Eu si pasărea fericirii ne-am văzut prea putin
Ursitoarele? oamenii? timpul? simtul meu de observatie prea scăzut? graba cu care mi-am făcut lectiile? creioanele frânte la fiecare propozitie despre noroc? poate cântecul scuturat de cuvintele mamei? dar ele unde s-au dus? dar ea
de ce a tăcut? cerul întins pe care, întreg, nimeni nu l-a văzut? aripile nicicând împăcate cu picotitul pe cracă? poate ultimul gând? prastia îndreptată de-un copil zurbagiu? tările calde cutreierate pe rând? să fi fost ea
reflexia unei oglinzi care mai apoi s-a spart singură? să fi fost carul mare? să fi fost carul mic? ceva predestinat de-a o lua de la lingură? totul prefăcut în nimic? ursitoarele? oamenii? timpul? ochii pe care-i cobor si-i ridic? orice-ar fi îi voi închide
si eu! si până la un ultim amin, de ce ne-am văzut prea putin?
Celui care umblă în mâini
Mâini îti sunt tălpile, dai talpa cu ai tăi, care dau mâna cu tine, doar pentru cei ce nu si-au însusit umblatul în mâini ca doctrină. ieseau oamenii pe străzi ca la Maglavit, dar la un asa tablou desuet cine, astăzi, se ma zgâieste?
mâini îmi sunt tălpile, dau talpa cu ai mei, care dau mâna cu mine, doar pentru cei ce nu si-au însusit umblatul în mâini ca doctrină. ieseau oamenii pe străzi ca la Maglavit.
mâini ne sunt tălpile. dăm talpa cu ai nostri, care dau talpa cu noi doar pentru cei ce înteleg lumea pe dos, neîntelegând-o de fapt.
celui care umblă în mâini. picioarele cuvenite mersului înainte sunt în mâinile tale.
|
de Virgil Dumitrescu 1/28/2017 |
Contact: |
|