Pelerinaj la Biserica Mihai Eminescu
Da, în România, există o biserică căreia i se spune Biserica Mihai Eminescu, este o biserică unică, prin originalitatea si simbolistica picturii interioare, dintre toate bisericile ortodoxe românesti, unică printre bisericile crestine ale lumii prin aureolelor negre ale îngerilor si sfintilor pictati în această biserică.
Biserica Mihai Eminescu se află la Ipotesti, lângă casa părintească a lui Mihai Eminescu, unde poetul nostru national a copilărit. Biserică la care toti românii cu simtire si împlinire natională fac pelerinaje repetate, fiindcă simt o stare spirituală deosebită dată de lumina cerească, lumina Creatorului, ce se împleteste cu lumina marelui nostru poet, unde spiritualitatea divină se uneste cu spiritualitatea genială a lui Mihai Eminescu pe care fiecare dintre cei veniti o simte si trăieste puternic.
Am fost la Memorialul Ipotesti – Centrul national de studii Mihai Eminescu împreună cu Latina – îi spun asa pentru că este profesoară de Limbă Latină – care pe drum, fiindu-mi companioană, mi-a vorbit tot timpul cu multă însufletire, despre Mihai Eminescu, stia totul despre viata, opera si premeditata lui moarte, stia si mi-a recitat în latină, strofe după strofe, din Luceafărul. La Ipotesti, am trăit o stare deosebită, o mare bucurie, simtindu-ne mai aproape de Mihai Eminescu ca niciodată până acum, iar Latina într-o stare de euforie m-a uimit si emotionat spunându-mi: ”Acum, aici nu simt umbra lui Mihai Eminescu, ci îi simt Lumina Lui” Adevărat.
Înainte de-a se naste Mihai Eminescu, tatăl său căminarul Gheorghe Eminovici, adică un înalt perceptor în administratia moldovenească, a cumpărat pe 4.000 de galbeni, monede valoroase de aur, o mosie la Ipotesti, pe care a ridicat o casă nouă, mare si înaltă, pe vechea fundatie a unui fost conac boieresc. În jurul casei s-au însirat toate acareturile unei gospodării prospere. Au săpat o fântâna si Raluca Iurascu, mama lui Mihai Eminescu, din dota ei primită la căsătorie a cumpărat cu 250 de galbeni o biserică din lemn pe care au asezat-o pe culmea largii curti boieresti. Gheorghe Eminovici a adus un preot pe care-l plătea pentru serviciile lui duhovnicesti. Nu a fost un locas de rugăciune numai al Familiei Eminovici ci si a sătenilor din Ipotesti, ceea ce era o comportare adânc crestinească: Dacă în fata lui Dumnezeu suntem deopotrivă, asa trebuie să fim si noi între noi pe pământ.
Aici, la Ipotesti, Familia Eminovici a trăit treizeci de ani, copiii s-au scolit si s-au răsfirat, Raluca s-a ostenit până a murit, Gheorghe Eminovici îmbătrânind a făcut greseli si a trebuit să vândă mosia, pe care a cumpărat-o unu,Papadopol. Casa a rămas goală, doar în spatele bisericii de lemn au mai rămas patru morminte: al Ralucăi si al lui Gheorghe Eminovici, si ale doi dintre copiii lor, Nicolae si Iorgu. Linistea s-a asezat si a transformat Casa Eminovicilor în paragină. Si paragina în ruina casei, în timp ce bălăriile si tufisurile au acoperit mormintele părintilor si fratilor lui Mihai Eminescu. În deceniul trei, al Secolului XX, proprietarii mosiei, ce îsi făcuseră o altă casă mare, moldovenească în aceiasi curte, au hotărât să demoleze casa Eminovicilor până în temelii. Si asa au făcut, ceea ce a ridicat un val de indignare si proteste în România Întregită, declansat de studentimea botosăneană. În această situatie proprietara mosiei, Maria D. Papadopol, printr-un act scris a donat locul Casei Eminovici administratiei botosănene cu conditia expresă ca pe acelasi loc să fie ridicată o casă identică, ce să devină muzeu Mihai Eminescu. Au ridicat o casa asemănătoare, la repezeală si ieftină, ce a devenit primul muzeu. Pentru că nu a respectat documentele originale, la cererea eminescologilor casa a fost demolată în 1979 – an al epocii de aur - si reconstruită în cele mai amănuntite detalii ale autenticitătii, devenind Casa memorială Mihai Eminescu, aievea decorată si mobilată cu piese originale specifice Secolului XIX-lea moldovenesc. Vizitând-o fiecare are o reactie si stare personală. E simplă, spatioasă si are o lumină aparte, lumină eminesciană cum o simte, percepe Latina, care priveste îndelungat totul, întreabă si întreabă, atinge si fotografiază pentru că ”am să-mi fac un album special”
În acelasi deceniu, mai exact în 1928, inegalabilul nostru om de istorie si cultură românească al Secolului XX, Nicolaie Iorga, împreună cu scriitorul Cezar Petrescu au hotărât să ridice o nouă biserică, din piatră si cărămidă, prin subscriptie publică, în locul vechii biserici de lemn ce dădea semne marcate de bătrânete. Până la urmă, au considerat-o ca pe o pretioasă relicvă istorică, au renovat-o temeinic iar lângă ea au construit biserica nouă din piatră si cărămidă, în stil stefanian, stil moldovenesc bisericesc, o continuare, prelucrată, a ctitoriilor lui Stefan Cel Mare. Pe lângă subscriptiile în bani, oamenii satelor din jur au cărat piatra bisericii cu carele lor cu boi. Biserica a fost sfintită în 15 Iunie 1939, cu prilejul comemorării a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Biserica a primit hramul Sfintii Voivozi, dar este cunoscută si pretuită drept Biserica Mihai Eminescu.
Nicolaie Iorga a angajat si pictorul noii biserici, pe Petru Remus Troteanu, căruia i-a cerut ca aureolele sfintilor să fie pictate în negru în semn de doliu etern după Mihai Eminescu. Au fost discutii contradictorii, furtunoase ce s-au izbit de intransigenta marelui cărturar si până la urma toti au acceptat ideea aceasta de doliu original,îndrăzneată până la cer a marelui nostru patriot cărturar. Astfel, pentru prima dată, în biserica crestină din întreaga lume au apărut aure în doliu. Nicolae Iorga a îndrăznit si a mers atât de departe, cu simtirea si pietatea sa fată de Mihai Eminescu, încât si-a depăsit toti contemporanii. Păcat ca prea putini români merg, cu faptele, pe urmele lui. Azi, după Decembrie 1989, cultura românească se află în epoca de aur a epigonilor , pe mâna a peste douăzeci de ministri efemeri ai culturi, ce au lăsat în urma lor doar praful de pe tobă, cu exceptia unui veterinar ungur, care a făcut totul pentru cultura lor, măcelărind după bunul lui plac, investitiile în cultura românească.
Si a urmat marea nenorocire a României, cea mai cruntă năvălire barbară din istoria tării noastre, năvălirea sovietică din 1944, căreia nu i-a scăpat nici Ipotestiul, nici Biserica Mihai Eminescu. O bandă de militari sovietici, îndrumati de binevoitori, au intrat în biserică, au vandalizat-o, după care au început să tragă cu armele în sfinti, în candela deasupra usii împărătesti a altarului si portretul regelui Carol al Doilea, care, după părerea multora, cărora mă aliniez, nu-si avea locul sub acelasi acoperis sfânt cu Mihai Eminescu. Apoi usa bisericii a fost închisă pentru mult timp pentru a nu se afla despre încă o vandalizare de-a ”eliberatorilor”.
Târziu, am aflat despre Biserica Mihai Eminescu din surse periferice, pentru că sursele centrale, cu o puternică mass-medie, sunt la dispozitia lui Patapievici care ”l-a băgat în debara pe Mihai Eminescu” sustinând că numai asa putem intra în UE. Andrei Plesu care l-a pus în dileme pe Mihai Eminescu, iar Liiceanu si a alti epigoni de teapa primilor doi îl desconsideră până denigrare pe poetul nostru national. Aflând acestea si citind altele, am dorit să merg la Ipotesti, să văd Biserica Mihai Eminescu în care sfintii au aureole negre în semn de doliu etern poetului nostru national. În paranteză, subliniez că toti romanii, care nu au de ce să le fie rusine că sunt români, ar trebui să facă un pelerinaj la această biserică, să vadă si să mediteze, să aprindă o luminare. Nu poti să te simti roman cu adevărat dacă nu ai făcut un pelerinaj, măcar odată în viată, la Biserica Mihai Eminescu.
Biserica e zveltă, în stil stefanian, din piatră cu brâuri de cărămidă rosie si are sub cornisă o friză, cum spun arhitectii, acelei bande circulare pe care se încrustează diferite simboluri sau heraldice. Aici, friză este decorată cu stemele judetului Botosani, a Moldovei si a României Întregite. Usa bisericii era deschisă si am avut sansa ca paracliserul bisericii, pălimarul cum se spune în partea locului, să fie în biserică si plin de bunăvointă si cunostinte să ne spună multe despre biserică si pictura ei. Aparent, pictura este una obisnuită, bisericească ortodoxă cu exceptia aureolelor negre ale sfintilor, ce contrastează puternic cu tot ce am văzut până acum. Izbeste, sochează, dar îndată ce afli explicatia rămâi impresionat si accepti, considerând ideea lui Nicolae Iorga foarte inspirată depăsind în intensitate emotivă toate necrologurile la un loc. Trebuie văzute de toată românimea. Iar urmele gloantelor rusesti în picturile din mănăstire, e bine că au fost lăsate să se vadă si să se stie, că pe aici a trecut năvălitori comunisti în Secolul XX, care ne-au jefuit, asuprit si ne-au distrus firea noastă românească.
Ne-am spus gândurile în fata altarului lui Dumnezeu si am aprins luminări.
|
Corneliu Florea 1/7/2017 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.