Canada si România, gânduri si impresii!
Am fost nascuta pe meleaguri oltenesti, dar viata m-a adus aici in tara frunzei de artar. Asta nu ma face tradatoare, ori mai putin patriota, chiar daca in curtea mea nu creste iarba verde de acasa, am luat cu mine o tara ce o port ca o floare si o am in sufletul meu, in culorile sfinte de curcubeu tricolor.
Traiesc intr-un loc foarte pitoresc, unde muntii se intalnesc cu oceanul, unde poti sa schiezi si sa inoti in ocean in aceeasi zi, vara, iar locul acesta se numeste Vancouver.
In acest an Canada implineste 150 de ani de existenta, iar Vancouverul este unul dintre cele mai tinere orase ale Canadei. A aparut ca urmare a celebrei « goane dupa aur » de la 1858 care a adus aici, pe malurile fluviului Fraser peste 25000 de oameni, in marea lor majoritate americani din California, dar si europeni sau oameni veniti de pe alte meleaguri.
Oras mare, frumos, cu blocuri inalte, cu magazine pline cu minunatii si cu oameni care forfotesc tot timpul, intr-un vesnic dute-vino. Aici intalnesti marile sedii de corporatii industriale, financiare, sau gasesti magazinele de prezentare ale marilor case de moda. Este orasul care nu doarme noaptea, orasul in care poti sa vezi fel de fel de imagini, pe care in alta parte nu le intalnesti. Aici nimanui nu-i pasa ce faci, cum arati, cum te-mbraci, atata timp cat nu deranjezi pe nimeni sau nu incalci legea. Viata-i simpla si naturala. Oamenii incredibil de sociabili. Si nu se forteaza!
Despre locuitorii Vancouverului se pot spune multe lucruri, dar ceea ce m-a marcat este varietatea de chipuri umane, de origini si mai presus de toate: toleranta. Aici poti fi oricine venit de oriunde si nu vei parea iesit din comun. Toti au venit de undeva, toti au o tara undeva departe in care ei, sau parintii lor, au amintirile unei alte vieti. Bagajul tau national este al tau si il porti cu mandrie, invatand sa respecti si bagajul altora.
Cum vad eu Canada? Frumos taram, minunata tara, impresionanta societate.
Tara care m-a adoptat de ceva vreme e cu zeci de ani mai avansata in orice domeniu, de la conditiile in spital pana la traficul de zi cu zi si grija oricarui vanzator fata de clientul sau. Asadar incerc sa fac cateva comparatii, fara patima, fara rautate, dar toate lucrurile bune par sa incline talerul balantei in favoarea civilizatiei si a traiului mai bun, in Canada.
In primul rand este un aer mult mai curat decat in Bucuresti. Aici sunt adevarate paduri in oras, mergi prin padure daca vrei sa ajungi in alt cartier pe jos, nu cu masina sau cu autobuzul. E o nebunie in ce priveste verdeata. Stiam ca e verde, dar nici chiar asa! Lumea este calma, linistita, nu se agita. E zamareata, e un cult al zambetului, ai spune. Poate ca se prefac sau poate ca nu, nu e treaba mea atata timp cat eu ma simt bine atunci cand raspund zambetului lor.
Transportul este bine pus la punct. Tot timpul stii cand sa pleci de acasa, ca sa prinzi autobuzul. Pentru ca autobuzele au orar, soferii pleaca exact atunci cand trebuie, iar in statii gasesti afisat programul cu ora la care ajung si chiar ajung la timp. Aici nimeni nu se grabeste nicaieri si de multe ori vedem cum patru benzi de autostrada sunt blocate de catre patru masini care circula, una langa cealalta, sub viteza legala. Nu se claxoneaza, nu se injura si nici nu se dau flash-uri, ci trebuie sa te adaptezi si sa circuli civilizat. Parca si in Bucuresti tot asa era, uneori, da, mi-aduc aminte... oprea manelistul saracul masina, cu ditamai lantul de aur la gat, si te grabea si el cum putea, cu niste injuraturi de cartier, doar-doar treceai pe trecerea de pietoni in fuga, sa poata sa-si ambaleze caii putere de la motor. Nu-i asa???
Ce mai imi place aici, in Canada, este si faptul ca oamenii astia au un adevarat cult al familiei. Spre exemplu, in orice magazin mare in care mergi, au, pe langa toaletele pentru barbati si femei, si family room sau parents room. Acolo au masuta aia mica, pentru schimbat scutecele la bebelus. Si mai au ceva foarte interesant, pentru cei care au copii mici. Cand am fost prima data la un restaurant, cu nepotelul care avea doar 2 anisori, cand ne-am asezat la masa, primul lucru pe care l-a adus chelnerul a fost o carte de colorat si creioane colorate. Ca sa nu se plictiseasca ala micu. Poate si in Romania exista asa ceva, la restaurante, dar eu nu am vazut, sorry.
Aici, femeile si copii sunt extrem de protejati. La fel si persoanele cu handicap. Practic, aici nu exista loc unde persoanele cu handicap sa nu aiba acces. La fel si mamele care au carucior de copii. Fiecare statie de Sky Train este prevazuta cu lift mare, incapator. Acolo intra oricine, dar in special parintii cu caruciorul de copil, sau persoanele cu dizabilitati. Acestea au toate carucior electric, se deplaseaza oriunde doar cu caruciorul, nu cu carje. Daca stau si ma gandesc, eu nu am vazut carje de cand sunt in Canada. Din pacate, in Bucuresti, aproape fiecare statie de metrou era prevazuta cu amarati din astia, care nu numai ca nu aveau carucior, dar isi si expuneau handicapul in vazul tuturor, cersind pomana de la trecatori. Aici nu vezi asa ceva !
In vara anului trecut am fost, in sfarsit, in vizita in Romania. Am gasit Romania pe care am lasat-o, nici mai buna, nici mai rea, nici mai curata. O Romanie care se schimba atat de incet ca-ti pierzi rabdarea, dar care e uneori atat de naiva și de frumoasa incat o ierti, pentru ca nu si-a ales inca conducatori buni, care sa fie demni de stramosii lor. Aceleasi locuri neingrijite pe care l-am lasat in urma, cu oameni pesimisti care se gandesc tot timpul la ziua de maine, cu prea multa tristete in ochii. Si cum sa nu fie asa cand sunt atat de multe familii care traiesc in saracie ai caror copii nu merg nici la scoala, cand formele violentei si agresivitatea sunt prezente atat in scoli cat si in familie, cand rampele pentru handicapati sunt inexistente sau sunt facute ca sa nu se spuna ca nu au. O persoana cu handicap nu are cum sa se duca la baie in orice restaurant ai incerca sa te duci. Repet, pe unde am umblat eu.
Cu multa durere si intristare am vazut cum sunt priviti si tratati, in Romania, handicapatii, pensionarii, si nu numai ei. Pacat!! Chiar mi-as dori sa vad, sa stiu, ca si romanii pot fi fericiti in tara lor, pot si merita sa zambeasca vietii. Romania i-a invatat pe parintii nostri ca batranetea e o haina grea, care trebuie purtata cu tristete si umilinta. Am vazut saraci in multe tari pe care le-am vizitat, dar ochii acelor oameni erau vii si luminati de-un vis, comparativ cu ochii romanilor care sunt goi si tristi.
Oricum, vizita asta in Romania, dupa 9 ani, mi-a cimentuit si mai mult convingerea ca venirea mea in Canada a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in viata mea. Toti cei care sunt prin Canada si o injura, ar trebui sa se mai duca pe acolo sa vada cum este totul si apoi sa-si dea seama ca sunt norocosi ca traiesc aici.
Acestea sunt doar niste impresii si vorbesc doar din punctul meu de vedere. Nu stiu cum voi vedea lumea asta peste cativa ani si nici cum au perceput-o altii atunci cand au venit aici. Cert este ca putini romani ajunsi aici s-au mai si intors definitiv in tara, iar asta spune totul.
Poate cineva sa-mi reporseze ca nu-mi iubesc tara, sau fac remarci “răutacioase” dupa cele scrise aici ? Eu zic ca, nu! Daca intr-un loc ai fost macar o data in viata fericit, iubesti acel loc…dar un loc in care ai fost de mii de ori fericit?!…poti sa nu il iubesti?!…dar mai multe locuri in care ai fost fericit?!…acele mai multe locuri, formeaza tara…..imi este draga pentru tot ce a creat Dumnezeu pe meleagurile noastre. Tara e ca si mama: o iubesti fara de pricina, cum zicea candva Nichita Stanescu. Iubesc Romania pentru bruma de optimism pe care o mai vad in ochii celor care au ales sa ramana, pentru uriasul sentiment de solidaritate pe care romanii il au cand natura loveste, pentru ca in vremuri grele au luptat impreuna, pentru ca omenia se mai pastreaza pe alocuri, in special, la sate.
Dupa gandirea mea, in Romania, daca fiecare om, de la maturator de strada la presedinte, isi vor face bine treaba, corect si cinstit, daca cei pusi sa conduca tara, se vor gandi la binele comun, la binele celor nevoiasi, si a celor loviti de soarta, atunci nu ai nici un motiv sa pleci sau sa n-o iubesti.
Romania este tara la rascruce de vanturi, spre soare-rasare, dincolo de imensul ocean, pe care am luat-o cu mine, si o port in sufletul meu ca o Doamna frumosa imbracata in podoabe alese, daruite de Creatorul cerului si al pamantului, in caierul vesniciei, cu mii de ani in urma. Pot sa n-o iubesc!
De altfel.... eu n-am plecat niciodata de-Acasa, doar m-am imprumutat o vreme altor locuri, pentru ca eu sunt fiica pamantului romanesc. Nu pot si nici nu vreau sa smulg toate radacinile din locul de unde m-am nascut, de unde mi-a fost dat sa ma inalt in lume.
De ce iubesc Canada?
Am aflat de la ei ce inseamna o lume libera. E ceva ce nici în Europa nu intalnesti in multe tari. Un taram pe care il iubesc pentru increderea aratata celor care i-au batut la porti.
Din cate se pare, canadienii sunt destul de patrioti si isi iubesc destul de mult tara, din moment ce, de ziua ei nationala, arboreaza cu mandrie in fata caselor drapelul cu frunza de artar. Unii poarta chiar tricouri inscriptionate cu insemnele nationale si cu mesaje pro canadiene. Cred ca atitudinea fata de simbolurile nationale are mare legatura cu felul cum se simt oamenii in tara lor! Si cum se simt? Fericiti! (Iata ca iar fac o comparatie in defavoarea Romaniei; noi suntem patrioti doar prin vorbe, nu si prin fapte).
Multiculturalismul este una dintre cele mai mari realizari ale canadienilor, diferentele de etnie, limba, religie si politica fiind tolerate cu usurinta.
Canadienii sunt foarte ospitalieri, au sufletul curat, lipsit de ascunzisuri te accepta si apreciaza pentru ceea ce esti tu. De-o politete si rabdare rara, au talentul sa demonstreze ca fiecare are sansa lui. Societatea este permisiva.
Canada este un Babilon modern, unde limbile si traditiile convietuiesc, colorat si extrem de interesant in diversitate, unde ai o siguranta a vietii, unde esti privit demn, esti respectat si acceptat de societate indiferent de varsta, de locul unde te-ai nascut. Conteaza doar omul.
Ca o concluzie, mi-as nota undeva toate ideile bune pe care le vad puse in practica aici. Nici canadienilor nu le-ar strica excursii mai dese prin Europa, prin Romania, caci din fiecare societate avem ce invata si cred ca folosul pe care il putem aduce fiecare dintre noi calatorind e sa nu ramanem doar cu impresii pozitive si atat, sa le azvarlim in sertarul cu poze si jurnale, ci sa le punem pe cat e posibil in practica in comunitatea din care facem parte.
Si da, mi-as dori, cat mai repede, ca talerele balantei sa se echilibreze, sa nu mai fac diferente intre cele doua tari, pentru ca eu traiesc sufleteste in ambele tari si le iubesc deopotriva.
Dorina Cornelia Aldea, Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 3/10/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.