Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002








 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 
Poezia Domnitei Neaga

Tânăra editur㠄NEUMA” din Cluj-Napoca, inaugurând colecția „Arca” dedicată liricii contemporane, ne oferă prilejul fericit de a citi sau de a re-citi cea mai mare parte a creațiilor unei poete cu un talent indeniabil, cu o sensibilitate ieșită din comun, pe care o transmite lectorului îndrăgostit de poezie, sub forma unui buchet înmiresmat de flori născute din inima și sufletul încăpător al creatoarei, creații antologate în volumul Toamna, ca o fregată. Poeta a selectat cele mai frumoase versuri din volumele publicate anterior: Noaptea ploilor acide (2000), Călător spre Crucea Sudului (2002), Muntele din vis (2013), Floarea de lotus (2016), versuri de o finețe remarcabilă exprimând valori și experiențe fundamentale cu un rafinament artistic fascinant, sclipitor și răscolitor deopotrivă.

În afara unei coperți extrem de sugestive, create de Gelu Iordache, prima surpriză plăcută la contactul cu această antologie este titlul, sunător și răsunător, enigmatic, la prima vedere, dar cu semnificații profunde prin îngemănarea celor două laitmotive prezente în întreg volumul – toamna și fregata. Când este vorba despre fregată, acest motiv este surprins într-o bogată arie lexico-semantică, aducând un plus de expresivitate versurilor, cuprinzând termeni precum corabie, navă, proră, ancoră, catarg, punte, bord, derivă, ele însele sprijinindu-se pe o altă largă arie semantică, aceea a mediului marin, ca parte integrantă a naturii veșnice, sugerând infinitul, imensitatea, din moment ce apar vocabule precum, oceanul cu valurile sale, coralii, marea și abisul de nepătruns al apei, țărmul cu farul salvator, pescărușul purtător de vești și de gânduri. Nava, fie ea fregata sau corabia cu vele, de-acum de domeniul trecutului, mânată de vântul prielnic care îi umflă pânzele, nu este altceva decât zborul gândurilor, al visurilor unui poet care se vrea o călăuză a întregii lumi în căutarea fericirii, a frumuseții vieții și a iubirii, căci „pluteau pe zări albastre pâlpâiri,/chemări și doruri, fragede zidiri,/tăcerile bolnave de iubire”, iar poeta, „pe țărmuri, împietrită, lângă stânci”, așteaptă cu nerăbdare „întoarcerea fregatei scufundate”, odată cu lumile ce i-au fost, pentru totdeauna, „furate” (Lumi furate).

Fregata, amarată într-un fiord, devine locul ideal unde inspirația, „un sloi de diamant/îmi fulgeră pentru moment cărarea”, se manifestă plenar și, deși se visează în plină iarnă, în drumul spre Polul Nord, eul liric are sufletul plin de versuri „țâșnite” din inimă ca niște „luceferi noi” care o „colindă tandru la fereastr㔠(Se face iarnă).
Și toamna este un moment prielnic pentru poeta a cărei dragoste pentru vers („dorul meu de miere”) se manifestă în toată plenitudinea sa, atât în sine-și, cât și în jurul său, devenind cadrul natural propice înălțării poeziei spre nemărginitele zări, ca o „ suavă mângâiere,/fregată pe o margine de stea” (Și totuși toamna).

Revenind la surprinzătorul și expresivul titlu, putem lega toamna, anotimpul preferat al poetei, de numele unei păsări exotice trăitoare în mările tropicale – fregata. Astfel, ne putem imagina toamna, anotimpul cel mai lung din viața omului, cum „plutește-n jur” și, la fel cum o fregată, una dintre cele mai bune zburătoare, își întinde coada și aripile ei lungi și planează larg pentru a cuprinde toată zarea, tot așa și poeta întâmpină toamna cu nerăbdare, fiindcă, prin „neștiut descântec” îi va inspira versuri nemuritoare și pline de înțelesuri. Putem conchide, astfel, că toamna este cel mai fecund moment pentru a da glas bucuriei de a trăi, de a năzui spre absolut, dar și nostalgiei provocate de amintirile din copilărie și din adolescență, cele două momente fericite din viața fiecărui om.

Uneori, necazurile vieții încearcă precum niște „nisipuri mișcătoare” să-i stăvilească zborul spre înalt și, în timp ce fregata nu mai ancorează, poeta se simte amenințată și pierdută în noapte, departe de ceea ce îi este mai drag: „Plutesc în derivă,/Tot mai departe de țărm,/Mereu mai departe,/Pe trena mea prea lungă,/Asemenea unei punți/De corabie”(Nisipuri mișcătoare).

Corabia este speranța pentru ca îndrăgostiții de odinioară să se reîntâlnească, pentru a reînnoda iubirea pierdută, fiindc㠄purtați de vânturi potrivnice,/Ne-am rătăcit pe țărmuri străine,/Ca niște flori dezamorsate”. Pentru a nu deveni „două planete necunoscute”, despărțite de „miliarde de ani-lumină”, eul liric își exprimă cu deznădejde dorința de apropiere, de reînviere a sentimentului pe care numai o corabie îl poate readuce ( „Aștept o corabie dinspre orizonturi,/Să mă aducă lângă tine,/Sau cu un liman mai aproape”), deși o frământă puternic dilema care dintre cei doi este vinovat pentru despărțirea ce i-a îndepărtat precum Polul Nord de Polul Sud (Flori dezamorsate).

Ca un alt Ulise purtat de dorul familiei și al Itacăi natale, poeta își simte sufletul plin de „răni deschise” și, plutind pe nava săltând pe valurile zbuciumate ale mării de ale cărei primejdii se ferește, lăsându-se legată, ca eroul grec, cu „otgoane groase” de „catargul cel înalt”, își astupă urechile, pentru a nu se lăsa ademenită de sunetele aducătoare de moarte ale unor sirene, poartă în inima sa imaginea iubirii de odinioară cu speranța că o va regăsi: „Seară de seară, mă opresc pe val,/Scrutez cu ochii malul de otravă;/Spre farul sfânt al singurei iubiri,/Eu trec plutind aievea, pe o navㅔ (Prinsă). Undeva, departe, dincolo de prozaica viață, se află țărmul fericirii mult visat și spre care își îndeamnă iubitul să i se alăture: „Și să pornim spre neștiute țărmuri,/Departe de-astă lume-surogat!/Frumoși și triști asemeni unor îngeri,/Senini și blânzi, ca mieii la tăiat…!” (Țărmuri).

Al doilea laitmotiv, toamna, desemnează, pare-se, anotimpul preferat al poetei, chiar dacă iarna apare cu „tristele ninsori”, de care se apără purtând, ca scut, un „crin de baltă”, simbol al purității și al dorinței de libertate și de dreptate „într-un sfârșit de secol care doare/și ne înșeală zilnic la cântar” (Încă mai cred…). Acest anotimp, toamna, rămâne de neșters în memoria poetei, întrucât a fost cel în care a cunoscut iubirea pură ca floarea de crin, cel în care a avut loc nunta ca „în labirintul unui colț de rai”, cunoscând binecuvântarea mirului dumnezeiesc ca o „licoare rară/trecută prin iubire și venin” (Rătăcire). Prima întâlnire s-a petrecut tot într-o „toamnă de sfârșit de veac” la vechiul și legendarul han, unde, „printre cupe de cristal”, s-a aprins jarul iubirii, în timp ce jocul erotic le-a aprins inimile celor doi îndrăgostiți (Hanul). Cu toate acestea, „bruma toamnei” s-a așternut insidios în inimile celor doi, făcându-i să se depărteze odată cu trecerea anilor, când „... în inimile noastre se desfrunzeau păduri”. Cu toate acestea, prima dragoste nu se uită niciodată, nici măcar în „toamna” vieții, deoarece „fiecare/purta o taină-n suflet, iubirea ce-a trăit”, ea, această primă iubire, „mi-a ținut de foame, de sete și de casă,/mi-a încălzit obrajii, când am înzăpezit” (Constelații).

Văzută ca vârstă, toamna îi provoacă amare nostalgii și doruri, căci, chiar și atunci „când frunza-ngălbenește/și cade cu durere, în ultimul său zbor”, toate gândurile sale „frumoase și naive”nu renunță la încredea în nemurire și în dragoste, iar speranța unei vieți liniștite încă este prezentă în sufletul tresăltând „când bea în taină stropul de miere și pelin…” (Taină). Deși îi produce o stare de melancolie, trecerea anilor nu o înspăimântă, adunând anotimpurile „strop cu strop” și dându-și seama că a ajuns la vârsta când îngână o „melodie dulce-amară”, cu speranța că va mai avea parte de multe anotimpuri, bucurându-se în tot acest timp de frumusețile și minunățiile pe care viața i le oferă cu dărnicie, făcând-o să exclame arghezian: „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă!” (Așteptând).
Desigur că tematica poemelor Domniței Flori Neaga este mult mai diversificată, în atenția poetei aflându-se mediul citadin, orașul și strada, cu trecătorii grăbiți, îngrijorați de ziua de mâine, fiind una dintre temele cultivate în câteva poezii. Văzut în ipostaza unui burg medieval, orașul este depozitarul unor „idile celebre”, dar și locul unde mișună oamenii fără căpătâi și nebăgați în seamă de concitadini (Identitate), cu gara pe lângă care „trenuri trec grăbite, păsări fără zbor” (Așteptare).
Cele mai frumoase versuri sunt dedicate naturii, aceasta fiind văzută în cele mai inedite ipostaze, de la ogorul „sterp” și plin de „spini”, la poiana din codru, unde pasc caii „iarba-ger și iarba-team㔠(Caii), sau la „plaja calmă, pustie,/aur între uscat și ape” (Poem marin), peisajul inducându-i o stare de liniște sufletească, dar și de nostalgie și amintire a vremurilor din copilăria trăită plenar, sub oblăduirea părinților iubitori (Semn heraldic).

O temă recurentă este timpul, prezent sau sugerat, în majoritatea creațiilor, prietenul cel mai apropiat al poetei și însoțitor permanent în tot ceea ce a întreprins, chiar dacă acum este surprinsă de trecerea lui inexorabilă („E greu de presupus/Când s-au dus anotimpurile/Fără să-mi dau seama!”) și încearcă să-l ignore, bucurându-se de orice „toamn㔠pe care i-o dăruiește destinul cu înțelegere și afecțiune (Așteptând).

Harul poetic, puritatea, afectivitatea, sensibilitatea, reflexivitatea și fecunditatea tematică și imagistică, muzicalitatea remarcabilă a versurilor sunt principalele atuuri ale creației lirice a Domniței Flori Neaga, concepută într-o fericită interferență a esteticii tradiționaliste cu cele moderne, neomoderniste și chiar postmoderniste, ceea ce ne îndreptățește să recunoaștem în persoana sa drept una dintre vocile lirice feminine reprezentative, antologia de față dând măsura talentului unui creator stăpân pe tehnica prozodică și pe mijloacele stilistice adecvate, cu reale virtuți metaforice.





Nicolae Dina     5/7/2017


Contact:

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian