Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Codrul verde - partea II a

„Acum, când soarele a căzut pădurea e o catedrală,
dreaptă şi înaltă, cu vârfurile către cer. În liniştea ei
se aude din când în când cântecul de orgă al vântului răcoros.
Brazii bătrâni săgetează cea din urmă pânză de lumină a cerului,
cu aceeaşi sete acum, în apus, ca şi mâine, în aurora dimineţii.
Brazii sunt fraţii tăi, omule înaripat.”
(ERNEST BERNEA-Seară în Pădure)

Mirificele noastre Păduri primordiale pelasgo-traco-scito-geto-dace au zămislit un ecou prelung în sufletul Codrului Verde de-Acasă cu o mândrie legitimă de nemurire şi legendă:

Stejarul din Mamvri. Pe drumul central ce duce la Ierusalim în apropiere de Hebron, se află locul unde Patriarhul Avraam a omenit pe Cei Trei Îngeri ai Domnului-Sfânta Treime, înainte de catastrofa Sodomei şi Gomorei (Fac. 14, 13). Acea Icoană a Sfintei Treimi de la Stejarul Mamvri a fost imortalizată ca nimeni altul de marele pictor rus Andrei Rubliov (1370-1430), ca o sinteză absolută de puritate cerească şi de frumuseţe ideală dumnezeiască.

Codrii Vlăsiei. Cunoscut şi sub numele de Codrii Vlaşilor-Vlahilor îmbrăţişau pădurile din jurul marii Cetăţii a ciobanului Bucur-judeţul Ilfov-Slănic-Coţofeneşti-Ploieşti-Prahova-Neajlov, Călugăreni-Giurgiu.
La 1456, Vlad Ţepeş i-a înfrânt pe Vladislav Dan, potrivnicul său şi pe turci la Târgşor lângă Codrii Vlăsiei.
Constantin Brâncoveanu a construit prin Codrii Vlăsiei drumul ce leagă Bucureştiul de Palatul Mogoşoaia, numit Podul Mogoşoaiei, care după Războiul de Independenţă din 1877-1878 s-a numit Calea Victoriei.
Din Codrii Vlăsiei au rămas: Pădurea Pustnicu cu Mânăstirile Pustnicu şi Pasărea, Pădurea Snagov cu Mânăstirea Snagov, Pădurea Comana cu Mânăstirea Comana, Pădurea Râioasa, Pădurea Băneasa. În jurul oraşului Ploieşti întâlnim pădurile: Mislea, Plopeni, Păuleşti, Parc- Bucov, Româneşti. (Alexandra Bădicioiu, Codrii Vlăsiei se întorc. Cotidianul, 8 iunie 2005)

Stejarul din Borzeşti. Pe şesul Trotuşului aproape de satul Borzeşti sub privirile curioase ale unui soare frumos de primăvară şi la umbra uriaşă a unui Stejar falnic, două tabere de copii închipuind una oastea tătarilor condusă de Gheorghe-un tânăr chipeş cu plete negre şi ochi de mure, iar cealaltă, oastea moldovenilor condusă de vlăstarul domnesc Ştefan-copilandrul cu plete blonde, cu ochi albaştri, gânditori, şi cu inimă cutezătoare.
Gheorghe cu „tătarii” lui a pierdut şi a trebuit să suporte înfrângerea... A fost legat ca un „duşman” şi atârnat de Stejar pentru a fi spânzurat. Dar nenorocire. Tocmai atunci s-a năpustit viforul tătărăsc care l-au făcut victimă pe copilandrul Gheorghe.
Acea confruntare copilărească avea să anticipeze peste 30 de ani o bătălie cruntă cu hoarda tătară, câştigată şi nimicită fulgerător de Marele Voievod Ştefan-Stejarul Moldovei, care avea să-l răzbune pe micuţul său prieten de odinioară, de copilărie, mucenicul Gheorghe.
Cu oastea distrusă, de acelaşi Stejar atârna acum fiul hanului Mengli Gherei de peste Volga.
(Nicu Gane, Stejarul din Borzeşti. Ed. Cartex 2000, Bucureşti-2007, p. 146)

Codrii Cosminului. În anul 1497, regele Ioan I Albert al leşilor a invadat blânda Moldavie.
Ştefan cel Mare, Domnul Moldovei l-a aşteptat cu oastea între comunele Voloca pe Derelui şi Valea Cosminului lovindu-l pentru poftire, nemilos şi necruţător.
După înfrângerea ruşinoasă a polonilor, marele Ştefan a ordonat curăţirea locului bătăliei şi cu prizonierii leşi l-a arat sădind stejari, iar locul s-a numit în popor Dumbrava Roşie.
Din pădurea de atunci un stejar, străjer al veşniciei daco-valahe,localnicii îl numesc binemeritat Stejarul lui Ştefan cel Mare.

Stejarul din Valea Otăsăului. În mirifica Ţară a Loviştei, pe porfira căreia s-a brodat vitejia şi martiriul legendarilor Câneji, din sângele inimoşilor valahi apărători de Glie şi de Dumnezeu, a odrăslit un arbore majestos şi falnic care, a ascuns în trunchiul său viguros pâlpâiri serafice din sânul poporului vâlcean-plămadă de literă, cuvânt şi artă, licăriri ale acelui areal divin încrustat cu rubinele jertfitoare ale pustnicilor şi smeritele safire ale monahiilor pe care cad strălucirile semeţelor frunţi de schituri şi mănăstiri, hrisoave de moşii, ranguri boiereşti, ruguri aprinse de spiritualitate ortodoxă, fascinaţia unui sentimental şi răscolitor folclor, înţelepciunea umorului oltean, fiorul Codrului verde, mireasma florilor şi taina Icoanei Maicii Domnului, care a pus temelie celebrei Mânăstiri DINTR-UN LEMN.

Gorunul lui Horea. În anul 1784, sub Gorunul care-i va purta numele, Horea şi-a chemat fârtaţii moţi la lupta împotriva jugului asupritor al habsburgilor.
Horea, Cloşca şi Crişan au biruit, dar Împăratul a cerut pace simulând încheierea unui tratat, pentru a trăda. Guvernatorul Transilvaniei, consilierul Mariei Tereza, evreul Samuel Brukenthal a înfrânt răscoala moţilor pregătind cea mai cruntă şi sălbatică răzbunare asupra capilor răscoalei: arderea pe tron înroşit, tragerea pe roată, sfârtecarea trupurilor în piaţă şi răspândirea lor pe la răscruci pentru înfricoşarea urmaşilor.
Gorunul lui Horea în vârstă de peste 400 de ani cu grosimea de 9 m străjuieşte satul Ţebea din Hunedoara. Lângă el la 15 m nord stă de veghe Avram Iancu-Tribunul moţilor.
Din ultima creangă a Gorunului ruptă de furtuna din 2005, s-a făcut Crucea lui Horea de 1,8m aşezată lângă mormântul lui Iancu în Panteonul Moţilor, unde şi Regina Maria şi regele Ferdinand au plantat câte un gorun.

Teiul lui Eminescu. În Parcul Copou din Iaşi trăieşte un tei argintiu în vârstă de cca. 540 de ani din vremea Marelui Ştefan, dar este asociat ca dăinuire istorică cu Luceafărul Eminescu.

Pădurea de argint şi Codrii de aramă.
Pădurea de argint este o pădure seculară de mesteceni din preajma Mânăstirii Văratecului, care mai păstrează paşii Poetului nepereche, unde inspirat a scris versurile de aur din Călin...
„De treci codri de aramă, de-departe vezi albind/ Ş-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint./ Acolo, lîngă izvoară, iarba pare de omăt,/ Flori albastre tremur ude în văzduhul tămîiet. (Mihai Eminescu, Călin... )

Codrii de aramă au fost surprinşi de Eminul nostru într-o plimbare meditativă de creaţie, toamna când Gorunii au culoarea de foc, arămie. În aceşti Codrii s-a aprins şi marea dragoste a Luceafărului pentru Muza şi frumoasa poetesă, domniţa Veronica Micle.
Pe urmele lui Eminescu au mai păşit: Vlahuţă, Hogaş, Regina Maria ş.a.

Gorunul lui Zian Arsenie Boca. La 10 Mai 1929, promoţia de absolvenţi a Liceului Naţional Ortodox-Avram Iancu din Brad în frunte cu dirigintele, profesorul Candid Ciocan hotărăsc plantarea unui puiet de stejar. Toţi au participat, dar şi toţi au hotărât ca stejarul plantat să poarte numele şefului de promoţie, adică Gorunul lui Zian... El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol al vigorii, al trăiniciei, al frumuseţii, al înălţimii idealului spiritual-moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat, ca să facă din noi caractere tari, puternice, personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului.” (Romulus Neag, Părintele Arsenie Boca în Alma Mater Zarandensis, „Gândirea”, Serie nouă, anul VI, nr. 5-6/ 1997, p. 29)

Pădurea Dobrina-Huşi. Pădurea Dobrina este Codrul care freamătă de Doine şi Legende, care-şi pune mantia de April peste brocardul regal al Primăverii, unde rapsozii augustei naturi concertează madrigal după madrigal, fior după fior, încântare şi splendoare şi Dumbrava Verde în care s-a aprins flacăra dacoromânismului creştin în inimile înflăcărate sincere şi curajoase ale unui grup de liceeni puri ca floarea de păpădie, viitori naţionalişti eroi şi martiri.

Pădurea Tâncăbeşti. Pădurea Tâncăbeşti şi-a tocmit Troiţă de Altar, sfinţit cu sângele curat al Celor 13 bravi Eroi-Martiri-Călăuzitori ai Neamului dacoromân, ai Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ai Preacuratei Sale Maici Maria Vlaherna-Carpatina.

Pădurea Verde. Pădurea Verde din Timişoara se leagă faimos de Rezistenţa Anticomunistă din Banat, locul unde securitatea timişoreană îi executa pe partizanii prinşi, întemniţaţi prin proces de condamnare, dar samavolnic scoşi din temniţe, omorâţi şi aruncaţi în gropi comune.
La 2 August 1949, partizanii condamnaţi la închisoare: Aurel Vernichescu, Gh. Popovici, Th. Ungureanu, Gh. Smultea, Petre Puşchiţă, N. Ghimboaşe, Micluţ şi Gh. Luminosu, au fost luaţi din închisoare, executaţi în Pădurea Verde şi aruncaţi într-o groapă comună.
Pe o colină la marginea Pădurii Verde a fost amplasată o Troiţă din lemn în 1990, iar în 2000 deţinuţii politici supravieţuitori au ridicat un obelisc înconjurat simbolic de „masa tăcerii” cu scaune de piatră.
În 2014, Primăria Timişoarei a reabilitat monumentul înconjurându-l cu 43 de plăci de granit negru pe care au scris numele membrilor grupurilor de rezistenţă anticomunistă, a celor executaţi în Pădurea Verde şi a celor care au murit în urma torturilor prin diferitele închisori (www.activenews.ro/ Timişoara-Omagiu-adus-deţinuţilor-politici)

Pădurea sculptată a Cimitirului vesel-Săpânţa. Acolo este locul de revelaţie şi fascinaţie unde omul creştin ortodox reprezentat de artistul popular nu-şi manifestă cu ostentaţie credinţa, ci ca pe ceva propriu, firesc, natural, românesc, hâtru, precum aerul, lumina, cântecul, ruga, vinul, apa şi umorul spre zâmbetul multora.

Mânăstirea Măgura Ocnei-situată în mijlocul pădurii băcăoane de o frumuseţe răpitoare, pe platoul Măgurei cu altitudinea de 505 m. În regimul concentraţionar a funcţionat ca penitenciar- sanatoriu TBC. Aici deţinuţii politici naţionalişti-creştini au creat Ordinul mistic ortodox al purităţii prigoniţilor, devenind un Rug Aprins al Sfinţilor Închisorilor: Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Arhim. Gherasim Iscu, Constantin Oprişan, Gheorghe Jimboiu, Marin Naidim, Gheorghe Calciu, arhim. Justin Pârvu, arhim. Arsenie Papacioc, pr. Ilie Imbrescu, pr. Ilarion Felea, Dr. Ion Banea, Nicoleta Nicolescu, Ecaterina Gâţă, Aspazia Oţel Petrecu, Alecu Cantacuzino, Alecu Ghica, George Manu, Traian Trifan, Petre Ţuţea, pr. Dimitrie Bejan, pr. Dumitru Stăniloae, Theodor M. Popescu, Radu Gyr, Vasile Blănaru-Flamură, Ionel Zeană, Virgil Mateiaş, Virgil Maxim, Petru Baciu, Vasile Voiculescu, Demonstene Andronescu, Nichifor Crainic, Ernest Bernea, pr. Vasile Ţepordei, pr. Sergiu Roşca, Ieroschimonahul Nil Dorobanţu, Maica Teodosia-Laţcu, Maica Mihaela Portase, Maica Mihaela Iordache ş.a.

Muntele Rarău adăposteşte în braţele sale largi poiana Sihăstriei, unde Voievodul Petru Rareş a ridicat Mânăstirea Rarău-una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Ţara Dornelor, ce l-a avut între stareţi pe celebrul scriitor, poet mistic, pătimitor, mărturisitor şi martir-iniţiatorul Rugului Aprins, ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.
Sfânta Troiţă se află la distanţă egală dintre mânăstirile Rarău şi Sihăstria Rarăului.

Mânăstirea Sihăstria Rarăului sau Poiana Maicii Domnului simbolizează frumuseţea chipului monahal ortodox român în care se oglindeşte sublima frumuseţe a Fecioarei Maria.
Din obştea slujitorilor se desprinde ca un Brad falnic ce nu se îndoaie, stareţul-arhimandrit Ioan-Ilarion Neagoe pe care am avut cinstea să-l cunosc şi să-l preţuiesc cu deosebită înflăcărare ca pe ucenicul Maicii Domnului şi al stareţului Daniil Tudor.

Pădurea Muntelui Polovragi cu Mânăstirea Polovragi-Perla Gorjului înconjurată de cer, dragoste, apă şi pământ. Într-o zi de pelerinaj, ieşeam din Peştera Polovragi a lui Zamolxe mergând spre mânăstire. Chiar la ieşirea din peşteră m-a întâmpinat un corb care a croncănit şi m-a condus pe drumul mânăstirii aşezându-se într-un Stejar secular de pe vremea lui Vlad Ţepeş. Corbul face parte din heraldica noastră voievodală şi regală, pentru care am o deosebită preţuire. M-am urcat pe o creangă la circa 3 m sub el şi nu s-a mişcat.
Ne-am salutat, ne-am fotografiat, apoi am coborât. M-a însoţit croncănind pe deasupra până în curtea mânăstirii, după care s-a îndepărtat: „Totul, de la împletitura albului cu verdele până la unirea pământului cu cerul, prin Muntele Athos pictat în pridvorul bisericii, absolut totul la Mânăstirea Polovragi îţi aminteşte de acel Rai...” (Oltenia de lângă Cer- Editura Mitropolia Olteniei, Craiova-2006)

Pădurea Muntelui Oslea îmbrăţişează ilustra Mânăstire Tismana cu spiritul Domnului Tudor, al Maicii stareţe Tatiana Răduleţ şi al lui George Coşbuc cu celebrul foişor de creaţie de la poalele ei. Vecinul Vârfului Oslea este Muntele Cioclovina, care păstoreşte multe peşteri de pe vremea dacilor, precum şi cele două schituri Cioclovina de Sus şi Cioclovina de Jos. Singura vină a Muntelui şi a pădurii sale este frumuseţea de basm şi avântul apropieri de Cer:
„Toate mănăstirile noastre, splendide monumente ale geniului nostru artistic, au fost aşezate în locuri chibzuit alese după criteriul frumuseţii, dar niciuna într-un cadru atât de romantic ca Tismana, cea dintâi ctitorie voievodală din ţara noastră, împreună cu Cozia... Natura ştie să imprime un sentiment al sublimului mai puternic decât opera de artă. Iar sublimul splendorilor de la Tismana e calm şi vital fiindcă peisajul e lipsit de tragicul turburător al stâncilor abrupte şi al prăpăstiilor dure. Acelaşi sublim îl trăieşti dacă urci poteca spre muntele Oslea, care domină mănăstirea.” (Nichifor Crainic, Sfântul Nicodim şi Mănăstirea Tismana. Amintiri din Oltenia. Ed Floare Albă de Colţ, Bucureşti-2015, p. 43, 48)

Pădurea de la poalele Muntelui Buila-Vânturariţa, din masivul Căpăţânii, este straja Mânăstirii Arnota, de unde ctitorul Voievod Matei Basarab privea cu un ochi spre Severin şi cu celălalt până la Marea cea Mare. În apropiere se află schitul Pahomie legat de ieromonahul Iosaft-care a avut un rol deosebit în luptele Rezistenţei Anticomuniste din zona Arnota. „Schitul spunea nobilul profesor Gh. Boldur a avut un rol extraordinar în sinteza dintre credinţa creştină strămoşească şi rezistenţa armată anticomunistă.” (Gh. Boldur-Lăţescu, Genocidul comunist în România, vol. II, Bucureşti-1994, p. 92)

Pădurea Muntelui Frăsinei cu Cele Şapte Coline-la sânul căruia se încălzeşte celebra ctitorie modernă a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica-Mânăstirea Frăsinei.
Pe locul secularelor schituri de lemn, cu faimosul cimitir sacru, unde monahi îmbunătăţiţi duhovniceşte şi-au cioplit în trunchiuri de copaci locuri de veci. Înainte de obştescul sfârşit călugării se aşezau în picioare, în rugă în scorburile copacilor, apoi adormeau cu psalmii de mulţumire Bunului Dumnezeu, intrând astfel în nemurire ca Vlăstari ai Pomului vieţii.
Am avut bucuria cerească să-l cunosc pe marele monah isihast, scriitor Ghelasie Gheorghe, cu care m-am împărtăşit deseori ca sub forma unei amplitudini mistice copleşitoare.

În mica Dumbravă, străjuită de cireși sălbatici și nuci, a parcului meu din arealul Răzăşoaei unde stăpânesc un corp de pădure numit Codrul Răzeşoaiei, pădurea cea mare se întinde până la poalele Mânăstirii Neamţ, am plantat:

Trandafirul Sf. Fecioare Maria, Leandrul Apostolului Andrei, Bradul lui Corneliu, Bradul lui Şaguna, Bradul lui Zian Boca, Bradul lui Nil Dorobanţu, Bradul lui Radu Gyr, Bradul lui Pan Vizirescu, Bradul Mariei Cantemir, Bradul lui Aurel State, Bradul lui Andrei Ciurunga, Bradul părintelui Dimitrie Bejan, Gutuiul lui Păstorel Teodoreanu, Salcâmul lui Bălcescu, Pinul lui George Coşbuc, Pinul lui Vasile Băncilă, Bradul lui Valeriu Gafencu, Bradul lui Nae Ionescu, Bradul lui Mircea Vulcănescu, Bradul monahului Atanasie Ştefănescu,Bradul lui Artur Silvestri, Salcâmul lui Mihai Viteazul, Salcâmul lui Tudor Vladimirescu, Bradul lui George Manu, Bradul lui Gheorghe Cantacuzino, Gutuiul Mariei Tănase, Alunul lui Iancu Jianu, Zarzărul lui Marin Sorescu, Trandafirul Mariei Lătăreţu, Teiul Ioanei Radu, Nucul lui Petre Ţuţea, Nucul lui Ernest Bernea, Teiul lui Eminescu, Bradul lui Ioan Ianolide, Bradul lui Amza Pelea, Leandrul Cuvioasei Parascheava şi cel mai recent, ieri, în ziua cinstirii Cuvioasei Maice Parascheava, Gorunul Reginei Maria.

Sufletul Pădurii creşte în om, făcând să vibreze în el tainele cuvântului, luminii şi cântului.
În fiecare adâncitură de gând se leagănă o inocentă rămurică.
În fiecare cuvânt ales se preling şoaptele unei crengi şi mireasma unei flori.
În fântâna faptelor tale se răsfrâng ca într-o icoană cerul şi corola unui falnic stejar.

STEJARUL

„A mai rămas de vorbă cu păstorii,/ Pe câmpul gol, stejarul solitar,/ Bătrânii spun că poartă-n el istorii/ şi că-i demult stăpân pe-acel hotar.// S-a năpustit asupra lui furtuna/ Şi-l scutură cu sete de păgân,/ Îl bombardează trăsnetele-ntr-una/ Şi răni adânci pe trupul lui rămân.// Îl bate crunt cu bice lungi de ploaie/ Şi urlă peste el văzduhul tot,/ Iar vânturile-l rup, dar nu-l îndoaie/ Şi-i muşcă de mânie câte-un ciot.// Se pare a fi acum la o răscruce/ Dar norii sparţi aleargă şi s-adun,/ Iar cerul îi trimite să-l usuce, Buchetul lui de raze cald şi bun.” (Virgil Mateiaş, Drumeţule, opreşte-te şi vezi... Ed. Eminescu, Bucureşti-1999.
(Poezia a fost scrisă pe 12 septembrie 1954, la Securitatea Braşov în celula 12)





Gheorghe Constantin Nistoroiu    10/23/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian