Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Nostalgii - La pescuit

După ce ne jucaserăm aproape toată ziua pe gura şanţului din faţa casei lui Ciontu, cu o minge de cârpe, seara am hotărât ca, a doua zi, dis- de -dimineaţă să mergem la pescuit pe vale, la bălţile de lângă Dunăre, din zona Dessa. Fiecare urma să îşi ia câte 3 beţe de salcâm pentru a ne confecţiona, la faţa locului, scaune de pescuit. Şi aşa cum ne-am înţeles, la ora şapte dimineaţa, Fane, Costică, Petrică, Ion, Vasile si Nicu, se aflau gata de plecare în faţa casei lui Ciontu. De ale mâncării, şi-a luat fiecare ce a găsit la repezeală prin casă. Şi cu beţele în spinare, am pornit spre Dunăre, prin satul Dessa, cale de aproape 10 km. Mai mergeam, ne mai opream , mai stăteam de vorbă şi timpul trecea. După o oră şi jumătate de mers, am ajuns la Dessa, de unde mai aveam de mers cam o oră. În sfârşit, am ajuns la o baltă măricică, pe care băieţii o ştiau, fiindcă mai fuseseră acolo. Odată ajunşi, am început pregătirile pentru pescuit, adică confecţionarea scaunelor din cele 3 beţe, pe care fiecare le avea, apoi, am confecţionat nişte undiţe artizanale, din ace cu gămălie, agăţate de o sfoară din bumbac şi o trestie luată de pe marginea bălţii, plus pluta din papură. Am poziţionat scaunele cam la un metru în interiorul bălţii şi la oarecare distanţă unul de altul. Ca momeală, foloseam fie mămăligă, fie râme, luate din nisipul de pe marginea bălţii.
Şi, cu gândul că vom avea noroc, am lansat la apă undiţele improvizate, fiindcă noi, fiind nişte copii mai sărăcuţi, nu ne puteam permite să ne procurăm unidiţe performante. Scaunele pe care stăteam, erau infipte în mâlul de sub apă, iar picioarele noastre erau cam jumătate în apă, care din păcate avea şi lipitori, care ajungeau să ni se lipească de picioare, fiind nevoiţi să le desprindem cu mâna şi să le aruncăm la mal.
Primul care a prins un peşte mărişor, a fost Petrică, care s-a bucurat ca un copil. A pus peştele în traistă şi a continuat. Au început să prindă şi ceilalţi câte un peşte, iar la urmă am prins şi eu unul. Si, în timp ce încercam să-l scot din undiţă, arătându-l şi celorlalţi, când am vrut să îl pun în traistă, mi-a scăpat din mână şi, instinctiv, vrând să îl recuperez din apă, m-am răsturnat cu scaunul de sub mine, în faţă, în apa adâncă de aproape 2 metri. Apa mă acoperise complet, nu mai puteam să strig nici după ajutor, dar nu m-am pierdut cu firea, neştiind nici să înot, am început să păşesc pe nisipul de sub apă până am scos capul la lumină, salvându-mă de la înec. Înghiţisem şi câteva guri de apă de baltă. Nici nu îmi dădeam seama, cum aş fi putut să recuperez peştele odată căzut în apă! Ca măsură de precauţie, mi-am retras scaunul mai aproape de mal. Baieţii nici nu au avut timp să sesizeze ce se putea întâmpla cu mine, decât puţin mai târziu. Fiecare a reuşit să prindă câţiva peşti până după amiază.
La un moment dat, făcându-ni-se foame, ne-am retras de la apă şi am început să înfulecăm din cele aduse de mâncare de acasă. Petrică, care nu îşi adusese de acasă decât o felie de pâine, a luat unul din peştii prinşi de el şi a început să îl mănânce aşa crud cum era . Băieţii ceilalţi au făcut haz din povestea asta.
După ce am mâncat, am mai prins fiecare câţiva peşti şi ne-am lăsat, fiindcă soarele trăgea spre asfinţit şi, ca să ajungem acasă pe lumină, ne trebuiau aproape 3 ore de mers la pas. Am abandonat cele trei beţe la malul apei, fiindcă obosiţi cum eram, era inutil să mai carăm în spate şi lemnele alea.
Când se lăsase deja înserarea, ajunsesem la marginea comunei noastre, Poiana Mare, iar până să ajungem acasă ne mai trebuia o jumatate de oră.
Se făcuse deja seară când am ajuns acasă, cu traista în spinare cu cei câţiva peşti prinşi, pe care i-am dat mamei să îi gătească. I-a fript în tigaie şi i-am mâncat cu mare poftă, împreună cu ai mei.
Şi, fiindcă eram destul de obosit în urma drumului parcurs, m-am culcat şi am adormit imediat. Dar, toată noaptea, mi se făceau în faţa ochilor numai cercuri concentrice de deasupra apei, făcute de pluta undiţei cu care pescuisem. A fost greu, dat plăcut. Şi aşa a mai trecut o zi din viaţa noastră.






Oprea Popa- Gormley Stouffville    6/15/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian