o metodă de a răcori casa.

În pod ne sunt explicate tipul de acoperis folosit si tipul de izolatie la pereti. Aceasta are un rol important în a reduce pierderile de căldură ale casei.

Subsolul este cel mai interesant. Aici este inima tehnică a casei. Aici sunt recuperatoarele de căldură din aerul care se elimină din casă care ajută la încălzirea aerului rece introdus în casă. De asemeni sunt experimentate metode noi de a refolosi apa care se aruncă de la dus pentru a crea jetul de la toaletă. Apa este tratată si este manevrată de pompe speciale dat fiind ca acum este încărcată cu impurităti fiind denumită “apă gri”. Încălzirea se face prin panourile solare care nu sunt extreme de eficiente si sunt destul de scumpe încă iar suplimentar se foloseste încălzirea geotermală. Conducte introduse în pămănt pana la 70 de metrii folosesc căldura din pămant pentru a încălzi casa. Aceasta tehnologie este scumpa dat fiind că conductele trebuie îngropate. O alta variantă are nevoie de o suprafată mare de pămănt pentru a însira conductele necesare. În casa B toate podelele sunt din bambus deoarece acest lemn creste foarte repede. O data la 10 ani se poate face o nouă defrisare comparat cu copacii din Ontario care se pot tăia cănd sunt de 30 de ani.

A fost o experienta extraordinara si o recomandam tuturor care vor sa facă o călătorie în viitor.












Dana Mateescu     11/1/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian