Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Manuela Cerasela Jerlăianu, - Lumina din taina cuvântului

Niciodată nu vom întâlni măcar două călătorii prin lumea această identice.Ne gândim atunci că Înţeleptul Dumnezeu a statornicit în fiecare dintre noi o lucrare ziditoare aparte.Suntem înzestraţi cu daruri minunate precum cel al văzului,auzului,vorbirii,etc,şi le preţuim atât de puţin când reuşim să ne bucurăm de ele, concepem totul ca pe o normalitate care ni se cuvine.Abia când uneori încercări diverse năvălesc peste acest firesc al nostru,facem loc şi Lui introducându-l în această ecuaţie a propriei vieţi.
Cunoaştem oameni alături de care ne bucurăm,pe care îi preţuim,le suntem alături necondiţionat, le apreciem îndemânarea de a urzi lucruri deosebite,oameni care la rândul lor prin tot ceea ce fac ne induc starea de bine.Talentul lor,pus înainte de toate în slujba lui Dumnezeu ne fac să le găsim un loc aparte acolo,în odaia inimii noastre.Un suflet de nobleţe aparte,pentru că nimic nu este întâmplător,am avut bucuria să-l cunosc nu demult.


Manuela Cerasela Jerlăianu, căci de ea este vorba, s-a născut pe 27 octombrie 1976 în orașul Fetești (județul Ialomița). A fost la școala generală în zona natală, apoi a absolvit studiile liceale în Brănești (județul Ilfov, promoția 2005) și a urmat studii de licență în management și agroturism la Universitatea de Studii Agronomice și Medicină Veterinară în București (promoția 2008) precum și Școala Postliceală Sanitară Carol Davila din București (promoția 2009). A debutat literar online pe 1 aprilie 2015 pe regatulcuvantului.ro, iar editorial cu volumul de poezie Desenând pe cerla Editura Beta din București care a apărut pe 16 octombrie 2015. De asemenea a publicat versuri în mai multe antologii: Conviețuiri(Editura Beta,București, 2015), În căutarea paradisului pierdut(Editura Karta Graphic, Ploiești, 2015), Colinzile zăpezilor târzii (Editura Liric graph, Galați, 2015), Femeia omniprezentă (Editura StudIS, Iași, 2016). A urmat reeditarea cărții de debut sub titlul Desenând pe cer, vol. I (Editura Stef, Iași, 2016) și o altă carte titlul Desenând pe cer, vol. al II-lea (Editura Inspirescu Satu Mare, 2016). De asemenea a avut un dialog poetic cu Ion Vanghele care a văzut lumina tiparului în volumele Ce este iubirea?(Editura Stef, Iași, 2016), Două inimi bătând pe același portativ (Editura Stef, Iași, 2016) precum și Hermeneutică voll. I-II (Editura Stef, Iași, 2016). Tot în anul 2016 a mai publicat un volum de poezie sub titlul Miez de ardere și fum(Editura Stef, 2016) și unul de versuri pentru copii, intitulat,Gânduri spirituale pentru copii.(Editura Stef, 2016).
Volume în curs de editare: Virtutea tăcerii, (Editura Armonii culturale, 2016). Volum, epicio-liric, semnat, Cezarina Adamescu și Cerasela Jerlăianu.

Volume de poezie: Prin trecerea lumii, (Editura, Armonii culturale, 2016). În leagănul timpului, (Editura, Armonii culturale, 2016).
Ce poate fi mai frumos decât să dai cele mai frumoase conotaţii cuvântului,să tânjesti după cer şlefuind sufletul pentru întâlnirea supremă?
Acum, să lăsăm povestea Manuelei Cerasela să curgă lin, frumos precum sufletul ei, un suflet mereu pregătit să-şi ducă menirea în veşnicie, demn, răbdător, resemnat, învăluit în aura protectoare a divinei pronii.

M-am întrebat mereu, ce culoare are Lumina? Astăzi mă întreb ce culoare are Poezia? Mâine sau mai devreme, o să găzduiesc în casa sufletului meu, alte și alte întrebări. Rămasă de o vreme acasă, am tot avut tot felul de preocupări, aș da câteva exemple pentru că de la treburile casnice la poezie, am așezat o gamă destul de vastă de culori cu activități care să preocupe o persoană care își dorește să cuprindă totul, ca apoi să se surprindă.Așadar, am vizionat la TV. tot ce am simțit că mă ajută sau mă face să mă simt ancorată în această lume. Este un mod de educare, însă te face să devii pasiv, ori eu am fost un om activ și încă îmi place să cred că mai pot fi așa. Am citit și am scris, însă tocmai șederea mea acasă m-a fâcut să îmi îndrept atenția către activități creative, știam că pot face ceva din nimic, așa cum știu că o simplă sintagmă poate schimba sau ghida omul.

Nopți întregi am confecționat diverse obiecte din materiale reciclabile pe care le-am dăruit cu mare drag, acelora pe care inima mea i-a simțit că vor prețui lucrul manual făcut cu mare chibzuință. Nu spun acest lucru la întâmplare ci o spun pentru că eu ca și alți colegi de distracție ca să zic așa, avem mușchii mâinilor și picioarelor paralizați, aceasta paralizie, fiind survenită în urma unei afecțiuni a celulei nervoase. De aici încolo să socotească fiecare de ce și eu, dar și cei ca mine, mai dorim să ne facem utili nouă dar și societății. Să îmi fie cu iertare că vorbesc și despre altcineva însă cu tot respectul, o fac în cunoștință de cauză.
În alta ordine de idei, neavând copii, pot să mă ofer cu ușurință prichindeilor, am făcut acest lucru de nenumărate ori cu atâția copii încât aș putea să cred că am deja copiii mei. Mi-a fost și îmi este foarte simplu, dat fiind faptul că am fost prâzlea cel voinic acasă și am tot așteptat să mi se ia locul ca să am și eu pe cine alinta, dar nici o șansă, așa mă vedeam alergând la alte mămici cu prunci în brațe ca să le rog să împartă cu mine bucuria lor de a îngriji bebelușii. Iată că toate și totul parcă se înlănțuie încă de la primii ani ai existenței mele până în momentele acestea în care mă descriu astfel încât dumneavoastră să cunoașteți câte ceva despre mine.

Așa a început totul. Tot din acea perioadă am căutat să înțeleg viața și ca aproape orice copil, aveam o dorință și anume: să fiu odată om mare. Iată că am ajuns om mare, dar paradoxal, am rămas tot copil.
Acum scriu cu acel copil din mine, scriu cu inima omului mare, dar cel mai important este că scriu cu pana sufletului, acea pană înmuiată în aceeași culoare de Lumină. Am să las o poezie să vorbească despre acest lucru.

Copil am fost şi eu - Pe când copil am fost şi eu, / M-am tot rugat la Dumnezeu, / Din mine să facă om mare, / Să calc tot greul în picioare./ Şi-odată mare m-am făcut, / În braţe rolul mi-a căzut, / Iar Domnul Sfânt mă tot ajută / Să car povara mult cerută. / Şi-am pus pe mine port nebun, / Îl port şi-n Paşte şi-n Crăciun, / Dar un somn dulce mă-nfioară / Când văd cum anii vieţii zboară. / Absurd, abject şi ticălos, / M-a ars durerea pân'la os! / Firescul vieţii mele-ngălbenite, / Mi-ndeplinise, vechea rugăminte.

Nimic nou, ar spune un scriitor. Așa scriem toți. Bine, bine, le-aș răspunde cu mult respect. Perfect adevărat, însă cum viața este o mare plină de întrebări, aș avea o întrebare. De ce scriu și eu? Răspunsul este atât simplu. Aici fac paralelismul la întrebare – răspuns: De ce n-am născut eu? Întrebare pe care mi-am adresat-o încă din primii ani de viață. Răspunsul pe care l-am primit a fost: Dumnezeu m-a ales pe mine, să fiu aici, acum, în această casă, pentru că mă iubește. Iată cum fiecare ființă primește în dar, un dar – Viața. Așadar astăzi sunt aici și scriu poezie.
Am scris volume întregi în mai puțin de un an. Scriu direct la compiuter, o fac cu un singur deget, degetul mic de la mâna dreaptă, pentru că este singurul care încă se mai mișcă din articulații, celelalte fiind afectate, au ajuns să se închidă, rând pe rând, iar palmele stau strânse continuu. Palmele mele sunt pumni.
Am dăruit cărțile. Păstrez câteva exemplare de la fiecare carte editată. Tirajele au fost mici. Mulțumesc Tatălui, pentru că a îngăduit să se întâmple așa.
Am scris poezie încă din adolescență, fără să gândesc vreodată că voi publica ceva. În urmă cu unsprezece ani, am hotărât să păstrez orice scriu, numai și numai pentru mine. Am așternut în acest timp, o sutășaptezeci de poezii în câteva caiete. Le citeam apropiaților mei care doreau să asculte, din curiozitate sau nu. Mă tot îndemnau să le fac publice. Eu, nu și nu, sunt ale mele, am scris cu mine înmuiată în inima cerului și am sentimentul că îmi aparțin. Acest lucru a ținut zece ani. După cei zece ani am simțit că nu-mi mai aparțin eu, mie. Am hotărât să vorbesc telefonic cu Distinsul Domn Nicolae Negulescu, scriitor, poet craiovean. L-am rugat să își exprime părerea pentru câteva poezii, pe care i le-am citit cu mari emoții. Răspunsul dânsului a fost acesta: „Esti un diamant neșlefuit.
Domnul N.N.Negulescu, este cel care mi-a deschis ușa ca să intru în cămara sufletelor dumneavoastră. Dânsul a fost primul ales de Tatăl meu ca să facă munca cea mai grea și anume, conturul desenului meu spiritual, este primul om care a început să șlefuiască ce Tatăl alesese. Au urmat alți aleși, menționez două nume: Academicianul Cristian Petru Bălan, membru U.S.R. și membru A.R.A. și Cezarina Adamescu, membru U.S.R. Nimic întâmplător, sunt oameni de marcă ai literaturii românești, oameni cu suflet de aur la care nu mi-am propus vreodată să ajung, să le bat la ușa sufletului.Au venit fără să îi caut. Efectiv, au apărut într-un moment în care un prunc are nevoie și de mamă și de tată. Spun acest lucru, pentru că fiecare are acesastă latură comportamentală cu mine. Mă declar fericită. În ascensiunea mea către Lumină, pot spune în versuri asa: Lumea este minunată/ Am și mamă am și tată, Dar pe orișiunde sunt/Am pe Tatăl meu cel Sfânt. Sunt cu El din veșnicie,/ Dud și Pace – Armonie,/ Dar acum pe-acest pământ, /Port cu Tatăl legământ./Tatăl meu mă ocrotește/Și nimic nu-mi poruncește/Ci m-ajută să dezleg/ Calea pe care azi merg. Sunt câteva din versurile poeziei: Lumea este minunată.
Eu le urmez indicațiile și mă așez exact în poziția propice dânșilor ca finisarea să fie făcută perfect. Pas cu pas, zi cu zi, urcăm, Tatălui îi plac lucrurile perfecte. DumnezeuTatăl, să îi dea putere și har pe mai departe primului ales dar și celorlalți care vin cu dragoste să răspundă Lui. Eu le mulțumesc tuturor. Răsplata vine de Sus, cred cu tărie că Tatăl nu rămâne dator nicio dată.

Dumnezeu a preluat conducerea întregii mele ființe. În mai puțin de un an, am scris volume întregi, am omiecincisute de poezii scrise din care am publicat mai mult de jumătate. Acest aspect se întâmplă de când Domnul scrie cu mine și de când eu am sentimentul că mă confund cu cerul. El îmi trimite îngerașul să mă trezească în toiul nopții, iar eu exact ca un copil, mă ridic din pat și scriu ce mi se insuflă. Pot fi spuse diverse în urma acestei destăinuiri, eu nu fac decât să spun ce trăiesc, să judece oricine, oricum, cu mintea, cu inima, cu spiritul.
Mă simt o unealtă. O unealtă care este șlefuită în aceste momente de mâini îngerești. Nimic nu îmi aparține, nimic nu e al meu, primesc totul de Sus. Drumul a fost lung, mă pregătisem profesional, pentru alte treburi. Poezia era ultima pe listă. Credeam că o fac pentru mine. Părintele meu a îngăduit să fac tot ce mi-am dorit pentru dezvoltarea personală și a revenit să mă așeze la treabă, făcându-mă să fiu ucenic al Său. Îmi așeză înainte oamenii potriviți care grăiesc pentru El, oameni care mă șlefuiesc la îndemnul Său și astfel, se arată încă o dată în desăvârșire. Poate că așa a făcut pe parcursul evoluției umane, scoțând înaintași în fața celorlați, ca să spună ce El ar vrea să transmită, dar azi o face cu mine așezându-mă într-un loc pe care nu l-am căutat, oprindu-mă din alergătura lumii.
Acum poezia are rolul întâi în inima sufletului meu, celelalte lucruri pentru care am alergat și m-am zbătut să le dobândesc, au locul lor, un rol mult prea secundar față dedragostea pe care o am astăzi penrtu poezie.
Cu Doamna,Cezarina Adamescu,tocmai am terminat lucrul la o carte care are amprenta cerului pe ea. Am lucrat la aceasta treizecișicinci de zile. Sunt convinsă că atât cât am scris ăi eu și Doamna Cezarina, a fost atât cât Tatăl a voit dar și ce a voit.
Voi lăsa liber să vorbească versurile poeziei: El m-a scris din veșnicie.Scrisă-n cartea vieții mele./Este cerul plin cu stele/Scris e și cerul cu îngeri,/Dar și zidulul marii plângeri./Scris cu literele-albastre,/Sunt cuvintele măiastre/Și în roșu foc aprins/Drumul vieții dinadins./Fiindcă El nemăsurate/Viețile le-a scris pe toate/Și cu verde Paradis/Pentru cel mai pașnic vis./El m-a scris din veșnicie/Cu a vieții armonie/Și m-a trimis pe pământ/Să descopăr cine sunt./Că sunt om pe jumătate,/Dar cu Tatăl sunt de toate/Sunt și înger pe pământ,/Dar și-n ceruri în Cuvânt./El m-a scris, El mă citește/ Și cu inima cinstește/Lutul meu ca legământ/Făcând Pace pe pământ.
Eu sunt aici acum și gust din darul veșniciei care are un parfum minunat. Sunt fericită că exist prin această lume care trece. DOMNUL ARE GRIJĂ DE NOI TOȚI, DOMNUL ESTE CU NOI CU TOȚI. El ne-a dat viață pentru că El este viață.Cât de trist trebuie să se simtă un părinte în inima lui atunci când aduce la viață un copil, iar copilul după ce crește, pleacă de acasă pe termen nelimitat! Mă gândesc câtă tristețe a adunat Tatăl nostru de la toți copiii Lui care au pleacat în lume și au uitat de scânteia din pieptul lor, care îi ajută să ducă pașii pe cărările pământului.
DUMNEZEU, Tatăl veșniciei, nu ne uită pe niciunul, trist este că această aducere aminte de Părintele nostru, nu o avem toți, deși așa trebuie să fie, pentru că toți suntem veniți aici prin voia Sa.

Mă bucur să fiu aici pe pământ, însă mărturisesc că mă simt uneori străină, mă simt ca un musafir, am totul de-a gata, doar să mă servesc, doar să mă bucur, doar, doar să fac lucruri într-o casă perfectă pe care nu am făcut-o eu, ci am primit-o moștenire. Mă aflu la o nuntă la care după ce beau și mănânc trebuie să plătesc, fie că-mi place sau nu, sunt în horă, mă văd, mă simt, mă ciupesc să văd dacă este real și iată este cât se poate de real, sunt aici, sunt pentru că Tatăl Sfânt a îngăduit să fiu la nunta Iubirii. Aici în acest peisaj pot să mă îmbăt, cu miresme fine sau cu parfumul din vântul cenușii. Alegerea este a mea, startul a fost dat atunci când m-am născut. Eu aleg ce gust de la masa bogată, însă nu vreau să uit că la sfârșitul acestei frumoase întâlniri cu lumea, trebuie să achit consumația. Astăzi dacă pentru mine se termină totul, achit cu moartea adamică, cea pentru care Isus, Fiul Domnului, a plătit cu viața Sa de om. Dacă nu voi sfârși acum, prin îngăduința Domnului, voi trece de la viață la Viață, dar până una alta, nu uit că plec de la o întâlnire care este plină de miresme pe care le imprim în spiritul meu, la fel cum se impregnează rochia mea de gală cu diverse mirosuri atunci când vin de la peteceri lumești. Este singurul colet pe care îl iau cu mine, el va arăta ce am făcut prin trecerea lumii.
Mireasma Iubirii și miresmele plăcerilor lumești îmi stau aproape, atât de aproape încât ele fac din mine omul care sunt azi așa cum mă puteți distinge fiecare. Eu știu că sunt doar om, omul care astăzi a scris despre el.

Demn, de multe ori demn, este acela ce nu-şi iroseşte vremea în zbuciumul unei lumi corupte, nepierzându-şi preţioasele clipe ale vieţii în tulburi şi trecătoare preocupări. Demni sânt aceia ce îşi închină darul vieţii Celui Prea Înalt,slujind Lui şi semenilor contribuind astfel,călăuziţi de Duhul Sfînt, la marea operă de mântuire.Cât de măreaţă şi plină de sens este veşnicia comparativ cu limita unei vieţi pământeşti numărată pe parcursul câtorva ani buni, decenii-trăind mereu cu speranţe;ani parcurşi alături de bucurii ori completaţi de dureri fizice sau de ordin sufletesc.
Înţelepţii lumii grăiesc vrute şi nevrute promiţând bunăstare şi belşug,uneori aducând încercări şi deznădejde în plan social şi peste care,spun ei,vom trece doar încercaţi de broboane de sudoare sau...niciodată.
"Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii"care se revarsă cu adevărat peste ,,luminătorii"puţini de la marginea veacului acestuia atât de controversat. Viaţa de credinţă împuținându-se ne face să uităm adesea de ,,propovăduitori drepţi"din trecut sau din prezent, ignorându-I adesea.
Slava Cerescului Părinte se lasă aşteptată în inima noastră văzându-ne zgârcenia cu care ne dedicăm Lui,uitînd adevărată menire şi identitate (de creştin) în preocupări fără de sens.
Egoism, indiferenţă, uitare? Poate la un loc toate acestea ne umbresc idealul propriei mântuiri peste care tronează eu-l personal,orbitor şi nimicitor. Cât mai avem în preajmă ,,luminători" să-i purtăm pe braţele inimii noastre făcând loc mesajului lor aducător de veşnicie.Mărturia acestora ne obligă mereu.

"Luminători" la marginea unui veac prăbuşit,în disperare, sunt printre noi făcându-şi datoria pe care o avem fiecare defapt. Trebuie să le facem loc aproape de noi încercând să le înţelegem grija cu care vor să ne aducă binele ceresc.






Radu Botis    10/22/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian