Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Cu Adrian Munteanu despre turneul lui in Nord America

Fluturele din fântână nu este un simplu recital de poezie, ci o întâlnire miraculoasă în care autorul se dezvăluie, cu tot ceea ce este, jumătăţii sale, adică publicului. Ottawa a încheiat un turneu literar care a început în SUA şi a continuat în Canada, aducând faţă în faţă poetul şi artistul plenar, Adrian Munteanu şi un public românesc dornic să audă şi să vadă spectacol românesc.

Poetul Adrian Munteanu, născut în Şcheii Braşovului, a studiat Literele la Constanţa, avându-i ca profesori pe Cornel Regman şi Marin Mincu, şi a avut un parcurs profesional mai aparte : a fost profesor de limba română, apoi organizator şi creator de evenimente culturale deosebite, în care artele se înfrăţeau pentru a aduce bucuria deplină spectatorului şi creatorului. A fost jurnalist la Radio Târgu-Mureş şi a înfiinţat prima televiziune particulară, Transilvania, în Braşov, la ȋncept de anii '90. Dar, nimic nu se poate compara cu frumuseţea poeziei.

Adrian Munteanu nu doar îşi scrie poezia, nu doar o recită, ci o trăieşte cu toţi porii şi această ardere o dă mai departe publicului, ca acesta să plece încărcat cu picuri de soare.

Poetul aspiră prezentul şi trecutul prin marile teme ale omenirii, dar şi prin micile evenimente ale cotidianului, pe care le metamorfozează cu simţămintele sale, cu cugetul sau cu emoţiile sale.

Iată, pare a zice artistul, acesta este cordul meu cu palpitaţiile lui, sinapsele, lacrimile, zâmbetul, tonul vocii, mimica , gesturile şi cuvintele. Cuvintele care sunt învelişul bine meşteşugit, vehiculul care transporta fluturi care nu vor să fie înecaţi în fântână.

« Aţi debutat târziu, la 51 de ani, ceea ce contravine modei actuale », îi spun.

« Deşi făcusem Literele, eu îi vedeam pe scriitori ca pe un fel de semizei. Mi se părea ceva uriaş să scrii, să poţi transpune pe hârtie gânduri, sentimente... Întotdeauna am avut un respect deosebit pentru ei. La Braşov, când am lucrat la Casa de Cultură, am înfiinţat Cercul Literar 19, care a adunat printre cei mai buni autori optzecişti din ţară. Au fost acolo Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Caius Dobrescu (care atunci era elev, acum este profesor universitar), Simona Popescu (elevă şi ea la vremea aceea, acuma este scriitoare).

Mă uitam cu admiraţie la toţi scriitorii şi eu mă umpleam de timiditate. Cred că această timiditate m-a făcut să am grijă ce pun pe hârtie, deşi mai publicasem poezie sporadic, ba luasem şi un premiu naţional, Andrei Mureşianu. M-a făcut să acumulez, să şlefuiesc, până m-am crezut copt, în stare să ies la rampă. Realizam toate acele serate culturale, cenaclul şi, după ce se lăsa cortina, aveam impresia unui gol. A ceva trecător. Ce las în urmă mea? Şi m-am apucat de lucru», îmi destăinuie, simplu, maestrul.

Adrian Munteanu are şi harul de-a fi un extraordinar interpret. În studenţie, a jucat teatru şi a luat şi câteva premii naţionale. Aş zice că are şi darul de-a regiza aceste superbe întâlniri de suflet şi, poate, cel mai important, are darul de-a fi fragil, într-o lume de macho, de-a nu se sfii de gingăşie, fără să renunţe la puterea bărbătească.

Nu se poate trăi numai cu versuri cerebrale, ca în poezia albă. Lumea are nevoie de simţăminte», îmi spune cu convingere.

Dau din cap a încuviinţare. În urma unei performanţe artistice complexe, uluitoare, în care rima, vocea şi mişcarea scenică nu mai încorsetează gândul şi inima, ci le dau aripi să zboa-re, nu mai vrei să bei decât din pocalul sonetului.

« Dar de început, aţi început-o cu basme pentru copii. Vi s-a părut mai uşor? », întreb scormonitor.

« Hm, iniţial aşa pare... Şi eu mi-am zis că pentru un public tânăr, ar fi mai uşor... Dar nu-i aşa. Am scris 365 de basme pe care le-am interpretat la Radio Târgu-Mureş, în cadrul rubricii Basmele anului. Au plăcut foarte mult. »

Zâmbesc. Ştiu că are dreptate.

Revin la sonete, pentru că într-o lume care aleargă şi aleargă năucă, cine să mai aibă timp de sonete? Poate o poezie în vers alb, cu vorbe tăioase, şfichiuitoare, dar tandreţe?

« Ştiam că am în mine aceste înclinaţii teatrale, că pot reda emoţia, armonia, ştiinţa accentelor. Un sonetist bun trebuie să aibă şi un auz muzical foarte bun. La Hamilton(la acţiunile culturale ale Campului Românesc, n.r.), am avut o conferinţă despre Poezia românească între tradiţie şi modernitate şi am vorbit despre ...actualitatea sonetului. De aici, din Canada, îmi place Dumitru Ichim. El are sonete cu teme creştine. Am şi zis că un sonetist bun nu poate fi decât preot sau actor. Amândoi trebuie să aibă acea legătură specială cu cel din faţa lor. Să-i înţeleagă reacţia, s-o prevadă, să-l încânte şi, în final, el, sonetistul, să fie capabil să se împărtăşească, cu toată sinceritatea, publicului. Fără astea, se instalează răceala. »

Îi sorb cuvintele şi le simt ca venite dintr-un izvor curat, al cuiva care chiar vrea să dea şi altora din frumuseţile limbii şi trăirii româneşti.

De fapt, sonetele sale, traduse în italiană de către Eugen D. Popin, au fost atât de apreciate de cititori şi de critici, încât a primit Premiul european pentru poezie, NUX, de la Milano, în 2012, în cadrul Târgului Internaţional de carte de la Milano.

« Ştiu că am un parcurs singular în România şi vreau să-l duc până la capăt. Uneori mi se pare imposibil, dar am constatat că, dacă mai faci un pas, şi încă unul, şi imposibilul începe să se mai sfarme. Anul viitor aş dori să merg într-un turneu în Australia şi Nouă Zeelandă.»

Le doresc şi eu celor de la capătul Pământului să aibă parte de aceste cupe pline cu ambrozie şi nectar.

Încheierea nu-i poate aparţine decât autorului care răspunde singur la interogarea de ce să mai scrii sonete azi?

« De ce mai scriu sonete azi, când veacuri

De gesturi tandre au devenit istorii,

Când melosul suavelor prigorii

A fost ucis în silnice atacuri?

(...)

Mai scriu sonete, ca să am un rost."


Ottawa / 23 august 2017




Cristina Mihai     8/23/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian