Sonete
În ondularea spicelor vrăbete
Măicuţa glie strânge soare-n plete,
Surprinsă-n larga ei tălăzuire,
Când spicele-i se leagănă pe fire
Ca nişte boiuri gingaşe de fete.
Măritu-i mut de-atâta aurire,
De-atâtea blonde suple şi cochete
Şi, cum admiră holda pe-ndelete,
S-ar vrea şi el, pe-această mare, mire.
În ondularea spicelor vrăbete
Se-ascunde,-n nadra germenului, rodul
Maternităţii sacre ca lumina,
Cum germinează-n decolteuri plodul,
Ferit prudent de-ochirile discrete,
Al fetelor pe muntele Găina.
Vrăjit de chipul tău mirobolant
Ce nimb ţi-nsoare fruntea ta divină!
Cum curg spre glezne pletele-ti şiroaie!
Ce arce harpe şoldurile ţi-alină?
Zefirul care pânzele ţi-nfoaie?
Seduşi de vraja ta diamantină,
Atâţia regi dezlănţuie războaie!
În faţa ta şi soarele se-nclină,
Şi cerul larg genunchii şi-i îndoaie.
Nici rege sunt, nici fant de prin lovele
Şi nici semeţ hidalgo din Levant,
Strălucitor luceafăr nu-s din stele.
Vrăjit de chipul tău mirobolant,
Mă-nfrunt cu toţi rivalii, rând pe rând,
Şi-i fac – o, zeie! – o apă şi-un pământ.
Aş vrea să cred în basme, zâne, piezi
Nu-mi spune că, din file de poveste,
Vreun vis eretic n-a fost să te fure,
Vreun Făt-Frumos să-ţi săgete uşure
Cel fin fior al precistei agreste;
Că n-ai cules prin codru fragi şi mure,
Că n-ai zburdat cu ciutele pe creste,
Că n-a-ncercat, din spaţiile celeste,
Luceafărul iubirea sa să-ţi jure.
Aş vrea să cred în basme, zâne, piezi,
Dar cum să cred, când însăţi tu nu crezi?
Vrăjit-gelos – teribilă sinapsă
Pe drumul dur, al vieţii, ne-a unit.
Te voi iubi sălbatic, drept pedeapsă,
Mai aprig decât toţi te-ar fi iubit.
Cum translucidă-mi treci prin reverie
Când treci prin lungul luncii sau pripor
Şi iarba-ţi ţine părul să nu cadă,
Pâraiele se-ntorc din cursul lor,
Cocorul, sus, din zboru-i, să te vadă.
Când glasu-ţi prinde pieptu-n acoladă,
Iar pieptul, coardă,-ţi vălură de dor,
Se-opresc privighetori din alboradă
S-asculte cântul tău îmbătător.
Când vine-a lumii viselor vadea
Şi sânii-ţi a maree bat uşor,
De veghe stă, la capul lor, o stea
Să nu ţi-i fure,-n somn, un zburător.
Cum zbori eteric prin închipuire,
Chiar Cel-de-Sus ar sta să te admire.
Încerc să-ţi prind conturul pe hârtie
Hai, vino-n albul colii, nu te teme,
Te sorb cu ochii minţii, translucie,
Când mi te-arăţi, eterică, doar mie
În voal de fee, graţii de sirene.
Încerc să-ţi prind conturul pe hârtie
Din cald căuşul palmelor trireme,
Scăldându-ţi chipu-n valuri de catrene
Sonorizând o dulce armonie
A unui dor dogoritor şi-alean,
Nestăvilit şi gâlgâind prin vine
Cum fierbe suflul smoalei în cazan,
Când se revarsă râu într-un ocean
În orga largă-a inimii din mine
Şi unduieşte-n tuburi de terţine.
Dar cum să-ţi prind gândirea în mişcare?
Eu chipul tău Venéră să răsară
Din spuma mării-n vers calin l-aş face,
Ţi-aş prinde mersu-n salt de căprioară,
Aroma ta – în vinuri busuioace,
În strugure-auriu ce se răscoace
Dulceaţa gurii-n olm de scorţişoară.
În sclipitor inel de piatră rară
Te-aş inela – te lase lumea-n pace.
Dar cum să-ţi prind gândirea în mişcare
Şi solzii ei de peşte zburător,
Păcatul prim pe punct de germinare,
Abject, imund, fetid, cernicolor,
Când să-l prevadă - vai! – nu fu în stare
Nici – la-nceput – al lumii Ziditor?
Aflării noastre-n vreme cel mai probant atu
Sidefu-mbălsămează celulele rănite.
Lumina se refractă-n perfectele-i cristale,
Orfevrărind sclipirea în giuvaiergicale,
Ce le vor face-n lume pe-atâtea fericite!
Tot astfel doru-n pieptu-mi se-aşterne lent, agale,
Învăluind durerea-n luciri de mărgărite,
Şi nu-s în lumea toată fiinţe mai iubite
Decât icoana sfântă a frumuseţii tale.
Atâtea scoici râvnite se-ascund pe fund de mare
Să incrustezi o lume în bob-mărgăritare,
Atâta dor în suflet şi-n inimă durere,
Că ai umplea o mare, dar marea tot mai cere.
Aflării noastre-n vreme cel mai probant atu:
Umil giuvaiergiu - eu, unícă perlă – tu.
Ce-atâta caznă, larmă, vânzoleală?
Salvat de domnul doctor prin miracol
Din ghearele cupidului infarct,
Te linişteşti cu-o doză de gaiacol
Şi stai, la poarta vieţii, auftact.
Când intră sora, soarelui emul
Şi tuturor ispitelor lumeşti,
Perplexă, moartea bate în recul:
O viaţă, tu, cât de frumoasă eşti!
Tu, c-un picior pe lumea ceealaltă,
Cu echimoze, trombe şi blocaje,
Simţi pulsul re-nviat urcând etaje,
Zeifici clipa care te exaltă.
La ce atâta caznă, vânzoleală,
Când leacu-i simplu: sora medicală?!
De ciudă, inventez şi eu o ciundră
Mă duelez cu orişice bărbat
Ai cărui ochi, cilindri într-o cajă,
I se încing când tu apari pe plajă
Şi-ar fi să cadă-n cel mai grav păcat.
Dar ce mă fac cu razele de glajă
Ce le săgeată soarele-mbătat
Pe nudul tău de Dumnezeu sculptat
Şi despuiat precum un miez de coajă?
Cu valurile – ce mă fac – de mare
Când le surprind cu foc cum te sărută
Şi nu te rupi, în gura leului o ciută,
Din arzătoarea lor îmbrăţişare?
De ciudă, inventez şi eu o ciundră*
Să te ascund, pe-un corn de reni, în tundră.
*Ciundra-ciuciundra (transl. internaţ. chiundra-chiuchiundra) – piesă muzicală rusească, plagiată după „Ghiţă” de Cleopatra Stratan, interpretată de Nastya Kamenskih şi Oleksiy Potap, foarte populară prin 2012-2013.
De nu l-ar vinde-un amănunt subtil
Îl vrei puternic, grav, semeţ, abil,
Un Făt-Frumos, viteaz ca în poveste,
Şi el, în fond, în viaţă-aşa şi este,
De nu l-ar vinde-un amănunt subtil.
Şi, ca dorinţa să nu-ţi facă feste,
Îl pui la încercare-n propriul stil:
Ţi-arunci mănuşa-n dinţi de crocodil,
Ceri amulete dúşmanele ţeste...
Ci doar când, seara, cade obosit
Şi-l pupi ca ploaia: faţă, buze, gât,
Vezi: leul tău din junglă nu-i decât
Un pui de leu, în cuşcă, îmblânzit.
L-ai vrea mascul, robust, masiv, viril,
Şi el, la pieptul tău, e un copil.
10 sonete pentru revista ”Observatorul” - expediate la 08.04.2017.
|
Nicolae Mătcas 4/9/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.