Fascinatia amintirii dintr-un ghem de poveste
Printre cei care ostenesc să prindă în plasa cuvintelor vigoarea unor imagini si sentimente, să descopere prin rostirea neasteptată si proaspătă de vorbe modalităti de a privi în trecut si prezent, se numără si Emil Simion, autor al mai multor cărti, ultima apărută recent la Editura George Tofan, Suceava, cu titlul Poveste de poveste-fascinatia amintirii. Cu o copertă interesantă, cuprinde optsprezece texte, inegale ca întindere, care surprind oameni si locuri, simplitatea descrierii conduce direct sau indirect la profunzime, apetenta pentru un limbaj în deplină concordantă cu miezul textului este evidentă: Diminetile încep si ele să-si pună din când în când straie de ceată, aerul alunecă pe lângă noi, gata să sărute razele soarelui încă darnic. Nori albi si somnorosi, înecati într-un soi de scamă, încearcă să atingă timid zarea, apoi se retrag spre împărătia lor. Ne cheamă spre ea toamna din frunze! Ne cheamă spre ea, ademenitoare poveste, cu miresme din dragostea ei pentru inima noastră, încât amintirile, smăltuite din focul timpului, devin insuficiente pentru a mai întoarce măcar o zi dintr-un capăt de lume... (p. 5)
Prozele din această carte sunt savuroase, optimiste, satirice, melancolice, ca si viata într-un labirint de sentimente si trăiri pe care omul le poartă cu sine, înflorind amintiri.
Autorul stie să strecoare discret, uneori picant, un umor sănătos, să extragă comicul din situatii neasteptate: Usa de intrare spre viata vesnică, un text dens, inspirat dintr-un caz real, care ar trebui să întristeze cititorul, dimpotrivă creează stări ilariante încă de la început. Disputa dintre cei doi soti in a alege între construirea unui cavou (garsonieră) si respectarea Sfintei Scripturi, începută în prag de dimineată, la servirea cafelei, se inflamează cu răspunsuri pe măsură: -Nici până acum nu stii ce scrie la Sfânta Scriptură, credinciosule ce esti?...Din pământ venim, în pământ ne ducem. Ai înteles?...Cu banii irositi pe ea n-ar fi fost mai bine să facem două, trei excursii, unde vrei tu, îl întrebă ea pe un ton pe care nu îl mai auzise cam de mult: calm, atrăgător, cald. (p. 184)
Modul cum procedează sotul aruncând deodată toti banii mesterului de la cimitir fără a negocia, fără martori, lipsa de seriozitate a celui în câstig, tot amânând lucrarea, irită pe potentialul perdant: -E frumos, omule, ce faci? De fapt ceea ce nu faci, în cazul meu. Mi-ai luat banii si acum nu-ti pasă? Nu-i adevărat?
-Nu vă supărati, interveni hotărât mesterul. Nu v-ati exprimat corect!
Păgubasul fierbea de mânie si abia se mai abtinea.
-Bine că te tii de glume în loc să lucrezi la garsonieră...
-Nu, nu v-am luat banii, să fim întelesi! Dumneta mi i-ai dat din toată inima. M-ai pus repede să întind palma dreaptă si mi-ai numărat cu voce tare până la ultimul...Caragiale! Asa sau nu? si începu să râdă. (p. 185)
Sursele de inspiratie îi sunt diverse, alese cu grijă, si se poate observa o linie de consecventă a scrierilor sale, cu certe posibilităti de diversificare. Cartea lui Emil Simion trezeste bucurie, citind-o te simti parcă într-o continuă conversatie cu personajele într-un dialog tăcut pe care îl antreneaază cuvintele. Lectura ei captivează si strecoară un fel de rezonantă afectivă în suflet. Autorul poartă încă în minte unele imagini dramatice, trăite la vârsta adolescentei: Aceia dintre noi, care avem origine tărănească, nu putem uita, oricât am vrea, prin ce vremuri au trecut părintii nostri în perioada colectivizării agriculturii, momente care le-au mutilat sufletul, le-au spulberat năzuinte, îngenuncheati miseleste de un regim odios. Nopti nedormite, disparitii temporare de acasă, chemări repetate la primărie si militie. Li se vâra în ochi, în suflet, cererea pentru a fi semnată, ceea ce însemna o deposedare de existenta ta ca individ, fără pământ, fără atelaje si animale de muncă. Mi-au rămas definitiv întipărite în minte acele seri prelungite la lumina scăzută a lămpii cu gaz, când părintii, cuprinsi de teamă, cumpăneau îndelung asupra viitorului familiei noastre. (p. 74)
Emil Simion evocă si o serie de destine, filtrate atent prin propriul suflet, într-o derulare epică atrăgătoare, bine reusite (Doamna Mimi, Destin, Poveste de poveste), altele aduc în atentia cititorului si o altă fată a scriitorului, capabil să asimileze până în cele mai mici detalii o serie de elemente ce conturează chipuri ironice si ironizate, miscându-se dezinvolt în situatii hilare, trecerea de la o stare la alta, aparent neobservată, replicile spontane si de mare efect (Paltonul, Măturoaie si Festival, Isprăvi unicat, Un ban grămadă) pot da un răspuns sincer la întrebarea autorului de pe ultima copertă: Oare am reusit? Da, pentru că lectorul va descoperi si acele mărunte calităti care dau textelor frumusete si valoare.
Nuvela Poveste de poveste evidentiază si alte valente ale scrisului autorului, un fin psiholog care stie să atragă cititorul spre acel miracol al reîntâlnirii celor doi protagonisti, după ce au trăit mult prea departe unul de celălalt, fără a mai comunica, demult, din perioada tineretii, legati însă prin niste fire speciale, asemenea cristalelor din interiorul unei formule chimice. Abia spre sfârsitul vietii jarul mocnind al sentimentelor si crezul lor în iubirea din cei mai frumosi ani au devenit realitate: -Stii, Ela, e greu să treci peste anumite momente ale vietii. Totul e să stii să le depăsesti, să le depăsim, de fapt. Tu rămâi pentru mine rolul de dirijor, în continuare, râse Mitas. Astăzi ce mai pui la cale? Vremea se anuntă frumoasă. Ca si viata din vis, zeci de imagini,abia observate odinioară, se urcau din adâncuri si însufleteau închipuirea celor doi. În sufletul lor se iscau miscări noi.
-Cum ai spus si tu, Ela, alaltăieri, copiii sunt acum cu rostul lor, bine porniti, iar noi să încercăm să ne trăim restul vietii ce ne este dat, asa cum vom decide. (p.59) O reală poveste de dragoste care miscă si pe cel mai împietrit suflet, două destine regăsite după zeci de ani, care încearcă să ducă timpul înapoi, să profite de orice oportunitate de a fi fericiti. Tulburătoare pagni dezvăluie trăirile reîntâlnirii lor, după ce fiecare pierduse, aproape în aceeasi perioadă, perechea de-o viată.
Am urmărit evolutia scrierilor lui Emil Simion si am apreciat stilul decent, fraze adesea molipsitoare în a da lecturii voluptate, o discretă distribuire a elementelor de figuratie artistică, o anume reflectie stârnită chiar si de un singur cuvânt. E un scriitor entuziast si concis, capabil să învesmânteze inspirat cuvântul scris, să creeze pagini care îl reprezintă cu adevărat.
Poveste de poveste-fascinatia amintirii exprimă ritmul sufletesc al autorului, urmând variatiile sale lăuntrice, complexitatea unor împrejurări concrete de viată, într-o alcătuire artistică unitară, o carte prin care autorul câstigă simpatia cititorilor.
|
Grigore Rosnitchi 8/11/2016 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.