Din volumul " Amiaza Puiului de Cerb "
I.
UVERTURĂ ÎN SI BEMOL
Îmi amintesc lumina era udǎ
îmi amintesc lumina era udă
iar caii au venit de la păscut
afară peste câmp
tăcerea urcă
prin umbra căpriorului preasfânt
aş vrea să scriu
să mai iubesc o dată
ne spune cel ce s-a născut bătrân
din cuvânt în cuvânt aiurare pe valuri
el ne aratǎ acest experiment
aceastǎ amiazǎ
miracol de toamnǎ
mistere
între Atlantic şi sfere departe de pǎmânt
De unde
de unde ai venit
copil cu ochii mari
săltândă creatură mult visată
corniţele se clatină în apa din pârâu
din începuturi care greu se-adapă
Sub briza mării
e drumul lung
teribilă uitarea
şi nu te-ncumeţi să o ştii
când n-are capăt rezolut cărarea
şi nu ţi-a spus bătrânul
voi veni
din început se lasă
un abur de cristal
s-a prăbuşit un cântec dinspre mare
piciorul ridicat peste un val
un semn nescris însumǎ calea
fostul soldat urmeazǎ alt vânat
Înţelepciunea bătrânului
cum este zeul
amforă ne-strună
cuvânt pierdut între cer şi pământ
mai vag decât o umbră de arşiţă păgână
mulţime fuzzy
descântecul din cânt
cel care urcă pe coline scara
nu plânge în zadar
(bătrânul a şoptit cu glasul rar)
uite-l cum vine cǎpriorul paşnic
cu mersul său hoinar întins
în alergare sare
lumea e imperfectǎ
va ninge iar
tânǎr zugrav pun jar pe frumuseţea fetelor din stele
Dar cine
dar cine poartă vina
de-atâta întuneric
închis într-o cutie cu urme de şofran
te bucuri de căldură
aici când stai pe iarbă
sub cerul întru sine
şi soare criptofag
o uşă se deschide vremelnic în troiene
munţi plutitori
şi liniştea grădină
Cogito ergo sum
nu e vechi e nou cuvântul
chip ascuns într-un pustiu
asteroid magnetic şi cenuşǎ
poartă
în lumea transparentă materia e moartă
nave în port dispar precum miresme
sau florile de ceai închise în cutii
e volbură de stele
tu dormi
aleasă
vor trece poate secoli
şi nici nu ai să ştii
o clipă dar să pregătim cafeaua
şi voi veni
privirea să îţi tulbur
cu ceştile pe masă destinsă bucurie
e dimineaţă seară dar cine să mai ştie
cum stăm în câmp magnetic pentru o veşnicie
Muguri ce vin cu tine
şi iată calea vine din miracol
ori din siliciu suprapurificat
eu văd cu ochii tăi
un câmp cât toată zarea
sunt ei (spun unii căpriorii)
corniţele şi le-au încrucişat
Cânt umbrit
Vom rătăci în zile livezile să doarmă
pe străzile cetăţii de necântare oarbă
şi am să-ţi iert sărutul
ce nu mi-ai dăruit
cum niciodată Nilul
n-a fost secat de soare
atâta fericire tu mi-o ai fost sorbit
am să te cânt
în toată această veşnicie
timpul e cicatrice
de vin îngăduit
la poarta înfrunzită sub un izvor strivit
Estetica somnului
noi ne vom regăsi
iarnă perfidă
sub soarele sorbit de nor
miracol în această hieroglifă
e magul ce-a pierdut drumul în sticlă
doar de atâta dor
Fiecare cuvânt
e verde cum o cobră
din viitor venită o felinǎ
din veri trǎieşte-n mine ca o luminǎ plinǎ
mireasmǎ risipitǎ prin salcâmi
stupul poienii vrea să îmbrace arbori
să nu se mai audă vreo cădere
în calea ta
cântec impur
Catrenul crud al amiezii
de va urca prin frunze capricornul
către amiază nu-l vom mai zări
cete de cerbi vor trece spre niciunde
prin faţa mea rămasă-ntre cei vii
Un altfel de poem
cum liniştea dinaintea furtunii
o vom ascunde într-un gol deplin
iar el un copilandru pierdut printre secunde
acum e prea departe să îl mai pot opri
Liniştea dinaintea furtunii
nimicul se aude
şoaptele curg pe lac
o grindă putrezindă
pluteşte peste veac
alături cărăruia de căpriori în cârd
nici vânt
nici gând
doar frunze rămase de mai an
Sănii pe drum
să adunăm cu gândul
clipa
bărcuţe bâjbâie prin ceaţa-fum
departe pe un cer de piatră
bizar se caligrafiază
noul peisaj -
săniile se împotmolesc în drum
Adâncă ora
adâncă ora cum e apa
la roata morii în aval
revin pe dată să mă apăr
şi-mi văd nechipul
trecut în cartea ce o scriu acum
Amiază extatică
există în pădure un loc pe care calci
cu pas uşor desculţ să nu te clatini
e plin de muşchi mai mult molatec
nu iarbă
iederă
nu crengi
doar micul brad şi fragi
de căpriori e şirul aromatic
Aşa cum se vede Septentrionul
revenim la cuvinte
cum ne învaţǎ mama
sǎ pǎşim
peste pǎdurea de umbre
peste spini
drum plin de praf
porţi dupǎ porţi
geam lângǎ geam
sǎ nu vedem întregul necuprins
nimic nu ne mai mirǎ
Cum
cum toate drumurile duc la Roma
noi vom rǎmâne veşnic neumblaţi
cu munţii noştri care aur poartǎ
dar pentru cine
poate întrebaţi
Sugestie de baladǎ
la ora înǎlţǎrii câmpul cântǎ
iarna apare singurǎ pe drum
cu fulgii mari
şi cerbii ca-ntr-o fugǎ
ori marş celebru de autori uitaţi
de unde sunteţi voi vestiţi hoinari
Poem
ţâţele soarelui prin carceri gǎunoase
cum zgura marmurei se descompune lent
se-nfing prin rǎdǎcini de soc lǎptoase
în negura
ori vraja de lǎstun
sorbi Socrate moartea cu nesaţ
cum soarbe somnul un strǎin pribeag
dar ciute rǎtǎcite cresc în noapte
şi miezul fricii peste drum îl trec
spre carceri unde zgura de pe oase
se-aşează ca ruşinea pe un steag
Bǎtrânul cerb
bǎtrânul cerb se-ndreaptǎ spre ieşire
mai înţelept acum
el a parcurs
întregul drum nestǎpânit
el ştie
cǎ a venit şi timpul lui cel bun
murmurul celor tineri nu-l aude
întregul trup e plin de rǎni ce curg
dar nu se plânge
sunt copaci aşijderi
pe care i-a-nsemnat umbre de rug
şi adevǎrurile curg la vale
dar cine sǎ le spunǎ
cui şi cum
El
ce mult am vrut s-alerg cu neumbrirea
de peste vǎi cu adieri din cub
se lasǎ peste oase nelumirea
El stǎ în casa fǎrǎ foc şi fum
II.
REQVIEM PENTRU PUIUL DE CERB
Secvenţǎ dintr-un tablou
acolo departe
în Ardealul mirific
murele ard într-un ram
prin pǎduri se aude un zumzet de arme
se scurge un cer peste deal
Poem de (în)fiinţare a cerului
e toamnǎ de iubire
şi acrişoarǎ pare buza ta
de sus ne suspecteazǎ întreaga pǎsǎrime
şi-un cer mai presus
străpuns de o nea
Controverse pe Rubicon
sǎ trecem cât mai este timp în searǎ
direct dintr-o amiazǎ draga mea
ritmul esenţial prin sânge delireazǎ
ne vǎd strigoi cum ne iubim
nici nu ne pasǎ
se întâlnesc cvadrigele pe mal
vom trece Rubiconul la amiazǎ
în ciuda unei aşteptări închin
trecutul ca paharele de vin
timpul se tulburǎ prin case iar
piezându-şi axa lui cea milenarǎ
secunda ce se-adună în sublim
Microimagini
spiţele roţii se-nvârt între ele
numai în vid mai lasǎ un parfum
miezul tǎcerii vine şi cere
sǎ-l duc
nu unde e malul mǎrii sărac
doar valuri albe şi mici se aud cum plâng
cor de copii
cer risipit
Misterioase treceri
aţi dat foc la biserici
acolo-n Ardealul feeric
sǎ uite cerul
sǎ inunde
dar noi nu vom uita
vreodată niciunde
copiii ce nu vor mai fi botezaţi
Inspiraţie trecǎtoare
amiaza se apropie tandrǎ
mi-e foame mamǎ îndrǎznesc sǎ spun
te bucuri ne dai lapte dintr-o canǎ
ramân acasǎ fǎrǎ anotimp
cǎrarea face unde
pe frunze foşnitoare
întregul univers la munte s-a întors
E primǎvarǎ
abisul apei cântǎ
un bot de cerb abia l-a tulburat
se-ntâmplǎ uneori
privighetoarea sfântǎ
spre ceruri a plecat
Îngâtuirea unui fir de luminǎ
uneori se întâmplǎ
numai în timpul Zen
prezentul e pedepsit între un trecut şi un viitor peren
e clipa ce rǎmâne
numai râul curge
vezi cumva un vultur în oglindǎ
vietatea aceasta felinǎ uneori se retrage
de la luminǎ
o întâlnim mai des la Halicarnas
un ţinut plin cu terase
şi multe şantiere arheologice
De unde vin în sufletul macilor
de unde vin sunt lacrimi nu izvoare
Ghilgameş m-a-ndrumat cu pasul lin
în abur se preface peste zare
întregul azimut plin cu pelin
tu ai vǎzut
lacrima peştilor sub cerul argintiu a căzut
un spaţiu plin cu plǎceri interzise
şi-ntrepǎtrunse case cu oglinzi
s-a inventat ţigara fǎrǎ vise
chin nevǎzut care nu scoate fum
cine ar povesti fǎrǎ sǎ vadǎ
pierdut în pustie ar fi în Babilon
sǎ umble desculţ prin nisip la amiazǎ
sǎ nici nu se plângǎ necum
inversând poate marea cu-naltul
plutitorul lui munte cu zei
forme senine în desenare
scrieri cuneiforme
ca nişte herghelii de cai
sufletul macilor este mai plin cu vǎi
Vis
se scaldǎ în luminǎ chipul tǎu
se spalǎ de pǎcate şi precepte
pe cǎi de apǎ vin peştii câte trei
le vezi structura în lumina caldǎ
topită lumea vrea să îi accepte
Vitralii
maşina timpului lasǎ urme de carii
şi în orgii îşi pierde vremea ei
pe masǎ au rǎmas doar portocale
miresme de salcâm
sub flori de tei
Poveste
în ciuda unui aer senzual
halucinaţia verde a ierbii
ori poate desenul pe fond auriu
costul prea ridicat al unui cal
pe tata l-au fǎcut sǎ spunǎ
hoţii
Uneori se pun şi întrebǎri
dar unde-i
calea iubirii
tortura dulce
a gândului deplin
cum peste cer şi peste case
adoarme golul puţin câte puţin
Nici urmǎ
nici urmǎ de pescari în rǎsǎrit
alei de timp impur am urmǎrit
şi la odihnǎ stau precum castanii
apǎ şi suflet
tot mai adânc
şi mai aproape urmele cât anii
Octave şi meandre
spre searǎ
dupǎ o cǎldurǎ înǎbuşitoare
un colofon ţi-am dǎruit
un evantai
sǎ-ţi odihneşti iubirea
Deltǎ şi minerale
dormi acolo sub acoperişe
cenuşa lor din veşnicie
iar norii nevǎzuţi se lenevirǎ
a-ncremenit un vânt din asfinţit
de strajnic ger
şi serafirǎ
Imagine
persan e murgul ce-l alint
sub nori şi stânci
eu arcul gingaş îl întind
dar printre crengi ca un sǎrut
păsări albastre-au apărut
Spaţiu deal-vale
culmi de satin
ce adiere
dar nimeni nu pǎzeşte calea
stǎ Everestul în lumini
nestinse patimi grea povara
dar ce adâncă este valea
Castelul
ca un bǎtrân la rǎsǎrit
castelul
nimeni nu-l admirǎ
rǎmaşi în viaţǎ
toţi ai lui
adună norii
şi-i rǎsfiră
Se-ntind
se-ntind cǎrǎri alese-n vânt
un râu ce iese dintr-o vale
aleargǎ spuma murmurând
cu viaţa tânǎrǎ în cale
se joacǎ un copil pe drum
Solzi de ninsoare
ora este trecǎtoare
scurgeri de lavǎ lunarǎ
(uitǎm de toatǎ încǎrcǎtura romanticǎ a acestui
obiect ceresc)
faţetele muntelui curg
heliu şi xenon
o patrie dezastru
peste ochi cad zilele care îmi mai rǎmân
Tǎcere şi fragmente spulberate dintr-un atom
sunt cel cu care începe tǎcerea
de restul se ocupǎ Dumnezeu
ninsoare
vremuri
sfere
pomul vieţii creşte mai greu
iar noi vom trǎi cu migrene
de sânziene
seara se lasǎ timidǎ
Vernisaj de cǎlǎtorie
pǎrinte am pǎşit cu încredere
pe calea mieilor numitǎ Lactee
am plecat cu peştii albaştri departe prin Caraibe
cu amintirile ploaie prin noi
nicǎieri o linie de plutire atât de perfectǎ
precum aici într-un cristal
pǎrinte
unde este acum patria mea
toţi arborii se desfrunzesc
Geometrie şi drum
în încercarea de a folosi doar principii
am dat de cuvinte
de logos
noi ne prefacem cǎ nici nu mai ştim
dar a te îndoi de tine prin aceastǎ grǎdinǎ
plinǎ cu trandafiri
cum vântul într-o risipǎ suspină
şi întâmplǎri ce ţin doar de amiazǎ
nimic de începuturi şi alte nǎscociri
dispariţia unor vestite universuri
puncte de conjuncturǎ sau zvoniri
existǎ probabil şi noduri prin care se intră în consens
de aici începe teribil o noua revoluţie
flǎmând am sǎ încep noi exerciţii la trapez
apoi voi exersa gigantica la barǎ
praful din drum
peste pleoape-i adâncul mormânt
o trecere numai
mǎ vǎd şi mai tânǎr alergǎtor prin pǎdure
şi nu mai sunt decât doar în gând
În cǎutare de muguri
mereu te întrebi dacǎ a venit primǎvara
cu acea disperare de-a mai vedea cum cresc muguri
eşti dispus sǎ gândeşti în versete
sǎ reciteşti poeme din trecut
ţinute precum gazele inerte
Kripton
Neon
sǎ le rescrii inutil din caiete a cǎror hârtie deja s-a îngǎlbenit
III
AMIAZǍ CU UMBRE
Numai umbre
dar uite-i pe ei
cǎpriori rǎtǎciţi prin oraşe pustii
cǎutându-mǎ
cum nu ezit sǎ fiu
oximoronul unei zile senine
Atingere
paradǎ în august
himere
un truism împǎcat în sine
cu trena roşie de catifea pe el
zurbagiul meu câine
adulmecǎ vânt
Arest la domiciliu
omizile verzi
lasǎ pe mine oasele albe
atâta transparenţǎ
se spulberǎ-n vânt
redǎ-mǎ toamnei
Doamne şi în gând
Amiaza puiului de cerb
numai cu tine cerul
şi numai azi copilul ce ai fost
aşa înzǎpezit
într-o amiazǎ
palidǎ amintire dintr-un vis
(amiaza aceasta numai a ta
nici nu a început sǎ fiarbǎ)
Gândul din vis
şi ultimele raze de luminǎ clară
rǎmase din amiazǎ
ai băut
numai fotonii depistaţi la garǎ
efectul Doppler îl aud
prin spaţiu un gol mai mare
calea cea fǎrǎ de contur
tu ocroteşte-mi pasul
pui de cǎprioarǎ
atât de mândru
şi desǎvârşit
Cânt
am ţesut sentimente
dar într-o altǎ plasǎ
prin spiţele de roatǎ
când ne-am strecurat
şi fagurii de cearǎ
aleasǎ întrupare
deşert curtat de trestii
pe mal lângǎ scaieţi
lasǎ-mi pe umǎr capul
sǎrutul sǎ-şi aleagǎ
nectarul de pe buze
aşa de mult dorit
tu ai fugit gazelǎ
cu-a panterei sfialǎ
dar lasǎ-mi alǎuta
sǎ cânt sǎ nu te pierd
Domnişoara Pogany
undeva
lângǎ orga pǎdurii
mi-am pierdut respiraţia
calm
lângǎ stâncǎ
atomii şi-au oprit întreg deplasamentul
şi s-a nǎscut murmurul
de piatrǎ prelucratǎ
lucratǎ mult în noapte
adânc nepreţuit
Delir
cât au muncit pietrarii
la umbra ta din apǎ
în patria mea Sumbria
cea mai îndepǎrtatǎ
Crist va veni în celule din nou
ridicǎ-te frate
celula-i îngheţatǎ
sǎ îl primeşti cu umerii tǎi zvelţi
Fracturǎ de somn
Crǎciuniţele mele încǎ nu s-au trezit
îl presimt lângǎ ele pe cerbul tomnatic
îl vǎd cum pǎşeşte
rǎscolind sub copite
nervul sciatic
Crǎciuniţele mele rǎmân dureros numai martor
Studenţie
muzica se adunǎ în farfurii
aşezate frumos în cǎmarǎ
dar lângǎ morcovi
vom aranja pǎsǎri vii
în colivii deschise spre searǎ
mânǎ în mânǎ trecem pe la cumpǎrǎturi
îndeplinind periplul printre case
desǎvârşitǎ lipsǎ
cǎrţi frumoase
pe rafturile din cǎminul şase
unde am fost repartizaţi copii
vom merge dimineaţa dupǎ sticla cu lapte
şi vom primi chiar vizite de sus
ne vom şopti cuvinte amoroase
iar la cantinǎ vom fi cei dintâi
cum trece timpul ce ne pasǎ nouǎ
o altǎ tinereţe nu dorim
mǎicuţǎ ai albit şi n-ai citit catrenul
ascuns într-un caiet uitat cu poezii
Ascet printre copii
mǎ plimb printr-un Jurasik Parc
cu animale mai mici mai mari
înalte la picioare
dar de departe fǎrǎ cǎpǎtâi
pe-ascetul umbrei nu l-am mai vǎzut
în cǎutarea lui pierdut-am anii
bǎtrân speranţa pot sǎ o amân
sǎ mergem la culcare cum copiii
care-au fost şi iată nu mai sunt
Poeţi ai pietrei
cum şi statuile se nasc şi cresc
la bǎtrâneţe li se face riduri
şi câtǎ muncǎ grea le însoţeşte
nimeni nu ştie
nimeni nu aude
şi acum imaginaţi-vǎ un mecanism plin
de şuruburi
un aparat de zbor
lǎsat într-o garǎ
părăginitǎ
trebuie spus
toamna
cuvântul
mi l-a furat de lângǎ meri
bǎţoasa toamnǎ de ieri
cu liniştea de dinaintea furtunii
nimeni nu ştie
nimeni nu vrea sǎ îi mai vadǎ tineri
numai ei poeţi ai pietrei
încǎrunţiţi cu atâta distincţie
Despre Teodor Stroie – un poet al formelor sculptate
Născut la 26 august 1958 în comuna Beclean din aceastǎ mirificǎ Ţarǎ a Fǎgǎraşului,al doilea copil al pǎrinţilor Teodor şi Aurica Stroe, urmeazǎ şcoala primarǎ în satul natal dupǎ care se mutǎ cu familia în Fǎgǎraş unde urmeazǎ liceul.
Ar fi o frazǎ standard prin care încercǎm deseori sǎ descriem indescriptibilul.Viaţa nu este liniarǎ şi nici o succesiune de locuri şi date.
Crescut de mic în respectul pentru familie şi credinţǎ Teo se iniţazǎ în electronica pânǎ când îl cunoaşte pe Părintele Teofil Părăian un cǎlugǎr orb care i l-a adus pe Crist în suflet şi pornind de la mici figurine modelate cu ajutorul unui cuţit se iniţiazǎ într-o îndeletnicire-artǎ care l-a urmǎrit toatǎ viaţa:poezia formelor create din lemn, granit sau marmură.Materiale inerte care sub mâna meşterului-artist prind viaţă se înnobilează cu poezie şi spirit,
Ajuns în SUA în zona Marelui Cleveland, a muncit 13 ani la firma Kotecki Monuments pânǎ în anul 1998 când firma a fost vândutǎ iar Teo a hotǎrât sǎ rǎmânǎ alǎturi de familie şi sǎ lucreze pe cont propriu.Marile lui sculpturi,din care o parte sunt reproduse în aceastǎ
Carte, au fost pe bazǎ de comenzi şi realizate de-a lungul timpului.
Vi-l prezentǎm pe artist cu două dintre lucrǎrile lui în cele ce urmeazǎ.Desigur este puţin,dar ne rezervǎm spaţiul pentru o lucrare viitoare.
De fiecare data când îl vizitez pe Teo,vecinul meu,prietenul,artistul, intru într-o naturǎ fabuloasǎ desprinsǎ dintr-o ţarǎ a îngerilor.Ne place sǎ stǎm în imensa grǎdinǎ din spatele casei,loc unde câinii noştrii se joacǎ în voie iar noi putem în linişte şi pace tǎifǎsui despre viaţǎ,famile şi artǎ.
Teo este căsătorit cu Sorina şi au trei copii:Cristina,Ted şi Nicole.
M.S.
Nota Observator :
MIRCEA ŞTEFAN - pseudonimul lui Mircea-Stefan Bârţan s-a nǎscut în Tileagd-Bihor la 29 septembrie1947.Pǎrinţii- tata: Ştefan(n.15 decembrie 1916-d.30 iulie 1986) din Cǎlǎtani-Tileagd,mama:Veronica(n.8 martie 1928-d.6 decembie 2009) din Sǎcǎdat,are un frate Aurel cu doi ani mai tânǎr şi o sorǎ Monica Simuţ din partea tatǎlui, dintr-o casǎtorie anterioarǎ.Poetul este cǎsǎtorit cu Maria (Gheorghiţǎ) din Arad şi are doi fii: Florin (n.5 mai 1975) şi Radu (n.15 iulie 1977).
Dupǎ şcoala primarǎ din comuna natalǎ, urmeaza Liceul Teoretic din Aleşd fiind absolvent al primei promoţii a liceului în 1965.
Dupǎ efectuarea stagiului militar (1966-1967) urmeaza cursurile Facultǎţii de Fizicǎ a Universitǎţii ,,Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca pe care le absolvǎ în 1972.
Pânǎ în 1975 este fizician la Ferite Urziceni dupǎ care lucreazǎ în Bucureşti la Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tenologicǎ pentru Electronicǎ (1975-1991) ocupând funcţia de Cercetător Ştiinţific.
Între 1991-1993 este redactor principal la Radio România
Cultural,Departamentul pentru Ştiinţǎ-Educaţie-Învǎţǎmânt şi editor al emisiunii ,,De la informaţie la informaticǎ”.
Pânǎ la plecarea în Statele Unite ale Americii (iunie 1995) este managerul propriei firme,Mira Bart SRL.În acesti ani face mai multe vizite de documentare prin ţǎrile europene,Germania,Franţa,Elveţia.
În 1995 se stabileşte cu familia în Statele Unite ale Americii beneficiind de ,,Diversity Viza”.Locuieşte ,în statul Ohio,aproape de lacul Erie în zona Marelui oraş Cleveland,deschizând o micǎ intreprindere familialǎ
de prelucrare a granitului şi marmurei cu aplicaţii diverse. Aici achiziţioneazǎ o proprietate într-o zonǎ de rezervatie naturalǎ,proprietate numitǎ generic pentru prieteni:,,Casa poetului”, unde printre brazi şi cǎprioare se dedicǎ finalizǎrii ,,marilor proiecte” literare.
Mare amator de computere,şah şi grǎdinǎrit Mircea Ştefan îşi trǎieşte din plin o a doua tinereţe înconjurat de o naturǎ generoasǎ şi o familie care îl încurajază şi îl susţine.
Debuteazǎ în poezie cu patru poeme în revista ,,Echinox” (1972).Colaboreazǎ sporadic la reviste literare precum ,,Familia” din Oradea,revista ,,Steaua “ din Cluj-Napoca sau Suplimentul literar,,SLAST” din Bucureşti.Grupaje importante de poeme i-au fost publicate în anii din urmǎ la revista ,,Citadela” din Satu-Mare.
Debutul în volum are loc prin concurs la Editura Dacia din Cluj-Napoca într-o carte de referinţǎ ,,Alpha 87”alǎturi de alţi autori deveniţi în ultimii 25 de ani personalitǎţi literare importante în România.
Volume publicate:
• TABLOURI, Editura Cavallioti,Bucureşti (editie primǎ 1995) ediţie finalǎ 2004,ediţii îngrjite de Radu Cosǎceanu.
• CINA,Editura Cavallioti,Bucureşti 2004,editor: Radu Cosǎceanu.
• CARATE DE SEPTEMBRIE, Editura Constelaţii,Bucureşti 2004 (volum publicat împreunǎ cu Ioan Iacob),editor:Maria Mustǎciosu.
• ALTE POEME PENTRU MAI TÂRZIU,Editura I.D.C.Press,Cluj-Napoca 2004,editor Ştefan Damian.
• UN ALT SEPTEMBRE,Editura I.D.C. Press,Cluj-Napoca 2006,editor Ştefan Damian.
• ORTOGRAFIILE NORDULUI, Editura I.D.C.Press,Cluj-Napoca 2007,editor Ştefan Damian.
• POEME DE LUNI, Editura I.D.C.Press,Cluj-Napoca 2007,editor Ştefan Damian.
• ALUNGAT DIN SINGURǍTATE,Editura Fundaţiei ,,Paul Polidor”,Bucureşti 2009,editor şi prefaţǎ Paul Polidor.
• POEME MICI PENTRU OAMENI MARI,Editura I.D.C.Press,Cluj-Napoca 2010,volum bilingv,prefaţǎ şi traducere în italianǎ Ştefan Damian
• POEMELE DINTRE CUVINTE,Editura Citadela,Satu-Mare 2012,volum prefaţat de prof.dr.Adrian Botez,editor prof.drd.Aurel Pop
• POEME PENTRU MARIA,Editura Citadela,Satu-Mare 2012,prefaţǎ Muguraş Maria Petrescu,editor prof.drd.Aurel Pop.
DIMINEŢILE CǍPROARELOR,Editura Citadela,Satu Mare.2012,prefaţă:prof.dr.Adrian Botez,editor drd.Aurel Pop .
|
de Mircea Ştefan 6/21/2016 |
Contact: |
|
Informatii Utile despre Canada si emigrare.