Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Viena in Iulie

Am parasit orasul Viena in 2013, cu dorinta de a ma intoarce si a urmari itinerarii cu diverse teme ca: viata muzicala a Vienei; oameni de cultura legati de Viena; pictura austriaca in muzeele Vienei; arhitectura si urbanismul Vienei. Unele din aceste teme le-am avut in minte cand am alcatuit planul de vizite pentru cele sase zile ce urma sa le pertrec anul acesta la Viena, in drumul meu de intoarcere de la Bucuresti la Toronto.

Joi. Dupa ce m-am instalat in camera de la hotel, am iesit sa fac cumparaturi.
Am plecat abia pe la 5 pm, caci la receptie am luat informatii despre: Tabak, chioscul de unde puteam cumpara bilete de metro; magazinele de alimente din imprejurimi, restaurantele unde se putea manca bine, statia de metrou cea mai apropiata de hotel.
Am optat pentru un tichet de zi, pentru azi, altul de 48 ore pana duminica seara si un abonament de o saptamana incepand de luni, chiar daca plecam joi si nu il foloseam toata saptamana.
Inarmata cu tichetul, am plecat la Museumquartier cu metroul din Keplerplatz, linia Ubahn 1, de lanaga Columbusplatz, unde este situat hotelul meu.

In Museumsquartier, stau fata in fata cladirile celor doua muzee Leopold si Mumok, care formeaza o balanta de alb si negru. Primul este placat cu calcar alb de Dunare, iar cel de al doilea cu granit negru. O piata mare cu un bazin si locuri de odihna de o forma speciala invita turistii sa ia o pauza, sa se insoreasca sau sa bea ceva racoritor.
Am optat pentru Mumok (MUseum MOderner Kunst), Muzeul de Arta Moderna. Acesta avea o oferta nesperata, de la 6 pm intrarea era libera cu ocazia unui simpozion. M-am plimbat de voie prin muzeu; in plus era o expozitie cu tema Arta de avangarda a femeilor in anii 70 (1970-1980) si Martin Beck, artist ce ne invata sa privim altfel lucrurile, "out of the box" - sa iesim din obisnuit, sa inventam, sa imaginam.
Am iesit de la Mumok, am traversat catre cele doua muzee Kunsthistorisches Museum si Naturhistorisches Museum, cu monumentul imparatesei Maria Theresa intre ele. M-am amestecat cu turistii, care faceau poze sau sedeau pe iarba.
Am traversat Ringul catre Heldenplatz; in fata avem Ausseres Burgtor, o poarta cu colonade prin care se trece in Heldenplatz; m-a intampinat impozanta statuie a arhiducelui Karl, cel care l-a invins pe Napoleon la Aspern (1809). Visa-a-vis, era statuia printului Eugen de Savoie, invingator al turcilor in sec 17. Ambele statui sunt executate de Anton Dominik Fernkorn.

Am vrut sa intru la biblioteca, aripa Neue Burg este acum Biblioteca Nationala.
Dar nu se intra din Heldenplatz ci trebuia sa ocolesc tot complexul Hofburg constituit din Palatul Imperial al Habsburgilor, cu Scoala Spaniola de Calarie.
Am iesit deci in curtea interioara unde se afla statuia Kaiserului Franz I iar in spatele ei este Amalientrakt, aripa palatului locuit de imparateasa Amalia in sec 18. Ferdinand I a transformat Alte Burg intr-un palat de stil Renastere.
Pe dreapta este Schweizertor, Poarta Elvetiana construita in 1552 de Pietro Ferrabosco.

In MichaelerPlatz. La nr 3 sta Looshaus, construita de Adolf Loos in 1909-1911 pentru firma Goldman & Salatsch. In 1947 cladirea a fost listata monument istoric.
Mai sunt de amintit Café Grensteldi la nr 2, cafenea cu traditie literara vieneza, precum si Biserica St. Michael care dateaza din 1220. Suferind multe alterari, ultima fiind o fatada de stil neoclasic din anul 1792, biserica are la interior remarcabile lucrari de stil gotic, renastere, baroc: sculptura lui Georg Merville (1782) “Caderea ingerilor”, constitue ultima opera religioasa baroca executata de un sculptor vienez.
In mijlocul pietei, ascunse de un zid de cca un metru inaltime, se afla fortificatii romane vechi de doua mii de ani, descoperite in timpul unor sapaturi in 1992.
Am continuat pe strada catre muzeul Albertina si statia de metrou Opera. Am ratacit pe strazi, caci nu nimeream intrarea la metrou, si am ajuns la 8:30 acasa.
Am vorbit la receptie sa ma scoale de dimineata caci urma sa plec la Melk a doua zi.

Camera mea, un pic cam spartana, da spre curtea interioara, asa cum am cerut, crezand ca va fi mai linistita; m-am inselat amarnic insa. Cunosteam hotelul acesta, o veche cladire adaptata timpului modern. Dar ce m-a bucurat este fsptul ca are acum si ascensor. Deasemenea poti sa iti faci in camera un ceai, sau o cafea.

Vineri. Sunt in autocar in drumul catre Melk Abbey and Danube Valley, o excursie de opt ore.
Puteam sa iau acest autocar din gara de langa mine, Hauptbahnhof, dar nestiind exact peronul de unde se pleca, am preferat sa vin la Opera, locul oficial de intalnire. Ce este interesant, este faptul ca echipa de la Sightseeing Viena, apare cu dulapase, panouri si banere, pe care le instaleaza cu repeziciune chir in coltul cladirii operei. Dupa o ora, cand autocarul se umple aproape, isi strang toate acareturile si nu ramane urma de ei.
Ghidul a aparut si s-a recomandat: Tommy. Vorbeste engleza si spaniola.
Ne-a vorbit despre canalul Dunarii, insula artificiala si orasul nou, UNO Centre, cu zgarie nori;
despre cartierul Grintzig si zona de restaurante, de viile din jurul Vienei, de apa curata ce se bea in oras, venita direct din Padurea Neagra. Cand si cand ne arata ba o cetate ba ruinele unui castel. Desigur lauda Austria, oamenii, agricultura. Am vazut casele unde au locuit Bethoveen, Mozart; caci am trecut prin Baden.

Am mers prin paduri si printre campuri, am admirat frumosul peisaj al satelor austriece. Aceasta zona de campie a Dunarii este cea mai fertila parte a Austriei. Ea produce cca 60% din cerealele, legumele si fructele autohtone. Cu toate acestea, 30% din zona ramane impadurita, iar defrisarile se fac cu program si se planteaza alti copaci tineri in loc.
Ne-am oprit la Spitz, unde ne-am imbarcat pe un vapor – Dürstein. Plimbarea pe Dunare a durat cca o ora si jumatate. Din fericire soarele se ascunsese si am putut sta pe punte si admira minunatul peisaj. Am vazut castele medievale, ruini, vii in terase, chiar si mici plaje cu nisip auriu, nu departe de luminisuri de padure. Zona aceasta pitoreasca este trecuta in patrimoniul Unesco.
La 1:30 am debarcat la Melk de unde autocarul care ne astepta, ne-a dus sus la abatie, in parkingul cel mare. Am coborat treptele, am trecut prin fata restaurantului, a parcului, am ajuns la casa de bilete a complexului. Ghidul a luat bilete, o hartie lunga de 30 bucati, frumos imprimate. Ni le-a dat si ne-a spus ca avem liber pentru pranz pana la 2:55.

Abatia Melk. Situata deasupra orasului Melk, pe dealul stancos care se deschide catre valea Washau, abatia este una din putinele locasuri de cult (dar si laice), care a functionat fara intrerupere de la fondarea ei pana in zilele noastre. Fondata in 1089 cand Leopold II a oferit unul din castelele sale calugarilor benedictini, Abatia s-a dezvoltat si in sec 12 a deschis o scoala si o mare biblioteca ce contine azi manuscrise medievale de valoare inestimabila. Manastirea se caracterizeaza si prin propria productie de manuscrise. In sec 15 a devenit centrul Reformei de la Melk, miscare monastica din Austria si sudul Germaniei.
Cladirea de azi a Abatiei a fost construita intre 1702-1736 in stil baroc de arh. Jacob Prandtauer. Contine picturi si fresce executate de Antonio Beduzzi. Frescele din biserica sunt de Johann Michael Rottmayr.
Muzeul manastirii adaposteste piese de mare valoare bisericeasca cat si istorica. Se gasesc aici expuse 16 panouri de lemn pictat ce au apartinut altarului. Desi sunt executate in 1502 (de Jorg Breu), nu si-au pierdut stralucirea si autenticitatea si stau cu cinste alaturi de Crucea modernului pictor Arnulf Rainer (1966). St. Coloman este patronul acestei manastiri, fost sfant patron al Austriei.

Iesind de la manastire, am constatat ca in costul biletului pot vizita si gradina complexului. Am intrat si nu mi-a parut rau. Este o gradina engleza azi, cu un palat baroc, iar in dreapta padurea ramasa din vremuri imemoriale.
Grădină a servit ca loc de relaxare pentru călugări. In pavilionul baroc, cladirea din capatul axei parcului, cu o mare fantezie, Johann W. Bergl a creat frescele cu animale și plante exotice, jungle și oameni indigeni. Pavilionul cu salonul lui de ceai, devine astfel un loc exotic care vă invită. In "Grădina Paradisului", parfumurile plantelor medicinale sau a celor modeste, folosite in bucataria europeana, te imbie sa mai ramai. Aceasta gradina a fost replanificata în conformitate cu planurile Walafrid Strabo (secolul al IX-lea), respectandu-se pe cat posibil lista veche a planteor.
Gradina Mediteraneana, vederea spre valea Dunării, spre oraselul Melk, "Calea Sf. Benedict" care invocă meditația, un loc numit "Pietrele vorbesc", un cerc de tabără, bazinul istoric al apei și tei de 250 de ani sunt alte atracții din parcul abatiei Melk.

Nu mi-am cumparat nimic din magazinul de amintiri, nici nu as fi avut timp: la 4:26, trebuia sa fim pe deal, la masina. Mi-am mancat sandwichul langa fantana automata pentru ciclistii ce isi lasau acolo calutul lor cu doua roti.
Japonezele cu care ma impritenisem in autocar, au venit sa-mi vorbeasca. Ele mi-au multumit ca le-am pastrat locurile in masina si una din ele m-a invitat in Japonia, sa stau la ea.
La 4:30 am plecat catre Viena. La 6 am ajuns la opera, caci acolo ne-a depus ghidul.
M-am intors la hotel sa fac planul pentru sambata si sa mananc la restaurantul de la poalele hotelului, a carui clienta devenisem.

Sambata. Dupa cafea si mic dejun, am plecat in oras pe la 10:20. Ploua de dimineata si ma batea gandul sa nu mai merg in croaziera "Danube Canal - City Sightseeing Cruise" , rezervata din Canada. Imbarcarea se facea la 11, la Swedenplatz. Croaziera era de 75 minute. Metroul m-a dus pana acolo.
A fost o plimbare frumoasa, destul de lunga insa. La un moment dat ne-am intors, asa ca am vazut si celalalt mal al canalului. Nu s-au dat aparate de radio, a vorbit cand si cand un ghid in germana si apoi o femeie a tradus in engleza. Vasul a mers cu o viteza aproximativa de 17 km/h. Era placut, vanticel - bine ca imi luasem canadiana cu gluga si sapca, pe care a terbuit sa o prind cu o agrafa sa nu-mi zboare.
Am avut camera foto la îndemână în timp ce de-a lungul malurilor, am admirat opere arhitecturale cum sunt: Schützenhaus a lui Otto-Wagner, moderna casa Zaha Hadid, istoricul Barack Rossauer, precum si Spittelau - Centrala de tratatre a gunoiului, cladire colorată, proiectată de Friedensreich Hundertwasser. Am depasit faimoasa piscina "plutitoare" situată pe o navă, Badeschiff - Viena, si spectaculosul hotel Sofitel Stephansdom, creatia arhitectului Jean Nouvel.

Mi-am amintit ca acum cinci ani, vrand sa ajung in Stadpark, am luat metroul in directie gresita. Am iesit afara la Robauer Lande, caci am zarit prin usi verdeata, lumina si apa. M-am minunat ca in mijlocul orasului poate fi un loc atat de pitoresc. Am stat pe malul canalului, caci aceasta era apa ce trecea pe acolo; am urcat pe podul modern aruncat peste apa si m-am indreptat catre statia de metrou pentru a-l lua in directia din care venisem.
Vis-ŕ-vis de statie erau blocuri elegante si i-am invidiat un moment pe cei ce locuiau acolo si puteau privi din balcon apa si paduricea adiacenta.
Am revazut aceasta statie de metrou care mi-a trezit amintiri placute, chiar azi, plutind pe apa.

De pe vas pomii pareau mici pe mal - erau fructiferi, e adevarat si desigur tunsi. Biciclisti treceau pe minunatul drum asfaltat, de o parte si de alta a canalului si cumva erau proportionali cu pomii mici, totul era la scara umana. Copacii de la Olympia, Grecia sau cei pictati de englezi si olandezi, in tablourile lor istorice, sau religioase, erau pomi uriasi cu coroana in nori, ca omul sa se simta mic si insignifiant.
Apa canalului e groasa, ca sticla topita, si de un verde greu; are valurele, caci bate vantul - mergem impotriva curentului. Ce curata e! si malurile, unde iarba a fost lasata pe alocuri sa creasca de voie, nu au hartii, conserve goale, sticle sau gunoaie. Iata ca vine un miros gretos de cremvusti - cred ca de pe vasul nostru, caci are si bufet.
Capitanul a intors vasul in dreptul fabricii de bauturi, or depozit de vinuri…nu am inteles prea bine. Am ajuns repede la debarcader, la "Pier 0", de unde am plecat cu o ora in urma.

Am parcurs strazile de vis-ŕ-vis de Swedenplatz, o splendida zona pe care nu o stiam. Pe aceste strazi in panta nu mersesem niciodata. Nici nu ziceai ca esti in Viena. Un pasaj m-a scos in Fleischmarkt, chiar langa Biserica Greaca Ortodoxa, care era inchisa. Am ajuns la o biserica pe Postgasse, biserica baroca construita intre 1623 si 1627, a doua in frumusete dupa cea din Salzburg, ambele inspirate de Il Gesu din Roma.
Pe strada Fleischmarkt la nr 14 se afla un edificiu de birouri construit in Jugenstill in 1899 de F. Dehn si Josepf Maria Olbrich. La nr 1, alt edificiu in acelas stil, de data aceasta mai auster, construit in 1910 de Artur Baron.

Districtul Fleischmarkt este foarte vechi; aici s-au stabilit macelarii in anul 1200 si traditia de piata a continuat pana in ultimii ani cand s-au deschis baruri si restaurante care intr-un fel au intrat in concurenta cu piata.
Oficiul postal al lui Otto Wagner situat in Biberstrasse, nu departe de Dr. Ignaz Seipel Platz, vis-a-vis de Universitate, era bineinteles inchis caci era sambata. Este greu de crezut ca aceasta cladire a lui Wagner, cu stilul ei clar, simplu, functional, este mai veche decat ministerul vecin, de o arhitectura neo-baroca.
Stilul Secession nu este sever iar cele doua Victorii inaripate de pe cladire, sculpturi de Othmar Schimkovitz, fac cumva legatura cu celelalte cladiri de pe ring.
Dar piesa de rezistenta este holul central. Cu o alta ocazie intrasem in aceasta cladire si abservasem cum bolta in forma de cilindru lasa sa patrunda o lumina alba si rece, difuza, indulcita de reflectia pardosealii din blocuri de sticla. Coloanele de aer conditionat au fost desenate ca sculpturi ornamentale; mobila, desenata si ea de arhitect este si azi in uz.

M-am intors la aceiasi statie de metru, Swedenplatz. M-am asezat pe o banca, alaturi de alti turisti. Banca era una din acelea ce inconjoara pomul, care era un platan batran si jupuit, ce ne oferea neconditionat umbra lui. Langa mine s-a asezat un domn bine, la costum si pantofi negri, eleganti; un tanar, chiar in fata mea folosea telefonul public. L-am vazut apoi prin toate statiile de metrou pe unde am trecut: U3, U1. Eu trebuia sa ajung la capatul liniei 3, pana la Kendlerst de unde sa iau pe 48A.
Cu acest bus am ajuns la Steinhofkirche, pe care deasemenea incerc sa o vizitez de cativa ani. Aceasta biserică nu numai ca este frumoasa dar arhitectul a proiectat-o cu gandul la utilitatea ei. "Biserica de la Steinhof", este "Biserica de azil a Sf. Leopold", construită langa spitalul reformist Leopold Steiner, pentru a folosi pacienților și personalului său. Construit între 1898 și 1902, complexul spitalier era cel mai modern din Europa, oferind îngrijire umană pentru bolnavii mintali. Otto Wagner credea că există frumusețe în tot ceea ce este practic și util. "Arta trebuie să se adreseze celor vii", a scris el, "iar amanta artelor este necesitatea".

Intrările laterale, una pentru bărbați și una pentru femei, făceau parte din proiect. Tot mobilierul a fost proiectat cu muchii rotunjite pentru siguranță. Toată ambianta și redarea artistică lasa impresia de "formă care curge", si avea drept scop să transmită frumusețea și calmul.
De-a lungul timpului, condițiile de la Steinhof s-au schimbat pe măsură ce evenimente istorice bine cunoscute se desfășurau. Există o expoziție emotionantă, care acoperă perioada celui de-al doilea război mondial și anii dupa, cu consecințele lor, in Pavilionul 5, nu departe de biserică.

Biserica este situata pe un deal, in spatele pavilioanelor spitalului. Am urcat cca 17x5 trepte. La ora 3 urma sa fie un tur ghidat al bisericii. Asa ca am intrat, luat bilet de 6 e, pentru seniori.
Am dat o tura in jur si nu ma puteam satura de ceeace vedeam. Iata ca la ora trei a aparut si preotul care a vorbit numai in germana. Nu am rezistat decat 40 de minute, desi soarele batea in vitralii si atmosfera era de vis. Căldura de afară m-a adus la realitate. Am coborat incet cele 85-100 de trepte, si m-am indreptat catre statia de autobuz gandindu-mă că dacă spitalul mai este in functiune, este foarte "dezolant". In afara de portar si turistii din biserica, nu intalnisem tipenie de om.

Duminica. Dis-de-dimineata am pornit catre Muzeul Militar care deschidea la ora 9. Prima duminica din luna, intrarea era libera. Burnita, dar cui ii pasa?! Muzeul nu este departe de hotel.
Clădirea muzeului este elementul central al Arsenalului din Viena, un complex militar uriaș ridicat dupa revoluția din 1848/49. Arsenalul a fost cel mai mare proiect de construcție al tânărului Kaiser Franz Joseph I în primii ani de domnie și a servit pentru a-și consolida poziția neo-absolutistă de putere, spre deosebire de Viena revoluționară din 1848. Arhitectul danez Theophil Hansen a proiectat muzeul de arme, finalizat la 8 mai 1856, la doar șase ani de la începerea construcției, devenind cea mai veche clădire muzeală - planificată și executată ca atare în Austria. Pe partea sud-vestică a Arsenalului s-a inaugurat calea ferată Viena-Raab si principala stație Wiener Bahnhof (deschisa in 1848). Theophil Hansen a avut Arsenalul venețian ca inspiratie. El a împrumutat si elemente de stil bizantin, adăugând unele elemente gotice în acest proces. Interiorul Muzeului de Istorie Militară arată intenția împăratului Franz Joseph să creeze nu doar o clădire care să găzduiască colecțiile de arme imperiale, ci și un memorial pentru armata imperială. Feldherrenhalle, prezintă 56 de statui ale "celor mai faimoși războinici și ofiteri de câmp de lupta ai Austriei, vrednici de emulația veșnică", cum sunt descriși în rezoluția imperială din 28 februarie 1863. Toate statuile, din marmură de Carrara, sunt de aceeași înaltime, 1,86 m. Numele celor reprezentati se găsesc pe plăcile situate deasupra fiecărei statui, în timp ce la baza sunt înscrise numele sculptorilor.

Aveam azi in program Karlkirche si Muzeul Vienei, ambele in Karlplatz, asa ca am luat metroul catre aceasta piata. La iesirea din metrou, am remarcat cele doua Pavilioane ale lui Otto Wagner (1899), foste intrari de metrou. Acestea au facut parte din proiectul de 36 de statii de metrou pentru executia carora a fost angajat in 1892 acest arhitect. Construite intr-un stil ce avea sa fie la moda la inceputul sec 20, Jugendstill, pavilioanele prezinta ingenioase combinatii de materiale: marmora alba si metal prefabricat vopsit verde, cu acoperisul din cupru oxidat, de un verde stralucitor.
La varsta de 60 de ani, Johann Bernhard Fischer von Erlach a inceput constructia bisericii Karlkirche dedicate Sf. Charles Borromeo, biserica ce va fi terminata de fiul lui.
Karl VI a initiat constructia in urma epidemiei de ciuma din 1713. Cladirea combina Coloana lui Traian, porticul roman al Panteonului si Domul Bazilicii St. Petru din Roma. Este cea mai frumoasa cladire baroca a Vienei. La interior cupola este acoperita de fresce de Johann Michael Rottmayr. Am intrat si urcat cu un lift care te duce sus, aproape de cupola, unde poti vedea cum se executa o atat de grea lucrare. De aici pornesc scari de metal si mai sus, poti iesi afara si admira Viena. In fata biserici se afla o fantana cu o sculptura de Henry Moore.

Muzeul Orașului Viena. Expoziția permanentă de artă și colecția referitoare la istoria Vienei, includ exponate din perioada neolitică până la mijlocul sec. XX. Accentul se pune pe sec. XIX, de exemplu lucrările lui Gustav Klimt.
Inițial cunoscut sub numele de Muzeul istoric al orașului Viena (Historisches Museum der Stadt Wien), a functionat din 1887 până în 1959, în cladirea Primăriei Vienei (Rathaus). În 1953, Consiliul orașului Viena a adoptat o rezoluție pentru a onora președintele austriac și fostul primar Theodor Körner, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, trecând la construcția unui nou muzeu.
A fost organizat un concurs la care au participat 80 de concurenți. Desi juriul a acordat locul 4 lui Oswald Haertl, acesta a fost ales ulterior pentru a proiecta clădirea, care a fost executată într-un stil contemporan. Haertl a fost responsabil și pentru designul interior.
Muzeul a fost deschis la 23 aprilie 1959, ca primul muzeu construit in timpul celei de-a doua republici.

Muzeul istoric s-a distins prin expozițiile sale, afara de cea permanenta. În 1985, sub conducerea regizorului Robert Waissenberger, a prezentat expoziția Jugendstil Traum und Wirklichkeit (vis și realitate) la Vienna Künstlerhaus pe partea opusă a pieței (cu peste 600.000 de vizitatori, a fost una dintre cele mai de succes expoziții organizate vreodată la Viena).
În 2003, sub conducerea lui Wolfgang Kos, muzeele orașului Viena au fost unite sub numele Muzeului Vienei.
Amintim expozițiile speciale: 2009-2010 - Large-scale exhibition at the Künstlerhaus: Battle for the City: Politics, art and everyday life, 1930.
Un memorandum de cooperare a fost semnat în anul 2000 cu Muzeul orașului Nagoya.
In parcul din fata muzeului se gasesc cateva statui (printre care si cea a lui Rudolf, fiul imparatului Frantz Josepf). Desemea un sarcofag egiptean.

Mergand pe langa cladirea Universitatii Tehnice, edificiu neoclassic ridicat in 1815, si traversand Wiedner Hauptstrasse, am iesit in Rechte Wienzeile, la piata Nasch Markt. In dreapta se vede cladirea alba, cu cupola din 3000 de frunze din fier forjat aurite, Pavilionul Secession al lui Josef Maria Olbrich. Deschis cu ocazia celei de a doua expozitii a artistilor grupului “Secession” in 1898 si Incredibil de modern pentru sfarsitul sec. XIX, a fost o provocare a avangardistilor.
Monumentul afisaza pe fatada urmatorul moto:
“Der Zeit ihreKunst, der Kunst ihre Freiheit” (Fiecarui secol arta sa, artei libertatea ei).
In subsol se odihneste pe trei pereti, minunata fresca a lui Gustav Klimt - Bethovenfries inchinata Simfoniei a IX-a a marelui muzician. Pe o lungime de 34 m, fresca are trei sectiuni: “Asteptand fericirea, Puterile ce se opun, Adevarata fericire, pura si absoluta dragoste”.
Zeci de ani i-au trebuit Vienei ca sa ajunga asa cum o vedem azi, dar cei "mai grei ani" au fost in timpul lui Frantz Josef, care cu mari sacrificii a deschis nenumarate santiere de constructie si sistematizare, intelegand ca numai asa Viena va deveni o adevarata capitala europeana, civilizata. Si asa se explica bloculetele de locuit si nu case individuale cu gradini, ca in alte orase.

Seara am explorat zona in care este situat hotelul meu. Am mers pe Laxenburger Strasse pana la Quellen Platz si m-am intors pe Favoriten Strasse, pe care in fiecare zi voi veni din centru. Am vazut lume care in aceasta seara de duminica, se plimba pe strada, sau se aseza la mese in cafenele, cofetarii si restaurante. Unii stau de vorba pe banci in parcul din fata bisericii.
Apoi am luat-o catre gara, caci voiam ca a doua zi sa merg de aici in excursia rezervata prin compania "Viator", la Mayerling.

Gara centrală din Viena: Wien Hauptbahnhof, fosta "Wien Südbahnhof".
Noua cladire a garii centrale a fost deschisă în 2015. Primele trenuri din tara, de lunga distanta, se opresc acum aici. Informatiile pentru toate trenurile de noapte, autobuze, autocare sunt centralizate aici. Platformele de la nouă la doisprezece pot fi atinse prin două intrări noi: pe Karl-Popper-Straße și pe Sonnwendgasse, dincolo de curtea sudică.
Sunt disponibile toalete, ascensoare și parcari pentru persoanele cu dezabilități, precum și sisteme de auz inductive.
Zilnic 145 000 pasageri traverseaza aceasta gara si 1100 trenuri intra aici.
Am gasit platforma de unde a doua zi voi lua "SightSeeing bus", si am decis ca nu voi mai merge pana la Opera ci, voi veni aici direct, dimineata.

Luni. Vienna Woods and Mayerling, excursie de o juamatate de zi.
In drum spre Mayerling, unde se afla cabina de vanatoare unde a avut loc tragica moarte a printului mostenitor Rudolf si a amantei sale baroana Mary Vetsera, ne-am oprit la Manastirea Cisterciana Heiligenkreuz (Sf. Cruce) construita in 1133.
Toate aceste obiecrive se gasesc in Padurea vieneza - Wienerwald, care se intinde pe o suprafata de 45 x 30 km. Situata pe dealuri separate de vaile raurilor Triesting, Golsen, Traisen si bineinteles Dunare, zona aceasta dens impadurita cu foioase si conifere, are cel mai inalt punct la Schopfl, cca 893 m peste nivelul marii, unde este situat si Observatorul Astronomic Leopold Figl.
Din fuga autocarului am vazut cat de ingrijita este padurea, cum sunt amenajate alei asfaltate pe care se pot plimba biciclistii, am vazut ape curate care serpuiesc printre pietre, cum o data serpuia raul Sinaia. In 1987 Guvernatorii statelor Viena, Austria de Jos si Burgenland, au semnat “Vienna Woods Declaration” prin care se angajau sa protejeze natura in aceste regiuni.

Am trecut prin Baden, oras balnear prevazut cu un elegant cazinou, la numai 26 km de Viena. Situat la gura romanticului Helenental, facand parte din valea raului Schwechat, orasul era resedinta de vara a claselor avute ale Vienei. Chiar imparatul Francisc al Austriei poseda aici o vila de lux. Sunt aici 13 bai de ape calde (de la 22 ş C la 36ş) ce contin o mare cantitate de sulfat de calciu. Ramase din timpuri vechi sunt si ruine de terme romane.
Imprejurul orasului sunt 120 de vinarii si 70 mici restaurante.
Dupa cel de al doilea razboi mondial, orasul a fost centrul fortelor sovietice si aliatilor ce au administrat Austria pana in 1955.

Am oprit la Heiligenkreutz Abbey, manastire cisterciana situata la 13 km de Viena, fondata in 1133, a doua in lume a acestui ordin religios care a functionat fara intrerupere pana zi. A fost fondata de Leopold III de Austria la cererea fiului sau Otto, viitor arhiepiscop de Freising.
Dinastia de Babenberg va dona masiv acestei Abbei, dea lungul timpului. In timpul invaziei turcilor (1529), manastirea a fost arsa pana la temelii. A fost recontruita mai tarziu in stil baroc prin grija staretului Klemens Schafer.

Mai mult de 800 de ani a pastrat manuscrise de mare valuare (este foarte cunoscut cel al lui Alberich Mazak 1609-1661). Manastirea a fost si ramane un centru important muzical. Imprimarea in 2008 a CD-ului de Cant Gregorian “Muzic for Paradis”, a daugat la renumele asezamantului.
In curtea interioara ne intampina coloana baroca a Sfintei Treimi, opera a lui Giovanni Giuliani, terminata in 1739. Biserica manastirii combina stilul romanesc cu cel gotic. Vitraliile sunt originale din sec XIII. In 1802 s-a deschis institutul de filozofie si teologie, azi unul dintre cele mai mari institute de educare preoteasca din lumea germana. In ian 2007, Papa Benedict XVI a ridicat aceasta scoala la rangul de Pontifical Athanaeum cu dreptul de a oferi grade ca orice alta universitate austriaca.

Dupa aceasta instructiva vizita, ne-am indreptat catre cabana de vanatoare Mayerling, obtinuta in 1886 de Imparatul Franz Josepf I de Austria si transformata intr-un “chalet” de vanatoare.
O superba priveliste - dealuri, vii, paduri - ni se intinde la picioare si nu ma pot impiedica sa ma intreb cum un barbat de 30 de ani a putut sa-si puna capat zilelor (30 ian 1889) in mijlocul atator frumuseti! Adiacent bisericii fondata de imparatul Franz Joseph dupa moartea fiului sau si a manastirii de maici carmelite care se roaga zilnic pentru sufletul nefericitului print, se afla un muzeu care contine informatii din viata de zi cu zi a familiei regale.

A urmat vizita pesterei Seegrotte. In 1848 s-au gasit zacaminte de gips. S-a deschis o mina care a functionat pana in 1912 cand, o explozie a dus la navalirea apei in mina. Mina a fost inchisa pana in 1932 cand speologii au descoperit ca un lac enorm ocupa nivel doi al minei (la cca 60m adancime de la suprafata).
Au fost facute amenajari si grota a fost transformata in obiectiv turistic. In anul 1944 insa, nazistii confisca grota, pompeaza afara apa si instaleaza o fabrica de avioane. Aici a fost fabricat Heinkel HE 162. Au lucrat aici cca 2000 de oameni, in majoritate prizonieri de razboi. Obiectivul este vizat si distrus in aprilie 1945 de armata rosie.
Azi grota este vizitata annual de cca 250.000 de turisti Grota se afla langa oraselul Hinterbruhl, la cca 17 km de Viena.

Am ajuns la Viena pe la ora doua. Aveam in plan vizita bisericii Votive si a Palatului de Iarna al printului Eugen. Desigur, am mers pe jos spre biserica, dar…in directie gresita.
In Stephanplatz am vizitat catedrala si apoi, pe o caldura de foc, am cautat Palatul de iarna. Vazand ca nu nimeresc strada, am intrat intr-un elegant magazin de bijuterii ai am intrebat vanzatoarea. Aceasta, un pic reluctanta, cand i-am facut un compliment despre superbii cercei de ametist pe care ii purta, mi-a indicat "a treia pe stanga".
Din nenorocire palatul era inchis pana joi: primeau exponate. Nu a contat cat l-am dus cu vorba pe omul de ordine de la intrare: nu se putea vizita. Abatuta m-am indreptat catre Muzeul de Stiinte Naturale. dar mai intai cateva cuvinte despre piata si catedrala.

Stephansplatz. Situata in inima celui mai vechi district al Vienei, catedrala St. Stephan, construita si reconstruita in multe etape incepand din 1137, este refacuta in maniera gotica de ducele Rudolf al IV, dupa modelul catedralei St. Denis din Paris. In 1359 este construita fundatia pentru cele trei nave ale bisericii. Faimosul turn de sud, Steffl, a fost terminat in 1433.
In 1469, cand Viena a devenit oras Episcopal, la cererea imparatului Frederick al III, St. Stephan devine catedrala. Stilul baroc isi face aparitia in 1647, o data cu constructia altarului de catre fratii Pock. Acoperisul, format din 250000 de tigle glazurate cu motivul in zig-zag si doi vulturi imperiali, constitue una din atractiile fotografului amator. Restaurata cu mare arta intre 1945-1952, in ciuda faptului ca turnul de nord nu a fost niciodata terminat, catedrala supravegheaza mandra si austera lumea pestrita de la poalele ei. In jurul ei se tes strazi comerciale. La poarta ei se gasesc trasuri trase de cai, pentru desfatarea turistului obosit. In piata se canta si se fac scamatorii iar seara, lumea iese pentru o inghetata si schimbarea de idei.

Muzeul de Stiinte si Istorie Naturală (Naturhistorisches Museum) este unul dintre muzeele importante ale lumii, colecțiile sale de artefacte fiind adunate de peste 250 de ani si prezentate pe o suprafață de 8.700 de metri pătrați.
Începând din 2011, muzeul adăpostește aproximativ 30 milioane de obiecte. În culisele muzeului se desfasoara activitatea a peste 60 de oameni de știință. Domeniile de cercetare acoperă subiecte de la originile sistemului nostru solar și evoluția animalelor și a plantelor, până la evoluția umană, precum și tradițiile și obiceiurile preistorice.

Clădirea a fost deschisa publicului în anul 1889 ca Muzeu Imperial de Istorie Naturală. Clădirea aceasta cu ornamente decorative bogate si cea a Kunsthistorisches Museum, au fost construite între anii 1872 și 1891 pe Ringstraße în conformitate cu planurile întocmite de Gottfried Semper și Karl Freiherr von Hasenauer.
Exponate de neînlocuit, ca de exemplu Venus din Willendorf, vechi de 25.000 de ani, și un schelet de dinozaur Diplodocus, plus animale dispărute sau specimene de plante de acum 200 de milioane de ani (marea vacă a lui Steller), sunt prezentate în cele 39 săli.

La etajul superior parterului (Hochparterre) pot fi văzute pietre prețioase (un uriaș topaz cântârind 117 kg), minerale și meteoriți (cea mai mare colecție din lume), fosile rare, împreună cu lucrări de artă preistorică: Venus din Willendorf, scheletul de Diplodocus. Se afla aici si un număr mare de pietre geme pe care Maria Theresia le-a făcut cadou soțului ei.
De cum am intrat, intr-o camera obscura cu vitrinele luminate, am vazut cateva din bratarile mari de aur masiv, care au facut subiectul scandalui de acum cativa ani din Romania.
Colecțiile de insecte datează din 1793, atunci când Francisc I al Austriei a cumpărat colecțiile științifice ale lui Joseph Natterer Sr. Organizarea actuală a muzeului datează din 1876. Entomologistii Ganglbauer și Karl Holdhaus, Rogenhofer și Hans Rebel, Josef Emanuel Fischer von Röslerstamm, au contribuit substanțial la reputația internațională a muzeului.

Marti. M-am urcat in tramvaiul "0", ce trece prin fata hotelului meu si, dupa doua statii am coborat si am gasit intrarea principala a domeniului Belvedere. Printul Eugene de Savoie, supranumit “little Capuchin” (pentruca in lupte purta o simpla tunica maron in locul incarcatei uniforme a inaltului lui grad de maresal, grad ce il detinea de la varsta de 25 de ani) om de mare cultura, a decis in 1714 sa opreasca lupta impotriva lui Louis XIV si sa se bucure de fructele muncii sale.
A dat mana libera arhitectului Johann Lukas von Hildebrandt sa construiasca doua palate Belvedere care sa se lege printr-o gradina in stil francez. Gradina este executata de un discipol al lui Le Notre, Dominique Girard.
Unteres Belvedere ca si Oberes Belvedere datand din 1716 respectiv 1722, sunt construite in somptuos stil baroc si adapostesc colectiile de arta ale lui Eugene de Savoie.
Gasim aici uleiuri de pictori austrieci cat si de pictori din lumea intreaga; lucrari de arta medievala, opere ce ilustreaza curentele impressionist, realist, Jahrhundertwende, curentul manierist, classicist, romantic. In salonul Grosser Marmosaal - o sala de bal vasta pardosita cu marmora rosie si cu o fresca de Carlo Leone pe plafon - a fost semnat la 15 mai 1955, Tratatul de Stat prin care "ocupatia aliatilor" in Austria lua sfarsit.
O dala in partdoseala poarta in limba germana, referiri la eveniment. Semnatarii tratatului sunt cei patru ministri de externe ai puterilor ce au ocupat Austria intre 1945-1955: Vyacheslav Molotov (URSS), John Foster Dulles (SUA), Harold Macmillan (Anglia), Antoine Pinay (Franta) si din partea Austriei Leopold Figl. Semneaza deasemenea si patru inalti comisari straini.

Am intrat prin fata in domeniu. Am facut poze palatului ce se oglindeste intr-un lac. Pacat ca alaturi, obturand partial fatada, era un chiosc alb, o expozitie a unui sculptor modern. De cum am pasit pragul - era devreme si nu era lume, m-au intampinat cei doi uriasi care sustin etajul intai. Scara monumentala, alba, este splendida. Am stat pe o bancheta, si m-am gandit: au urcat si coborat oameni pe aceste scari, si nu fietecine, oameni mari, luptatori si conducatori de popoare. Am luat la rand saloanele: era iar la moda Klimt. Dar ce sali pline de frumuseti!
Ce vedere catre gradinile din spatele palatului, spre celalalt Belvedere…Japoneze tinere nu se mai saturau de pozat. Am facut si eu acelasi lucru, am acum o colectie de picturi din muzeu…caci era permis sa faci poze, desigur fara blitz. M-a uimit faptul ca Rottmayer, pe care il stiam pictor de biserici, de fresce, are aici atatea tablouri, uleiuri pe panza.

Am iesit apoi in soarele de amiaza si am luat-o incet-incet prin parc. O fata sedea pe o banca de piatra si, ca si mine o data, de mult, citea o carte.
Florile, combinatie de albastru, portocaliu, alb si rosu, erau de remarcat. Cascada functiona; era curat si lumea nu calca pe iarba. Era liniste si pace. As mai fi stat dar imi era foame si era asa de cald; aveam soarele dogoritor chiar desupra capului.
Am iesit in strada prin celalalt palat Belvedere, pe care de data asta nu l-am vizitat, in Swartzenbergplatz. Dar nu mai aveam carteluta in aparatul foto ca sa fotografiez marele monument al eroilor, fantana si tot ce era imprejur.
Am luat-o incet catre statia de tramvai; surpriza, tramvaiul "D" m-a ajuns din urma, mergea acum pe Prince Eugen.
Am stat un timp in camera si pe la 4pm am plecat sa vizitez Biserica Votiva.

Biserica Votivă (Votivkirche) este o cladire catolica neo-gotică situată pe Ringstraße. Arhitectul a fost Heinrich von Ferstel. Prima piatra de fundatie a fost pusa in 1856; biserica a fost terminata in 1879. Lungimea ei este de 85 m; latimea de 55 m; latimea la nava de 30 m; inaltimea de 99 m.
În urma încercării de asasinare a împăratului Franz Joseph în 1853, fratele împăratului, arhiducele Ferdinand Maximilian, a inaugurat o campanie de creare a unei biserici pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru salvarea vieții împăratului. Biserica a fost dedicată în 1879 cu ocazia aniversării nuntii de argint a împăratului Franz Iosif și a soției sale.

A fost ales proiectul lui Heinrich von Ferstel (1828-1883), care la acea vreme avea doar 26 ani. Acesta a optat pentru stilul neogotic, împrumutând din arhitectura catedralelor gotice franceze. Din cauza acestui concept, mulți oameni cred că această biserică este o biserică gotică originală. Cu toate acestea, Votivkirche nu este o imitație servilă a unei catedrale gotice franceze, ci întruchipează mai degrabă un concept de design nou, individual. În plus, Votivkirche a fost construita cu un singur arhitect care își exercită controlul asupra întregii sale construcții, și nu de mai multe generații de constructori, cum au fost construite catedralele din Evul Mediu.
Biserica a fost una dintre primele clădiri care urmau să fie construite pe Ringstraße. Deoarece ce zidurile cetății existau în acel moment, biserica nu este situată direct pe bulevard, ci are in fata o piață largă (parcul Sigmund Freud de azi). Votivkirche este făcuta din gresie albă, asemănătoare cu Stephansdom, care trebuie să fie în permanență renovată și protejată împotriva poluării atmosferice și a ploii acide, care tinde să coloreze și să erodeze piatra moale.

MAK - Muzeul Austriac de Artă Aplicată si Artă Contemporană.
Österreichisches Museum für Angewandte Kunst / Gegenwartskunst).
MAK este situat pe Stubenring 1, în centrul orașului Viena. În plus față de focalizarea tradițională pe artele decorative și design, acest muzeu acordă, o deosebita importanță artei contemporane.
In martie 1863, muzeul Regal Austriac de Arta si Industrie, a fost deschis după ani de eforturi de Rudolf von Eitelberger pentru împăratul Franz Joseph I, la inițiativa vărului său arhiducelui Rainier al Austriei. Rudolf von Eitelberger, primul profesor de istoria artei la Universitatea din Viena, a fost numit director al muzeului. Muzeul urmează, în esență, modelul Muzeului Victoria and Albert, din Londra.

Din 1869 începe construcția unui nou local în stil renascentist in Stubenring 5, dupa planurile lui Heinrich von Ferstel. La 15 noiembrie 1871 muzeul este deschis publicului. În 1947, Muzeul Național de Arte Decorative din Viena este redenumit și devine Muzeul de Arte Aplicate (MAK). Este redeschis în 1949, odată ce a fost reparat dupa distrugerile suferite in urma bombardamentelor. Cu ocazia aniversării a 150 de ani, MAK constitue o punte de legătură între artă și viața de zi cu zi.
În Kunstbättersaal (salonul tipăriturilor) au avut loc expoziții temporare de afișe, proiecte arhitecturale, imitații sau imprimeuri japoneze, xilogravura cu diverse teme.
'Info-Pool Design" este finanțat de stat si ține seama de caracteristicile de proiectare austriece contemporane; servește si ca arhivă. Colecția de studiu include si o reproducere a bucătăriei din Frankfurt a primei femei-arhitect in Austria, Schütte-Lihotzky Margarete.

Biblioteca MAK oferă informații cu privire la toate domeniile de Arte Aplicate, acoperind perioada sec XVI-lea până în prezent, în timp ce manuscrise, incunabule și cărți acoperă perioada din sec XV-lea până în prezent. Colecția de imprimate include stampe, postere, fotografii, desene, acuarele și schițe din arhivele Wiener Werkstätte. Stampe deosebit de frumoase reprezintă Hamzanama.
Hamzanama (în persană sau urdu Epopeea lui Hamza) sau Dastan-e Amir Hamza (în persană sau urdu Aventurile lui Amir Hamza) este un set de legende al căror protagonist este Hamza ibn Abdul-Muttalib, unchiul patern al lui Mohamed, care a trăit în sec. VII a.d.
Se gaseste aici prima versiune majoră scrisă din ordinul împăratului Mughal Akbar în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. După o perioadă de eclipsă în care tradiția orală aproape se stinge, Hamzanama a gasit un interes reînnoit din partea savanților și artiștilor.

Am intrat in Stadpark si m-am plimbat mult pana am gasit obiectivul meu, statuia lui Strauss. Dar aceasta era asaltata, efectiv, de un grup de orientali care nu se mai dadeau jos de pe treptele monumentului.
Stadpark, primul parc public in Viena, a fost deschis la 21 august 1862. Firisorul de apa Viena, scapa liber de sub planseele stradale ale orasului, pentru a infrumuseta acest parc. Atractiile parcului sunt monumentele si cladirea Kursalon, construita intre 1865-1867, dupa planurile arh. Johann Garben. Aici a dat Johann Strauss II, primul sau concert la 15 oct 1868. Pe langa Monumentul lui Strauss executat de sculptorul Edmund Hellmer in 1921, cu statuia compozitorului executata din bronz aurit, se mai gasesc in parc monumente ale lui Schubert, Lehar, Stolz, Makart.

Miercuri. Ieri de dimineata am telefonat la Lichtenstein Museum si am aflat ca vizita lunara era pentru vineri si, lista era plina. Draguta doamana secretara, mi-a spus ca ma poate adauga totusi pe lista. Numai ca eu plecam joi. Dar, m-a asigurat ea, "gradinile pot fi vizitate zilnic si sunt bine venita, iau tramvaiul "D" pana la Bauernfeldplatz".
Asa ca azi de dimineata am luat tram "D" catre Gradini. Dar, neatenta, am coborat opt statii dupa. Era si aici un parc, dar nu cel pe care il cautam.

Parcul Heiligenstadt este un parc urban de 9 hectare, situat în districtul cu acelasi nume. A fost inaugurat sub primarul Karl Lueger la începutul secolului al XX-lea.
În 1781, descoperirea unui izvor mineral din epoca romană, a dat naștere băilor Heiligenstadt cu grădini si spa. În 1845, a fost deschisă Kuglerbad și Kuglerpark.
Modificarea nivelului apelor subterane cauzata de regularizarea bazinului Dunarii (1870-1875), a determinat reducerea anuală a sursei minerale. Baia lui Kugler din Grinzingerstraße 28 a fost menționată ultima dată în 1882 în publicitatea de locuințe a lui Adolph Lehmann. Din 1883, băile și piscinele, au devenit proprietatea lui Adolf Abraham Goldschmidt, a cărui văduvă Anna Geborene Fried le va vinde in 1900 municipalității Viena.

În 1900, municipalitatea Viena a comandat un parc care a purtat numele Kuglerpark până în 1905. În 1936-49 a fost numit Kuhnpark (după Wenzel Kuhn, 1854-1933), apoi Heiligenstadt Park. De ingrijirea parcului municipiului Viena, se va ocupa primarul Josef Neumayer (1844-1923). În 1977, în zona sudică au fost incluse părți ale fostelor grădini Rothschild.
În 1882, Nathaniel Mayer Freiherr von Rothschild, nepot al lui Samuel Rothschild, cel ce a deschis prima banca in Viena, a dobândit suprafețe mari de teren pe Hohe Warte și a constituit o grădină botanică.
Parcul Heiligenstadt este protejat din 1999, în conformitate cu cartografia Geotop din Viena. Pe malul Nesselbachtal din zona acestui parc, subsolul bazei terasate contine urme din Pleistocenul timpuriu si Sarmate. Marginea terasei constitue un sit important fosil al Pleistocenului mijlociu din râul Loess. În gropile de pietriș din Heiligenstadt s-au găsit deja dinți si cranii de mamuți precum si fosile ale altor mamifere din era glacială.

M-am intors cu tramvaiul "D" pana la Bauernfeldplatz, unde nu departe pe strada Furstengrasse la nr 1 este muzeul Liechtenstein cu gradina lui.
Prințul Johann Adam Andreas von Liechtenstein, a comandat proiectarea și construcția palatului, lui Domenico Egidio Rossi. Acesta l-a terminat în 1700. La decorarea interioarelor au contribuit Marcantonio Franceschini, Antonio Bellucci, Andrea Pozzo și Johann Michael Rottmayr. Sculptura a venit de la Giovanni Giuliani și studioul său, și stucul de la mesterul Santino.
Palatul a carui ultima renovare s-a terminat in 2004, are o superba scara centrala cu fresce de Johann Michael Rottmayr si picturi de italieni de renume. O superba gradina continua parterele elegante ale cladirii. Azi este inchiriat pentru baluri, receptii si meetinguri.

O alta cladire, Palatul Liechtenstein din centrul Vienei, este tot proprietate a familiei princiare Liechtenstein. Acesta poate fi gasit in Bankgasse la nr 8, facand o scurta plimbare pe lângă Ringstrasse, nu departe de Burgtheater și Volksgarten.
La etajele palatului se accede urcand una dintre cele mai frumoase scări "grand baroc" din Viena. În saloane, plafoanele opulente de stucco executate in stil baroc si neo-rococo, mobilierul original, draperiile de mătase și parchetul rafinat de Michael Thonet, formează un întreg armonios și oferă o perspectivă interesantă asupra epocilor trecute.
Construcția Palatului a început în 1691, sub instructia arhitectului Dominik Andreas Graf Kaunitz, dupa desenele lui Enrico Zuccalli. În 1694, prințul Johann Adam Andreas I, traseaza arhitectului Domenico Martinelli sarcina de a termina palatul (1705).
Printul Alois II von Liechtenstein a refacut palatul în stil "al doilea rococo" între anii 1836 și 1847. Cladirea a fost renumită în secolul al XIX-lea pentru perfecțiunea sa tehnică: un lift pe patru etaje, interfon intern cu tuburi din cauciuc și mătase, incălzire cu aer cald suflat prin orificii de evacuare inteligent integrate în panouri de perete. În cel de-al doilea război mondial, daune grave au fost cauzate de explozii de bombe și de o aeronavă care s-a prăbușit pe acoperiș.

Una dintre cele mai mari colecții Rubens din lume și lucrări reprezentative ale lui van Dyck, Lucas Cranach și Raffael, Rembrandt, van Ruysdael și Hamilton - pot fi admirate in acest palat. Există o colectie de porțelanuri, o colecție extinsă de bronzuri și una dintre cele mai elegante calesti franceze de ceremonii. Ca mobilier mentionam Cabinetul Badminton, cea mai valoroasă piesă de mobilier din lume. Colecția Liechtenstein este una dintre cele mai mari și mai importante din lume.
Cabinetul Badminton, piesă monumentală de mobilier din secolul XVIII, a batut de două ori recordul mondial pentru cea mai scumpă piesă de mobilier vânduta vreodata la licitatie.
Cabinetul Badminton a fost comandat de Henry Somerset, al 3-lea Duce de Beaufort, la vârsta de 19 ani. A fost nevoie de treizeci de experți si șase ani pentru a-l termina. A fost numit dupa domeniul ducelui, Badminton House in Gloucestershire, Anglia, unde a rămas până ce a fost vandut la licitate de urmașii ducelui, în secolul al XX-lea.
Dulapul de abanos este de peste 12 picioare înălțime și prezintă scene executate în "Pietra Dura" - pietre incrustate fin tăiate, lustruite și colorate, si chiar un număr de pietre semiprețioase. In partea de sus a cabinetului se afla un ceas, impodobit cu cu fleurs-de-lis.
La prima licitatie in 1990, cabinetul s-a vandut cu 8.58 milioane Ł. Revandut in 2004, a stabilit un nou record: 19 milioane Ł. Azi, face parte dintr-o colectie de 15 cabinete in "pietra dura", ce le poseda familia Liechtenstein.

M-am intors linistita la hotel. M-am odihnit un pic si pe seara am iesit sa caut renumita vila, Hundertwassehaus. Am luat tramvaiul "0" si am coborat in piata cu nume resonant Radezkiplatz, iar de acolo am mers pe Lowengasse pana la Kegelgasse nr 36-38.
Pictor si gravor, Friedernsreich Hundertwasse a ridicat acest bloc de locuinte ieftine (50 apt) repudiind orice stil architectural si folosind o gama variata de materiale in armonie cu mediul ambient. Comisionata de fostul primar Leopold Gratz, sponsorata de orasul Viena, cladirea terminata in 1985, a infruntat criticile localnicilor, dar cu timpul si-a cucerit admiratia lor, nu numai a vizitatorilor straini. Am luat din nou tramvaiul si iata-ma in centru.

Indreptandu-ma spre Minoritenplatz, am depasit in dreapta gradina Volksgarten, desenata de Louis de Remy (1819-1823), prima gradina publica a orasului (1823). Intorcandu-ma mai tarziu in cautarea unui loc de odihna, am avut o surpriza: in mijlocul parcului am gasit un templu doric construit de Pietro Nobile in idea de a adaposti statuia lui Antonio Canova “Theseus omorand Centaurul” (care se gaseste azi la Muzeul de arta - Kunsthistorisches Museum).
Zona Volksgarten a fost inițial utilizată pentru fortificații. Între 1596 și 1597, pe partea estică a actualului parc, a fost ridicat un zid de cetate. În 1639, pe partea sudică au fost construite fortificații suplimentare. În 1809, aceste fortificații au fost distruse de trupele franceze ale lui Napoleon. Începând din 1825, denumirea Volksgarten a fost folosită în mod obișnuit.
In partea de nord a parcului, se află monumentul împărătesei Elizabeth, de Hans Bitterlich și Friedrich Ohmann, terminat în 1907. Hans Bitterlich a sculptat statuia împărătesei dintr-un bloc de 8000 kg de marmură Laaser, cu o înălțime de 2,5 m. Volksgarten are si două fântâni: cea a lui Triton și Nimfa a fost construită în 1880 de Viktor Tilgner; fântâna Volksgarten a fost ridicată în 1866 de Anton Dominik Fernkorn.
Parcul este renumit pentru frumoasele parterurilor de trandafiri: cca 3.000 de tufe de peste 200 de soiuri diferite.

In Minoritenplatz nu am am putut vizita biserica ramasa din complexul manastiresc fondat de ducele de Babenberger Leopold VI in prima jumatatea sec 14. Era tarziu, spre seara. Dar din vizita mea trecuta, amintesc uriasul mosaic - copie dupa “Cina cea de taina” a lui Leonardo da Vinci, comisionata la Milano lui Giacomo Raffaelli de catre Napoleon, care a dorit sa ia la Paris originalul aflat pe peretele bisericii.
Mozaicul, terminat dupa abdicarea lui Napoleon, a fost cumparat de Francis al II-lea al Austriei care dorea să-l instaleze în palatul Belvedere. Fiind prea mare pentru clădire, a fost instalat pe peretele de nord al bisericii, unde se află în prezent. Mozaicul este de 9,18 x 4,47 metri și are o greutate de cca 20 tone.

Strazile Herrengasse si Freyung, legate printr-un pasaj anturat de magazine elegante, adapostesc cateva palate renumite. Astfel la nr 2 pe Freyung se gaseste Palatul Ferstel care corespunde in str. Herrengasse nr 14. Eleganta Cafenea Centrala redeschisa in 1986 dupa renovare, se afla tot aici, pe Herrengasse nr 14. Aceasta a constituit locul de intalnire a artistilor din Viena intre cele doua razboie. Printre numele de rezonanta amintim: Stefan Zweig, Trotsky, Altenberg, Werfel.
Palatul Mollard-Clary datand din 1689 se gaseste in Herrengasse la nr 9; Palatul Kinsky (1713) in Freyung nr 4, este o cladire de arhitectura baroca civila, azi galerie de arta unde au loc licitatii.
In Bankgasse, la nr 2, se afla Palatul Batthyany (1695); la nr 4-6, Palatal Trautson si Strattmann; la nr 8 se afla Stadtpalais Liechtenstein, am vorbit mai sus. Deasemenea Wallnerstrasse este plina de cladiri datand de la sfarsitul sec 18 si 19, adesea executate de mesteri si arhitecti italieni.
Pe Herrengasse am ajuns in Michaelplatz si inca o data, pe Augustinerstrasse am iesit la Albertina Museum.
De la opera m-am intors la hotel cu metroul. unde trebuia sa imi fac bagajul pentru a doua zi; joi luam avionul la ora 11 spre Toronto. Plecam bucuroasa ca vremea a fost buna, iar planul de vizite a obiectivelor il indeplinisem aproape in totalitate.

Am apreciat munca de sistematizare urbana dusa de edilii orasului, modul inteligent in care sunt refacute cladirile pentru a nu iesi in evidenta prin finisaje si culori socante.
Se pune accent pe mediul verde, parcuri bine plasate si spatioase procura oxygen in aglomeratiile tot mai poluate. In viata moderna caracterizata de viteza, de renuntarea la traditie, trebuie pastrat un loc plimbarilor in aer liber. In aceasta idee au fost amenajate malurile canalului Donau Canal, unde exista alei pietonale cat si pentru biciclete. Mai mult ca oriunde am vazut in Viena lume ce iese seara in strada la plimbare, sau intra in cofetarii si patiserii pentru a servi preparate traditionale.

pt Observatorul
Toronto, 30 07 2017





Arh. Mariana Popa /Toronto    8/1/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian