Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Panopticum- Incă o lecţie de Istorie

În 1862 soarele nu apunea niciodată în Imperiul Britanic, cea mai mare putere politică, economică şi militară de pe glob la vremea aeea. Şi era bine de trăit în Anglia când un sfert din suprafaţa terestră se afla sub cârmuirea guvernului Reginei Victoria, a cărei flotă militară controla toate mările şi oceanele.
Englezii cutreierau lumea de-a lungul şi de-a latul, fiind peste tot primiţi ─ dacă nu chiar totdeauna cu bucurie ─ cu politeţe şi respect fiindcă moneda şi flota lor erau atotputernice. Numai la celălalt capăt al pământului, în Japonia încă feudală şi bântuită de mari convulsii interne, prezenţa lor era abia tolerată de autorităţi şi întâmpinată cu resentiment de populaţie.
Iar dacă relaţiile păreau totuşi paşnice în Yokohama, portul special destinat prin convenţii internaţionale schimburilor comerciale cu străinii, siguranţa europenilor în afara oraşului era totuşi precară. Însă supuşii britanici, exceptaţi de la respectarea legilor japoneze prin tratatele “de prietenie” ce le garantau extrateritorialitate, priveau adesea pericolele, localnicii şi cultura lor cu oarecare insolenţă şi dispreţ.

Aşa stăteau lucrurile la 14 septembrie 1862, când trei comercianţi britanici şi o femeie au plecat călare să viziteze templul din Kawasaki, aflat la mică distanţă de Yokohama. Traversând satul Namamugi ei s-au întâlnit cu escorta numeroasă de samurai înarmaţi, ce însoţea un mare oficial feudal din clanul local Satsuma.
Fiindcă străinii nu s-au oprit, nu au descălecat şi nu au salutat pe nobilul lor stăpân, samuraii, în virtutea unui drept antic, i-au atacat rănind grav pe doi dintre bărbaţi şi omorându-l pe al treilea, un oarecare Charles Richardson, arogantul conducător al grupului de excursionişti. Imediat după incident Marea Britanie a cerut Ł100.000 (pe atunci circa o treime din veniturile anuale ale statului nipon) ca reparaţii de la guvernul central al Japoniei. Totodată a cerut şi Ł25.000 (astăzi Ł2.200.000) de la clanul Satsuma drept compensaţie pentru supravieţuitori şi pentru familia Richardson, precum şi arestarea, judecarea şi execuţia “criminalilor”. În iulie 1863 guvernul japonez s-a scuzat oficial pentru nefericita întâmplare şi dorind să evite eventuale diferende a plătit Marii Britanii compensaţia solicitată. Nobilul Satsuma a refuzat însă să se supună cererilor britanice motivând că ele contraziceau drepturile sale tradiţionale. Ca urmare în luna august o escadră britanică a ancorat în portul Kagoshima şi a confiscat trei nave comerciale cu încărcături preţioase aparţinând clanului Satsuma. Japonezii s-au apărat cu salve de artilerie, trase de bateriile de pe coastă. Surprinsă, escadra Majestăţii Sale a ripostat energic, bombardând oraşul Kagoshima unde a provocat distrugeri considerabile. Impresionat de eficienţa Marinei Regale, clanul Satsuma a satisfăcut vrând-nevrând pretenţiile britanicilor, dezvoltând ulterior cu ei relaţii comerciale profitabile.

Dar de atunci multe s-au schimbat şi azi viaţa nici în Anglia nu mai este sigură. Ironia sorţii şi avatarurile imprevizibile ale istoriei fac ca atentatele contemporane să nu se mai petreacă la zeci de mii de kilometri distanţă ci chiar pe “green, green grass of home”.
Un exemplu grăitor este sinucigaşul care la 22 mai 2017 a atacat arena din Manchester. Este adevărat că nebunia teroristă actuală afectează întreaga omenire. Astfel numai în ziua când a avut loc incidentul din Anglia s-au mai produs încă cinci atacuri în Irak, două în Afganistan şi unul în Pakistan, iar în întreaga lună mai nu a existat decât o singură zi fără vărsare de sânge.
Însă la atacul din Manchester victimele nu au fost nişte aventurieri agresivi violând tradiţii milenare. Bomba care a ucis 22 de persoane şi a rănit grav alte 120 a fost detonată în foaierul arenei unde tocmai avusese loc un concert în prezenţa a peste 14.000 de spectatori. Auditoriul protagonistei Ariana Grande, un idol “cultural” ce provoacă isterii colective în mulţimile imature, este format în majoritate din adolescenţi, ceea ce explică faptul că 45,5 % din victime au fost copii între 8 şi 18 ani, iar 36.4 au fost părinţi veniţi sâ-şi ducă copiii acasă. Staţia de cale ferată Manchester Victoria, aflată parţial sub arenă şi arena au fost avariate structural şi scoase temporar din uz. La 23 mai Statul Islamic al Irakului şi Levantului a comunicat presei că atacul a fost isprava eroică a unuia dintre soldaţii săi. Primul ministru al Majestăţii Sale, Doamna Theresa May, a condamnat atacul escamotând evidenţa şi insinuând că ar fi opera unui extremist solitar şi “o perversiune a islamului”. Guvernul a ridicat pentru cinci zile alerta antiteroristă la nivelul “critic”.
Vizitele la parlament şi schimbarea gărzii la Palatul Buckingham au fost suspendate o vreme, iar unităţi militare înarmate au preluat paza clădirilor guvernamentale din Londra. Populaţia a dedicat un omagiu floral victimelor în centrul Manchesterului şi poliţia a luat măsuri severe contra crimelor anti-musulmane. Nu s-a cerut Statului Islamic vreo compensaţie şi nici unul din oraşele sale n-a fost bombardat. Toate persoanele arestate cu care ucigaşul fusese în contact au fost eliberate, deşi iniţial poliţia raportase că unii îi cunoşteau intenţiile sau colaboraseră cu el.

Comparaţia celor două evenimente istorice demonstrează că în intervalul dintre ele, valoarea individuală a supuşilor Marii Britanii ca şi capacitatea de ripostă a guvernului britanic au scăzut, devenind insignifiante. Însăşi voinţa de acţiune a conducătorilor politici în favoarea victimelor este deficitară. Avea dreptate Eugene Delacroix să scrie că “ajunse la un anumit grad de civilizaţie, popoarele se confruntă mai ales cu o slăbire a noţiunilor de virtute şi vitejie. Moleşirea generală, care este probabil produsul predominaţiei plăcerilor, aduce cu sine o decadenţă rapidă şi uitarea tradiţiilor conservatoare ce făceau cândva onoarea naţiunii”.


august / Gabriel Watermiller / Canada





Gabriel Watermiller    8/21/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian