Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Însemne ale nemuririi eminesciene o carte de Catinca Agache

Diaspora românească sau comunitățile românești din jurul României au stârnit abia acum interesul autorităților de la București. Dacă înainte de 1989, politica oficială considera că problematica românilor din Jugoslavia sau URSS se rezolvă la Belgrad sau Moscova, iar dispora era socotită ostilă fostului regim politic, după acest an crucial, 1989, s-a creat un curent cultural de valorificare și recuperare a exilului românesc, de considerare a unei culturi unitare pentru românii din Țară și cei din provinciile istorice.

Între cei care s-au preocupat cu intensitate și cu rezultate remarcabile, numele Catincăi Agache se pronunță cu deosebit respect. În 2005, la Princips Edit din Iași, Catinca Agache scoate o carte de referință: Literatura română în țările vecine. 1945-2000, țările vecine fiind Basarabia, nordul Bucovinei, Banatul iugoslav-Voivodina și Ungaria. O carte mult așteptată, cum semnează prefața C. Ciopraga, cu o documentară aproape exhaustivă, exegetul ieșean precizând: „Percepem, pe drept cuvânt, literatura în limba lui Eminescu-Sadoveanu-Nichita Stănescu provenind din afar㠖 ca produs întregitor al ethnosului comun. Exegeze de tip unilateral, bunăoară despre literatura contemporană din Basarabia, din Banatul sârbesc sau din nordul Bucovinei – fiecare cu însemne psiho-fizice particulare – relevă fenomenologia românității în condiții istorice diferite, altele de la un orizont la celălalt”.

Într-o recentă carte, Însemne ale nemuririi eminesciene la românii din afara granițelor țării (1945-2016) (Iași, Princeps Multimedia, 2016), Catinca Agache nu urmărește numai „literatura în limba lui Eminescu”, ci însuși prezența Poetului, a creației și efigiei sale în Basarabia, la românii din Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, la aromâni și istroromâni sau la românii din Diaspora. O carte de pionerat, cum o numește acad. Mihai Cimpoi în prefață, cu titlul semnificativ: „Prezența formatoare și modelatoare a lui Eminescu”, o carte necesară și așteptată pentru că urmărește impactul pe care autorul Odei. În metru antic a avut-o/are asupra românilor de lângă noi sau pretutindenari, sub diverse forme: ediții, traduceri, dezveliri de busturi, fondarea de societăți, asociații, biblioteci, centre cu numele său, emiterea de bacnote, insigne, monede, timbre, organizarea de festivaluri, congrese, olimpiade, elaborarea de exegeze, teze de doctorat etc., adic㠄extraordinara dinamică a valorificării operei”, căci „mitul eminescian, care-și adjudecă românitatea profundă exprimată în limbă, credință, istorie, tradiție, cultură continuă să rămână stea călăuzătoare” (M. Cimpoi).

Ce a însemnat Eminescu pentru toți românii din afara actualelor granițe ale Țării o spune cu o sinceritate debordantă un ilustru cărturar, obligat, după bolșevizarea țării (și publicarea Decretului regal 2134/nov. 1944), să rămână în exil. Pentru cei din țară, care-l încă consider㠄nul” (Cristian Preda) sau „mortul din debara” (H.R. Patapievici), redăm din prefața lui Mircea Eliade la vol. de Poezii de Mihai Eminescu, apărut la Freiburg, în 1950 (pe care Catinca Agache îl așează, potrivit, drept motto-ul cărții): „Tot ce s-a creat după el, de la Nicolae Iorga și Tudor Arghezi, până la Vasile Pârvan, Nae Ionescu și Lucian Blaga poartă pecetea geniului, cugetului sau măcar a limbii eminesciene. Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta spontaneitate și atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit în opera lui Mihai Eminescu. [...] Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zări și ne-a făcut să cunoaștem altfel de lacrimi. El și numai el, ne-a ajutat să înțelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înțelesul și bucuria nenorocului de a fi român. Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-au zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și a acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din el. Noi cei de aici, rupți de pământ și de neam, regăsim în tot ce-am lăsat în urmă, de la văzduhul munților noștri și de la melancolia mării noastre, până la cerul nopții românești și teiul înflorit al copilăriei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reîntoarcem ca într-un dulce somn, la noi acasă”.

Simbol al românității, Eminescu a păstrat în conștiința tuturor românilor, dar mai ales ai celor din afara granițelor oficiale ale Țării, imaginea unei culturi autentice, a identității și mândriei naționale. Mulți români înstrăinați fără voia lor s-au salvat prin Eminescu, cum adeverește Mihai Cimpoi.
În Basarabia („sora noastră cea mezină”, după expresia lui Eminescu), autorul Luceafărului a întreținut spiritul românismului prin principalele reviste literare și culturale: Glasul (prima publicație postbelică cu grafie latină din Basarabia, tipărită la Riga cu sprijinul Mariei Macovei Brediș apărută în februarie 1989, având pe prima pagină Doina, cu portretul autorului ei, redactori fiind Grigore Vieru, Leonida Lari, I. Dontă, N. Dabija), Nistru (redactor șef D. Matcovschi), Limba română (Al. Bantoș), Basarabia (N. Popa), Viața Basarabiei (M. Cimpoi), Contrafort etc. Sub semnul lui Eminescu au reușit să revină la alfabetul latin (în 1989) și la limba română, ca limbă de stat (1994), multe instituții de cultură și învățământ îi poartă numele (Inclusiv Institutul Cultural Român de la Chișinău, condus de Valeriu Matei), a fost emisă o monedă comemorativă, i s-au dezvelit busturi și statui pe Aleea Clasicilor (sculptori: Lazăr Dubinovscki), lângă Teatrul Național ( Tudor Cataraga) și în fața Uniunii Scriitorilor din Moldova (autor Gabriela și Gh. Adoc), dar și în unele localități basarabene (Bălți, Străseni, Ungheni, Edineț, Ștefan Vodă, Orhei, Soroca, Nisporeni, Hâncești, Rezina, Anenii Noi, Comrat etc.). Aceste opere de artă au fost ridicate de către comunitățile locale, unele au fost realizate de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Astra Iași. Basarabenii, prin acad. M. Cimpoi, au înființat Centrul Academic Internațional „M. Eminescu” și Congresul Mondial al Eminescologilor, i-au editat opera sau au publicat cărți despre el, au făcut filme (regizor I. Ungureanu, Emil Loteanu), i-au compus muzică prin Eugen Doga, sau i-au dedicat ode (toți marii poeți, începând cu Gr. Vieru, N. Dabija, D. Matcovschi, Arcadie Suceveanu etc.).

În Bucovina de Nord, românii aflați acum sub administrație ucrainiană, mitul lucrător al lui Eminescu este păstrat cu sfințenie, pentru valoarea sa de simbol național, dar și pentru faptul că la Cernăuți și-a făcut studiile. „Spiritul eminescian lucrează și astăzi”, comentează cu temei autoarea, într-un „climat vitreg, de multe ori ostil, atentator la însăți firea și identitatea de neam” (Ștefan Broască). Situația este dramatică mai ales în Basarabia de Sud, unde, ironia sorții, Eminescu a stat o vreme fiind la tratament la sanatoriul doctorului Felician Iachimovici de la Kuialnik (sosit aici pe traseul Iași-Tighina-Tiraspol-Odesa), subiect tratat de N. Dabija (Pe urmele lui Orfeu. Eseuri, Chișinău, 1990), Victor Crăciun (Eminescu la Odesa și Kuialnik, București, 2010) și Vadim Bacinschi (Irosit printre ruși. M. Eminescu la Kuialnik și Odesa, București, 2015).

Întreținerea spiritului eminescian și, implicit, păstrarea identității naționale se datorează unor mari intelectuali bucovineni și instituțiile lor. Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale „Iuri Fedcovici” (acad. Grigore Bostan și prof. dr. Lara Bostan), Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți (președinte Ilie Tudor Zegrea), Societatea Ziariștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, Fundația și Editura „Alexandru cel Bun”, precum și Biblioteca „Glasul Bucovinei” (director la toate cele trei instituții: acad. Alexandru Cernov), Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (fondată în 1862, reactivată în 1990 de Gr. Bostan), Muzeul Memorial Literar „M. Eminescu” și Casa Memorial㠄Aron Pumnul” (director Elena Tărâțeanu).

Un merit aparte are neobositul cărturar, acad. Vasile Tărâțeanu, care a condus (cu riscuri și consecințe dramatice în familie) publicațiile „Plai românesc” și „Arcașul”, conduce Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, fondat de avocatul bucureștean Eugen Patraș (inaugurat la 10 mai 2015).

Monumentele închinate lui Eminescu întregesc imaginea globală a prezenței spiritului românesc, „în locurile unde și-a purtat Eminescu gândurile și visele lui, aici trebuie să se înalțe monumetul marelui poet și profet al neamului românesc” (Pamfil Șeicaru). Și-a fost înălțat la Cernăuți, dar a fost distrus de sovietici în 1940, după masacrul de la Fântâna Albă. Prin grija și strădania basarabeanului Victor Crăciun, realizator al multor astfel de realizări, în numele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, s-a dezvelit la Cernăuți, la 17 iunie 1990, în curtea Casei Memoriale „Aron Pumnul”, bustul realizat de celebrul sculptor Marcel Guguianu, în prezența lui Gr. Vieru și Ioan Alexandru, a mitropolitului Ardealului, Antonie Plămădeală și a unui numeros public. S-au mai dezvelit busturi la Hliboca (sculptor Ion Irimescu), Noua Suliță (I. Irimescu), Herța, Odesa, Satu Nou, Biserica Albă, Slatina, precum și o statuie la Cernăuți. Motivația dezvelirii acestor monumente și plăci memoriale, a activității unor societăți sau asociații este dată de scriitorul Vasile Tărâțeanu „Eminescu este acela care ne-a îndemnat și ne susține în lupta noastră pentru păstrarea identității naționale, pentru a păstra ca acest pământ să respire în continuare românește și să se știe că noi suntem aici, nu am plecat de aici nicăieri. Eminescu, ca și Ștefan cel Mare, sunt doi stâlpi ai existenței noastre aici. Noi trebuie să învățăm de la ei, anume a fi și a dăinui cu demninate în teritoriile noastre strămoșești. Nouă nu ne rămâne decât să acționăm în spiritul eminescian – să ne iubim istoria noastră, cum a iubit-o Eminescu, să iubim limba română și să trudim în direcția promovării și valorificării ei, așa cum a făcut Eminescu”.

Efigia lui Eminescu o descoperă Catinca Agache și la românii din Ungaria, unde „teama pentru dispariția acestei minorități (care nu a reușit să «înlocuiască» graiul cu limba literară”) crește, căci procesul de asimilare a etnicilor români din Ungaria s-a accelerat în ultimii ani. Păstrarea limbii și a identității române este în dificultate, căci „sunt instituții, școli, dar numai ca vitrin㔠( cum spune cu năduf Eva Șimon, liderul comunității românești din Ungaria), iar „o comunitate fără cadrul instituționalizat nu-și poate păstra cultura, limba” (completează Maria Berényi (cercetător științific, președinta Societății Culturale a Românilor din Budapesta). Există doar un singur liceu (bilingv) cu predare și în limba română, există unele catedre de limba și literatura română, un Institut de Cercetări al Românilor din Ungaria, o Uniune Culturală a Românilor din Seghedin, publicații românești, parohii, chiar și o Autoguvernare pe Țară a Românilor din Ungaria, dar nu există un cadru legal de esență europeană spre a le permite și etnicilor români păstrarea identității naționale, așa cum are minoritatea maghiară din România. S-au ridicat busturi Poetului – nepereche, la Budapesta, Apateu, Micherechi, dar „monumetele închinate poetului național nu echivalează însă nici pe departe cu cele ale lui Petöfi existente în România”, concluzionează, cu argumente, Catinca Agache. Dureros și nedrept, unde reciprocitatea pare a fi doar de domeniul fanteziei!?

În Serbia, însemnele nemuririi eminesciene sunt prezente în Voivodina, unde există 37 de unități de învățământ cu predare în limba română, o catedră sau un departament pentru limba și literatura română la Novi Sad și Belgrad, publicații literare de anvergură, scriitori sau oameni de cultură remarcabili (Vasko Popa, Radu Flora, I. Flora, I. Miloș, Slavco Almăjan, Nicu Ciobanu, Vasa Barbu, Lucian Marina, Costa Roșu, Petru Cârdu, Vasile Barbu, Ioan Baba, Pavel Gătăianțu etc.), care s-au format și în „spiritul liricii eminesciene și prin contactul cu poeții moderni postbelici din România”. Altfel spus pe Slavco Almăjan, „noi n-am descoperit numai literatura română modernă, noi ne-am descoperit pe noi, am descoperit vocația modernității în această zonă”. Poetul Ioan Baba a elaborat o lucrare, Eminescu. Bibliografie, edificatoare în acest sens. Busturi reprezentând pe autorul Luceafărului au fost dezvelite la Uzdin și Costei, ambele donate de Liga Culturală, condusă de Victor Crăciun. În Valea Timocului, unde situația românilor este problematică, nu există, din păcate, niciun bust.

În Bulgaria, situația este asemănătoare cu cea din Ungaria, românii nefiind „recunoscuți ca minoritate, ci doar ca «grup etnic» (Catinca Agache), deși ambele țări sunt membre UE și trebuie să aplice standarde europene; ei „nu au nicio școală generală, nici emisiuni de radio, televiziune în limba română, nici cărți, nici ziare românești, doar un colegiu particular româno-englez la Vidin ( cu toate materiile predate în limba română)”, continuă autoarea. La Sofia, exista un liceu ce poartă numele Eminescu, două lectorate de limbă română și ...un bulevard „M. Eminescu”. În Bulgaria nu există niciun bust Eminescu, ci doar două plăci memoriale.

Catinca Agache prezintă, prin prisma efigiei eminesciene, problematica aromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor din sudul Dunării. Deși Eminescu a scris, ca un autentic cercetător, un excelent studiu, Românii Peninsulei Balcanice, aceștia nu-și pot exprima liber cugetul din cauza legislației țărilor în care conviețuiesc; spiritul viu al lui Eminescu este păstrat în câteva poezii în dialectele aromân, dar, mai cu seamă, el este „tăinuit în suflet”.

Diaspora, în schimb, păstrează vie legătura cu Țara, cu spiritul, tradițiile și mentalitățile de acasă și grație lui Eminescu. Marii intelectuali români, obligați să se stabilească în străinătate datorit㠄eliberatorilor” sovietici, au mențiut cultul eminescian, prin traduceri, apariții editoriale, studii, simpozioane etc. Catinca Agache inventariază busturi, statui sau plăci memoriale, reprezentându-l pe „românul absolut” (Petre Țuțea) la Paris, Viena, Mûnchen, Freiburg, Praga, Recanati (Italia), Veley (Elveția), Helsinki, Montreal, Edmond (Canada), Windsor și Hamilton (Canada), New York, Havana, Caracas. Nu există însă niciun bust la Berlin, orașul studiilor sale!?

„Aceste dovezi de nemurire eminescian㔖 concluzionează autoarea după un periplu științific reușit – izvorâte din prețuirea posterității vii față de memoria monumetalei personalități a lui Mihai Eminescu sunt expresia perenității și actualității operei sale, a forței unificatoare a simbolului spiritualității românești pe care-l întruchipează, purtând în ele, peste meridiane și vremi ori vreri, o părticică din inimile celor care bat la unison pentru Poetul martir al literaturii române în fața lumii, așezat definitiv în panteonul culturii naționale și universale”.

Prin această recentă carte, Însemne ale nemuririi eminesciene, Catinca Agache demonstrează, cu îndreptățire, cum a sesizat și postfațatorul Adrian Dinu Rachieru, c㠄spiritul eminescian lucrează”.





Tudor Nedelcea    5/7/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian