În crucifixul portii
Mă dor încheieturile timpului, Scârtie în sânge vechi nisipul, Sufletul devine sticlă transparentă Dezgolindu-mi inima si chipul.
Fluturii valsează-n zarea azurie, Silabele se-ntrec în rugăciuni, Femeile sunt îngeri fără aripi, Sculptează-n nemurire noi minuni.
Mă dor încheieturile timpului, Iubirea ta cu inima cuprind, De-aceea-n crucifixul poeziei Asez clepsidra, flacăra-i aprind!
Esti atât de frumoasă
Esti atât de frumoasă încât În ochii tăi, În care sclipesc stelele, Îmi vopsesc Îngenuncherea imaginatiei!
Când nu esti lângă mine…
Când nu esti lângă mine Simt mâna stângă Dureros de nătângă, În dinte de câine.
Asez în foietaj de petale Uitarea ce-apartine Dreptei cruci de bine Cu oasele goale!
Fărasul cu stele
Am netezit pavelele gândului Cu florile asezate pe gulerul pământului, Mi-am pus inima într-o cafea descântată Să fie citită în irisi de fată.
Păcatele s-au rostogolit în gestul făcut, Ca pe un gard cu vise în ie cusut, Orbeste curcubeul m-a dat peste cap, În bratele tale mă-nghesui să-ncap.
Rodii din crengile stelelor pline Mi-atinge uimirea sculptată în bine, Pun catifea pe dâra cu semne, Inelele iubirii sunt răni si însemne.
Stejarul din noi izvoarelor cântă, Ghinda sperantei ne binecuvântă, Suntem zămisliti sub canoanele-i grele S-adunăm bătrânetii fărasul cu stele!
În umbră…
În umbră nu stau vorbele ascunse, Ele se înaltă pe-aripi de buburuze Si-n zborul fără spaima despărtirii Încropesc în inimi scânteile iubirii. Mereu as vrea s-avem acelasi rost, Să ne iubim fără să tinem post, Raiul să-l avem înfloritor în veci Cu vise minunate pe tanice poteci.
Sansa să port mâna stângă în ghips
Sansa să port mâna stângă în ghips Înaintea cuvintelor rotunjite în vis, Cu iluzii puse în cumpene uzate De aripi respirate în zboruri înalte,
Sansa să-mi privesc inima cu durere Prin jurăminte înmuiate-n tăcere, A fost si este un sirag din zile amare Unse cu uleiuri prelinse din soare.
Nimic nu poate să miste-n greseală Decât luminita ce ochi-mi înseală. Am pierdut distanta circular – realitate, Sângele tâsneste din degetele retezate.
Ate catgut se cos în loc de inele, Umflăturile cresc în nopti fără stele, Mirosul amintirii e-n nară de câine Care latră la cer, se roagă la tine.
Sansă-i că am lângă mine doctorul om Care taie răsăritul cu nichel si crom Si-mi altoieste rodiile degetelor sfărmate, Clipa fluieră bucuria existentei aparte!
Nelinistitul drum
Sufletul universului s-asază în aerul meu, Îl respir cu dealuri cărunte si munti, Tărmurile mi se prind în mimică Făcând între durere si fericite punti.
Iubito, îti mângâi azurul din ochi, Privirea din ram cu rod împlinit, Mâna ta freamătă zâmbetul în sărbători Din începutul ecoului sub care ne-am iubit.
Albeste povestea aceasta în noi visător, Pe umeri purtăm platosa stelelor stinse, Strigăm universul si vine sălbatic Să înnoiască credinta în vise.
Ninge în ningerea noastră firavă, Devenim fulgi sferici în viscolul luminii, Ne-om asterne în somnul de veci, În propriul cavou, mână în mână.
Corabia pământ ne va purta mai departe, Amintire venită din oase si fum, Universul este raza gândurilor noastre În care pregătim nelinistitul drum!
Răbdarea cerului furată
La ora x de după x Cad stelele din cer la fix, O floare moare si-ncă una Când noaptea miluieste luna.
La ora fix si-ncă ceva Nimic nu stă în calea mea, Pierdut în vise si în dor Cu steaua ta în brate mor.
Surâde lumea natural, Un înger mângâie un cal Si trece prin inima lui Precum în coaste vechiul cui.
Nu te-ntreba, nu mă-ntreba O aripă de va bătea, Voi fi supus sclav al iubirii Sau un surâs al despărtirii?
La ora x de după x Mor stelele din cer la fix, A mea trecut-a mai demult În floarea răsucită-n lut.
Ea are freamătul tăcerii, Vârtej de fagure si miere, Eu am doar dăruirea toată – Răbdarea cerului furată!
Împătimite ineptii
Scriu o cerere în verdele cerului, Îi pun aripi genele Si o trimit în zbor Către stele.
Acolo se combină Lacrimă cu lacrimă, Culoare cu culoare…
Plouă. Pământul plin De HIV-ul prostiei Îngenunchează .
Dumnezeu ne ia de mână. Doi cătei tremură În puritatea încercării.
Cererea cade în cazanul Invizibil. Iadul devine flacără. Pământul prinde aripi Spatelui meu.
Zbor printre Curcubeiele minciunii Împătimite Cu ineptii!
Vise pe zăpadă
Brusc se iau decizii contondente, Visele se îndulcesc de fete, Vârstele-n etaje aleargă după ele, Le ajung doar cei mânati de stele.
Fetele se-ncântă, înduiosate Adună îngeri si îi scaldă-n lapte, Căutat de-o spaimă înspumată Prefer să fac potecă în zăpadă.
Să las ca semn urmasilor urmasi Potrivirea miilor de pasi, În minciunile înscrise pe zăpadă Visele le pun frumos să ardă!
Măiestria existentei noastre
Pământul mângâie tangentele timpului Cu aripi de albi porumbei, Oamenii curbează orizontul înaltului În parfumul florilor de tei.
Poetul îndeamnă Floarea Albastră Să vină la lacul împodobit cu stele, Scriu cu sânge pe cerul iubirii Punând în clepsidre nisip si pietricele.
Pământul mângâie, universul încântă Sferele invizibile, albastre, Muzica printre aripi de albi porumbei Înaltă măiestria existentei noastre!
Viata ca firul de iarbă
Viata trece ca firul de iarbă prin ac. După ce trece, pune în streang Propria moarte. Moartea vrea să scape oricum Din fluierul sângelui.
Nu se mai poate rotunji. Îngenunchează, Duhneste a umbră.
Viata trece firul de iarbă Mai departe Numărând streangurile crude!
Plămădind lumina după usă
Vântul mătură semintele norilor, Razele soarelui sunt făina luminii, Icoanele miresmelor asteaptă în ramuri Să înflorească în nestire spinii.
Doar văzând cum macii trec în sânge Si plumbul pedepseste crunt vânatul, Fata suptă-a bucuriei noastre Traversează în genunchi înaltul.
E nevoie să-nchid nostalgia Din rana unui suflet chinuit Ce a rămas să-si bea singurătatea Sub flacără gălbuie de chibrit.
Bate-n mine o armată beată De încercări în duhuri de cenusă, Te voi găsi în morile de vânt Plămădind lumina după usă!
|
Marin Moscu 2/1/2017 |
Contact: |
|